ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1674/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005 s-a dispus, printre altele, în temeiul art.

145 alin. (3) C. proc. pen., înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21

noiembrie 2007 de către Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul disp. art. 160

a

C. proc. pen. rap. la art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen. a

dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E. (zis E., fiul lui E. și I.),

pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 8 martie 2005 s-a dispus

- printre altele - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpatului G.E.

pentru comiterea unei

infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (4), art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g), i) C. pen., a unei tentative la furt calificat prevăzută

de art. 20 raportat la 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

e), g),

i) C. pen., a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1),

art. 209 alin. (1), lit. a), e), g), i) și alin. (4) C. pen., a infracțiunii

prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracțiunilor

prevăzute de art. 78 alin. (1), respectiv de art.

79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Ulterior,

în cursul judecății în fond, măsura arestării preventive a inculpatului G.E. a

fost

înlocuită

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin încheierea din 21

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus înlocuirea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatului G.E. cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

Prin aceeași încheiere i s-a

impus inculpatului să respecte obligațiile prevăzute de art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., printre care și aceea de a se

prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemat.

Prin sentința penală nr. 578/S

din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpaților,

pentru inculpatul G.E. fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă

de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul

să execute 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe o perioadă de 2

ani.

Totodată, s-a constatat că

față de inculpatul G.E. s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, măsură valabilă pe parcursul întregului proces penal sau până la

revocarea sau înlocuirea ei.

Instanța de apel, la

termenul de judecată din 21 aprilie 2010, a constatat că inculpatul nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștință instanței despre existența vreunui motiv

temeinic de împiedicare, împrejurare în care, din oficiu, a pus în discuție

aplicarea disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen. și art. 160

a

C.

proc. pen., cu referire la art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul

G.E. a încălcat cu rea-credință obligația care îi

revenea conform

art. 145 raportat la art.

145 alin. (1)

1

lit. a) C. proc. pen., respectiv să se prezinte la

instanța de

judecată ori de câte ori este chemat.

Reaua-credință a

inculpatului a fost dovedită și prin faptul că la termenul de judecată

anterior,

din data de 24 martie 2010, acesta

a fost prezent personal și a luat termenul în cunoștință. Mai mult, la acel

termen i s-a pus în vedere inculpatului G.E. să

se prezinte la termenul următor

(cel

din data de 21 aprilie 2010) pentru că se va pune în discuție necesitatea

audierii sale, în situația în care

va dori să dea declarație în fața

curții de apel.

Cu toate

acestea, inculpatul G.E. nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștința

instanței

că ar

exista vreun motiv temeinic care l-ar împiedica să se prezinte.

Prin urmare devin aplicabile prevederile art. 145 alin. (3) C. proc.

pen. referitoare la

înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara cu măsura arestării preventive.

S-a apreciat ca fiind îndeplinite și temeiurile prevăzute de art. 160

a

C. proc. pen. raportat la art. 143

alin. (1) C. proc. pen. și art. 148 alin.

(1) lit. a)

1

C. proc. pen., în sensul că inculpatul G.E. a încălcat,

cu rea-credință, obligațiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu

părăsi țara

existând

probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea

penală, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești.

Pe cale de consecință, instanța de apel în baza art. 145 alin. (3) C.

proc. pen. a înlocuit

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă cu privire la

inculpatul G.E. prin

încheierea din 21

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 160

a

C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen.

se va dispune arestarea preventivă a

inculpatului G.E. pentru o perioadă de 30 de zile,

începând cu data

încarcerării inculpatului.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de apel, a formulat recurs inculpatul G.E., solicitând

casarea acesteia și, în rejudecare a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile

legii cu privire la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara cu măsura arestării preventive.

Pentru termenul din data de 21

aprilie 2010, fixat pentru judecarea apelului recurentul inculpat a depus o

adeverință medicală care atestă imposibilitatea sa de a se prezenta la

judecată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție examinând recursul în conformitate cu disp. art. 385

14

C.

proc. pen., cu referire la art. 145 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 578/S

din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, s-a

dispus, condamnarea inculpatului G.E. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an, inculpatul

executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art.

20 rap. la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), art. 323

alin. (1) C. pen., art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 79 alin. (4)

din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 61 C. pen. s-a

dispus revocarea restului de pedeapsă de 594 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1891 din 20 septembrie

2002 de Judecătoria Brașov, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată,

inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În esență, s-a reținut că în

data de 23/24 decembrie 2004, inculpatul G.E., împreună cu alte persoane, pe

timp de noapte, prin efracție și din loc public au sustras autoturismul părții

vătămate B.V.

Același inculpat, în aceeași

noapte, împreună cu alte persoane, au sustras bancomatul din incinta PTTR

Zărnești, cauzând un prejudiciu de 2.470.725.463 lei.

În data de 16 ianuarie 2005,

inculpatul G.E. a încercat să sustragă bancomatul B.C.R. Suceava, amplasat în

loc public, executarea fiind întreruptă de intervenția Departamentului Poliției

de Intervenție Rapidă Suceava.

Inculpatul G.E. împreună cu alți

inculpați s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, au pus bazele unor

planuri infracționale bine stabilite, care le-au asigurat parțial reușita.

Același inculpat, în data de

29 noiembrie 2004 pe timp de noapte, a condus pe drumurile publice autoturismul

D., fără a poseda permis de conducere și fiind surprins în trafic, a refuzat cererea

expresă a organelor de poliție, în sensul supunerii recoltării probelor

biologice.

În cursul cercetării judecătorești,

la instanța de fond prin încheierea din 20 noiembrie 2007 s-a dispus în baza art.

139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive luată față

de inculpatul G.E., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Hotărârea instanței de fond

a fost atacată cu apel de către inculpații G.E., P.M.M., M.Ș.M., S.C. și B.S.,

constituind obiectul Dosarului nr. 119/62/AP/2005 al Curții de Apel Brașov, iar

prin încheierea din 21 Aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a dispus înlocuirea

măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Potrivit disp. art. 145

1

alin. (2) și art. 145 alin. (3) C. proc. pen. în caz de încălcare cu rea

credință a măsurilor aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu

părăsi țara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute

de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a dispus măsura

verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către învinuit sau

inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de

îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în cursul

judecății.

Textul de lege invocat

anterior, a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din O.U.G. nr. 60/2006.

Anterior modificării legislative,

în dispozițiile art. 145 alin. (1) ultim C. proc. pen., se prevedea că, în caz de

încălcare a măsurilor restrictive de libertate, împotriva învinuitului sau

inculpatului se poate lua una din celelalte măsuri.

Prin Legea nr. 356/2006, au fost

introduse și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen.,

potrivit cu care, măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune și

atunci când acesta a încălcat cu rea credință, măsura obligării de a n u părăsi

localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestei măsuri.

Prin reglementarea acestui

caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiție suplimentară

și anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea credință, a

obligațiilor stabilite de organele judiciare, obligații ce trebuiesc respectate

pe toată durata măsurii.

Reaua credință, nu se

prezumă ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar

însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanței de

judecată, revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor

s-a produs sau nu cu rea – credință.

Măsura arestării preventive,

dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai

după ce în prealabil, s-a luat față de învinuit sau inculpat o măsură

preventivă mai ușoară, obligarea de a nu părăsi localitatea/țara, măsuri pe care

acesta le încalcă, cu rea credință.

În cauza dedusă judecății,

deși faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de

pericol social, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev.

de art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen. și, pe cale de

consecință arestarea preventivă a inculpatului G.E. este nelegală.

Informațiile cu privire la încălcarea

obligațiilor impuse trebuiesc prezentate de organul de poliție desemnat să

supravegheze executarea măsurii, iar instanța de judecată, în urma verificării

împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea măsurii, urmează să constate

dacă aceasta s-a produs cu rea – credință.

La dosarul cauzei lipsesc

astfel de informații ce s-ar fi impus a fi furnizate instanței de apel, iar în

ceea ce privește judecata cauzei în apel, se constată că inculpatul a fost

prezent la fiecare termen acordat: - 20 ianuarie 2010 (fil. 56 dos. apel); 17

februarie 2010 (fil. 89 dos. apel); 24 martie 2010 (fil.127 dos. apel); iar

pentru termenul din 21 aprilie 2010, când s-a dispus arestarea preventivă a

inculpatului G.E., acesta a fost bolnav, astfel cum rezultă din adeverința

medicală depusă la instanța de recurs (fil. 4 dosar).

În aceste condiții, cum

reaua credință nu a fost dovedită, în mod greșit s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului G.E., nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148

alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul disp.

art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admite recursul declarat

de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005.

Va casa încheierea atacată numai în ceea ce privește dispoziția de înlocuire

a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării

preventive, dispusă în baza art. 160

a

C. proc. pen. rap. la art. 148

alin. 1 lit. a)

1

C. proc. pen., dispoziție pe care o va înlătura.

Va anula mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 21 aprilie 2010, emis

de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr.

119/62/2005.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de

ședință din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 119/62/2005.

Casează în parte încheierea recurată numai în ceea ce privește dispoziția

de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura

arestării preventive, dispusă în baza art. 160

a

C. proc. pen. rap.

la art. 148 alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen., dispoziție pe care o

înlătură.

Anulează mandatul de arestare preventivă nr. 1 din data de 21 aprilie

2010, emis de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. 119/62/2005.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va

suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010.