ÎCCJ, decizie (scj.ro #83912)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83912) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Arestare preventivă. Încălcarea, cu

rea-credință, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori a

obligațiilor care îi revin inculpatului pe durata acestor măsuri

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile

preventive. Arestarea preventivă

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

arestare

preventivă

C. proc. pen.,

art. 148 alin. (1) lit.

a

1

)

În conformitate cu

dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen., măsura

arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și inculpatul a încălcat, cu

rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori

obligațiile care îi revin pe durata acestor măsuri.

Măsura arestării

preventive, întemeiată pe aceste dispoziții, poate fi luată numai după ce, în

prealabil, s-a dispus față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara, iar inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura

restrictivă de libertate ori obligațiile care îi revin pe durata acestei

măsuri. Reaua-credință în încălcarea măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara ori a obligațiilor care îi revin inculpatului pe durata

acestei măsuri nu se prezumă, ci trebuie dovedită prin informațiile furnizate

de organul de poliție desemnat să supravegheze executarea măsurii,

judecătorului sau instanței de judecată revenindu-i obligația de a aprecia dacă

măsura sau obligațiile au fost încălcate, cu rea-credință, de către inculpat.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1674 din 28 aprilie 2010

Prin încheierea de ședință din 21

aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 145 alin. (3) C. proc.

pen., înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă cu

privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 de către

Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul dispozițiilor art. 160

a

C. proc. pen. raportat la art. 148  alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen.,

s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., pentru o perioadă de 30 de

zile, începând cu data încarcerării  inculpatului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 8 martie 2005 s-a dispus - între

altele - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.E.

pentru comiterea unei infracțiuni de furt

calificat prevăzută în art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g)

și i) C. pen., a unei tentative la furt calificat prevăzută în art. 20 raportat

la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

e), g) și i) C. pen.,

a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1), art. 209

alin. (1), lit. a), e), g) și i) și alin. (4) C. pen., a infracțiunii prevăzute

în art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracțiunilor

prevăzute în art. 78 alin. (1), respectiv, în art.

79 alin. (4) din O. U. G. nr. 195/2002.

Ulterior,

în cursul judecății în fond, măsura arestării preventive a inculpatului G.E. a

fost

înlocuită

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin încheierea din 21

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus înlocuirea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatului G.E. cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

Prin aceeași încheiere

i s-a impus inculpatului să respecte obligațiile prevăzute în art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., printre care și aceea

de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemat.

Prin sentința penală nr.

578/S din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea

inculpaților, pentru inculpatul G.E. fiind aplicată pedeapsa cea mai grea,

aceea de 10 ani

închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen.

pe o

perioadă de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare,

urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor

pe o perioadă de 2 ani.

Totodată, s-a

constatat că față de inculpatul G.E. s-a luat măsura preventivă a obligării de

a nu părăsi țara, măsură valabilă pe parcursul întregului proces penal sau până

la revocarea ori înlocuirea ei.

Instanța de apel, la termenul de

judecată din 21 aprilie

2010, a

constatat că inculpatul nu s-a prezentat și nici nu a adus la

cunoștință instanței despre existența vreunui motiv temeinic de împiedicare,

împrejurare în care, din oficiu, a pus în discuție aplicarea dispozițiilor art.

145 alin. (3) C. proc. pen. și art. 160

a

C. proc. pen., cu referire

la art. 148 alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen.

S-a reținut că

inculpatul

G.E. a încălcat cu rea-credință

obligația care îi revenea conform

art.

145

1

raportat la art. 145 alin. (1

1

) lit. a) C. proc. pen., respectiv

să se prezinte la instanța de

judecată ori de câte ori este chemat.

Reaua-credință a

inculpatului a fost dovedită și prin faptul că la termenul de judecată

anterior,

din data de 24 martie 2010, acesta

a fost prezent personal și a luat termenul în cunoștință. Mai mult, la acel

termen i s-a pus în vedere inculpatului G.E. să

se prezinte la termenul următor

(cel

din data de 21 aprilie 2010) pentru că se va pune în discuție necesitatea

audierii sale, în situația în care

va dori să dea declarație în fața

curții de apel.

Cu

toate acestea, inculpatul G.E. nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștința

instanței

că

ar exista vreun motiv temeinic care l-ar împiedica să se prezinte.

Prin urmare, devin aplicabile prevederile art. 145 alin.

(3) C. proc. pen. referitoare la

înlocuirea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

S-a apreciat ca fiind îndeplinite și temeiurile

prevăzute în art. 160

a

C. proc. pen. raportat la art. 143

alin.

(1) și art. 148 alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen., în sensul că

inculpatul G.E. a încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi țara,

existând probe și indicii temeinice că

inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, aspecte ce rezultă din

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești.

Pe cale de consecință, instanța de apel, în baza art. 145

alin. (3) C. proc. pen., a înlocuit

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin

încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu

măsura arestării preventive.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de apel a formulat recurs inculpatul G.E., solicitând

casarea acesteia și, în rejudecare, a se constata că nu sunt îndeplinite

condițiile legii cu privire la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a

nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Pentru termenul din data de 21

aprilie 2010, fixat pentru judecarea apelului, recurentul inculpat a depus o

adeverință medicală care atestă imposibilitatea sa de a se  prezenta la

judecată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., cu referire la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., constată că

acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 578/S din 18

noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului G.E. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare și

2 ani pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II

și lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea restului de pedeapsă de 594 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1891 din 20

septembrie 2002 de Judecătoria Brașov, rest ce a fost contopit cu pedeapsa

aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare și 2 ani

pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În cursul cercetării

judecătorești, la instanța de fond, prin încheierea din 21 noiembrie 2007, s-a

dispus, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării

preventive luată față de inculpatul G.E., cu măsura preventivă a obligării de a

nu părăsi țara.

Hotărârea instanței de fond a fost

atacată cu apel de către inculpații G.E., P.M., M.Ș., S.C. și B.S., constituind

obiectul dosarului nr. 119/62/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov, iar prin

încheierea din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a dispus înlocuirea

măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.

Potrivit dispozițiilor art. 145

1

alin. (2) și art. 145 alin. (3) C. proc. pen., în caz de încălcare cu

rea-credință a măsurilor aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu

părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile

prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a

dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către

învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora,

sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în

cursul judecății.

Textul de lege invocat anterior a

fost modificat prin art. I pct. 6 din O. U. G. nr. 60/2006.

Anterior modificării legislative,

în dispozițiile art. 145 alin. ultim C. proc. pen. se prevedea că, în caz de

încălcare a măsurilor restrictive de libertate, împotriva învinuitului sau

inculpatului se poate lua una din celelalte măsuri preventive.

Prin Legea nr.

356/2006, au fost introduse și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. a

1

)

C. proc. pen., potrivit cu care măsura arestării preventive a inculpatului se

poate dispune și atunci când acesta a încălcat cu, rea-credință, măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe

durata acestei măsuri.

Prin reglementarea

acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o

condiție suplimentară, și anume aceea a încălcării de către învinuit sau

inculpat, cu rea-credință, a obligațiilor stabilite de organele judiciare,

obligații ce trebuie respectate pe toată durata măsurii.

Reaua-credință nu se

prezumă, ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organul judiciar

însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanței de

judecată revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a

produs sau nu cu rea-credință.

Măsura arestării

preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi

luată numai după ce, în prealabil, s-a luat față de învinuit sau inculpat o

măsură preventivă mai ușoară, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara,

măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea-credință.

În cauza dedusă

judecății, deși faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad

ridicat de pericol social, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. a

1

)

C. proc. pen. și, pe cale de consecință, arestarea preventivă a inculpatului

G.E. este nelegală.

Informațiile cu

privire la încălcarea obligațiilor impuse trebuie prezentate de organul de poliție

desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar instanța de judecată, în urma

verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea  măsurii, urmează

să constate dacă aceasta s-a produs cu rea-credință.

La dosarul cauzei

lipsesc astfel de informații ce s-ar fi impus a fi furnizate instanței de apel,

iar în ceea ce privește judecata cauzei în apel, se constată că inculpatul a

fost prezent la fiecare termen acordat: 20 ianuarie 2010; 17 februarie 2010; 24

martie 2010; pentru termenul din 21 aprilie 2010, când s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului G.E., acesta a fost bolnav, astfel cum rezultă din

adeverința medicală depusă la instanța de recurs.

În aceste condiții,

cum reaua-credință nu a fost  dovedită, în mod greșit s-a dispus arestarea preventivă

a inculpatului G.E., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 148 alin.

(1) lit. a

1

) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., a admis recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de

ședință din 21 aprilie

2010 a

Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori,

a casat în parte încheierea recurată numai în ceea ce privește dispoziția de

înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura

arestării preventive, dispusă în baza art. 160

a

C. proc. pen.

raportat la art. 148 alin. (1) lit. a

1

) C. proc. pen., dispoziție pe

care a înlăturat-o, și a anulat mandatul de arestare preventivă, menținând

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Notă:

În urma republicării O. U. G. nr.

195/2002, în temeiul art.

III

din Legea nr. 49/2006, prevederile art. 78 alin. (1) se

regăsesc în art. 86 alin. (1), iar prevederile art. 79 alin. (4), în art. 87

alin. (5).