ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2955/2010

Asupra recursului penal de față, Analizând datele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de la 16 august 2010 Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 300 2 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților Z.V. și P.C.G. Pentru a dispupe astfel instanța de fond a reținut că inculpații Z.V. și P.C.G. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a 3 infracțiuni prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și o infracțiune prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. finală a art. 33 lit. a) C. pen.

(în ceea ce îl privește pe inculpatul Z.V.) și respectiv pentru săvârșirea infracțiuni. prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că inculpatul Z.V. la data de 30 octombrie 2008, a vândut unui investigator sub acoperire rezină de cannabis, iar în ziua de 01 noiembrie 2008, a vândut aceluiași investigator atât hașiș cât și cocaină, în data de 01 iunie 2009 a vândut 0,92 grame de cannabis, iar ultima dată în ziua de 03 iulie 2009 a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire cca. 100 grame de rezină de cannabis, pe care o obținuse de la P.C.G., prin intermediul lui N.D. În sarcina inculpatului P.C.G.

s-a reținut că în luna iunie 2009 cu ajutorul prietenei sale M.E.M.D., la întoarcerea din Spania, a introdus în țară cca. 100 grame de cannabis, pe care o oferit-o spre vânzare în ziua de 03 iulie 2009 investigatorului sub acoperire, prin intermediul lui Z.V. Prin sentința penală nr. 202 din 22 iunie 2010 Tribunalul Prahova a dispus condamnarea celor doi inculpați la pedeapsa rezultantă în cuantum de 10 ani fiecare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, cei doi inculpați ocazie cu care Curtea de Apel Ploiești a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Instanța de fond a menținut starea de arest a inculpaților apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri în termen legal, recurenții inculpați Z.V. și P.C.G. solicitând a fi judecați în stare de libertate apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Recursurile declarate nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează. În mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat și fac necesară în continuare privarea de libertate a inculpaților.

În cauză sunt întrunite dispozițiile art. 143 C. proc. pen. existând la dosar probe și indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis o faptă penală. Și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite cumulativ în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege cât și sub aspectul pericolului pentru ordinea publică ce l-ar prezenta o eventuală lăsare în libertate a inculpaților, pericol analizat în raport de natura infracțiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională ca și perseverența infracțională de care au dat dovadă inculpații. Nu în ultimul rând Înalta Curte reține că inculpații au fost condamnați în prima instanță la pedepse cu închisoarea într-un cuantum ridicat, împrejurarea în raport de care apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a recurenților inculpați.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art., 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Z.V. și P.C.G. împotriva încheierii din 16 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4553/105/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.