ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17/972010, Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului H.A.L., (fiul lui l. și E.), la: - 3 ani închisoare și interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere droguri de risc pentru consum propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.
au fost contopite pedepsele susmenționate și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Totodată prima instanță a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 09 decembrie 2009 până la 27 ianuarie 2010. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul Hunedoara a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 100,5 grame rezină de cannabis, rămasă în urma probelor de laborator, trimisă la I.G.P.R.
București și aflată în custodia acestuia. De asemenea, prima instanță a mai dispus ca următoarele mijloace de probă: un plic conținând foița OBC (fila 96 d.u.p.) precum și un plic conținând un CD și un DVD (înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara la poziția 36/2010), să rămână atașate prezentului dosar. Tribunalul Hunedoara a obligat, totodată, inculpatul la plata sumei de 2210 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J. jar suma de 520 lei s-a constatat ca provenind din fondul special al D.I.I.C.O.T.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul H.A.L., care locuiește în municipiul Hunedoara, nu avea nici o ocupație și existând informații că acesta deținea droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pe care le vindea unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie direct, fie prin intermediari, în cauză, a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator. S-a mai reținut că inculpatul a intrat în legătură cu colaboratorul cu numele de cod M. oferindu-se să-i dea diferite cantități de hașiș, pe care colaboratorul să le vândă, urmând apoi să-i predea inculpatului contravaloarea drogurilor puse în vânzare, respectiv suma de 40 lei/gram. Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L.
i-a dat colaboratorului cu numele de cod M. aproximativ 3 grame de hașiș, împărțite în trei doze a câte un gram, învelite în foiță de aluminiu, conform înțelegerii, cel din urmă urmând să vândă drogurile și să-i dea inculpatului banii obținuți, respectiv suma de 40 lei/gram. S-a mai reținut că drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, iar în urma analizelor de laborator (raportul de constatare tehnico-științifică din 04 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca), a rezultat că au fost 2,5 grame rezină de cannabis Prima instanță a mai reținut că în seara aceleiași zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul, dându-i suma de 120 lei pentru drogurile mai sus menționate și primind de la acesta alte aproximativ 10 grame hașiș porționate în același mod, în bucățele de aproximativ 1 gram fiecare.
Drogurile au fost din nou predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator reieșind că au fost 8,1 grame rezină de cannabis (raportul de constatare tehnico științifică din 04 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca). S-a mai relevat că, potrivit înțelegerii, colaboratorul cu numele de cod M. a început sa plătească dozele puse în vânzare de către inculpat, dându-i acestuia, la data de 29 noiembrie 2009, suma de 40 lei, contravaloarea unui gram de hașiș, la data de 30 noiembrie 2009, suma de 80 lei (contravaloarea a 2,0 grame de hașiș), iar la data de 5 decembrie 2009, suma de 280 lei pentru ultimele 7 doze.
Cu ocazia ultimei întâlniri, s-a reținut că inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate da, în vederea vânzării, cantitatea de 100 grame hașiș, în schimbul sumei de 3.500 lei. Urmare acestei discuții, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu numele de cod M. s-a întâlnit în Hunedoara cu inculpatul, care i-a dat o placă de hașiș, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu și legată cu o bandă adezivă de culoare maro. Drogurile au fost, de asemenea, predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 91,4 grame rezină de cannabis (raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O.
Cluj Napoca). Întrucât inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească, în decurs de o oră, suma de 3500 lei, s-a pregătit suma de 1700 lei, notându-se într-un proces verbal seriile bancnotelor, care au fost predate colaboratorului, acesta întâlnindu-se cu inculpatul, în jurul orelor 10.30, în fața magazinului A., situat în microraionul 6 din municipiul Hunedoara. S-a reținut de către prima instanță că, în momentul în care colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1700 lei, s-a procedat la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat ca fiind H.A.L., iar în urma percheziției corporale, au mai fost găsire asupra acestuia, în buzunarul din interiorul hainei, două bucăți de substanță brun roșcată cu aspect și miros de cannabis, una ambalată în folie din aluminiu și cealaltă în folie transparentă,precum și un pachet de cinci foițe din hârtie, foițe marca OCB, pentru confecționat țigări.
Urmare analizelor de laborator (raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca), s-a constatat că substanța aflată asupra inculpatului era rezină de cannabis, în cantitate de 8,5 grame. S-a mai reținut că inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, susținând că nu a vândut drogurile de risc colaboratorului cu nume de cod M., (cunoscut de inculpat ca fiind o persoană cu prenumele D.), motiv pentru care a solicitat achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., recunoscând însă că cele 8,5 grame rezină de cannabis găsite asupra sa, erau pentru consum propriu, acesta susținând că este consumator de droguri de circa 2 ani și jumătate și solicitând reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen.
și aplicarea unei pedepse sub limita minimului special, a cărei executare să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere. Prima instanță a constatat că, din probele administrate în cauză (declarația colaboratorului autorizat în cauză, dată cu identitate protejată, din procesele verbale întocmite de ofițerul de legătură al investigatorului sub acoperire, din înregistrările audio video în mediul ambiental, precum și din faptul că o bucățică de hașiș găsită asupra inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant, era exact partea care lipsea din placa de hașiș dată de către inculpat, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorului), a rezultat, în afara oricărui dubiu și contrar susținerilor inculpatului, că acesta este vinovat și de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Tribunalul Hunedoara reținând că, în drept, faptele inculpatului (vânzarea, în trei rânduri, a cantității de 102 grame rezină de cannabis și deținere pentru consum propriu a cantității de 8,5 grame rezină de cannabis), astfel cum au fost expuse mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a constatat că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare prin privare de libertate este în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea inculpatului (căsătorit, cu un copil minor în îngrijire și fără ocupație), neimpunându-se reținerea în cauză de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special și nici suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, aplicându-i, prin urmare, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
Astfel prima instanță a reținut că, pe de o parte, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., în speță, inculpatul a fost cercetat și dedus judecății pentru comiterea, în concurs real, a două infracțiuni grave, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și cea de trafic de droguri de risc (ultima fiind săvârșită în formă continuată - trei acte materiale), prin modul în care acesta a acționat relevându-se și gradul de pericol social concret al faptelor reținute în sarcină, iar,pe de altă parte, că inculpatul a mai fost trimis în judecată și prin rechizitoriul nr. 45D/P/2008, întocmit la data de 09 decembrie 2009 de D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Hunedoara, pentru săvârșirea unor fapte similare (infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată - vânzarea de rezină de cannabis la 11 decembrie 2008 și la 12 decembrie 2008 și pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă ce se susține că a fost comisă în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, dosarul fiind în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Hunedoara), dovedind astfel perseverență infracțională, chiar dacă s-a constat lipsa antecedentelor penale în ceea ce-l privește. Împotriva sentinței mai sus-menționată a declarat apel inculpatul H.A.L. solicitând achitarea pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc.
pen., susținând că din probele administrate nu rezultă vinovăția acestuia în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Totodată, acesta, făcând trimitere și la declarația dată în fața instanței de prim control judiciar, prin care a recunoscut că este consumator de droguri, a solicitat reducerea pedepsei la minimul prevăzut de lege. Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, prin Decizia penală nr. 24/ A din 16 martie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în Dosar nr. 17/97/2010. De asemenea, prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar, în baza art. 350 C. proc.
pen., a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-i din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2009 până la zi,obligându-l, totodată pe apelantul inculpat la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și stabilind ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să fie avansată din fondurile M.J.L.C. Pentru a decide astfel, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat, respingându-l ca atare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Astfel, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a reținut că prima instanță justificat a apreciat că vinovăția inculpatului H.A.L.
rezultă, fără dubiu, din actele și lucrările dosarului stabilind,pe baza probelor administrate, o corectă situație de fapt, constând în aceea că faptele inculpatului H.A.L. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta inculpatului H.A.L. de a deține cantitatea de 8,5 grame droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pentru a o consuma, constituie infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a mai reținut de către Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, că urmare autorizării unui investigator sub acoperire și unui colaborator cu numele de cod M., s-a stabilit că în mod repetat, inculpatul a vândut droguri de risc, după cum urmează: la data de 27 noiembrie 2009 inculpatul, conform înțelegerii, i-a dat colaboratorului M. aproximativ 3 gr. de hașiș, împărțite în trei doze, cel din urmă trebuind să-i remită banii obținuți prin vânzarea lor; în aceeași zi a avut loc încă o întâlnire între colaborator și inculpat, ocazie cu care i-a dat suma de 120 lei (contravaloarea celor 3 grame de drog menționate mai sus) și a primit alte 10 grame de hașiș, urmând să procedeze în același mod. S-a mai relevat că, după ce colaboratorul a achitat întreaga cantitate de drog primită de la inculpat, acesta i-a comunicat faptul că îi poate da cantitatea de 100 gr.
hașiș pentru suma de 3500 lei, iar la data de 9 decembrie 2009 colaboratorul M. a primit de la inculpat o placă de hașiș, învelită succesivjn folie transparentă, în folie de aluminiu și apoi legată cu banda adezivă de culoare maro. S-a constatat de către instanța de prim control judiciar că aspectele mai sus menționate au rezultat din procesele-verbale întocmite la datele de 30 noiembrie 2009, 2 decembrie 2009, 7 decembrie 2009, 9 decembrie 2009 (filele 6-19 d.u.p.), din imaginile realizate în timpul supravegherii operative care redau momentul în care inculpatul se întâlnește cu colaboratorul M. (f. 24 d.u.p.), precum și din rapoartele de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009, din 4 decembrie 2009 și din 10 decembrie 2009 întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O.
Cluj-Napoca, din care rezultă că substanțele predate de inculpat colaboratorului reprezintă rezină de cannabis. De asemenea, s-a mai stabilit, urmare analizelor de laborator, că bucata de hașiș găsită asupra inculpatului, cu ocazia prinderii în flagrant, era exact partea care lipsea din placa de hașiș dată de inculpat, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului M. (filele 27-28 d.u.p.).
Instanța de apel a mai reținut că, în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L., aceasta corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind necesară redozarea acesteia nici sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul modalității de executare, întrucât, a fost pe deplin justificată, având în vedere atât pericolul social al faptei, cantitatea relativ mare de drog vehiculată de inculpat și caracterul repetat al faptelor, cât și împrejurarea că același inculpat a mai fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Hunedoara în Dosarul nr. 45/D/P/2008 pentru același tip de infracțiuni, care se menționează că ar fi fost comise în perioada noiembrie 2008 - martie 2009. Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri, motive care, în esență, au fost invocate și în fata instanțelor anterioare. Astfel, în esență, recurentul inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, în principal, achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.
pen., întrucât din probatoriul administrat în dosar nu a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la circumstanțele personale ale acestuia, întrucât inculpatul a recunoscut constant că este consumator de droguri.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 17/97/2010, fiind fixat prim termen de judecată la 31 mai 2010, ocazie cu care, deși s-a acordat cuvântul la dezbateri, instanța de ultim control judiciar, constatând absența unor înscrisuri utile soluționării prezentei cauze, a repus dosarul pe rol, fixând nou termen la 14 iunie 2010, solicitând, în același timp, xerocopiile respectivelor înscrisuri (încheierile prin care au fost confirmate autorizările interceptărilor date în cauză cu titlu provizoriu, de către procurorjn Dosarul de urmărire penală nr. 57/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, conform art. 912 alin. (3) și următoarele C. proc.
pen. Până la termenul fixat, Tribunalul Hunedoara a expediat, prin fax xerocopia încheierii nr. 117/S din 2 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 117/S/2009, prin care s-a admis cererea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara și în temeiul art. 912 alin. (3) C. proc. pen., s-a confirmat ordonanța din data de 30 noiembrie 2009, emisă de aceeași unitate de parchet, valabilă începând cu data de 30 noiembrie 2009 ora 16,30 până la data de 2 decembrie 2009 ora 16,30. În cuprinsul adresei de înaintare emisă de Tribunalul Hunedoara s-a mai menționat și faptul că în Dosarul nr. 57/D/P/2009 al respectivei unități de parchet nu s-a mai solicitat confirmarea altei ordonanțe date de procuror.
De asemenea, urmare demersurilor telefonice, grefierul șef secție al Tribunalului Hunedoara a menționat că nu există nici încheierea nr. 74/2009, dar nici alte încheieri prin care să se fi solicitat autorizarea altor interceptări ale convorbirilor telefonice în Dosarul nr. 57/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, cauza, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.
pen., constată că recursul formulat de inculpat este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de apărătorul desemnat din oficiu și care vor fi expuse în continuare: Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului constată că, în speță, instanțele anterioare nu au procedat la o cercetare judecătorească efectivă și nemijlocită, de natură a garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil, stipulat prin dispozițiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. De altfel, respectarea dreptului la un proces echitabil presupune analiza respectării principiilor contradictorialității, egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea mijloacelor de probă, garantate prin dispozițiile mai sus menționate.
Încuviințarea și administrarea probelor în cadrul procesului penal se realizează potrivit normelor procedurale prevăzute în legislația procesual penală a fiecărui stat. Curtea Europeană a menționat în mod constant că nu intră în competența sa posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei încuviințării și administrării mijloacelor de probă într-un proces penal, instanța europeană fiind chemată să aprecieze doar dacă procedura în ansamblu a avut un caracter echitabil (cauza Van Mechelen ș.a.
contra Olandei - hotărârea din 23 aprilie 1997, cauza Luca contra Italiei - hotărârea din 27 februarie 2001, cauza Graviano contra Italiei - hotărârea din 10 februarie 2005). În același timp, însă, jurisprudența Curții Europene este constantă în a menționa că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, toate elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, fiind în sarcina judecătorului să vegheze ca toate aspectele ce pot influența soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii în cadrul procesului penal. De asemenea, în același sens, s-a mai arătat că nici o condamnare nu poate fi întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație ce nu a fost administrată cu respectarea exigențelor art. 6 parag.
3 Iit.
d) din Convenție, care impune ca regulă generală să se acorde inculpatului posibilitatea efectivă de a contesta o mărturie care îl incriminează și de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul audierii acestuia, fie la un moment ulterior, precum și de a obține încuviințarea și audierea martorilor apărării în același condiții ca și martorii acuzării, (cauza Krasniki contra Republicii Cehe din 28 februarie 2006, cauza Ludi contra Elveției,hotărârea din 15 iunie 1992). Or, în speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că singura probă administrată nemijlocit de prima instanță a fost cea a ascultării inculpatului (fila 15 dosar fond), prilej cu care acesta a negat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, recunoscând-o numai pe aceea de consum de droguri, iar această declarație care nu diferă cu nimic de cea dată în faza de urmărire penală, nu poate constitui un temei suficient pentru reținerea vinovăției inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost cercetat și dedus judecății, ambele instanțe nefăcând altceva decât să confirme pur și simplu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală.
Față de această situație, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Hunedoara, întrucât probatoriul nu a fost practic administrat nemijlocit nici de către prima instanță și nici de către instanța de prim control judiciar. Astfel, atât instanța de fond cât și cea de prim control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală au reținut aceeași situație de fapt, constatând cu ușurință că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.
Se cuvenea ca instanța de fond să lămurească dacă inculpatul a comis sau nu faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății, independent de faptul că în actul de inculpare s-a reținut că acesta a fost surprins în flagrant și că la realizarea acestuia au contribuit atât colaboratorul cu nume de cod M., cât și investigatorul sub acoperire cu nume de cod C. Este cunoscut, de altfel, faptul că valoarea probantă a declarațiilor inculpatului făcute în cursul procesului penal este recunoscută numai în măsura în care acestea se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 63 alin. (2) și art. 69 și C. proc.
pen.; or, în speță, inculpatul în mod constant a recunoscut numai fapta de deținere de droguri pentru consum propriu, susținând că este consumator de droguri (așa cum rezultă din declarațiile de la filele 81-82 d.u.p.,dar și de la fila 15 dosar primă instanță), negând săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, astfel cum i-a fost reținută în sarcină. Înalta Curte constată că din ansamblul probator administrat în cauză nu reiese dacă și în ce împrejurări s-a dispus autorizarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice pentru perioada 3 decembrie 2009 - 1 ianuarie 2010, deși la fila 30 d.u.p. există, conform art 911 și următoarele C. proc. pen., o solicitare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Hunedoara în acest sens, iar la dosarul de urmărire penală au fost atașate procesele verbale încheiate cu ocazia transcrierilor unor convorbiri telefonice, din perioada de referință (filele 32-38 d.u.p.). De altfel, în chiar cuprinsul mai sus menționatelor procese verbale se face referire la autorizația nr. 74/2009 dată în scopul asigurării accesului și supravegherii mijloacelor de telecomunicație utilizate de numitul A. (inculpatul din prezenta cauză), autorizație care nu există la dosar și, deși s-au făcut demersuri repetate pentru a fi atașată la prezenta cauză în vederea verificării legalității interceptărilor telefonice respective (fiind solicitată telefonic Tribunalului Hunedoara pentru a fi transmisă) nu a putut fi înaintată, specificându-se că nu au fost solicitate spre confirmare alte ordonanțe emise de procuror în Dosarul nr. 57/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Hunedoara. De asemenea, prima instanță, în virtutea rolului său activ trebuia să facă demersuri în vederea audierii nemijlocite, în condiții de publicitate și contradictorialitate a tuturor persoanelor care aveau cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal, inclusiv a martorilor asistenți A.l. și P.M.G., ce au fost menționați în cuprinsul procesului verbal încheiat la 9 decembrie 2009 (fila 50 d.-51-d.u.p.), pentru a stabili cu certitudine împrejurările în care inculpatul H.A.L. a fost surprins în flagrant și apoi percheziționat dar și dacă aceștia aveau sau nu de făcut anumite precizări sau obiecțiuni la cele consemnate în respectivul proces-verbal.
Totodată, constatând că în cauză au fost utilizat un investigator cu identitate protejată (astfel cum rezultă din procesul verbal din 9 decembrie 2009 existent la filele 71-72 d.u.p.), fiind autorizată, de asemenea, participarea, în cadrul activităților specifice și a unui colaborator cu identitate protejată, cu nume de cod M., se impunea ca prima instanță să procedeze și la audierea acestuia în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86 1 și art. 86 2 C. proc. pen., pentru a verifica nemijlocit cele consemnate în respectivul înscris. Toate aceste aspecte se impuneau a fi lămurite de prima instanță pentru formarea unei opinii clare cu privire la existența sau inexistența vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, cu atât mai mult cu cât celelalte probe administrate nu relevă fără echivoc că inculpatul H.A.L.
a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății în prezenta cauză, împrejurarea că acesta a mai fost trimis în judecată, pentru fapte similare și într-un alt dosar aflat în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Hunedoara neavând nici o relevanță sub aspectul vinovăției sale, ci cel mult, poate fi avută în vedere ca aspect ce conturează profilul moral și atitudinal al inculpatului față de valorile ocrotite de lege, la momentul individualizării pedepsei aplicată acestuia . De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță nu a lămurit condițiile în care s-au solicitat și eventual obținut autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice, dar și a celor din mediul ambiental privind pe acest inculpat, întrucât în speță, din actele dosarului rezultă existența unei singure autorizații nr. 117/S din 2 decembrie 2009,(filele 42-43 dosar recurs), ce referire la dosarul de urmărire penală din prezenta cauză, menționându-se că nu s-a solicitat confirmarea altor ordonanțe date de procuror, deși în Dosarul de urmărire penală nr. 57/D/P/2009 se face vorbire la un moment dat de existența unei autorizări nr. 74/2009 pentru accesul și supravegherea mijloacelor de telecomunicație utilizate de numitul A. (filele 32-34 d.u.p.), care nu există la dosar, iar la fila 21 d.u.p.
nu s-a menționat numărul autorizației provizorii, în baza căreia s-a procedat la înregistrarea discuțiilor ambientale ale aceluiași inculpat. Practic, datele începând cu care s-au emis eventualele autorizații de interceptare, precum și perioadele pentru care acestea s-au solicitat se impuneau a fi lămurite, și, nu în ultimul rând, se impunea a se analiza dacă au fost respectate prevederile art. 911 - art. 966 C. proc. pen. și dacă aceste mijloace de probă puteau fi folosite în procesul penal. În raport de cele menționate, Înalta Curte apreciază că probele din faza de urmărire penală trebuiau administrate nemijlocit de către primă instanță și întrucât aceasta nu s-a întâmplat în cauză este necesară trimiterea dosarului la Tribunalul Hunedoara pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță va avea în vedere și celelalte critici formulate în recurs de către recurentul inculpat, prin apărător. Față de considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a constata că recursul formulat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, este întemeiat numai sub aspectele anterior relevate și, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite ca atare și va casa decizia penală sus¬menționată, precum și sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Hunedoara.
Totodată, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și în prezent, fiind îndeplinite prevederile art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a menține starea de arest a inculpatului H.A.L. Se vor menține actele procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010 în fața primei instanțe și se va proceda conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Hunedoara. Menține starea de arest a inculpatului H.A.L. Menține actele procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.