ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2333/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele
:
Prin
sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17/972010,
Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului H.A.L., (fiul lui l. și
E.), la:
- 3 ani închisoare și interzicerea pe timp de 2 ani a
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.
pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere
droguri de risc pentru consum propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C.
pen. au fost contopite pedepsele susmenționate și i s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Totodată prima instanță a interzis inculpatului
exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit.
b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menținută
arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă
din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 09 decembrie 2009
până la 27 ianuarie 2010.
În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000, Tribunalul Hunedoara a dispus confiscarea și distrugerea
cantității de 100,5 grame rezină de cannabis, rămasă în urma probelor de
laborator, trimisă la I.G.P.R. București și aflată în custodia acestuia.
De asemenea, prima instanță a mai dispus ca
următoarele mijloace de probă: un plic conținând foița OBC (fila 96 d.u.p.)
precum și un plic conținând un CD și un DVD (înregistrat în registrul de
corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara la poziția 36/2010), să rămână
atașate prezentului dosar.
Tribunalul Hunedoara a obligat, totodată, inculpatul
la plata sumei de 2210 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a
dispus a fi avansată din fondul M.J. jar suma de 520 lei s-a constatat ca
provenind din fondul special al D.I.I.C.O.T.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că
inculpatul H.A.L., care locuiește în municipiul Hunedoara, nu avea nici o ocupație
și existând informații că acesta deținea droguri de risc, respectiv rezină de
cannabis, pe care le vindea unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie
direct, fie prin intermediari, în cauză, a fost autorizată folosirea unui
investigator sub acoperire și a unui colaborator.
S-a mai reținut că inculpatul a intrat în legătură cu
colaboratorul cu numele de cod M. oferindu-se să-i dea diferite cantități de
hașiș, pe care colaboratorul să le vândă, urmând apoi să-i predea inculpatului
contravaloarea drogurilor puse în vânzare, respectiv suma de 40 lei/gram.
Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L.
i-a dat colaboratorului cu numele de cod M. aproximativ 3 grame de hașiș,
împărțite în trei doze a câte un gram, învelite în foiță de aluminiu, conform
înțelegerii, cel din urmă urmând să vândă drogurile și să-i dea inculpatului
banii obținuți, respectiv suma de 40 lei/gram.
S-a mai reținut că drogurile au fost predate de către
colaborator investigatorului sub acoperire, iar în urma analizelor de laborator
(raportul de constatare tehnico-științifică din 04 decembrie 2009 al
Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj
Napoca), a rezultat că au fost 2,5 grame rezină de cannabis
Prima instanță a mai reținut că în seara aceleiași
zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul,
dându-i suma de 120 lei pentru drogurile mai sus menționate și primind de la
acesta alte aproximativ 10 grame hașiș porționate în același mod, în bucățele
de aproximativ 1 gram fiecare. Drogurile au fost din nou predate de către
colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator
reieșind că au fost 8,1 grame rezină de cannabis (raportul de constatare
tehnico științifică din 04 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil
al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
S-a mai relevat că, potrivit înțelegerii, colaboratorul
cu numele de cod M. a început sa plătească dozele puse în vânzare de către
inculpat, dându-i acestuia, la data de 29 noiembrie 2009, suma de 40 lei,
contravaloarea unui gram de hașiș, la data de 30 noiembrie 2009, suma de 80 lei
(contravaloarea a 2,0 grame de hașiș), iar la data de 5 decembrie 2009, suma de
280 lei pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, s-a reținut că
inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate
da, în vederea vânzării, cantitatea de 100 grame hașiș, în schimbul sumei de
3.500 lei.
Urmare acestei discuții, în dimineața zilei de 9
decembrie 2009, colaboratorul cu numele de cod M. s-a întâlnit în Hunedoara cu
inculpatul, care i-a dat o placă de hașiș, învelită în folie transparentă,
folie de aluminiu și legată cu o bandă adezivă de culoare maro.
Drogurile au fost, de asemenea, predate de către
colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator
rezultând că au fost 91,4 grame rezină de cannabis (raportul de constatare
tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil
al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).
Întrucât inculpatul i-a solicitat colaboratorului
să-i plătească, în decurs de o oră, suma de 3500 lei, s-a pregătit suma de 1700
lei, notându-se într-un proces verbal seriile bancnotelor, care au fost predate
colaboratorului, acesta întâlnindu-se cu inculpatul, în jurul orelor 10.30, în
fața magazinului A., situat în microraionul 6 din municipiul Hunedoara.
S-a reținut de către prima instanță că, în momentul
în care colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1700 lei, s-a
procedat la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat ca fiind H.A.L.,
iar în urma percheziției corporale, au mai fost găsire asupra acestuia, în
buzunarul din interiorul hainei, două bucăți de substanță brun roșcată cu
aspect și miros de cannabis, una ambalată în folie din aluminiu și cealaltă în
folie transparentă,precum și un pachet de cinci foițe din hârtie, foițe marca
OCB, pentru confecționat țigări.
Urmare analizelor de laborator (raportul de
constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de
Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca), s-a constatat
că substanța aflată asupra inculpatului era rezină de cannabis, în cantitate de
8,5 grame.
S-a mai reținut că inculpatul a negat săvârșirea
infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000, susținând că nu a vândut drogurile de risc colaboratorului
cu nume de cod M., (cunoscut de inculpat ca fiind o persoană cu prenumele D.),
motiv pentru care a solicitat achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2
lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., recunoscând însă că cele 8,5
grame rezină de cannabis găsite asupra sa, erau pentru consum propriu, acesta
susținând că este consumator de droguri de circa 2 ani și jumătate și solicitând
reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen. și
aplicarea unei pedepse sub limita minimului special, a cărei executare să fie
suspendată condiționat sau sub supraveghere.
Prima instanță a constatat că, din probele administrate
în cauză (declarația colaboratorului autorizat în cauză, dată cu identitate
protejată, din procesele verbale întocmite de ofițerul de legătură al
investigatorului sub acoperire, din înregistrările audio video în mediul
ambiental, precum și din faptul că o bucățică de hașiș găsită asupra
inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant, era exact partea care lipsea din
placa de hașiș dată de către inculpat, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009,
colaboratorului), a rezultat, în afara oricărui dubiu și contrar susținerilor
inculpatului, că acesta este vinovat și de săvârșirea infracțiunii de trafic de
droguri în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Tribunalul Hunedoara reținând că, în drept, faptele
inculpatului (vânzarea, în trei rânduri, a cantității de 102 grame rezină de
cannabis și deținere pentru consum propriu a cantității de 8,5 grame rezină de
cannabis), astfel cum au fost expuse mai sus, întrunesc elementele constitutive
ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv de
deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art.
4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului la
pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului,
prima instanță a constatat că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu
executare prin privare de libertate este în măsură să asigure prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea inculpatului (căsătorit, cu un
copil minor în îngrijire și fără ocupație), neimpunându-se reținerea în cauză
de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special și nici
suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, aplicându-i,
prin urmare, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
Astfel prima instanță a reținut că, pe de o parte,
raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.
72 C. pen., în speță, inculpatul a fost cercetat și dedus judecății pentru
comiterea, în concurs real, a două infracțiuni grave, deținere de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept și cea de trafic de droguri de risc
(ultima fiind săvârșită în formă continuată - trei acte materiale), prin modul
în care acesta a acționat relevându-se și gradul de pericol social concret al
faptelor reținute în sarcină, iar,pe de altă parte, că inculpatul a mai fost
trimis în judecată și prin rechizitoriul nr. 45D/P/2008, întocmit la data de 09
decembrie 2009 de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, pentru săvârșirea
unor fapte similare (infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă
continuată - vânzarea de rezină de cannabis la 11 decembrie 2008 și la 12
decembrie 2008 și pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru
consum propriu, fără drept, faptă ce se susține că a fost comisă în perioada
noiembrie 2008 - martie 2009, dosarul fiind în curs de soluționare pe rolul
Tribunalului Hunedoara), dovedind astfel perseverență infracțională, chiar dacă
s-a constat lipsa antecedentelor penale în ceea ce-l privește.
Împotriva sentinței mai sus-menționată a declarat
apel inculpatul H.A.L. solicitând achitarea pentru infracțiunea de trafic de
droguri de risc în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., susținând că din probele administrate nu rezultă vinovăția acestuia
în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Totodată, acesta, făcând
trimitere și la declarația dată în fața instanței de prim control judiciar,
prin care a recunoscut că este consumator de droguri, a solicitat reducerea
pedepsei la minimul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, prin Decizia
penală nr. 24/ A din 16 martie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de
inculpatul H.A.L. împotriva sentinței penale nr. 20 din 27 ianuarie 2010, pronunțată
de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în Dosar nr. 17/97/2010.
De asemenea, prin aceeași decizie, instanța de prim
control judiciar, în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a
inculpatului, deducându-i din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și
arestării preventive de la 9 decembrie 2009 până la zi,obligându-l, totodată pe
apelantul inculpat la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat și stabilind ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, să fie avansată din fondurile M.J.L.C.
Pentru a decide astfel, examinând actele și lucrările
dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele,
instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat,
respingându-l ca atare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a
reținut că prima instanță justificat a apreciat că vinovăția inculpatului H.A.L.
rezultă, fără dubiu, din actele și lucrările dosarului stabilind,pe baza
probelor administrate, o corectă situație de fapt, constând în aceea că faptele
inculpatului H.A.L. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut
și a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de
risc, respectiv rezină de cannabis, constituie infracțiunea de trafic de
droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta inculpatului H.A.L. de a deține
cantitatea de 8,5 grame droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, pentru a
o consuma, constituie infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum
propriu fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a mai reținut de către Curtea de Apel Alba lulia,
secția penală, că urmare autorizării unui investigator sub acoperire și unui
colaborator cu numele de cod M., s-a stabilit că în mod repetat, inculpatul a
vândut droguri de risc, după cum urmează: la data de 27 noiembrie 2009
inculpatul, conform înțelegerii, i-a dat colaboratorului M. aproximativ 3 gr.
de hașiș, împărțite în trei doze, cel din urmă trebuind să-i remită banii
obținuți prin vânzarea lor; în aceeași zi a avut loc încă o întâlnire între
colaborator și inculpat, ocazie cu care i-a dat suma de 120 lei (contravaloarea
celor 3 grame de drog menționate mai sus) și a primit alte 10 grame de hașiș,
urmând să procedeze în același mod.
S-a mai relevat că, după ce colaboratorul a achitat
întreaga cantitate de drog primită de la inculpat, acesta i-a comunicat faptul
că îi poate da cantitatea de 100 gr. hașiș pentru suma de 3500 lei, iar la data
de 9 decembrie 2009 colaboratorul M. a primit de la inculpat o placă de hașiș,
învelită succesivjn folie transparentă, în folie de aluminiu și apoi legată cu
banda adezivă de culoare maro.
S-a constatat de către instanța de prim control
judiciar că aspectele mai sus menționate au rezultat din procesele-verbale
întocmite la datele de 30 noiembrie 2009, 2 decembrie 2009, 7 decembrie 2009, 9
decembrie 2009 (filele 6-19 d.u.p.), din imaginile realizate în timpul
supravegherii operative care redau momentul în care inculpatul se întâlnește cu
colaboratorul M. (f. 24 d.u.p.), precum și din rapoartele de constatare
tehnico-științifică din 4 decembrie 2009, din 4 decembrie 2009 și din 10
decembrie 2009 întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din
cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, din care rezultă că substanțele predate de
inculpat colaboratorului reprezintă rezină de cannabis.
De asemenea, s-a mai stabilit, urmare analizelor de
laborator, că bucata de hașiș găsită asupra inculpatului, cu ocazia prinderii
în flagrant, era exact partea care lipsea din placa de hașiș dată de inculpat,
în dimineața zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului M. (filele 27-28 d.u.p.).
Instanța de apel a mai reținut că, în ceea ce
privește pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L., aceasta corespunde criteriilor
de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind necesară redozarea
acesteia nici sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul modalității de
executare, întrucât, a fost pe deplin justificată, având în vedere atât pericolul
social al faptei, cantitatea relativ mare de drog vehiculată de inculpat și
caracterul repetat al faptelor, cât și împrejurarea că același inculpat a mai
fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul
Teritorial Hunedoara în Dosarul nr. 45/D/P/2008 pentru același tip de
infracțiuni, care se menționează că ar fi fost comise în perioada noiembrie
2008 - martie 2009.
Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în
termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei
hotărâri, motive care, în esență, au fost invocate și în fata instanțelor
anterioare.
Astfel, în esență, recurentul inculpat prin
apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385
9
pct.
18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor
hotărâri și, pe fond, în rejudecare, în principal, achitarea acestuia în baza art.
11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât din
probatoriul administrat în dosar nu a rezultat cu certitudine vinovăția
inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar în
subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior
stabilită, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la
circumstanțele personale ale acestuia, întrucât inculpatul a recunoscut
constant că este consumator de droguri.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 17/97/2010, fiind fixat prim termen de
judecată la 31 mai 2010, ocazie cu care, deși s-a acordat cuvântul la
dezbateri, instanța de ultim control judiciar, constatând absența unor
înscrisuri utile soluționării prezentei cauze, a repus dosarul pe rol, fixând
nou termen la 14 iunie 2010, solicitând, în același timp, xerocopiile
respectivelor înscrisuri (încheierile prin care au fost confirmate autorizările
interceptărilor date în cauză cu titlu provizoriu, de către procurorjn Dosarul de
urmărire penală nr. 57/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, conform art. 912
alin. (3) și următoarele C. proc. pen.
Până la termenul fixat, Tribunalul Hunedoara a
expediat, prin fax xerocopia încheierii nr. 117/S din 2 decembrie 2009,
pronunțată în Dosarul nr. 117/S/2009, prin care s-a admis cererea formulată de
D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara și în temeiul art. 912 alin. (3) C.
proc. pen., s-a confirmat ordonanța din data de 30 noiembrie 2009, emisă de
aceeași unitate de parchet, valabilă începând cu data de 30 noiembrie 2009 ora
16,30 până la data de 2 decembrie 2009 ora 16,30. În cuprinsul adresei de
înaintare emisă de Tribunalul Hunedoara s-a mai menționat și faptul că în Dosarul
nr. 57/D/P/2009 al respectivei unități de parchet nu s-a mai solicitat
confirmarea altei ordonanțe date de procuror.
De asemenea, urmare demersurilor telefonice,
grefierul șef secție al Tribunalului Hunedoara a menționat că nu există nici
încheierea nr. 74/2009, dar nici alte încheieri prin care să se fi solicitat
autorizarea altor interceptări ale convorbirilor telefonice în Dosarul nr. 57/D/P/2009
al D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând
motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, cauza, conform prevederilor art.
385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385
6
alin. (1) și art.
385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de
inculpat este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de
apărătorul desemnat din oficiu și care vor fi expuse în continuare:
Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului
constată că, în speță, instanțele anterioare nu au procedat la o cercetare
judecătorească efectivă și nemijlocită, de natură a garanta inculpatului
dreptul la un proces echitabil, stipulat prin dispozițiile art. 6 paragraful 1
din C.E.D.O.
De altfel, respectarea dreptului la un proces
echitabil presupune analiza respectării principiilor contradictorialității,
egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea
mijloacelor de probă, garantate prin dispozițiile mai sus menționate.
Încuviințarea și administrarea probelor în cadrul
procesului penal se realizează potrivit normelor procedurale prevăzute în
legislația procesual penală a fiecărui stat.
Curtea Europeană a menționat în mod constant că nu
intră în competența sa posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei
încuviințării și administrării mijloacelor de probă într-un proces penal,
instanța europeană fiind chemată să aprecieze doar dacă procedura în ansamblu a
avut un caracter echitabil (cauza Van Mechelen ș.a. contra Olandei - hotărârea
din 23 aprilie 1997, cauza Luca contra Italiei - hotărârea din 27 februarie
2001, cauza Graviano contra Italiei - hotărârea din 10 februarie 2005).
În același timp, însă, jurisprudența Curții Europene
este constantă în a menționa că, pentru garantarea dreptului la un proces
echitabil, toate elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în
fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii,
fiind în sarcina judecătorului să vegheze ca toate aspectele ce pot influența
soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri
contradictorii în cadrul procesului penal.
De asemenea, în același sens, s-a mai arătat că nici
o condamnare nu poate fi întemeiată în exclusivitate sau într-un mod
determinant pe o declarație ce nu a fost administrată cu respectarea
exigențelor art. 6 parag. 3 Iit. d) din Convenție, care impune ca regulă
generală să se acorde inculpatului posibilitatea efectivă de a contesta o
mărturie care îl incriminează și de a interoga martorul în acuzare fie cu
prilejul audierii acestuia, fie la un moment ulterior, precum și de a obține
încuviințarea și audierea martorilor apărării în același condiții ca și
martorii acuzării, (cauza Krasniki contra Republicii Cehe din 28 februarie
2006, cauza Ludi contra Elveției,hotărârea din 15 iunie 1992).
Or, în speță, din actele și lucrările dosarului
rezultă că singura probă administrată nemijlocit de prima instanță a fost cea a
ascultării inculpatului (fila 15 dosar fond), prilej cu care acesta a negat
săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, recunoscând-o numai pe aceea de
consum de droguri, iar această declarație care nu diferă cu nimic de cea dată
în faza de urmărire penală, nu poate constitui un temei suficient pentru
reținerea vinovăției inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost
cercetat și dedus judecății, ambele instanțe nefăcând altceva decât să confirme
pur și simplu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală.
Față de această situație, Înalta Curte apreciază că,
în cauză, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,
respectiv Tribunalului Hunedoara, întrucât probatoriul nu a fost practic
administrat nemijlocit nici de către prima instanță și nici de către instanța
de prim control judiciar.
Astfel, atât instanța de fond cât și cea de prim
control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală au
reținut aceeași situație de fapt, constatând cu ușurință că inculpatul se face
vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.
Se cuvenea ca instanța de fond să lămurească dacă
inculpatul a comis sau nu faptele pentru care a fost cercetat și dedus
judecății, independent de faptul că în actul de inculpare s-a reținut că acesta
a fost surprins în flagrant și că la realizarea acestuia au contribuit atât
colaboratorul cu nume de cod M., cât și investigatorul sub acoperire cu nume de
cod C.
Este cunoscut, de altfel, faptul că valoarea probantă
a declarațiilor inculpatului făcute în cursul procesului penal este recunoscută
numai în măsura în care acestea se coroborează cu fapte și împrejurări ce
rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile
art. 63 alin. (2) și art. 69 și C. proc. pen.; or, în speță, inculpatul în mod
constant a recunoscut numai fapta de deținere de droguri pentru consum propriu,
susținând că este consumator de droguri (așa cum rezultă din declarațiile de la
filele 81-82 d.u.p.,dar și de la fila 15 dosar primă instanță), negând
săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată,
astfel cum i-a fost reținută în sarcină.
Înalta Curte constată că din ansamblul probator
administrat în cauză nu reiese dacă și în ce împrejurări s-a dispus autorizarea
interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice pentru perioada 3
decembrie 2009 - 1 ianuarie 2010, deși la fila 30 d.u.p. există, conform art
911 și următoarele C. proc. pen., o solicitare a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara în
acest sens, iar la dosarul de urmărire penală au fost atașate procesele verbale
încheiate cu ocazia transcrierilor unor convorbiri telefonice, din perioada de
referință (filele 32-38 d.u.p.).
De altfel, în chiar cuprinsul mai sus menționatelor
procese verbale se face referire la autorizația nr. 74/2009 dată în scopul
asigurării accesului și supravegherii mijloacelor de telecomunicație utilizate
de numitul A. (inculpatul din prezenta cauză), autorizație care nu există la
dosar și, deși s-au făcut demersuri repetate pentru a fi atașată la prezenta
cauză în vederea verificării legalității interceptărilor telefonice respective
(fiind solicitată telefonic Tribunalului Hunedoara pentru a fi transmisă) nu a
putut fi înaintată, specificându-se că nu au fost solicitate spre confirmare
alte ordonanțe emise de procuror în Dosarul nr. 57/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. -
Biroul Teritorial Hunedoara.
De asemenea, prima instanță, în virtutea rolului său
activ trebuia să facă demersuri în vederea audierii nemijlocite, în condiții de
publicitate și contradictorialitate a tuturor persoanelor care aveau cunoștință
despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în procesul penal, inclusiv a martorilor asistenți A.l. și P.M.G.,
ce au fost menționați în cuprinsul procesului verbal încheiat la 9 decembrie
2009 (fila 50 d.-51-d.u.p.), pentru a stabili cu certitudine împrejurările în
care inculpatul H.A.L. a fost surprins în flagrant și apoi percheziționat dar
și dacă aceștia aveau sau nu de făcut anumite precizări sau obiecțiuni la cele
consemnate în respectivul proces-verbal.
Totodată, constatând că în cauză au fost utilizat un
investigator cu identitate protejată (astfel cum rezultă din procesul verbal
din 9 decembrie 2009 existent la filele 71-72 d.u.p.), fiind autorizată, de
asemenea, participarea, în cadrul activităților specifice și a unui colaborator
cu identitate protejată, cu nume de cod M., se impunea ca prima instanță să
procedeze și la audierea acestuia în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86
1
și art. 86
2
C. proc. pen., pentru a verifica nemijlocit cele
consemnate în respectivul înscris.
Toate aceste aspecte se impuneau a fi lămurite de
prima instanță pentru formarea unei opinii clare cu privire la existența sau
inexistența vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de
droguri de risc, cu atât mai mult cu cât celelalte probe administrate nu relevă
fără echivoc că inculpatul H.A.L. a comis faptele pentru care a fost cercetat
și dedus judecății în prezenta cauză, împrejurarea că acesta a mai fost trimis
în judecată, pentru fapte similare și într-un alt dosar aflat în curs de
soluționare pe rolul Tribunalului Hunedoara neavând nici o relevanță sub
aspectul vinovăției sale, ci cel mult, poate fi avută în vedere ca aspect ce
conturează profilul moral și atitudinal al inculpatului față de valorile
ocrotite de lege, la momentul individualizării pedepsei aplicată acestuia .
De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță
nu a lămurit condițiile în care s-au solicitat și eventual obținut
autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice, dar și a celor din
mediul ambiental privind pe acest inculpat, întrucât în speță, din actele
dosarului rezultă existența unei singure autorizații nr. 117/S din 2 decembrie
2009,(filele 42-43 dosar recurs), ce referire la dosarul de urmărire penală din
prezenta cauză, menționându-se că nu s-a solicitat confirmarea altor ordonanțe
date de procuror, deși în Dosarul de urmărire penală nr. 57/D/P/2009 se face
vorbire la un moment dat de existența unei autorizări nr. 74/2009 pentru
accesul și supravegherea mijloacelor de telecomunicație utilizate de numitul A.
(filele 32-34 d.u.p.), care nu există la dosar, iar la fila 21 d.u.p. nu s-a
menționat numărul autorizației provizorii, în baza căreia s-a procedat la
înregistrarea discuțiilor ambientale ale aceluiași inculpat.
Practic, datele începând cu care s-au emis
eventualele autorizații de interceptare, precum și perioadele pentru care
acestea s-au solicitat se impuneau a fi lămurite, și, nu în ultimul rând, se
impunea a se analiza dacă au fost respectate prevederile art. 911 - art. 966 C.
proc. pen. și dacă aceste mijloace de probă puteau fi folosite în procesul
penal.
În raport de cele menționate, Înalta Curte apreciază
că probele din faza de urmărire penală trebuiau administrate nemijlocit de
către primă instanță și întrucât aceasta nu s-a întâmplat în cauză este
necesară trimiterea dosarului la Tribunalul Hunedoara pentru lămurirea cauzei
sub toate aspectele.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță va avea în
vedere și celelalte critici formulate în recurs de către recurentul inculpat,
prin apărător.
Față de considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte
de Casație și Justiție urmează a constata că recursul formulat de inculpatul H.A.L.
împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba
lulia, secția penală, este întemeiat numai sub aspectele anterior relevate și,
potrivit dispozițiilor art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl
va admite ca atare și va casa decizia penală sus¬menționată, precum și sentința
penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara și va dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul
Hunedoara.
Totodată, constatând că temeiurile avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și în prezent,
fiind îndeplinite prevederile art. 300
2
C. proc. pen. cu referire la
art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a menține
starea de arest a inculpatului H.A.L.
Se vor menține actele procedurale îndeplinite până la
20 ianuarie 2010 în fața primei instanțe și se va proceda conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva
Deciziei penale nr. 24/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba lulia,
secția penală.
Casează decizia penală sus-menționată și sentința
penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara și dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul
Hunedoara.
Menține starea de arest a inculpatului H.A.L.
Menține actele procedurale îndeplinite până la 20
ianuarie 2010.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.