ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 202 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3464/97/2010 a fost condamnat inculpatul H.A.L. la pedepsele de: - 3 ani închisoare și interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată de la data de 9 decembrie 2009 până la data de 26 octombrie 2010. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat la data de 26 octombrie 2010 prin Decizia penală nr. 796/2010 a Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 100,5 grame rezină de canabis rămasă în urma probelor de laborator, trimisă la I.G.P.R. București și aflată în custodia acestuia. S-a dispus ca următoarele mijloace de probă: - un plic conținând foița OBC; - un plic conținând un CD și un DVD (înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara la poziția nr. 36/2010), să rămână atașate la prezentul dosar. A fost obligat inculpatul la 2.300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut faptul că inculpatul a fost trimis în judecată în baza Rechizitoriului nr. 57/D/P/2009 întocmit de D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut în sarcina inculpatului că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de canabis. Prin Sentința penală nr. 20/2010 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Soluția a fost menținută prin Decizia penală nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia. Prin Decizia penală nr. 2333 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a casat decizia penală atacată și Sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Hunedoara și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță (Tribunalul Hunedoara) cu menținerea actelor procedurale îndeplinite până la 20 ianuarie 2010. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3464/97/2010.

Din procesul-verbal de sesizare din oficiu, rezoluție de delegare, ordonanțe privind numirea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului, procese-verbale ale ofițerului de legătură, ordonanță provizorie audio-video și cerere de confirmare, cerere autorizare interceptare, procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental cu planșe foto, proces-verbal de prindere în flagrant, dovadă restituire bunuri, proces-verbal consemnate acte premergătoare, rezoluție de începere a urmăririi penale, rezoluții și rapoarte de constatare tehnico-științifică, rezoluție și proces-verbal audiere martor cu identitate protejată, proces-verbal, ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, delegație apărător, cazier judiciar, proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, declarațiile inculpatului H.A.L., ordonanța de reținere, propunere de luare a măsurii arestării preventive, Încheierea penală nr. 53/2009, Mandat de arestare preventivă nr. 37/2009, plic conținând foițe OCB, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; declarație inculpat, rechizitoriul D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Hunedoara din 9 decembrie 2009 Dosarul nr. 45D/P/2008, declarație investigator sub acoperire, declarație martor, încheierea autorizare interceptări și autorizație, Tribunalul a reținut următoarele: Inculpatul H.A.L. locuiește în municipiul Hunedoara și nu are ocupație. Existând informații că inculpatul deține droguri de risc, respectiv rezină de canabis, pe care le vinde unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie direct fie prin intermediari, în cauză a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator. Colaboratorul cu numele de cod „M.” a intrat în legătură cu inculpatul și acesta s-a oferit să-i dea diferite cantități de hașiș, pe care colaboratorul să le vândă, urmând ca după aceasta să-i predea inculpatului contravaloarea drogurilor puse în vânzare, respectiv suma de 40 RON/gram.

Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a dat colaboratorului cu numele de cod „M.” aproximativ 3 grame de hașiș, împărțite în trei doze a câte un gram, învelite în foiță de aluminiu, conform înțelegerii, cel din urmă urmând să vândă drogurile și să-i dea banii obținuți, respectiv suma de 40 RON/gram, inculpatului. Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 2,5 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca). În seara aceleiași zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul, dându-i suma de 120 RON pentru drogurile menționate mai sus și primind de la acesta alte aproximativ 10 grame hașiș porționate în același mod, respectiv în bucățele de aproximativ 1 gram fiecare.

Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator reieșind că au fost 8,1 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca). Conform înțelegerii, colaboratorul cu numele de cod „M.” a început să plătească dozele puse în vânzare de către inculpat, dându-i acestuia la data de 29 noiembrie 2009, pentru un gram de hașiș, suma de 40 RON, la data de 30 noiembrie 2009, pentru două grame de hașiș, suma de 80 RON, iar la data de 5 decembrie 2009, suma de 280 RON pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L.

i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate da în vederea vânzării cantitatea de 100 grame hașiș, contra sumei de 3.500 RON. În urma acestei discuții, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu numele de cod M. s-a întâlnit în municipiul Hunedoara cu inculpatul, care i-a dat o placă de hașiș, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu și legată cu o bandă adezivă de culoare maro. Drogurile au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor de laborator rezultând că au fost 91,4 grame rezină de canabis (raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O.

Cluj Napoca). Deoarece inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON, în decurs de o oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal seriile bancnotelor, care au fost predate colaboratorului. Acesta s-a întâlnit cu inculpatul, în jurul orei 10 30 , în fața magazinului A. din municipiul Hunedoara. În momentul în care colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1.700 RON, s-a procedat la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat. În urma percheziției corporale, au mai fost găsite asupra inculpatului H.A.L., în buzunarul din interiorul hainei, două bucăți de substanță brun roșcată cu aspect și miros de canabis, una ambalată în folie din aluminiu și cealaltă în folie transparentă.

Tot acolo, inculpatul avea și un pachet de foițe marca OCB pentru confecționat țigări, conținând cinci foițe din hârtie. În urma analizelor de laborator, a rezultat că substanța aflată asupra inculpatului era rezină de canabis, în cantitate de 8,5 grame (raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca). Faptele inculpatului, astfel cum au fost expuse mai sus, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: - trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. – vânzarea cantității de 102 grame rezină de canabis în trei rânduri; - deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 – deținere pentru consum propriu a cantității de 8,5 grame rezină de canabis.

Având în vedere cele de mai sus, criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de art. 72 C. pen., că inculpatul a comis un număr de două infracțiuni aflate în concurs real, una din acestea fiind și infracțiune continuată (trei acte materiale), gradul de pericol social concret al faptelor, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare prin privare de libertate este în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. inculpatul H.A.L., care în motivarea orală a căii de atac în declarația dată în fața instanței de apel, conform art. 374 parag.

final C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc ca urmare a lipsei de probe în dovedirea vinovăției sale. S-a arătat că la dosar există doar rapoartele investigatorului sub acoperire și nu au fost administrate probele solicitate de el. Cu privire la cealaltă infracțiune pentru care a fost trimis în judecată, criticile formulate au vizat netemeinicia pedepsei aplicate și s-a considerat că este suficient să fie aplicată o sancțiune cu caracter administrativ. Prin Decizia penală nr. 66/A din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Sentinței penale nr. 202 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L. perioada executată în arest preventiv începând cu data de 9 decembrie 2009 și până la data de 26 octombrie 2010. A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de prim control judiciar a apreciat că din probele administrate a rezultat în mod evident vinovăția inculpatului, situația de fapt și încadrarea juridică dată faptelor fiind corect reținute de către instanța de fond. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.A.L., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., solicitând achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unei amenzi administrative pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Concluziile apărătorului inculpatului, ale reprezentantului Ministerului Public și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Există o gravă eroare de fapt, în sensul art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., atunci când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor dosarului. Pentru a fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal cu toate consecințele ce decurg din aceasta pentru inculpat. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt în sensul textului menționat. Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Având în vedere apărarea formulată de către inculpatul H.A.L. în cursul urmăririi penale și al judecății, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție.

Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie, în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania). Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, însă în stabilirea vinovăției sale s-a avut în vedere atât de către instanța de fond, apel și recurs, întregul material probator administrat în cauză, care nu se coroborează cu declarația sa. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda). Mai mult, aceeași Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate” (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța).

De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992). Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Din ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în cea de judecată, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, planșe foto, procesul-verbal de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile investigatorului sub acoperire, declarațiile colaboratorului sub acoperire, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul H.A.L. a deținut pentru consum și a vândut droguri de risc, respectiv canabis. Faptele inculpatului H.A.L., care în baza aceleiași rezoluții infracționale a deținut și pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc, respectiv rezină de canabis, constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului H.A.L., de a deține cantitatea de 8 grame de drog de risc (rezină de canabis) pentru consum propriu, constituie infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Fapta prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută a fi săvârșită de inculpat, rezultă din declarația colaboratorului cu identitate protejată „S.M.”, dată atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de apel, când inculpatului i s-a dat posibilitatea să adreseze întrebări, în vederea garantării unui proces echitabil și se coroborează cu cea a investigatorului acoperit V.C., cu raportul de constatare tehnico-științifică, cu planșele foto, cât și cu conținutul înregistrărilor telefonice și ambientale, nefiind singura probă în baza căreia s-a pronunțat condamnarea inculpatului (Kostovski contra Olandei), așa cum în mod eronat susține inculpatul.

Astfel, la data de 27 noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a predat colaboratorului cu identitate protejată „S.M.” 3 doze de hașiș care urmau să fie vândute, iar banii încasați de acesta urmau să fie predați inculpatului. Colaboratorul cu identitate protejată a predat investigatorului sub acoperire drogurile, iar din analizele de laborator a rezultat că era vorba de 2,5 grame rezină de canabis (raport de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca). În aceeași seară, colaboratorul cu nume de cod „M.” a predat 120 RON și a primit de la acesta din urmă alte aproximativ 10 grame hașiș, porționate în doze de 10 grame, care la rândul lor au fost predate investigatorului sub acoperire.

Rezultatul analizei acestor droguri este menționat în raportul de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca. La data de 29 noiembrie 2009, colaboratorul „M.” i-a înmânat inculpatului suma de 40 RON ca plată pentru o doză de rezină de canabis din cele 10 pe care le-a primit la 27 noiembrie 2009 (proces-verbal, planșă foto), iar la data de 30 noiembrie 2009 inculpatul s-a întâlnit cu colaboratorul „M.” în același scop, respectiv pentru că aceștia doi din urmă să-i predea suma de 80 RON ca plată pentru 2 doze din cele 10 primite la 27 noiembrie 2009. La data de 5 decembrie 2009, colaboratorul i-a predat inculpatului suma de 280 RON pentru ultimele 7 doze.

Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L. i-a comunicat colaboratorului cu nume de cod „M.” că îi poate da, în vederea vânzării, cantitatea de 100 grame de hașiș contra sumei de 3.500 RON. În urma acestei discuții, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu nume de cod „M.” s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a dat o placă de hașiș, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu și legată cu bandă adezivă de culoare maro (planșă foto, raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009). Deoarece inculpatul i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON în decurs de circa o oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal seriile bancnotelor care au fost predate colaboratorului.

Inculpatul a fost surprins în flagrant, în fața magazinului A., în timp ce colaboratorul se pregătea să-i predea suma de 1.700 RON (bancnote ale căror serii sunt menționate în procesul-verbal), asupra acestuia fiind identificate substanțele descrise în procesul-verbal din 9 decembrie 2009, fiind percheziționat în prezența martorilor asistenți A.I. și P.M.G. La percheziția corporală efectuată asupra sa, în data de 9 decembrie 2009, au fost găsite bucăți de substanță brun roșcată cu aspect și miros de canabis ambalate în folie de aluminiu și în folie transparentă, un pachet de foițe OCB pentru confecționat țigări. Bucata de hașiș găsită asupra inculpatului cu ocazia prinderii în flagrant este exact partea care lipsea din placa de hașiș dată de către inculpat în dimineața zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului.

Modul în care martorii asistenți descriu substanța găsită asupra inculpatului la momentul efectuării percheziției, cât și în declarațiile date în fața instanței de fond, formează convingerea faptului că aspectele menționate în procesul-verbal încheiat în 9 decembrie 2009 corespund realității, iar neconcordanțele privind detaliile referitoare la forma substanței, tipul foliei în care erau învelite expuse la termenele din 26 august 2010 și 23 septembrie 2010 pot fi determinate de timpul relativ mare de la momentul asistării la percheziție până în momentul audierii lor de către instanță, pe de o parte, iar pe de altă parte, de ineditul acțiunii la care au participat în calitate de martori asistenți.

În cauză nu se poate vorbi de o provocare din partea organelor statului, așa cum susține inculpatul că ar fi existat. Deși legislația română nu prevede o definire a acestei provocări, pe baza art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se reține existența acesteia dacă sunt îndeplinite condițiile: 1. situația presupus infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracțiunea sau când exista o invitație directă la comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător sau martor anonim. 2. lipsa oricăror indicii că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție. Din analiza întregului material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească, nu rezultă vreo acțiune de provocare din partea fie a organului de urmărire penală, fie a investigatorilor sub acoperire.

Astfel, în cauză rezoluția infracțională fusese luată anterior intervenției organelor de urmărire penală, fapta s-ar fi săvârșit și fără această intervenție, dovadă modul în care a acționat inculpatul. Din actele dosarului a rezultat faptul că existau date din care reieșea că inculpatul se ocupă cu vânzarea rezinei de canabis, porționată sub forma unor doze pe care le vindea personal, cât și prin intermediar, motiv pentru care au fost autorizați investigatorii sub acoperire și colaboratorii în vederea strângerii informațiilor și datelor privind existența infracțiunilor și identificarea făptuitorilor, inițiativa punerii în vânzare a drogurilor aparținând inculpatului, astfel încât din partea acestora nu se poate reține vreo acțiune de provocare.

Inculpatul a avut, de altfel, ocazia să-i pună întrebări colaboratorului „S.M.” cu ocazia audierii acestuia în fața instanței de apel (Ludi contra Elveției) și să combată susținerile acestuia, însă, așa cum rezultă din analiza actelor dosarului, inculpatul nu a oferit explicații plauzibile cu privire la învinuirile aduse, susținerile sale fiind lipsite de suport probator. Mai mult, inculpatul nu era străin operațiunilor care aveau obiect traficul de droguri, întrucât așa cum recunoaște era consumator, fapt care implică o activitate de procurare a drogurilor (Teixeira de Castro contra Portugaliei), de contact cu diferite persoane implicate în această activitate ilicită. Inculpatul nu a fost determinat să săvârșească fapte penale, acestea s-ar fi săvârșit și fără intervenția colaboratorului „S.M.”.

Astfel, explicațiile date de inculpat cu ocazia prinderii în flagrant, cât și cu privire la celelalte acte materiale reținute în sarcina sa nu sunt probate și nu prezintă relevanță în susținerea nevinovăției sale. Inculpatul nu a oferit explicații plauzibile cu privire la cantitatea de droguri găsite asupra sa sau cele înmânate colaboratorului în vederea vânzării, cu privire la întâlnirile cu acesta din care, așa cum rezultă în planșele foto, înmânează sume de bani, astfel încât apărarea sa să fie veridică. „Dreptul să probeze lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia „are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, obligația de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare. În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. – aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Explicațiile inculpatului apar în acest context ca insuficiente pentru susținerea nevinovăției sale, probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, coroborându-se și neputând fi înlăturate, conduc la concluzia reținută de instanța de fond și de cea de prim control judiciar cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului H.A.L. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că, în cauză, se impune înlăturarea declarației inculpatului ca nesinceră și neluarea acesteia în considerare ca probă nu poate reprezenta o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața instanței, întrucât declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Or, declarațiile inculpatului H.A.L. sunt singulare, necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate. În raport de cele reținute este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 și art. 5 2 C. proc. pen., care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. cu referire la art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate. Faptele inculpatului care aduc atingere sănătății populației sunt extrem de grave, iar sancțiunile nu pot fi stabilite decât prin raportare la gradul de pericol social al faptelor.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și a altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, art. 52, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Inculpatul a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier, iar în prezent este arestat într-un alt dosar al cărui obiect îl reprezintă tot traficul de droguri, astfel încât numai o pedeapsă a cărei executare este stabilită în regim de detenție este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune modificarea cuantumului pedepselor, nici modalitatea de executare, iar fapta prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu este lipsită de gradul de pericol social pentru a se putea aplica o sancțiune administrativă, așa cum inculpatul a solicitat.

Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2011.