ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 202 din 25 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3464/97/2010 a fost

condamnat inculpatul H.A.L. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare și

interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de

risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de deținere droguri de risc pentru consum propriu, fără

drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate

și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

A fost privat

inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată

de la data de 9 decembrie 2009 până la data de 26 octombrie 2010.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara, luată față de inculpat la data de 26 octombrie 2010 prin Decizia

penală nr. 796/2010 a Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 17 alin.

(1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și

distrugerea cantității de 100,5 grame rezină de canabis rămasă în urma probelor

de laborator, trimisă la I.G.P.R. București și aflată în custodia acestuia.

S-a dispus ca

următoarele mijloace de probă:

- un plic conținând

foița OBC;

- un plic conținând

un CD și un DVD (înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului

Hunedoara la poziția nr. 36/2010), să rămână atașate la prezentul dosar.

A fost obligat

inculpatul la 2.300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut faptul că inculpatul a fost trimis în

judecată în baza Rechizitoriului nr. 57/D/P/2009 întocmit de D.I.I.C.O.T. –

Biroul Teritorial Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de

droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de risc

pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut

și a pus în vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de

risc, respectiv rezină de canabis.

Prin Sentința penală

nr. 20/2010 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Soluția a fost

menținută prin Decizia penală nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia.

Prin Decizia penală

nr. 2333 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei

penale nr. 24/A din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a casat

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 20 din 27 ianuarie 2010 a

Tribunalului Hunedoara și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță (Tribunalul Hunedoara) cu menținerea actelor procedurale îndeplinite

până la 20 ianuarie 2010.

Cauza a fost

reînregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3464/97/2010.

Din procesul-verbal

de sesizare din oficiu, rezoluție de delegare, ordonanțe privind numirea

investigatorului sub acoperire și a colaboratorului, procese-verbale ale

ofițerului de legătură, ordonanță provizorie audio-video și cerere de

confirmare, cerere autorizare interceptare, procese-verbale de transcriere a

convorbirilor telefonice și în mediu ambiental cu planșe foto, proces-verbal de

prindere în flagrant, dovadă restituire bunuri, proces-verbal consemnate acte

premergătoare, rezoluție de începere a urmăririi penale, rezoluții și rapoarte

de constatare tehnico-științifică, rezoluție și proces-verbal audiere martor cu

identitate protejată, proces-verbal, ordonanță de punere în mișcare a acțiunii

penale, delegație apărător, cazier judiciar, proces-verbal de aducere la

cunoștință a învinuirii, declarațiile inculpatului H.A.L., ordonanța de

reținere, propunere de luare a măsurii arestării preventive, Încheierea penală

nr. 53/2009, Mandat de arestare preventivă nr. 37/2009, plic conținând foițe

OCB, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; declarație

inculpat, rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara din 9

decembrie 2009 Dosarul nr. 45D/P/2008, declarație investigator sub acoperire,

declarație martor, încheierea autorizare interceptări și autorizație,

Tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul H.A.L.

locuiește în municipiul Hunedoara și nu are ocupație. Existând informații că

inculpatul deține droguri de risc, respectiv rezină de canabis, pe care le

vinde unor consumatori din municipiul Hunedoara, fie direct fie prin

intermediari, în cauză a fost autorizată folosirea unui investigator sub

acoperire și a unui colaborator.

Colaboratorul cu

numele de cod „M.” a intrat în legătură cu inculpatul și acesta s-a oferit să-i

dea diferite cantități de hașiș, pe care colaboratorul să le vândă, urmând ca

după aceasta să-i predea inculpatului contravaloarea drogurilor puse în

vânzare, respectiv suma de 40 RON/gram.

Astfel, la data de 27

noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a dat colaboratorului cu numele de cod „M.”

aproximativ 3 grame de hașiș, împărțite în trei doze a câte un gram, învelite

în foiță de aluminiu, conform înțelegerii, cel din urmă urmând să vândă

drogurile și să-i dea banii obținuți, respectiv suma de 40 RON/gram,

inculpatului.

Drogurile au fost

predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor

de laborator rezultând că au fost 2,5 grame rezină de canabis (raportul de

constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză

și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

În seara aceleiași

zile, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit din nou cu inculpatul,

dându-i suma de 120 RON pentru drogurile menționate mai sus și primind de la

acesta alte aproximativ 10 grame hașiș porționate în același mod, respectiv în

bucățele de aproximativ 1 gram fiecare.

Drogurile au fost

predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor

de laborator reieșind că au fost 8,1 grame rezină de canabis (raportul de

constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză

și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

Conform înțelegerii,

colaboratorul cu numele de cod „M.” a început să plătească dozele puse în

vânzare de către inculpat, dându-i acestuia la data de 29 noiembrie 2009,

pentru un gram de hașiș, suma de 40 RON, la data de 30 noiembrie 2009, pentru

două grame de hașiș, suma de 80 RON, iar la data de 5 decembrie 2009, suma de

280 RON pentru ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L.

i-a comunicat colaboratorului autorizat în cauză că îi poate da în vederea

vânzării cantitatea de 100 grame hașiș, contra sumei de 3.500 RON.

În urma acestei

discuții, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu numele de

cod M. s-a întâlnit în municipiul Hunedoara cu inculpatul, care i-a dat o placă

de hașiș, învelită în folie transparentă, folie de aluminiu și legată cu o

bandă adezivă de culoare maro.

Drogurile au fost

predate de către colaborator investigatorului sub acoperire, în urma analizelor

de laborator rezultând că au fost 91,4 grame rezină de canabis (raportul de

constatare tehnico-științifică din 10 decembrie 2009 al Laboratorului de

Analiză și profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

Deoarece inculpatul

i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON, în decurs de o

oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal seriile

bancnotelor, care au fost predate colaboratorului. Acesta s-a întâlnit cu

inculpatul, în jurul orei 10

30

, în fața magazinului A. din

municipiul Hunedoara.

În momentul în care

colaboratorul se pregătea să-i predea inculpatului cei 1.700 RON, s-a procedat

la imobilizarea acestuia, ocazie cu care a fost identificat.

În urma percheziției

corporale, au mai fost găsite asupra inculpatului H.A.L., în buzunarul din

interiorul hainei, două bucăți de substanță brun roșcată cu aspect și miros de

canabis, una ambalată în folie din aluminiu și cealaltă în folie transparentă.

Tot acolo, inculpatul avea și un pachet de foițe marca OCB pentru confecționat

țigări, conținând cinci foițe din hârtie.

În urma analizelor de

laborator, a rezultat că substanța aflată asupra inculpatului era rezină de canabis,

în cantitate de 8,5 grame (raportul de constatare tehnico-științifică din 10

decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul

B.C.C.O. Cluj Napoca).

Faptele inculpatului,

astfel cum au fost expuse mai sus, s-a apreciat că întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de:

- trafic de droguri

de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. – vânzarea cantității de 102 grame rezină de canabis în

trei rânduri;

- deținere de droguri

de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 – deținere pentru consum propriu a cantității de 8,5 grame

rezină de canabis.

Având în vedere cele

de mai sus, criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de

art. 72 C. pen., că inculpatul a comis un număr de două infracțiuni aflate în

concurs real, una din acestea fiind și infracțiune continuată (trei acte

materiale), gradul de pericol social concret al faptelor, instanța a apreciat

că aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare prin privare de libertate

este în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și

reeducarea inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen.

inculpatul H.A.L., care în motivarea orală a căii de atac în declarația dată în

fața instanței de apel, conform art. 374 parag. final C. proc. pen., a

solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc ca urmare

a lipsei de probe în dovedirea vinovăției sale. S-a arătat că la dosar există

doar rapoartele investigatorului sub acoperire și nu au fost administrate

probele solicitate de el. Cu privire la cealaltă infracțiune pentru care a fost

trimis în judecată, criticile formulate au vizat netemeinicia pedepsei aplicate

și s-a considerat că este suficient să fie aplicată o sancțiune cu caracter

administrativ.

Prin Decizia penală

nr. 66/A din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Sentinței penale nr. 202 din 25

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului H.A.L. perioada executată în arest preventiv

începând cu data de 9 decembrie 2009 și până la data de 26 octombrie 2010.

A fost obligat

inculpatul apelant să plătească statului suma de 450 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în apel, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de prim control judiciar a apreciat că din probele

administrate a rezultat în mod evident vinovăția inculpatului, situația de fapt

și încadrarea juridică dată faptelor fiind corect reținute de către instanța de

fond.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.A.L., invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc.

pen., solicitând achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unei amenzi administrative pentru

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Concluziile

apărătorului inculpatului, ale reprezentantului Ministerului Public și ultimul

cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor

invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Există o gravă eroare

de fapt, în sensul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., atunci când

situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este

contrară actelor și probelor dosarului.

Pentru a fi reținută

„eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat

hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să

fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea

inculpatului ori încetarea procesului penal cu toate consecințele ce decurg din

aceasta pentru inculpat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de

fapt în sensul textului menționat.

Conform art. 1 C.

proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și

în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană

care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și

nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal

trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a

drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la

educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta,

procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea

procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele

și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele

de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg

cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat

învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal, obligație

respectată în prezenta cauză (conform speței Dănilă contra României).

Orice persoană,

bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la

stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau

inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și

dovedească nevinovăția.

Având în vedere

apărarea formulată de către inculpatul H.A.L. în cursul urmăririi penale și al

judecății, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumției de nevinovăție reclamă,

printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie

profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului

care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente

pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure

acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i

permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest

drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca

audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă

trebuie să fie, în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și

în vederea unei dezbateri în contradictoriu (plenul Hotărârii nr. 6 din

decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate

stabili decât în cadrul juridic procesual penal cu probe, sarcina administrării

acestora revenind organului de urmărire penală și instanței.

Probele trebuie să

fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte

să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde

adevărului.

Inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, însă în stabilirea

vinovăției sale s-a avut în vedere atât de către instanța de fond, apel și

recurs, întregul material probator administrat în cauză, care nu se coroborează

cu declarația sa.

Inculpatului i s-a

respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea

principiului egalității de arme, promovat de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului. Astfel, cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru

just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate

rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o

plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său.

Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces

echitabil revine autorităților naționale” (a se vedea Hotărârea nr. 27 din

octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași

Curte a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în

care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate” (Hotărârea din

24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, respectarea dreptului

la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile

strânse de procuror (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Ca atare, garanțiile

cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva

dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de

nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Din ansamblul

probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în cea de

judecată, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de

interceptare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, planșe foto,

procesul-verbal de prindere în flagrant, rapoartele de constatare

tehnico-științifică, declarațiile investigatorului sub acoperire, declarațiile

colaboratorului sub acoperire, declarațiile martorilor, declarațiile

inculpatului, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul H.A.L. a deținut

pentru consum și a vândut droguri de risc, respectiv canabis.

Faptele inculpatului

H.A.L., care în baza aceleiași rezoluții infracționale a deținut și pus în

vânzare, în trei rânduri, cantitatea totală de 102 grame droguri de risc,

respectiv rezină de canabis, constituie infracțiunea de trafic de droguri de

risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului H.A.L.,

de a deține cantitatea de 8 grame de drog de risc (rezină de canabis) pentru

consum propriu, constituie infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru

consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

Fapta prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută a fi săvârșită de inculpat,

rezultă din declarația colaboratorului cu identitate protejată „S.M.”, dată

atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de apel, când

inculpatului i s-a dat posibilitatea să adreseze întrebări, în vederea

garantării unui proces echitabil și se coroborează cu cea a investigatorului

acoperit V.C., cu raportul de constatare tehnico-științifică, cu planșele foto,

cât și cu conținutul înregistrărilor telefonice și ambientale, nefiind singura

probă în baza căreia s-a pronunțat condamnarea inculpatului (Kostovski contra

Olandei), așa cum în mod eronat susține inculpatul.

Astfel, la data de 27

noiembrie 2009, inculpatul H.A.L. i-a predat colaboratorului cu identitate protejată

„S.M.” 3 doze de hașiș care urmau să fie vândute, iar banii încasați de acesta

urmau să fie predați inculpatului.

Colaboratorul cu

identitate protejată a predat investigatorului sub acoperire drogurile, iar din

analizele de laborator a rezultat că era vorba de 2,5 grame rezină de canabis

(raport de constatare tehnico-științifică din 4 decembrie 2009 al Laboratorului

de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca).

În aceeași seară,

colaboratorul cu nume de cod „M.” a predat 120 RON și a primit de la acesta din

urmă alte aproximativ 10 grame hașiș, porționate în doze de 10 grame, care la

rândul lor au fost predate investigatorului sub acoperire. Rezultatul analizei

acestor droguri este menționat în raportul de constatare tehnico-științifică

din 4 decembrie 2009 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din

cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca.

La data de 29

noiembrie 2009, colaboratorul „M.” i-a înmânat inculpatului suma de 40 RON ca

plată pentru o doză de rezină de canabis din cele 10 pe care le-a primit la 27

noiembrie 2009 (proces-verbal, planșă foto), iar la data de 30 noiembrie 2009

inculpatul s-a întâlnit cu colaboratorul „M.” în același scop, respectiv pentru

că aceștia doi din urmă să-i predea suma de 80 RON ca plată pentru 2 doze din

cele 10 primite la 27 noiembrie 2009.

La data de 5

decembrie 2009, colaboratorul i-a predat inculpatului suma de 280 RON pentru

ultimele 7 doze. Cu ocazia ultimei întâlniri, inculpatul H.A.L. i-a comunicat

colaboratorului cu nume de cod „M.” că îi poate da, în vederea vânzării,

cantitatea de 100 grame de hașiș contra sumei de 3.500 RON.

În urma acestei

discuții, în dimineața zilei de 9 decembrie 2009, colaboratorul cu nume de cod

„M.” s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a dat o placă de hașiș, învelită în

folie transparentă, folie de aluminiu și legată cu bandă adezivă de culoare

maro (planșă foto, raportul de constatare tehnico-științifică din 10 decembrie

2009).

Deoarece inculpatul

i-a solicitat colaboratorului să-i plătească suma de 3.500 RON în decurs de

circa o oră, s-a pregătit suma de 1.700 RON, notându-se într-un proces-verbal

seriile bancnotelor care au fost predate colaboratorului.

Inculpatul a fost

surprins în flagrant, în fața magazinului A., în timp ce colaboratorul se

pregătea să-i predea suma de 1.700 RON (bancnote ale căror serii sunt

menționate în procesul-verbal), asupra acestuia fiind identificate substanțele

descrise în procesul-verbal din 9 decembrie 2009, fiind percheziționat în

prezența martorilor asistenți A.I. și P.M.G.

La percheziția

corporală efectuată asupra sa, în data de 9 decembrie 2009, au fost găsite

bucăți de substanță brun roșcată cu aspect și miros de canabis ambalate în

folie de aluminiu și în folie transparentă, un pachet de foițe OCB pentru

confecționat țigări. Bucata de hașiș găsită asupra inculpatului cu ocazia

prinderii în flagrant este exact partea care lipsea din placa de hașiș dată de

către inculpat în dimineața zilei de 9 decembrie 2009 colaboratorului.

Modul în care

martorii asistenți descriu substanța găsită asupra inculpatului la momentul

efectuării percheziției, cât și în declarațiile date în fața instanței de fond,

formează convingerea faptului că aspectele menționate în procesul-verbal

încheiat în 9 decembrie 2009 corespund realității, iar neconcordanțele privind

detaliile referitoare la forma substanței, tipul foliei în care erau învelite

expuse la termenele din 26 august 2010 și 23 septembrie 2010 pot fi determinate

de timpul relativ mare de la momentul asistării la percheziție până în momentul

audierii lor de către instanță, pe de o parte, iar pe de altă parte, de

ineditul acțiunii la care au participat în calitate de martori asistenți.

În cauză nu se poate

vorbi de o provocare din partea organelor statului, așa cum susține inculpatul

că ar fi existat.

Deși legislația

română nu prevede o definire a acestei provocări, pe baza art. 68 alin. (2) C.

proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se reține

existența acesteia dacă sunt îndeplinite condițiile:

infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce

avea sarcina să descopere infracțiunea sau când exista o invitație directă la

comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător sau martor anonim.

indicii că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție.

Din analiza

întregului material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire

penală, cât și de cercetare judecătorească, nu rezultă vreo acțiune de

provocare din partea fie a organului de urmărire penală, fie a investigatorilor

sub acoperire.

Astfel, în cauză

rezoluția infracțională fusese luată anterior intervenției organelor de

urmărire penală, fapta s-ar fi săvârșit și fără această intervenție, dovadă

modul în care a acționat inculpatul.

Din actele dosarului

a rezultat faptul că existau date din care reieșea că inculpatul se ocupă cu

vânzarea rezinei de canabis, porționată sub forma unor doze pe care le vindea

personal, cât și prin intermediar, motiv pentru care au fost autorizați

investigatorii sub acoperire și colaboratorii în vederea strângerii

informațiilor și datelor privind existența infracțiunilor și identificarea

făptuitorilor, inițiativa punerii în vânzare a drogurilor aparținând

inculpatului, astfel încât din partea acestora nu se poate reține vreo acțiune

de provocare. Inculpatul a avut, de altfel, ocazia să-i pună întrebări

colaboratorului „S.M.” cu ocazia audierii acestuia în fața instanței de apel

(Ludi contra Elveției) și să combată susținerile acestuia, însă, așa cum

rezultă din analiza actelor dosarului, inculpatul nu a oferit explicații

plauzibile cu privire la învinuirile aduse, susținerile sale fiind lipsite de

suport probator.

Mai mult, inculpatul

nu era străin operațiunilor care aveau obiect traficul de droguri, întrucât așa

cum recunoaște era consumator, fapt care implică o activitate de procurare a

drogurilor (Teixeira de Castro contra Portugaliei), de contact cu diferite

persoane implicate în această activitate ilicită. Inculpatul nu a fost

determinat să săvârșească fapte penale, acestea s-ar fi săvârșit și fără

intervenția colaboratorului „S.M.”.

Astfel, explicațiile

date de inculpat cu ocazia prinderii în flagrant, cât și cu privire la

celelalte acte materiale reținute în sarcina sa nu sunt probate și nu prezintă

relevanță în susținerea nevinovăției sale.

Inculpatul nu a

oferit explicații plauzibile cu privire la cantitatea de droguri găsite asupra

sa sau cele înmânate colaboratorului în vederea vânzării, cu privire la

întâlnirile cu acesta din care, așa cum rezultă în planșele foto, înmânează

sume de bani, astfel încât apărarea sa să fie veridică.

„Dreptul să probeze

lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege

acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție, o interpretare

personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia

„are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și

acuzării, obligația de a proba apărările sale, obligația de a proba lipsa de

temeinicie a probelor în acuzare.

În consecință, în

aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în

care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se

probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora prin interpretări

proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. – aprecierea

fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de

judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Explicațiile

inculpatului apar în acest context ca insuficiente pentru susținerea

nevinovăției sale, probele administrate în cursul urmăririi penale și

cercetării judecătorești, coroborându-se și neputând fi înlăturate, conduc la

concluzia reținută de instanța de fond și de cea de prim control judiciar cu

privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului H.A.L.

Simpla afirmație a

unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu

poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,

respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe

probe certe.

Faptul că, în cauză,

se impune înlăturarea declarației inculpatului ca nesinceră și neluarea

acesteia în considerare ca probă nu poate reprezenta o încălcare a prezumției

de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața instanței,

întrucât declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi

la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Or,

declarațiile inculpatului H.A.L. sunt singulare, necoroborându-se cu alte

mijloace de probă administrate.

În raport de cele

reținute este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Întrucât condamnarea

inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se

poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului cu referire la art. 66 și art. 5

2

C. proc. pen.,

care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces

echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. cu referire

la art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate.

Faptele inculpatului

care aduc atingere sănătății populației sunt extrem de grave, iar sancțiunile

nu pot fi stabilite decât prin raportare la gradul de pericol social al

faptelor.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul

trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații,

răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și a altor persoane care, văzând constrângerea la care este

supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen.

român, art. 52, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni”. Inculpatul a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală,

așa cum rezultă din fișa de cazier, iar în prezent este arestat într-un alt

dosar al cărui obiect îl reprezintă tot traficul de droguri, astfel încât numai

o pedeapsă a cărei executare este stabilită în regim de detenție este de natură

să contribuie la reeducarea inculpatului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune modificarea cuantumului

pedepselor, nici modalitatea de executare, iar fapta prevăzută de art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 nu este lipsită de gradul de pericol social pentru a

se putea aplica o sancțiune administrativă, așa cum inculpatul a solicitat.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 19 aprilie 2011 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Va constata că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.L. împotriva Deciziei penale nr.

66/A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Constată că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 octombrie 2011.