ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3557/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3557/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului
penal de față;
Prin sentința penală nr. 527 din 30 decembrie
2010 a Tribunalului Mureș s-a dispus condamnarea inculpaților:
M.G., pentru
săvârșirea infracțiunilor de:
- inițierea sau
constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în
vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.
la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C.
pen., la 2 ani închisoare;
- trafic de droguri
de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C.
pen., la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza
II-a și b) C. pen. pe timp de 3 ani;
- introducere în țară
de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., la 6
ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza II-a
și b) C. pen. pe timp de 3 ani;
În temeiul art. 33
lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa
complementară cea mai grea privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64
lit. a) Teza II-a și b) C. pen. pe timp de 3 ani.
Cu consecințele prev.
de art. 71, 64 lit. a) Teza II-a și b) C. pen.
S-a menținut starea
de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa
aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive din 5 mai 2010 la
zi.
M.V.A., pentru săvârșirea
infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea
ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de
infracțiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. cu aplicarea
art. 74 lit. a) și c) C. pen., 76 lit. c) C. pen., la 1 an închisoare;
- trafic de droguri de
risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c)
C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev.
de art. 64 lit. a) Teza II-a și b) C. pen. pe timp de 2 ani;
- deținere de droguri
de risc, pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C.
pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În temeiul art. 33
lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară cea
mai grea privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza II-a și
b) C. pen. pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prev.
de art. 71, 64 lit. a) Teza II-a și b) C. pen.
S-a menținut starea de
arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată
acestuia durata reținerii și arestării preventive din 5 mai 2010 la zi.
S.M., pentru săvârșirea
infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea
ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de
infracțiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., cu
aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., la 1 an închisoare;
- trafic de droguri de
risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen. la
2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza II-a
și b) C. pen. pe timp de 1 an.
În temeiul art. 33
lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea
privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza II-a și b) C.
pen. pe timp de 1 an.
În baza art. 81 C.
pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare
de 4 ani și s-a atras atenția asupra prev. art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71
alin. (2) și (5) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de
art. 64 lit. a) Teza II-a și b) C. pen. și s-a dispus suspendarea executării lor
pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C.
pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada reținerii și arestării
preventive cuprinsă între 5 mai 2010 - 30 iulie 2010, dată la care a fost pus în
libertate.
S-a menținut măsura preventivă
a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de acest inculpat prin încheierea penală
din data de 29 iulie 2010, până la rămânerea definitivă a prezentei.
În temeiul art. 17
alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în
vederea distrugerii, a următoarelor cantități de droguri, ridicate de la inculpații
M.V.A. și S.M. (rămase în urma analizelor de laborator):
- 55 grame rezină de cannabis;
-16,59 grame rezină de
cannabis;
-18,49 grame rezină de
cannabis;
-290 grame și respectiv
72 grame rezină de cannabis.
În temeiul art. 17
alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpați a banilor
dobândiți prin valorificarea drogurilor, după cum urmează: 1.700 RON de la inculpatul
S.M. și 430 RON de la inculpatul M.G.
S-a dispus obligarea inculpaților
S.M. și M.G. la plata sumelor menționate mai sus în favoarea statului.
În baza art. 191
3
alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea și apoi arhivarea unui DVD marca D.
și a 4 bucăți DVD-uri înregistrate la Registrul privind evidența CD-urilor, după
rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Tribunalul a reținut în fapt următoarele:
În vara anului 2009, după
o înțelegere prealabilă cu inculpatul M.V.A., inculpatul M.G., revenind din Spania
în România, a introdus ilegal în țară cantitatea de 2 kg. hașiș (rezină de cannbis)
formată din 20 de calupuri a câte 100 grame fiecare, ambalate câte 5 calupuri în
4 colete; acestea au fost depozitate la locuința inculpatului M.V.A., care îi este
nepot inculpatului M.G.
În perioada imediat următoare,
inculpatul M.G. a reușit să vândă cca 400 de grame de hașiș pe raza Municipiului
Satu Mare, iar cantitatea de 1.600 grame hașiș a rămas la locuința inculpatului
M.G., care în perioada iulie 2009 - mai 2010 a consumat din acest drog fie singur,
fie împreună cu alți consumatori, preparându-și țigări cu hașiș și administrându-și
droguri prin inhalarea fumului de țigară.
În cursul lunii aprilie
2010, inculpatul M.G. a ridicat de la locuința lui M.V.A. o importantă cantitate
de hașiș, punându-o apoi în vânzare prin intermediul inculpatului S.M., care a oferit
droguri mai multor tineri din Sighetu Marmației și din împrejurimi; tot acest inculpat,
la data de 23 aprilie 2010 a vândut investigatorului sub acoperire cu numele de
cod P.D. zis D. cantitatea de 17,02 grame rezină de cannabis cu suma de 500 RON,
iar ulterior, la 29 aprilie 2010 i-a vândut aceluiași investigator cantitatea de
19,06 grame rezină de cannabis cu suma de 1.000 RON.
Totodată, la 5 mai 2010,
cu ocazia realizării flagrantului, inculpatul S.M. a oferit investigatorului acoperit
cantitatea de 374,4 grame rezină de cannabis, solicitând în schimb suma de 2.780
euro, pe care urma să i-o remită inculpatului M.G., imediat după efectuarea tranzacției.
De asemenea, cu ocazia
percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului M.V.A. s-a mai găsit
cantitatea de 61,5 grame rezină de cannabis, iar cu privire la diferența până la
2 gr., respectiv de cca 1.100 grame, acesta a declarat că ar fi consumat-o împreună
cu niște prieteni, în perioada iulie 2009 - mai 2010.
Această stare de fapt
a fost dovedită de probațiunea administrată în cauză, respectiv
procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate,
procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit și declarațiile date de acesta
(în cursul urmăririi penale și la instanță) procesele-verbale de percheziție domiciliară,
procesul verbal de constatare în flagrant, procesele-verbale de cântărire a drogurilor
și rapoartele de constatare tehnico-științifică și declarațiile martorilor G.M.C.,
S.S., R.L., A.R., C.N., P.A., S.L.M. și S.A.R.
A precizat Tribunalul
că, deși inculpatul M.G. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a
fost trimis în judecată, vinovăția acestuia, precum și a celorlalți doi inculpați
a fost dovedită cu depoziția inculpaților M.V.A. și S.M., care au confirmat întocmai
starea de fapt descrisă prin actul de trimitere în judecată și reținută de instanță.
Astfel, această activitate de vânzare-cumpărare de droguri a fost inițiată de către
inculpatul M.G., care în prealabil, înainte de a fi introduse drogurile în țară
s-a informat de la inculpatul M.V.A. ce fel de droguri se caută mai bine în Municipiul
Satu Mare și în țară, în general, și după procurarea drogurilor le-a depozitat la
locuința acestuia din urmă. Ulterior, l-a implicat în această activitate și pe inculpatul
S.M., căruia i-a promis un procent din banii proveniți din vânzarea drogurilor,
acesta din urmă reușind să vândă, în două rânduri, cantități relativ reduse investigatorului
acoperit, înțelegerea fiind să-i vândă acestuia și o cantitate mai mare, de 2 kg.
de drog (hașiș), dar în această împrejurare s-a realizat flagrantul.
A mai precizat Tribunalul
că modalitatea în care inculpatul S.M. încerca să vândă drogurile a fost descrisă
în declarațiile date de martorii R.L., P.A., S.L.M., care au precizat că-l cunoșteau
pe inculpat, fiindu-le coleg de liceu, că pe acesta îl întâlneau în locuri publice
(restaurante sau baruri) și îi întreba dacă nu doresc să cumpere „ciocolată”, această
denumire fiind utilizată frecvent pentru hașiș.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat apel inculpații, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii
atacate și judecând cauza, să se dispună, pentru inculpatul M.G. achitarea acestuia
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la
art. 323 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.
pen.; achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de introducere
în țară de droguri de risc în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10
lit. a) C. proc. pen., să se rețină vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii
de trafic de droguri de risc și reținând circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului
să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
În motivarea apelului
inculpatului M.G. s-a arătat că susținerea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea
nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. este forțată, întrucât nu se poate reține caracterul
elaborat, organizat care să justifice existența unui grup. În privința infracțiunii
de introducere în țară de droguri de risc arată că aceasta s-a desfășurat la insistențele
inculpatului S.M.
În apelul inculpatului
M.V.A. s-a solicitat admiterea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de
art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2
lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru comiterea infracțiunii
de trafic de droguri în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.
proc. pen., condamnarea inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuate prev.
de art. 74 lit. a) - c) C. pen., la pedeapsa amenzii pentru infracțiunea de deținere
de droguri pentru consum propriu.
În motivarea apelului,
inculpatul a arătat că nu se poate reține infracțiunea de constituire a unui grup
infracțional organizat întrucât acesta nu a inițiat, constituit sau aderat la un
astfel de grup, nu a existat nicio coordonare între cei trei pentru comercializarea
drogului, iar pe de altă parte, trebuie avute în vedere persoana inculpatului și
împrejurările care atenuează răspunderea acestuia.
Prin decizia penală
nr. 65/A din 29 martie 2011 a Curții de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile
declarate de inculpații M.G. și M.V.A., reținându-se că aceștia au comis faptele
pentru care au fost trimiși în judecată, iar pedepsele au fost just individualizate.
În termen legal, împotriva
deciziei penale nr. 65/A din 29 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, a declarat recurs
inculpatul M.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de recurs
vizează greșita încadrare juridică dată faptelor, reținându-se în sarcina inculpatului,
pe lângă infracțiunea de trafic de droguri și infracțiunea de inițiere și constituire
a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Astfel, acțiunile inculpaților
nu s-au desfășurat printr-o organizare propriu-zisă care să existe pentru o perioadă
și să acționeze în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni, cooperarea
dintre inculpați a fost conjuncturală, nu s-a realizat după un plan prestabilit,
astfel că pentru această infracțiune se impune achitarea inculpatului în baza
art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În al doilea rând, inculpatul
M.G. critică hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale
pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În susținerea acestui
motiv de recurs, inculpatul arată că probele administrate în cauză nu dovedesc introducerea
în țară de droguri de risc, declarațiile inculpatului M.V.A. în acest sens fiind
singulare.
În ultimul rând recurentul
inculpat solicită aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de
împrejurarea că a formulat un denunț la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș,
în urma căruia la data de 4 mai 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față
de persoanele denunțate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din aceeași lege.
De asemenea, inculpatul
mai solicită reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prev. de art. 74
lit. c) C. pen. și aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiționat,
conform art. 81 C. pen.
În drept, inculpatul și-a
întemeiat recursul pe disp. art. 385
9
pct. 17, 18 și 14 C. proc.
pen.
Examinând recursul declarat
în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este
întemeiat pe considerentele ce urmează:
Referitor la primul motiv
de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte va analiza criticile formulate prin
prisma disp. art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., față de aspectele invocate
în dezvoltarea acestui motiv.
Analizând probele administrate
atât la urmărirea penală cât și pe parcursul cercetării judecătorești, rezultă fără
dubiu că inculpatul M.G. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată
și condamnat de către prima instanță.
Declarațiile inculpaților
M.V.A. și S.M. se coroborează cu procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice
interceptate, procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit, declarațiile
acestuia, procesul - verbal de surprindere în flagrant, declarațiile martorilor
G.M.C., S.S., R.L., A.R., C.N., P.A., S.L.M. și S.A.R.
Inculpatul S.M. în declarațiile
sale a arătat că inculpatul M.G. i-a spus că poate să aducă în țară cantități mari
de droguri, cca 5-10 kg, cerându-i să-i găsească persoane care să cumpere drogurile,
urmând ca o parte din banii obținuți din vânzarea drogurilor să-i vândă lui.
Întrucât avea probleme
financiare, inculpatul S.M. a acceptat propunerea și a reușit să vândă în două rânduri
rezină de canabis investigatorului sub acoperire P.D., înțelegându-se cu acesta
să-i vândă o cantitate mai mare, respectiv cca 380 grame la data de 5 mai 2010,
realizându-se prinderea în flagrant a acestuia.
Inculpatul S.M. a oferit
mai multor persoane din Sighetu Marmației și din împrejurimi rezină de cannabis,
respectiv martorilor S.A.R., R.L., S.L.M., S.I.G. și P.A.
În declarațiile sale,
inculpatul M.V.A. a arătat că în iunie - iulie 2009 a fost contactat de recurentul
inculpat care este unchiul său, ce lucra în Spania, ocazie cu care l-a întrebat
ce fel de droguri s-ar vinde mai bine în Satu Mare, iar el i-a spus că hașișul.
După circa două - trei
săptămâni de la această discuție M.G. a revenit în România l-a vizitat la domiciliu
și a adus cu el din Spania cantitatea de cca 2 kg, rugându-l să-l depoziteze la
el până va găsi clienți care să cumpere aceste droguri.
În perioada imediat următoare,
inculpatul M.G. a reușit să vândă cca 400 gr. hașiș, iar restul a rămas la domiciliul
coinculpatului M.V.A., acesta consumând din respectivul drog și oferind și altor
persoane spre consum.
În cursul lunii aprilie
2010, inculpatul M.G. a ridicat de la locuința inculpatului M.V.A. o importantă
cantitate de hașiș, punând-o apoi în vânzare, prin intermediul inculpatului S.M.
Martorii S.A.R., R.L.,
S.L.M., S.I.G. și P.A. confirmă faptul că inculpatul S.M. le-a oferit hașiș.
Recurentul inculpat M.G.
a susținut că nu se poate reține în sarcina sa comiterea infracțiunii prev. de
art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Conform acestor dispoziții
legale, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă
a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit Legii
nr. 39/2003, un grup infracțional organizat, se pedepsește, după caz, potrivit
art. 167 sau 323 C. pen.
Conform susținerilor sale,
inculpatul M.G. a săvârșit și infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003,
rap. la art. 323 C. pen.
Astfel, inițial inculpatul
M.G. s-a informat de la nepotul său M.V.A. - consumator ocazional de droguri la
acea dată - ce fel de droguri se vând mai bine în Satu Mare și, în general, în țară.
După ce a aflat de la
acesta că hașișul este foarte solicitat, a cumpărat din Spania 2 kg, rezină de cannabis,
le-a introdus în țară, le-a depozitat la locuința lui M.V.A., de unde a ridicat
diferite cantități de drog pe care le-a vândut în perioada imediat următoare.
După ce a revenit din
Spania, la începutul anului 2010, a încercat să găsească o piață de desfacere pentru
hașiș, l-a recrutat în acest sens pe inculpatul S.M., elev, ce ar fi putut distribui
droguri colegilor de liceu.
Inculpatul M.G. i-a permis
acestuia un procent din banii obținuți prin vinderea drogurilor.
Probele administrate au
dovedit că inculpatul M.V.A. cunoștea faptul că drogurile sunt puse în vânzare,
prin intermediul altor persoane, iar S.V. știa că aceste droguri erau depozitate
la o persoană din Municipiul Satu Mare.
Inculpații din prezenta
cauză nu au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de
art. 7 din Legea nr. 39/2003, ipoteză în care s-ar fi pus în discuție, coordonarea
activităților desfășurate de către membrii grupului, rolurile prestabilite ale acestora,
cooperarea între inculpați în scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni grave.
Ultima critică formulată
de inculpat este întemeiată.
Potrivit art. 19 din Legea
nr. 682/2002:
„persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a)
pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi
penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere
penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea
la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Din adresa
D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș rezultă că, după condamnarea sa în primă
instanță, inculpatul
M.G.
a formulat un denunț prin care a adus la cunoștință faptul că, în comiterea infracțiunilor
ce i s-au reținut în sarcină în prezenta cauză, mai sunt implicate două persoane,
respectiv numiții B.S. și C.T.A.
Din probatoriul administrat
în cauza înregistrată în urma denunțului lui M.G. sub nr. 44-D/P/2011, s-a stabilit
că în vara anului 2009 a procurat drogurile de risc care fac obiectul infracțiunilor
în Dosarul nr. 2922/100/2010, de la inculpatul B.S. aflat la acea dată în Spania
ca și denunțătorul. Împreună cu acesta l-au convins pe inculpatul C.T.A. să accepte
ca ei să-i introducă în bagaje cantitatea de 2 kg. Rezină de cannabis pe care el
să o transporte până în România contra sumei de 1.500 euro, iar transportul drogurilor
în țară s-a realizat de C.T.A. și M.G., care le-au adus împreună și le-au depozitat
apoi la locuința lui M.V.A. din Municipiul Satu Mare.
Prin rechizitoriul din
data de 20 iulie 2011, inculpații B.S. și C.T.A. au fost trimiși în judecată pentru
săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323
C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 26 C. pen. rap. la
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (B.S.) și art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 (C.T.A.).
Față de aceste aspecte,
Înalta Curte constată că sunt aplicabile disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 în
ceea ce privește infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000, motiv pentru care,
în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat
de inculpat, va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 527
din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Maramureș și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa
rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente pe
care le va repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea
art. 19 din Legea nr. 682/2002 și va reduce pedepsele aplicate recurentului
inculpat după cum urmează:
- de la 4 ani închisoare
la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. și
va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani;
- de la 6 ani închisoare
la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară
de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33
lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele
astfel cum au fost reduse prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323
C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și va
dispune ca recurentul inculpat M.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare,
alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Va face aplicarea
art. 71, 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
Se vor menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor.
În favoarea inculpatului
nu se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.,
întrucât acesta nu a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, în declarațiile
sale negând comiterea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
și art. 8 din Legea nr. 39/2003 și încercând să minimalizeze participația sa în
ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, nu sunt întrunite
condițiile cerute de lege, se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei,
inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, iar scopul
educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate.
În baza disp. art. 385
16
rap. la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată
inculpatului perioada executată, începând cu 5 mai 2010 la zi.
Văzând și disp. art. 192
alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 29 martie 2011 a Curții
de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează în parte decizia
penală recurată și sentința penală nr. 527 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului
Maramureș și rejudecând:
Descontopește pedeapsa
rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente pe
care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 19
din Legea nr. 682/2002 și reduce pedepsele aplicate recurentului inculpat după
cum urmează:
- de la 4 ani închisoare
la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. și
înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani;
- de la 6 ani închisoare
la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară
de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele
astfel cum au fost reduse prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323
C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și dispune
ca recurentul inculpat M.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare,
alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Face aplicarea art. 71,
64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 5 mai 2010,
la 12 octombrie 2011.
Onorariul parțial
pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie
2011.