ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3721/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3721/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului declarat de

inculpatul B.R.C.;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 46 din 7

februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova au fost condamnați inculpații: M.A.S.

și G.G. la pedepsele de câte 3 ani și 3 luni închisoare și interzicerea unor

drepturi pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de câte 5 ani închisoare și

interzicerea unor drepturi pentru introducerea în țară de droguri de mare risc

prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și câte 6 luni

închisoare pentru deținerea de droguri de mare risc pentru consumul propriu

prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., urmând ca,

potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi; B.R.C.

la pedepsele de 3 ani și 3 luni închisoare și interzicerea unor drepturi pentru

infracțiunile de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și 6 luni închisoare pentru deținerea de droguri de

mare risc pentru consumul propriu prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., urmând ca conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să

execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 închisoare și interzicerea unor

drepturi.

În baza art. 71 C. pen., pentru

fiecare dintre inculpați s-a interzis și exercițiul drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a)-c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpaților, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a

dedus din pedepsele de executat reținerea și arestarea preventivă începând cu

data de 2 iulie 2010 pentru inculpații M.A.S. și B.R.C. și, respectiv, 17

septembrie 2010 pentru inculpatul G.G., la zi.

Conform art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. a) și b) C. pen., ca măsură de

siguranță, s-a dispus confiscarea specială față de: suma de 22.500 lei, precum

și un cântar electronic marca Champion Scale seria nr. CH-500, de la inculpatul

S.M.R., ultimul fiind sigilat cu sigiliul MI nr. 12313; cantitatea de 0,50

grame de 4 - metilmetcatinonă (mefedronă), rămasă neconsumată, precum și suma

de 1.000 lei încasată de la inculpatul M.A.S.; cantitatea de 1,11 grame de 4 -

metilmetcatinonă (mefedronă) și 4 - metoximetcotinonă (metredonă), rămasă

neconsumată, precum și o cameră video Cannon MV600 de la inculpatul B.R.C.

Pentru a hotărî astfel, pe baza

probelor administrate, prima instanță a reținut că cei patru inculpați au fost

trimiși în judecată alături de inculpații B.G.B. și B.T.G., prin rechizitoriul

nr. 82/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești.

Față de declarațiile făcute în ședință

publică în sensul că recunosc faptele reținute în actul de sesizare a instanței

și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, la cererea inculpaților S.M.R., M.A.S., B.R.C. și G.G., prima

instanță a dispus disjungerea cauzei față de inculpații B.G.B. și B.T.G.,

procedând la soluționarea acțiunii penale exercitate împotriva primilor patru

potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc.

pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații S.M.R., M.A.S.,

B.R.C. și G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 61 din 20 aprilie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații S.M.R.,

M.A.S., B.R.C. și G.G., toți aflați în stare de deținere la Penitenciarul

Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 46 din 07 februarie 2011 pronunțată

de Tribunalul Prahova.

I.

S-a desființat, în parte, în latură

penală, sentința primei instanțe și s-a pronunțat o nouă hotărâre în ce

privește pe inculpații S.M.R., M.A.S. și G.G., după cum urmează:

1) S-a descontopit pedeapsa rezultantă

de 3 ani și 3 luni închisoare și interzicerea unor drepturi aplicată

inculpatului S.M.R. în componentele sale, reținându-se la încadrarea juridică

și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.,

iar pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și dispozițiile art.

16 din Legea nr. 143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004 și a fost

condamnat inculpatul:

- în baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr.

143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 lit. a) și c) și art.

76 lit. a) C. pen. și art. 320

l

C. proc. pen., pentru trafic de

droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen. rap. la art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 16 din Legea nr. 143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74

lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

2

C. proc. pen.,

pentru instigare la introducerea în țară de droguri de mare risc, la pedeapsa

de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.M.R.

pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare și 2 (doi)

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

2) S-au descontopit pedepsele

rezultante de câte 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi aplicate

inculpaților M.A.S. și G.G., în pedepsele componente, s-au reținut la

încadrarea juridică a faptelor circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen. și a fost condamnat fiecare dintre inculpați:

- în baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c)

și art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., pentru trafic

de droguri de mare risc, la pedeapsa de câte 3 ani și 3 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.;

- în baza art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c)

și art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

l

C. proc. pen., pentru

introducerea în țară de droguri de mare risc, la pedeapsa de câte 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- în baza art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și c),

art. 76 lit. d) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., pentru deținere

de droguri de mare risc pentru consum propriu, la pedeapsa de câte 6 luni

închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen., art.

34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecăruia dintre

inculpații M.A.S. și G.G. pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani

închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

II.

S-a desființat, în parte, în latură

penală, sentința primei instanțe în ce privește pe inculpatul B.R.C., aflat în

stare de deținere la Penitenciarul Mărgineni și s-a dispus trimiterea cauzei la

același tribunal pentru rejudecare, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează judecata procesului penal în primă instanță.

S-a menținut starea de arest a

inculpaților apelanți S.M.R., M.A.S., B.R.C. și G.G. și s-a computat reținerea

și arestarea preventivă începând cu data de 02 iulie 2010, la zi, pentru

apelanții S.M.R. și M.A.S., iar pentru apelantul G.G., începând cu data de 17

septembrie 2010, la zi.

S-au menținut în rest dispozițiile

sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs inculpații M.A.S., B.R.C. și G.G., care a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 mai

2011.

La termenul de judecată din data de 21

octombrie 2011, recurentul inculpat B.R.C., personal, a învederat instanței că

înțelege să-și retragă recursul declarat.

Față de această situație, în temeiul

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C.

proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a recurentului

inculpat B.R.C., în sensul retragerii recursului promovat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

conform dispozitivului.

Verificând conform art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpatului B.R.C.

,

constată că acesta a fost reținut și arestat preventiv la data de 2 iulie 2010,

în baza mandatului de arestare preventivă nr. 208/U din 03 iulie 2010 emis de

Tribunalul Prahova, în temeiul art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și,

ulterior, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 82/D/P/2010 din 8

decembrie 2010 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, fiind acuzat de

săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Măsura arestului preventiv dispusă

inițial față de inculpat a fost ulterior menținută motivat de către instanță.

Prin încheierea din 23 septembrie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului B.R.C. întrucât a constatat că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea lui de

libertate.

La acest moment procesual însă,

analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta

Curte constată că acestea nu mai subzistă, astfel că nu se mai impune în

continuare privarea de libertate a inculpatului B.R.C.

Se reține că măsura arestării preventive

are caracter de excepție și poate fi dispusă numai atâta timp cât este absolut

necesară, indispensabilă pe parcursul procesului penal și sunt întrunite toate

condițiile cerute de lege, doar în situația în care niciuna dintre celelalte

măsuri preventive cuprinse în art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor

speței, dat fiind faptul că este cea mai severă dintre măsurile preventive

reglementate de Codul de procedură penală.

Punerea în libertate a unei persoane

arestate preventiv și care beneficiază de prezumția de nevinovăție, se impune,

în momentul în care menținerea ei în detenție încetează să mai fie necesară.

Menținerea în arest preventiv a unei

persoane se raportează, printre altele, și la natura și modalitatea de

săvârșire a faptei de care este acuzată, aceasta neputând constitui, însă, o

justificare în sine a menținerii măsurii, până la depășirea unui termen

rezonabil, natura și gravitatea faptelor neputând constitui criterii care să

excludă de plano persoana respectivă de la beneficiul punerii sale în

libertate, având în vedere și împrejurarea că odată cu trecerea timpului,

rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

Mai mult, doar gravitatea acuzațiilor

îndreptate împotriva unei persoane nu este de natură să justifice detenția acesteia,

dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar exista

riscul, de exemplu de compromitere a probelor sau de influențare a martorilor

și că menținerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravității faptei

de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3

din Convenție.

Motivarea menținerii sine die a

măsurii arestării preventive, prin referire exclusivă la gravitatea faptei sau

prin raportare doar la probele ce susțin culpabilitatea inculpatului, nu

satisface exigențele CEDO.

Din examinarea normelor interne,

interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția

Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale, rezultă că

dreptul la libertate este un drept inalienabil la care nu se poate renunța, iar

garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul

primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Astfel, regula în materie o constituie

starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în orice mod și de orice

intensitate, a substanței dreptului imprimând un caracter relativ acestui drept

fundamental.

Practica instanței europene a reținut

că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea

nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt

considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public

ce ar impune detenția.

Înalta Curte reține că la acest moment

procesual nu mai există riscul tulburării ordinii publice, în condițiile în

care reacția publică la comiterea unor astfel de fapte și așteptările

societății relativ la atitudinea organelor abilitate și-au găsit corespondent

în modul ferm și prompt de acțiune al autorităților judiciare.

Raportat la circumstanțele cauzei, se

constată că motivele care au justificat inițial arestarea preventivă a

inculpatului B.R.C., nu mai sunt valide pentru menținerea acestei măsuri în

actualul stadiu al procesului penal, având în vedere și împrejurarea că prin

decizia curții de apel, admițându-se apelul inculpatului, s-a desființat, în

parte, în latură penală, sentința tribunalului în ce-l privește pe acesta și

s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

Pentru a se asigura desfășurarea, în

condiții optime, a procesului penal se impune însă înlocuirea acestei măsuri

preventive privative de libertate cu o măsură restrictivă de drepturi,

respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145

1

C.

proc. pen., în conformitate cu disp. art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 139 alin.

(1) rap. la art. 145

1

C. proc. pen., va înlocui măsura arestării

preventive luată față de inculpatul B.R.C. cu măsura preventivă a obligării de

a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145

1

alin.

(2) coroborat cu art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata

obligării de a nu părăsi țara, se va dispune ca inculpatul să respecte

următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de

judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de

poliție din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de

acesta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nici o categorie de arme.

Se va atrage atenția inculpatului B.R.C.

asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Va dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului B.R.C. (mandat de arestare preventivă nr. 208/U din 03

iulie 2010 emis de Tribunalul Prahova), dacă nu este arestat în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de manifestarea de voință a

recurentului inculpat B.R.C. de retragere a recursului declarat împotriva

deciziei penale nr. 61 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Înlocuiește măsura arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 145

1

cu

referire la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul este obligat să respecte

următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de

judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de

poliție din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de

acesta sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nici o categorie de arme.

Pune în vedere inculpatului

dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Dispune punerea deîndată în libertate

a recurentului inculpat B.R.C., dacă nu este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat B.R.C. la

plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Disjunge cauza cu privire la

recurenții inculpați M.A.S. și G.G. și acordă termen la data de 4 noiembrie

2011.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

octombrie 2011.