ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2521/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2521/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 175 din 28 aprilie

2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 a

dispus condamnarea inculpatului T.M.:

- la o pedeapsă de 5

(cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup

infracțional organizat faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

- la o pedeapsă de 3

(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

risc art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

- la o pedeapsă de 10

(zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la

introducerea în țară de droguri de risc, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat

la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai

grea și anume aceea de 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(1), (2) C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a constatat că în

cauza nr. 11265/118/2009 a Tribunalului Constanța, prin Sentința penală nr. 471

din 22 decembrie 2010 s-a dispus în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 confiscarea specială de la inculpatul T.Ș. a cantității de rezină de

canabis introdusă în țară, respectiv cantitatea de 97,2 grame rezină de canabis

(proba nr. 1) și 718,8 grame rezină de canabis (proba nr. 2a), 182,1 grame

rezină de canabis (proba nr. 2b), iar în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 s-a dispus distrugerea cantității de droguri confiscată, arătată mai

sus.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 365D/P/2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpaților T.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a)

C. pen., T.I. și E.C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) din C. pen. nr. 143/2000 cu

aplic. art. 33 C. pen., D.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și

pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Primii trei inculpați

au fost trimiși în stare de arest preventiv, iar cel de-al patrulea în stare de

libertate.

Prin același

rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe numitul

T.M., persoană față de care s-au efectuat acte de urmărire penală pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a)

C. pen.

La data de 23

septembrie 2009 lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a

Criminalității Organizate Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la

faptul că în orașul Constanța acționează un grup infracțional organizat ce se

ocupă cu traficul de droguri de risc, în speță hașiș, substanță interzisă ce

este adusă din Spania și urma să fie comercializată în București și Constanța.

În ziua de 02

octombrie 2009 în jurul orelor 20,30 în parcarea C.M. din Constanța, inculpatul

T.I. și alte două persoane respectiv E.C.S. și T.Ș., au fost prinși, pe rând,

în flagrant, având asupra lor droguri aduse din Spania.

Din Raportul

preliminar nr. 554513 din 3 octombrie 2009, precum și a Raportului de

constatare tehnico-științifică nr. 554513 din 9 octombrie 2009 al Laboratorului

de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a

Criminalității Organizate Constanța rezultă că cele trei probe în greutate

totală de aproximativ 1 kg conțineau rezină de canabis, substanță ce face parte

din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 și reprezintă drog de risc.

Încă de la început

T.Ș. a declarat că substanța găsită în geanta de voiaj este drog și i-a fost

dată în Spania de către fiul său învinuitul T.M., iar în Constanța urma să o

dea unei persoane, el urmând să primească drept comision suma de 1.000 euro.

Acesta a mai declarat

că a sosit în aceeași zi din Spania cu un autocar, ceea ce corespundea

realității, pentru că asupra lui a fost găsit și biletul de călătorie, iar în

momentul în care a intrat în România, la indicația telefonică a fiului său,

învinuitul T.M., a contactat o persoană, căreia i-a spus că se află în stația

O. și că a adus din Spania „piesele de mașină". La scurt timp, persoana

s-a prezentat în stația O., la volanul unui autoturism cu semne specifice

taximetrelor. T.Ș. s-a urcat în taximetru și s-au deplasat în spatele stației

O., într-un loc mai dosnic, unde D.S., cu cheia de contact a desfăcut la unul

din capete pachetul ce se afla în geanta lui T.Ș., de unde a scos un pachețel

mai mic, învelit în același tip de ambalaj și anume scotch de culoare maro,

după care i-a spus acestuia din urmă să meargă în Stația Peco și să aștepte.

Cu privire la

proveniența drogurilor, atât T.Ș. cât și fiul său T.I. au declarat, în mod

constant, că acestea provin din Spania și au fost procurate de către învinuitul

T.M., conform unei înțelegeri anterioare pe care o avea cu fratele său,

folosindu-l drept cărăuș pe tatăl lor, T.Ș.

De asemenea, din

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate

rezultă același lucru.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul T.M. La data de 17 noiembrie 2011

inculpatul T.M. a solicitat în temeiul art. 364 C. proc. pen., repunerea în

termenul de apel și admiterea apelului cu consecința trimiterii spre rejudecare

la instanța de fond pentru soluționarea în fond a cauzei cu respectarea

dreptului la apărare.

Apelantul prin

apărătorul angajat a susținut că: prin Sentința penală nr. 175 din 28 aprilie

2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 a

fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirii infracțiunii

de instigare la infracțiunea de introducerea în țară, fără drept, de droguri de

risc.

Conform art. 197

alin. (2) C. proc. pen. prezenta inculpatului este obligatorie potrivit legii

și ea se sancționează cu nulitate absolută.

S-a susținut că „pe

tot parcursul judecății, în primă instanță, am avut reședința în Spania și nu

am fost citat în mod legal„ astfel că, apelantul nu a avut cunoștință de

existența procesului penal, neputându-și asigura apărarea„.

S-au invocat în

susținerea cererii de repunere în termen disp. art. 364 alin. (1) C. proc.

pen., cât și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la

judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termen rezonabil de către

o instanță independentă și imparțială instituită de lege.

Prin Decizia penală

nr. 22/P din data de 29 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respinsă, ca

nefondată, cererea de repunere în termenul de apel și în consecință, respins,

ca tardiv, apelul formulat de apelantul inculpat T.M.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen.,

termenul de declarare a apelului este de 10 zile pentru partea care a fost

prezentă la dezbateri sau la pronunțare.

Pentru părțile care

au lipsit, atât la dezbateri, cât și la pronunțare termenul de 10 zile curge de

la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Potrivit art. 364 C.

proc. pen. apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este

considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că

întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea

de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei

sau a despăgubirilor civile.

În speță, Sentința

nr. 175 din 28 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal

nr. 5604/118/2010 a fost pusă în executare la rămânerea definitivă printr-un

mandat european de arestare astfel că, apelantul a fost arestat la data de 3

noiembrie 2011 în baza Mandatului de arestare nr. 345 din 7 iunie 2011 emis de

Tribunalul Constanța.

Așadar, apelantul a

fost depus în Penitenciarul Slobozia la data de 3 noiembrie 2011, dată de la

care potrivit art. 364 alin. (1) teza a II-a avea la dispoziție 10 zile pentru

a declara apel.

După cum se poate

observa apelul a fost făcut pe data de 15 noiembrie 2011 în condițiile în care

10 zile s-au împlinit pe data de 14 noiembrie 2011.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul T.M. solicitând admiterea lui, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru

soluționarea apelului, arătându-se că apelul trebuia apreciat ca și declarat în

termen.

Examinând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 364 C. proc. pen. partea care nu a reușit să declare calea

de atac ordinară în termenul prevăzut de lege, datorită unor împrejurări ce

nu-i sunt imputabile, poate fi repusă în dreptul de apel sau de recurs din care

fusese decăzută după expirarea termenului legal.

Prima condiție constă

în existența unei cauze temeinice de împiedicare a declarării căii de atac în

termenul legal.

A doua condiție este

declararea căii de atac ordinare în cel mult 10 zile de la data începerii

executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Aceste condiții

trebuie îndeplinite cumulativ.

Analizând actele

dosarului prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate, Înalta Curte

constată că prin Sentința penală nr. 175 din 28 aprilie 2011 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 recurentul T.M. a fost

condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirii infracțiunii de

instigare la infracțiunea de introducerea în țară, fără drept, de droguri de

risc, eliberându-se și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 345 din

07 iunie 2011 ca urmare a rămânerii definitive prin neapelare.

Înalta Curte constată

că inculpatul, încă din faza de urmărire penală, cunoștea despre faptul că este

cercetat de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru

infracțiunea de trafic de droguri, așa cum rezultă din confirmarea de primire a

citației (care a însoțit citația în care era specificată calitatea, precum și

învinuirea pentru care urmează a fi audiat), existentă la dosarul de urmărire

penală, semnată personal de acesta. Obligația sa, ca justițiabil, era să se

intereseze de cursul acestui proces fie personal, fie prin intermediul unui

apărător ales. În aceste condiții nu se poate identifica o cauză temeinică de

împiedicare a inculpatului să exercite calea de atac.

Cât privește cea de a

doua condiție se constată că inculpatul a fost încarcerat la data de 3 noiembrie

2011, dată la care a avut loc informarea sa cu privire la conținutul hotărârii

de condamnare, spre a se putea aprecia cu privire la exercitarea căii de atac.

Prin urmare, de la

data punerii în executare a mandatului emis în cauză a început să curgă și

termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, de la această dată

inculpatul aflându-se în situația de a cunoaște despre cele hotărâte de

instanță.

Se constată că la

data de 15 noiembrie 2011 a fost declarat apelul de către inculpat, după

expirarea termenului legal de 10 zile, astfel că în acord cu instanța de apel

Înalta Curte apreciază că apelul a fost declarat tardiv, în condițiile în care

ultima zi era 14 noiembrie 2011.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr.

22/P din data de 29 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N