ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4475/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul penal nr. 4553/105/2009, în baza art. 300 2 alin. (1) și (3) raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților Z.V., fiul lui V. și A., și P.C.G., fiul lui C. și E., ambii, în prezent, aflați în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut această măsură. S-a amânat cauza la data de 20 decembrie 2010 sala 1 pentru când s-a dispus citarea apelanților inculpați la locul de deținere și citarea apelantei inculpate M.E.M.D. cu mandat de aducere cu însoțitor și proces-verbal de căutare, apelantul inculpat N.D., având termen în cunoștință.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților Z.V. și P.C.G., instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 202 din 22 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, aceștia au fost condamnați la pedeapsa rezultantă principală de 10 ani închisoare și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, a infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Prin sentința susmenționată, s-a menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C. pen.

s-a computat reținerea și arestarea preventivă de la 3 iulie 2009 la zi, pentru inculpatul P.C.G. și de la 4 iulie 2010 la zi, pentru inculpatul Z.V. În fapt, în sarcina inculpatului Z.V. instanța de fond a reținut că, la data de 30 octombrie 2008 a vândut unui investigator sub acoperire rezină de cannabis, în ziua de 1 noiembrie 2008 a vândut aceluiași investigator sub acoperire, atât hașiș, cât și cocaină, în data de 1 iunie 2009 a vândut 0,92 grame de cannabis, iar ultima oară, în ziua de 3 iulie 2009 a oferit spre vânzare unui investigator sub acoperire 100 grame de rezină de cannabis pe care o obținuse de la P.C.G., prin intermediul lui N.D. În sarcina inculpatului P.C.G., prima instanță a reținut că, în luna iunie 2009, cu ajutorul prietenei sale, inculpata M.E.M.D., la întoarcerea din Spania, a introdus în țară cca.

100 grame de cannabis pe care le-a oferit spre vânzare în ziua de 3 iulie 2009, unui investigator sub acoperire, prin intermediul inculpatului Z.V. Împotriva celor doi inculpați a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova în camera de consiliu la data de 4 iulie 2010, emițându-se mandatele de arestare preventivă din 4 iulie 2009. Temeiurile de drept ale luării măsurii arestării preventive a inculpaților le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., instanța de fond reținând că aceștia au comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și, respectiv, există date că vor încerca zădărnicirea aflării adevărului dacă vor fi cercetați în stare de libertate.

În opinia instanței de apel, prezentarea succintă a activității infracționale a inculpaților-apelanți exprimă periculozitatea acestora, Curtea constatând și existența unor probe care confirmă realitatea faptelor pentru care au fost condamnați de prima instanță.

Elementele definitorii pentru existența pericolului social sunt și cele referitoare la importanța valorilor sociale lezate și intensitatea atingerii adusă acestora privind starea de pericol creată pentru sănătatea publică, efectul nociv pe care îl au drogurile traficate asupra sănătății persoanelor tinere care le consumă, starea de pericol creată pentru ordinea de drept, pentru securitatea socială și economică, recrudescența acestui fenomen infracțional, sentimentul de dezaprobare, de reală îngrijorare din partea societății civile, al opiniei publice în general, care resimte necesitatea unei reacții împotriva celor suspectați de comiterea unor fapte penale, pe măsura gradului de pericol social al infracțiunilor și autorilor acestora.

Astfel, Curtea a apreciat că, împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii, cuantumul sancțiunilor aplicate, sunt unele dintre argumentele cele mai convingătoare că se impune menținerea în continuare a stării de arest a inculpaților în condițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. În anumite situații, cum este și cazul dedus judecății, există rațiuni mai puternice, care țin de o mai bună administrare a justiției și de asigurarea unui climat de ordine și liniște a cetățenilor, care se opun punerii în libertate a inculpaților în considerarea ideii că, impunerea obligațiilor reglementate de lege prin care se poate cerceta o persoană în stare de libertate, sunt insuficiente.

În privința inculpatului P.C.G., instanța de apel a reținut că prin lăsarea acestuia în libertate există riscul de influențare negativă a cursului procesului penal, chiar cu instituirea obligațiilor prev. de art. 145 C. proc. pen., față de împrejurarea că apelanta inculpată M.E.M.D. a depus la dosar un înscris din care rezultă că este supusă la presiuni din partea acestui coinculpat. Referitor la inculpatul Z.V., Curtea a apreciat că nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai ușoară, în condițiile în care acesta este acuzat de săvârșirea mai multor acte materiale de trafic de droguri aduse din Spania și riscă, potrivit încadrărilor juridice ale faptelor pentru care a fost trimis în judecată, pedepse cu închisoarea într-un cuantum mare, existând și riscul de a se sustrage răspunderii penale.

În plus, față de împrejurarea că inculpații au fost condamnați de prima instanță la pedeapsa cu închisoare, curtea de apel a constatat îndeplinite și cerințele art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care o persoană este deținută legale pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent. În consecință, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., curtea de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a menținut această măsură preventivă. Împotriva dispoziției din încheierea vizând menținerea măsurii arestării preventive a declarat recurs inculpatul Z.V.

care, atât personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat judecarea în stare de libertate, motivat de împrejurarea că a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, este arestat de aproximativ 9 luni de zile, este bolnav și are un copil minor. Examinând încheierea atacată - sub aspectul dispoziției sus-menționate, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul nu este fondat. Din actele și lucrările de la dosar rezultă că la data de 4 iulie 2009, prin încheierea nr. 18/2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, împotriva recurentului inculpat Z.V.

s-a luat măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Ulterior, măsura arestării preventive a fost menținută de instanța de fond și de instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., ultima menținere fiind dispusă prin încheierea din data de 26 noiembrie 2010, pronunțată de instanța investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii instanței de fond și care face obiectul recursului de față. Prin sentința penală nr. 202 din 22 iunie 2010, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpatului Z.V. - recurentul din prezenta cauză - la pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (introducerea în țară de droguri de risc) și de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (4 acte materiale de trafic de droguri).

În fapt, instanța de fond a reținut că în vara anului 2008, inculpatul Z.V. a procurat din Spania, de la prietena sa, B.I., cunoscută ca fiind consumatoare de droguri, aproximativ 4 grame de rezină de cannabis și un pachețel cu o substanță pulverulentă pe care le-a introdus în țară în luna octombrie 2008. Ajuns în România, la data de 30 octombrie 2008, recurentul inculpat a vândut lui N.M., colaboratorul investigatorului sub acoperire A.D., cantitatea de cannabis introdusă în țară care, în urma analizei de laborator s-a constatat că este rezină de cannabis (hașiș). La sfârșitul anului 2008, inculpatul recurent a vândut o țigară conținând rezină de cannabis lui C.C.A., contra sumei de 60 lei.

În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, recurentul inculpat a vândut în ziua de 1 iunie 2009, 0,92 grame de cannabis, iar ultima dată, la 3 iulie 2009, aceluiași investigator sub acoperire, numitului A.D., i-a oferit spre vânzare, cca. 100 grame rezină de cannabis pe care o obținuse, în prealabil, de la inculpatul P.C.D., prin intermediul inculpatului N.D. Împotriva sentinței penale susmenționate a declarat apel inculpatul, apel care se află pe rolul Curții de Apel Ploiești spre soluționare. Susținerea recurentului inculpat în sensul că se impune judecarea sa în stare de libertate deoarece a recunoscut faptele deduse judecății, este arestat de 9 luni de zile, este bolnav și are un copil minor, nu poate fi primită de Înalta Curte de Casație și Justiție, care pentru argumentele menționate în considerentele încheierii recurate și care nu vor fi reluate, constată la fel ca și instanța de apel că temeiurile ce au determinat arestarea inițială a inculpatului Z.V.

impun în continuare privarea sa de libertate. Perioada scursă de la data arestării recurentului inculpat, de aproximativ 1 an și 5 luni nu poate fi apreciată ca nerezonabilă, față de complexitatea cauzei dedusă judecății, determinată de numărul mare de inculpați și de volumul probelor ce au fost administrate, atât în acuzare cât și în apărare. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la analizarea îndeplinirii condițiilor referitoare la menținerea acesteia, trebuie luat în considerare pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care așa cum am arătat deja, a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a inculpatului.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică, nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului - recunoașterea faptei, afecțiunile de care suferă, faptul că are un copil minor - ci, și date referitoare la faptă, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cu care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Or, infracțiunile pentru săvârșirea cărora recurentul inculpat a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță (introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc) modul și împrejurările în care se reține că au fost săvârșite, caracterul repetat al actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracțională a inculpatului fiind întreruptă numai datorită intervenției organelor de poliție, sunt elemente de natură a crea convingerea instanței de recurs că lăsarea în libertate a inculpatului, cel puțin în acest moment procesual, prezintă pericol pentru ordinea publică și că nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai puțin intruzivă.

Nu lipsită de relevanță este împrejurarea că recurentul inculpat a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă de 10 ani închisoare, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care dispune că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care o persoană este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent. Așa fiind, constatând că temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului Z.V., așa cum cer dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., recursul formulat de acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4553/105/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.