ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4475/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4475/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești în Dosarul penal nr. 4553/105/2009, în baza art. 300

2

alin. (1) și (3) raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților Z.V., fiul lui V. și A., și P.C.G., fiul lui C. și E., ambii, în

prezent, aflați în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut această măsură.

S-a amânat cauza la data de 20

decembrie 2010 sala 1 pentru când s-a dispus citarea apelanților inculpați la

locul de deținere și citarea apelantei inculpate M.E.M.D. cu mandat de aducere

cu însoțitor și proces-verbal de căutare, apelantul inculpat N.D., având termen

în cunoștință.

Verificând legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpaților Z.V. și P.C.G., instanța de apel a

reținut că prin sentința penală nr. 202 din 22 iunie 2010, pronunțată de

Tribunalul Prahova, aceștia au fost condamnați la pedeapsa rezultantă

principală de 10 ani închisoare și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, a infracțiunii de introducere în țară

de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința susmenționată, s-a

menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C. pen. s-a computat

reținerea și arestarea preventivă de la 3 iulie 2009 la zi, pentru inculpatul P.C.G.

și de la 4 iulie 2010 la zi, pentru inculpatul Z.V.

În fapt, în sarcina inculpatului Z.V.

instanța de fond a reținut că, la data de 30 octombrie 2008 a vândut unui

investigator sub acoperire rezină de cannabis, în ziua de 1 noiembrie 2008 a

vândut aceluiași investigator sub acoperire, atât hașiș, cât și cocaină, în

data de 1 iunie 2009 a vândut 0,92 grame de cannabis, iar ultima oară, în ziua

de 3 iulie 2009 a oferit spre vânzare unui investigator sub acoperire 100 grame

de rezină de cannabis pe care o obținuse de la P.C.G., prin intermediul lui N.D.

În sarcina inculpatului P.C.G.,

prima instanță a reținut că, în luna iunie 2009, cu ajutorul prietenei sale,

inculpata M.E.M.D., la întoarcerea din Spania, a introdus în țară cca. 100

grame de cannabis pe care le-a oferit spre vânzare în ziua de 3 iulie 2009,

unui investigator sub acoperire, prin intermediul inculpatului Z.V.

Împotriva celor doi inculpați a fost

luată măsura arestării preventive prin încheierea pronunțată de Tribunalul

Prahova în camera de consiliu la data de 4 iulie 2010, emițându-se mandatele de

arestare preventivă din 4 iulie 2009. Temeiurile de drept ale luării măsurii

arestării preventive a inculpaților le-au constituit dispozițiile art. 148 lit.

b) și f) C. proc. pen., instanța de fond reținând că aceștia au comis

infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,

lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și, respectiv,

există date că vor încerca zădărnicirea aflării adevărului dacă vor fi cercetați

în stare de libertate.

În opinia instanței de apel,

prezentarea succintă a activității infracționale a inculpaților-apelanți

exprimă periculozitatea acestora, Curtea constatând și existența unor probe

care confirmă realitatea faptelor pentru care au fost condamnați de prima

instanță.

Elementele definitorii pentru

existența pericolului social sunt și cele referitoare la importanța valorilor

sociale lezate și intensitatea atingerii adusă acestora privind starea de

pericol creată pentru sănătatea publică, efectul nociv pe care îl au drogurile

traficate asupra sănătății persoanelor tinere care le consumă, starea de

pericol creată pentru ordinea de drept, pentru securitatea socială și

economică, recrudescența acestui fenomen infracțional, sentimentul de

dezaprobare, de reală îngrijorare din partea societății civile, al opiniei

publice în general, care resimte necesitatea unei reacții împotriva celor

suspectați de comiterea unor fapte penale, pe măsura gradului de pericol social

al infracțiunilor și autorilor acestora.

Astfel, Curtea a apreciat că, împrejurările

și modalitatea de comitere a faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de

textele incriminatorii, cuantumul sancțiunilor aplicate, sunt unele dintre

argumentele cele mai convingătoare că se impune menținerea în continuare a

stării de arest a inculpaților în condițiile art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În anumite situații, cum este și

cazul dedus judecății, există rațiuni mai puternice, care țin de o mai bună administrare

a justiției și de asigurarea unui climat de ordine și liniște a cetățenilor,

care se opun punerii în libertate a inculpaților în considerarea ideii că,

impunerea obligațiilor reglementate de lege prin care se poate cerceta o

persoană în stare de libertate, sunt insuficiente.

În privința inculpatului P.C.G., instanța

de apel a reținut că prin lăsarea acestuia în libertate există riscul de

influențare negativă a cursului procesului penal, chiar cu instituirea obligațiilor

prev. de art. 145 C. proc. pen., față de împrejurarea că apelanta inculpată M.E.M.D.

a depus la dosar un înscris din care rezultă că este supusă la presiuni din

partea acestui coinculpat.

Referitor la inculpatul Z.V., Curtea

a apreciat că nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o

alta mai ușoară, în condițiile în care acesta este acuzat de săvârșirea mai

multor acte materiale de trafic de droguri aduse din Spania și riscă, potrivit

încadrărilor juridice ale faptelor pentru care a fost trimis în judecată,

pedepse cu închisoarea într-un cuantum mare, existând și riscul de a se

sustrage răspunderii penale.

În plus, față de împrejurarea că

inculpații au fost condamnați de prima instanță la pedeapsa cu închisoare,

curtea de apel a constatat îndeplinite și cerințele art. 5 paragraful 1 lit. a)

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în

situația în care o persoană este deținută legale pe baza condamnării pronunțate

de un tribunal competent.

În consecință, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., curtea de apel

a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților și a menținut această măsură preventivă.

Împotriva dispoziției din încheierea

vizând menținerea măsurii arestării preventive a declarat recurs inculpatul Z.V.

care, atât personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat

judecarea în stare de libertate, motivat de împrejurarea că a recunoscut

săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, este arestat de

aproximativ 9 luni de zile, este bolnav și are un copil minor.

Examinând încheierea atacată - sub

aspectul dispoziției sus-menționate, atât prin prisma motivelor invocate de

inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că

recursul nu este fondat.

Din actele și lucrările de la dosar

rezultă că la data de 4 iulie 2009, prin încheierea nr. 18/2009, pronunțată de

Tribunalul Prahova, împotriva recurentului inculpat Z.V. s-a luat măsura

arestării preventive pe o durată de 29 de zile pentru infracțiunile prevăzute

și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că

infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat sunt pedepsite de lege cu

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Ulterior, măsura arestării

preventive a fost menținută de instanța de fond și de instanța de apel în

conformitate cu prevederile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., ultima menținere fiind dispusă prin încheierea

din data de 26 noiembrie 2010, pronunțată de instanța investită cu soluționarea

apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii instanței de fond și care

face obiectul recursului de față.

Prin sentința penală nr. 202 din 22

iunie 2010, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpatului Z.V. - recurentul

din prezenta cauză - la pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare cu

executare în condițiile art. 57, 71 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute și pedepsite de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 (introducerea în țară de droguri de risc) și de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 (4 acte materiale de trafic de droguri).

În fapt, instanța de fond a reținut

că în vara anului 2008, inculpatul Z.V. a procurat din Spania, de la prietena

sa, B.I., cunoscută ca fiind consumatoare de droguri, aproximativ 4 grame de

rezină de cannabis și un pachețel cu o substanță pulverulentă pe care le-a

introdus în țară în luna octombrie 2008. Ajuns în România, la data de 30

octombrie 2008, recurentul inculpat a vândut lui N.M., colaboratorul investigatorului

sub acoperire A.D., cantitatea de cannabis introdusă în țară care, în urma

analizei de laborator s-a constatat că este rezină de cannabis (hașiș). La

sfârșitul anului 2008, inculpatul recurent a vândut o țigară conținând rezină

de cannabis lui C.C.A., contra sumei de 60 lei. În realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, recurentul inculpat a vândut în ziua de 1 iunie 2009,

0,92 grame de cannabis, iar ultima dată, la 3 iulie 2009, aceluiași investigator

sub acoperire, numitului A.D., i-a oferit spre vânzare, cca. 100 grame rezină

de cannabis pe care o obținuse, în prealabil, de la inculpatul P.C.D., prin

intermediul inculpatului N.D.

Împotriva sentinței penale

susmenționate a declarat apel inculpatul, apel care se află pe rolul Curții de

Apel Ploiești spre soluționare.

Susținerea recurentului inculpat în

sensul că se impune judecarea sa în stare de libertate deoarece a recunoscut

faptele deduse judecății, este arestat de 9 luni de zile, este bolnav și are un

copil minor, nu poate fi primită de Înalta Curte de Casație și Justiție, care

pentru argumentele menționate în considerentele încheierii recurate și care nu

vor fi reluate, constată la fel ca și instanța de apel că temeiurile ce au

determinat arestarea inițială a inculpatului Z.V. impun în continuare privarea

sa de libertate.

Perioada scursă de la data arestării

recurentului inculpat, de aproximativ 1 an și 5 luni nu poate fi apreciată ca

nerezonabilă, față de complexitatea cauzei dedusă judecății, determinată de

numărul mare de inculpați și de volumul probelor ce au fost administrate, atât

în acuzare cât și în apărare.

Pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci

și la analizarea îndeplinirii condițiilor referitoare la menținerea acesteia,

trebuie luat în considerare pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul

dacă ar fi pus în libertate, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care

așa cum am arătat deja, a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Este adevărat că pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,

dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, trebuie făcută

abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public

poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de

care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de

către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori

ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea

pericolului pentru ordinea publică, nu se pot avea în vedere numai date legate

de persoana inculpatului - recunoașterea faptei, afecțiunile de care suferă,

faptul că are un copil minor - ci, și date referitoare la faptă, nu de puține

ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de

insecuritate, credința că justiția, cu care concurează la înfăptuirea ei, nu

acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Or, infracțiunile pentru

săvârșirea cărora recurentul inculpat a fost trimis în judecată și condamnat de

prima instanță (introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de

risc) modul și împrejurările în care se reține că au fost săvârșite, caracterul

repetat al actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

activitatea infracțională a inculpatului fiind întreruptă numai datorită intervenției

organelor de poliție, sunt elemente de natură a crea convingerea instanței de

recurs că lăsarea în libertate a inculpatului, cel puțin în acest moment

procesual, prezintă pericol pentru ordinea publică și că nu este oportună

înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai puțin

intruzivă.

Nu lipsită de relevanță este

împrejurarea că recurentul inculpat a fost condamnat de instanța de fond la o

pedeapsă de 10 ani închisoare, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale care dispune că dreptul persoanei la libertate

și siguranță nu este încălcat în situația în care o persoană este deținută

legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent.

Așa fiind, constatând că temeiurile

care au determinat arestarea inițială subzistă și impun în continuare privarea

de libertate a inculpatului Z.V., așa cum cer dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., recursul

formulat de acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva încheierii din 26

noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4553/105/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.