ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 186 din 8

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 575/117/2008, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta A.F.A. în contradictoriu cu pârâții

Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

având ca obiect reactualizarea despăgubirii în baza Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamanta nu

a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

republicată aceasta formulând notificare la 8 noiembrie 2005, soluționată prin

dispoziția nr. 539 din 7 februarie 2006, în sensul respingerii notificării ca

fiind tardiv formulată.

Instanța de fond a mai reținut și

faptul că Legea nr. 247/2005 nu operează o repunere în termenul de formulare a

notificărilor, iar pe de altă parte reclamanta a încercat să eludeze în fapt

dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontestând dispoziția prin care i-a fost

respinsă notificarea.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta A.F.A., susținând faptul că în mod nelegal prima

instanță a respins acțiunea pe motiv că nu s-a încadrat în termenul prevăzut de

art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, și că Legea nr. 247/2005 nu a

operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor, câtă vreme prima

instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât

semnificația juridică a petitului acțiunii introductive de instanță nu este

aceea a unei solicitări de măsuri reparatorii în sensul art. 22 din Legea nr.

10/2001, ci, aceea a solicitării doar a actualizării despăgubirilor ce i-au

fost acordate reclamantei în baza Decretului de expropriere nr. 31/1982.

Această sumă nu a fost contestată la

data exproprierii, astfel încât a înțeles să solicite la acest moment

actualizarea sumei.

Pe de altă parte, în baza Legii nr.

10/2001, notificarea putea fi făcută doar pentru imobilele preluate abuziv în

proprietatea statului, or un decret de expropriere pentru cauză de utilitate

publică nu putea fi considerat ca o măsură abuzivă, dată fiind utilitatea

publică în vederea căreia s-a făcut exproprierea.

Dreptul reclamantei de a cere

actualizarea acelor măsuri reparatorii nu este condiționat de formularea

notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și deci nu a fost

pierdut de către reclamantă prin efectul decăderii din exercitarea lui,

principiul ocrotirii proprietății consacrat prin art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O.,

neputând fi restrâns prin fixarea unor termene în legislația națională.

A mai arătat reclamanta că,

actualizarea despăgubirilor acordate pentru exproprieri nici nu intră în

regimul Legii nr. 10/2001, ci în regimul Legii nr. 33/1994.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 173/A

din 26 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.F.A.

împotriva sentinței civile nr. 186 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin notificarea înregistrată la nr.

579 din 7 noiembrie 2005 înaintată prin intermediul executorului judecătoresc M.B.,

reclamanta A.F.A. a solicitat Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca prin

Primar, în calitatea sa de soție supraviețuitoare și unică moștenitoare a lui A.A.,

ca în temeiul art. 4 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în temeiul

Legii nr. 147/2005, să i se acorde despăgubiri bănești în condițiile legii

speciale, pentru terenul în suprafață de 373 mp, la valoarea de 200 Euro/mp,

respectiv un total de 74.600 Euro, respectiv la valoarea de 150 Euro/mp, pentru

casa de locuit și anexe în suprafața de 84,90 mp, deci un total pentru

construcții de 12735 Euro.

În motivarea notificării, reclamanta

a invocat faptul că imobilul proprietatea sa și a soțului său, a făcut obiectul

Decretului de expropriere nr. 31/1982, decret care se încadrează în noțiunea de

preluare abuzivă conform art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 10/2001 și art.

6 din Legea nr. 213/1998.

Prin dispoziția nr. 539 din 7

februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a respins

notificarea formulată de reclamantă, cu motivarea că Legea nr. 247/2005 nu

repune pe eventualii solicitanți în termenul de depunere a notificărilor,

termen care a fost inițial de 6 luni și care ulterior a fost prelungit cu câte

3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 154/2001, ultima dată pentru

depunerea notificărilor fiind 14 februarie 2002.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în redactarea sa inițială, devenit art. 22 după republicarea

legii, persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

va notifica unitatea deținătoare în termenul de 6 luni, termen prelungit

succesiv cu câte 3 luni, ultima dată fiind 14 februarie 2002.

Prin urmare neformularea notificării

în termenul stabilit de lege atrage însăși pierderea dreptului subiectiv civil

de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Legea nr. 247/2005, care a modificat

Legea nr. 10/2001, prin Titlul I, nu a operat o repunere în termenul de

depunere a notificărilor și nici nu a instituit un nou termen în acest scop,

așa cum susține reclamanta.

În nici un caz nu se poate vorbi

despre identitate de rațiune, prin raportare la modificările aduse legilor

fondului funciar prin Legea nr. 247/2005, în sensul că, dacă legiuitorul a

prelungit termenul înăuntrul căruia se poate solicita restituirea terenurilor

ce fac obiectul legilor fondului funciar, prin analogie, automat înseamnă că

s-a prelungit și termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce fac obiectul

Legii nr. 10/2001, pentru simplul fapt că dacă legiuitorul ar fi dorit o

prelungire a acestui din urmă termen, s-ar fi stipulat expres acest lucru în

dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Independent de modalitatea în care

reclamanta apelantă încearcă să-și susțină pretențiile, respectiv că nu a

beneficiat de o justă despăgubire la expropriere, ori că nu dorește acum decât

reactualizarea despăgubirilor primite la expropriere în condițiile Legii nr.

33/1994, în realitate reclamanta a formulat o veritabilă plângere la Legea nr. 10/2001, toate argumentele sale, invocate în memoriul de apel, tinzând practic la o

eludare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Că este așa, o dovedește însăși

motivarea pe care reclamanta și-a întemeiat notificarea, argumentele invocate

de aceasta fiind fundamentate din punct de vedere juridic exclusiv pe

prevederile Legii nr. 10/2001.

Susținerea reclamantei, conform

căreia prin prisma Legii nr. 10/2001, notificarea este obligatorie doar atunci

când se solicită restituirea în natură nu și atunci când se solicită măsuri

reparatorii, excede cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001, neexistând

nicio excepție în economia legii.

Au fost înlăturate susținerile

apelantei în sensul că în speță s-ar fi nesocotit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme reclamanta avea posibilitatea să-și valorifice

eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu, în cadrul legislativ

instituit de legiuitorul român în concordanță cu art. 2 din același protocol,

respectiv în condițiile Legii nr. 10/2001, dispoziții de care reclamanta nu a

înțeles să uzeze în termenul prevăzut de această lege.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs reclamanta A.F.A. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate

recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a analizat superficial

motivele de apel, iar pe unele dintre acestea nici nu le-a analizat, comițând

erori de judecată.

Astfel, principalul considerent în

baza căruia prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă, iar

instanța de apel a respins ca nefondat apelul este acela că reclamanta nu s-a

încadrat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Ambele instanțe au interpretat

greșit actul juridic dedus judecății întrucât semnificația juridică a petitului

acțiunii introductiv de instanță nu este aceea a unei solicitări de măsuri

reparatorii în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, ci actualizarea

despăgubirilor care au fost acordate în baza Decretului de expropriere nr.

31/1982.

Dreptul de a solicita actualizarea

despăgubirilor nefiind condiționat de formularea notificării prevăzută de art.

22 din Legea nr. 10/2001 și nici restrâns prin fixarea unor termene în

legislația națională.

Or, ambele instanțe au dat o

interpretare restrictivă prevederilor Legii nr. 247/2005 privind repunerea în

termen a celor care nu au îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Față de cele expuse, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și în

rejudecare admiterea acțiunii introductive de instanță așa cum a fost

formulată.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că este nefondat pentru considerentele ce succed:

Obiectul prezentei acțiuni îl

constituie, așa cum corect a reținut instanța prin considerentele sentinței,

acordarea de măsuri reparatorii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001,

aferente imobilelor preluate abuziv pentru terenul intravilan în suprafață de

373 mp, case de locuit și anexele în suprafață de 84,90 mp, pentru care

reclamanta-recurentă la data de 7 noiembrie 2005 a notificat pe intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Ca atare, prezenta acțiune nu poate

fi calificată ca o acțiune în „actualizarea despăgubirilor” acordate în baza

Decretului de expropriere nr. 31/1982 pentru care notificarea nu este

obligatorie.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante,

instanța de apel a examinat și analizat toate motivele de apel și a expus toate

considerentele pe care și-a fundamentat soluția.

În fine, nici critica referitoare la

nelegalitatea deciziei nu subzistă.

Față de conținutul notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001 și de data înregistrării, 7 noiembrie 2005,

corect s-a reținut prin hotărârea primei instanțe, păstrată prin decizia

recurată, că soluția respingerii notificării s-a datorat depășirii termenului

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin hotărârea atacată au fost

aplicate corect prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A.F.A.

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.F.A. împotriva deciziei nr. 173 A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

28 ianuarie 2010

.