ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 06 iulie 2006 sub nr. 24536/3/2006, reclamanta L.G. a chemat în judecată pe pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 1.400.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a discriminării pe criteriul vârstei și repunerea în situația anterioară discriminării. In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 1996-2004 a desfășurat activitate în mod neîntrerupt în domeniul notarial, ocupând la început un post de secretar în cadrul Biroului Notarial D.A. (până la decesul notarului șef, moment în care biroul a fost desființat), iar după absolvirea facultății și a examenului de licența a ocupat funcția de consilier juridic în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați "M.P.

si S.B.T.". In luna martie 2003, a depus dosarul de înscriere la C.N.P. București, în vederea participării sale la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, potrivit Legii Notarilor Publici, concurs ce urma să se desfășoare în luna august 2003. A menționat că a depus toate diligentele întocmirii unui dosar corect si complet din punct de vedere legal. La data de 10 iulie 2003, Colegiul Director al C.N.P. București, a emis decizia cu nr. 52 prin care primea aviz nefavorabil. In această decizie se invocă art. 48 din Statutul U.N.N.P.R., articol ce îi interzicea participarea la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, motivându-se ca a depășit vârsta legală de a participa la acest examen, respectiv vârsta de 35 de ani.

Prin emiterea deciziei nr. 52 din 10 iulie 2003 emisă de Colegiul Director al C.N.P. București, decizie ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003 de abia în data de 14 iulie 2003, coroborată cu art. 48 din Statutul U.N.N.P.R. consideră ca pârâții prin acestea i-au încălcat dreptul constituțional la munca, la pregătire și promovare profesionala și libera dezvoltare a personalității, valori supreme garantate de lege.

A mai arătat că în momentul depunerii dosarului respecta absolut toate condițiile legale de participare la concurs în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 36/1995, Regulamentul de punere în aplicare a acesteia nr.710/c/1995 și Regulamentul privind dobândirea calității de Notar Stagiar din anul 1995, care la art. 6 prevede: "Pot fi notari stagiari cei care: au cetățenie romana și domiciliul în România; au capacitate de exercițiu a drepturilor civile; sunt licențiați în drept - științe juridice; nu au antecedente penale; se bucura de o buna reputație; cunosc limba romana; sunt apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției; nu au depășit 5 ani de la data obținerii diplomei de licența". In susținerea cauzei sale s-a adresat și Consiliului Național de Combatere a Discriminării, de unde a obținut o Hotărâre prin care i se recunoaște Discriminarea pe criteriul vârstei făcută de pârâți.

Noul Statut al U.N.N.P.R. din care a fost invocat art. 48 în decizia nr. 52 din 10 iulie 2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial nici până în momentul de față, acesta nefiindu-i opozabil, C.N.P. aplicând acest statut în mod discreționar, în funcție de interese. Toată această situație i-a adus grave prejudicii atât ei, cât si familiei sale. Pârâții au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare așa cum a fost adoptată și modificată de Legea nr. 48/2002; Legea nr. 36/1995 și dispozițiile art. 82, art. 83, art. 84 C. proc.

civ. Prin încheierea pronunțată la data de 09 octombrie 2006 Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă, a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza la Tribunalul București pentru repartizare aleatorie. La data de 06 iunie 2007 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 20722/3/2007. Având în vedere dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, în cauză a fost citat și Consiliul de Combatere a Discriminării. Prin sentința civilă nr. 966 din 21 mai 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei L., a obligate pârâtele C.N.P. București și U.N.N.P.R., la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri; a respins cererea privind repunerea în situația anterioară discriminării, ca rămasă fără obiect luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotăra astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Reclamanta a depus în luna martie 2003 dosarul cu documentația pentru înscrierea la concursul ce se organiza pentru ocuparea postului de notar stagiar. Cu adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003, C.N.P. București - Colegiul Director i-a făcut cunoscut că prin Decizia nr. 52 din 10 iulie 2003, care nu i-a fost comunicată reclamantei, s-a avizat nefavorabil cererea de participare la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, având în vedere că nu îndeplinește dispozițiile art. 48 din Statutul Uniunii Notarilor Publici din România. Conform acestor prevederi din Statutul menționat „pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc expres condițiile prevăzute de lege, fără a depăși 5 ani de la obținerea diplomei de licență și cel mult vârsta de 35 ani.

Prin Hotărârea nr. 122 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că faptele prezentate constituie fapte de discriminare, îngrădirea liberului acces la examenul de intrare în stagiul notarial, precum și îngrădirea liberei exercitări a profesiei de notar public, constituie contravenție, fiind sancționată cu avertisment Uniunea Notarilor Publici. Prin Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a Congresului al VI-lea al Notarilor Publici s-a hotărât completarea și modificarea Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în sensul că art. 48 va avea următorul cuprins - pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc condițiile expres prevăzute de lege și au mai puțin de 5 ani vechime într-o funcție de specialitate juridică.

De asemenea, prin decizia nr. 2721 din 25 mai 2007, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, au fost anulate deciziile administrative comunicate prin adresele nr. 2382/2003 emisă de C.N.P. București și nr. 2434 și i-a fost recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar. S-a reținut că la data formulării cererii de înscriere la examenul pentru ocuparea unui post de notar stagiar, reclamanta îndeplinea toate condițiile prevăzute la art. 20 din legea nr. 36/1995, iar prevederea din statut (art. 48), în temeiul căreia a fost respinsă cererea de participare la acest concurs, privind limitarea vârstei de 35 ani era discriminatorie și adăuga la lege.

Prin crearea acestei discriminări vădite, drepturile reclamantei i-au fost vătămate, punând-o într-o situație de inferioritate față de ceilalți candidați, creându-i acesteia un disconfort psihic, fiind nevoită ulterior să promoveze diverse acțiuni în justiție, pentru a-i fi recunoscut dreptul său la libera exercitare a unei profesii, drept garantat și ocrotit de Constituția României. Așadar prejudiciul creat reclamantei prin adoptarea unei restricții de natură discriminatorie în Statutul Uniunii Notarilor Publici, care i-a îngrădit dreptul acesteia la libera exercitare a profesiei de notar stagiar este mai mult decât evident, apărarea pârâtelor referitoare la faptul că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat, fiind neîntemeiată.

De asemenea, apărarea pârâtelor referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi suferit niciun prejudiciu, întrucât accesul în profesia de notar public nu este limitat, în sensul că, pentru a deveni notar public nu trebuie în mod obligatoriu să efectuezi un stagiu profesional existând și. modalitatea accederii în profesie în urma susținerii unui concurs în condițiile art. 16 lit. g) teza finală din Legea nr. 36/1995, este neîntemeiată, deoarece nu poți impune vreunei persoane calea pe care să o aleagă în exercitarea unei profesii, iar calea aleasă de către reclamantă nu a fost posibilă, datorită unei dispoziții discriminatorii. Sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei, acordată prin hotărârea dată, reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptelor pârâtelor.

In ceea ce privește cererea de repunere în situația anterioară discriminării, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere, pe de o parte, Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a Congresului al VI-lea al Notarilor Publici prin care s-a modificat art. 48 din Statut, dispoziție care nu mai prevede niciun criteriu de vârstă pentru participarea la concursul de notari stagiari, iar pe de altă parte decizia nr. 2721 din 25 mai 2007, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție, prin care i-a fost recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar. Împotriva acestei sentințe au formulat apel L.E.G. și U.N.N.P.R. , precum și C.N.P. București.

In apelul său, reclamanta apelanta L.E.G. a susținut în esență că, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală cu privire la stabilirea despăgubirilor la suma de 10.000 lei, despăgubiri care sunt derizorii. Aceasta întrucât nu a ținut seama de suferințele fizice, morale, personale și ale familiei, de cheltuielile de spitalizare, că un membru de familie s-a îmbolnăvit de diabet și a devenit dependent de insulina. Totodată, instanța nu a făcut nicio argumentație a categoriilor de daune suferite de apelantă, în funcție de care a acordat despăgubirile, hotărârea fiind insuficient motivată (filele 9-13 dosar curte). Pârâții U.N.P.R. și a C.N.P. din București, au motivat apelul, în sensul că, simplul fapt al anulării unui act administrativ nu poate conduce la concluzia existenței unei vătămări, deoarece dauna morală nu aduce nicio pierdere de ordin pecuniar.

Totodată (conform practicii C.E.D.O) aceste daune morale (transformate în bani) se acordă „dacă și în măsura în care a putut să sufere un prejudiciu moral, a obține din constatarea violării, o satisfacție suficientă în această privință". S-a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerințele acordării daunelor morale. Prin decizia civilă nr. 324 A din 21 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, instanța reținând următoarele: Cu privire la apelul U.N.P.R. și C.N.P. București. In examinarea acordării prejudiciului moral trebuia avute în vedere: prejudiciul, fapta ilicită, legătura între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.

In apel se pun în discuție prejudiciul și legătura între fapta ilicită și prejudiciu (implicit conturându-se, dar nu clar și aspecte privind fapta ilicită și vinovăția). Sub aspectul faptei ilicite și a vinovăției corect, față de probele de la dosar, soluția primei instanțe este legală și temeinică. Legat de prejudiciu, apelanta nu-l leagă de prejudiciul patrimonial, arătând că sub aspect moral, acest prejudiciu nu ar exista. Or, criteriul delimitării îl constituie posibilitatea unei evaluări bănești directe a prejudiciului. Distincția nu are însă drept criteriu nici natura dreptului subiectiv vătămat, nici admisibilitatea reparării patrimoniale. Prejudiciu este legat numai de persoana (victima) faptei ilicite, consecința negativă a acesteia.

Este clar și corect argumentat de prima instanță că prin măsura discriminatorie aplicată numitei L.E.G., în raport de ceilalți candidați, a pus-o într-un disconfort psihic și interzicerea de a participa la concurs întrunesc toate cerințele răspunderii civile delictuale. Susținerea că simplul fapt al anulării unui act administrativ nu conduce la concluzia unei vătămări, nu a fost fi primită deoarece reclamantei L.E.G. i-au fost produse sub aspect psihic traume. Ca atare, așa cum au fost formulate, în integralitatea lor motivele de apel au fost găsite neîntemeiate, iar soluția primei instanțe legală și temeinică. Și sub aspectul cuantumului prejudiciului instanța de apel a stabilit că este neîntemeiată critica.

Față de aspectul acestui gen aparte de prejudiciu, care la prima vedere nu poate fi direct evaluat în bani, cum în legislație nu există criterii clare sau orientative de acordarea lor, judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze victima faptei prejudiciabile, de aceea ce îi lipsește ca urmare a faptei ilicite. Insă la aprecierea lor, nu poate să se ia în considerare factori arbitrari, ci, funcție de situația de fapt, personalitatea victimei, urmările și consecințele avute asupra s-a care ar fi suma globală care (în parte) ar anula suferința suferită. Or, sub acest aspect prima instanță a căutat criterii în argumentarea sumei globale, criterii care sunt juste reținute și pe care Curtea le apreciază ca raționale.

In ceea ce privește apelul formulat de reclamanta L.E.G., instanța de apel a avut în vedere următoarele: Stabilirea cuantumului sumei globale la suma de 10.000 lei reprezintă, față de gradul de vinovăție, efectele ei asupra apelantei și modalitatea de a repara prin mijloace bănești suferința sumă ce a fost corect stabilită și este echitabilă pentru apelantă. S-a mai reținut că prejudiciul moral se referă la persoana apelantă, nu și la ceilalți membri ai familiei ei, fiind de eventualul prejudiciu material (medicamente etc., ce putea fi cerut alături de cel moral, dar dovedit cu probe). Faptul că un membru al familiei s-a îmbolnăvit de diabet, chiar dacă aparent ar avea un raport de cauzalitate, nu poate fi reținut ca prejudiciu personal al apelantei.

De asemenea, argumentația acordării acestui prejudiciu moral stabilit global în bani s-a făcut de prima instanță, neexistând în legislația noastră limite sau criterii orientative, acestea fiind apreciate de judecător în contextul situației de fapt reținute. Împotriva menționatei decizii au formulat recurs , în termen legal, reclamanta L.E.G. precum și U.N.P.R. și C.N.P. București. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) instanța pronunțând o hotărâre fără temei legal și cu încălcarea legii.

Astfel, în esență, motivează că din punct de vedere al cuantumului despăgubirilor există un grav dezechilibru, față de împrejurarea că notarii în anul 2007 au încasat 360 milioane de Euro doar din tranzacții imobiliare iar aceasta doar o sumă de 3000 Euro în anul 2009. A solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate și pe fond modificarea sentinței atașate în sensul acordării de despăgubiri în valoare de 1.400.000 lei( 60.000 Euro). In recursul lor, U.N.N.P.R. și C.N.P. București, au arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestor pârâte, și în consecință că poate fi stabilit prejudiciul moral.

Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite cele 4 condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale și implicit pentru acordarea despăgubirilor morale. Analizând recursurile declarate, Înalta Curte, constată următoarele: Recursul reclamantei L., va fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente: Recurenta reclamantă L.E. nu a timbrat recursul, deși a fost legal citată cu mențiunea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a depunerii timbrului judiciar (fila 17 din dosar). Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat. Cu totul excepțional, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din lege, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar. Cum, în cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat îndeplinirii obligației de plată prevăzută de dispozițiile legale mai sus-menționate, recursul acesteia va fi anulat ca netimbrat. In ceea ce privește recursul declarat de pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond și de apel, au analizat rapoartele juridice dintre părți prin prisma celor 4 condiții legale ale răspunderii civile delictuale. Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 C. civ., în termenii preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin aprecierea ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor legale, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. In aceeași idee, este de reținut că nici Curtea Europeană atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Or, față de cele expuse, stabilind suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanța de apel și de fond a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate și judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit oferă o reparație completă pentru atingerile aduse drepturilor procesuale nepatrirnoniale. Prin prisma celor expuse, criticile formulate de pârâtele C.N.P. București și U.N.P.R. circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul acestor pârâte urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Anulează ca ne timbrat recursul declarat de reclamanta L.E.G. împotriva deciziei nr. 324 A din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R. împotriva aceleiași hotărâri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2010.