ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, la data de 06 iulie 2006 sub nr. 24536/3/2006,

reclamanta L.G. a chemat în judecată pe pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R.,

solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 1.400.000 lei,

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a discriminării

pe criteriul vârstei și repunerea în situația anterioară discriminării.

In motivarea cererii sale, reclamanta a

arătat că în perioada 1996-2004 a desfășurat activitate în mod neîntrerupt în

domeniul notarial, ocupând la început un post de secretar în cadrul Biroului

Notarial D.A. (până la decesul notarului șef, moment în care biroul a fost

desființat), iar după absolvirea facultății și a examenului de licența a ocupat

funcția de consilier juridic în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați

"M.P. si S.B.T.".

In luna martie 2003, a depus dosarul de

înscriere la C.N.P. București, în vederea participării sale la concursul pentru

dobândirea calității de notar stagiar, potrivit Legii Notarilor Publici,

concurs ce urma să se desfășoare în luna august 2003.

A menționat că a depus toate diligentele

întocmirii unui dosar corect si complet din punct de vedere legal.

La data de 10 iulie 2003, Colegiul

Director al C.N.P. București, a emis decizia cu nr. 52 prin care primea aviz

nefavorabil. In această decizie se invocă art. 48 din Statutul U.N.N.P.R.,

articol ce îi interzicea participarea la concursul pentru dobândirea calității

de notar stagiar, motivându-se ca a depășit vârsta legală de a participa la acest

examen, respectiv vârsta de 35 de ani.

Prin emiterea deciziei nr. 52 din 10

iulie 2003 emisă de Colegiul Director al C.N.P. București, decizie ce i-a fost

comunicată prin adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003 de abia în data de 14 iulie 2003,

coroborată cu art. 48 din Statutul U.N.N.P.R. consideră ca pârâții prin acestea

i-au încălcat dreptul constituțional la munca, la pregătire și promovare

profesionala și libera dezvoltare a personalității, valori supreme garantate de

lege.

A mai arătat că în momentul depunerii

dosarului respecta absolut toate condițiile legale de participare la concurs în

conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 36/1995, Regulamentul de

punere în aplicare a acesteia nr.710/c/1995 și Regulamentul privind dobândirea

calității de Notar Stagiar din anul 1995, care la art. 6 prevede: "Pot fi

notari stagiari cei care: au cetățenie romana și domiciliul în România; au

capacitate de exercițiu a drepturilor civile; sunt licențiați în drept -

științe juridice; nu au antecedente penale; se bucura de o buna reputație;

cunosc limba romana; sunt apți din punct de vedere medical pentru exercitarea

funcției; nu au depășit 5 ani de la data obținerii diplomei de licența".

In susținerea cauzei sale s-a adresat și

Consiliului Național de Combatere a Discriminării, de unde a obținut o Hotărâre

prin care i se recunoaște Discriminarea pe criteriul vârstei făcută de pârâți.

Noul Statut al U.N.N.P.R. din care a fost

invocat art. 48 în decizia nr. 52 din 10 iulie 2003 nu a fost publicat în

Monitorul Oficial nici până în momentul de față, acesta nefiindu-i opozabil, C.N.P.

aplicând acest statut în mod discreționar, în funcție de interese.

Toată această situație i-a adus grave

prejudicii atât ei, cât si familiei sale.

Pârâții au depus întâmpinare, prin care

au invocat excepția necompetenței materiale a secției de contencios

administrativ, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

In drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare așa cum a fost adoptată și modificată de Legea

nr. 48/2002; Legea nr. 36/1995 și dispozițiile art. 82, art. 83, art. 84 C.

proc. civ.

Prin încheierea pronunțată la data de 09

octombrie 2006 Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă,

a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza la Tribunalul

București pentru repartizare aleatorie.

La data de 06 iunie 2007 cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 20722/3/2007.

Având în vedere dispozițiile art. 27 din

O.G. nr. 137/2000, în cauză a fost citat și Consiliul de Combatere a

Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 966 din 21 mai

2005 Tribunalul București, secția a V-a

civilă,

a admis în parte acțiunea reclamantei L., a obligate pârâtele C.N.P.

București și U.N.N.P.R., la plata către

reclamantă

a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri; a respins cererea privind

repunerea în situația anterioară discriminării, ca

rămasă fără obiect luând act că nu se solicită

cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotăra astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Reclamanta a depus în luna martie 2003

dosarul cu documentația pentru înscrierea la concursul ce se organiza pentru

ocuparea postului de notar stagiar. Cu adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003, C.N.P.

București - Colegiul Director i-a făcut cunoscut că prin Decizia nr. 52 din 10

iulie 2003, care nu i-a fost comunicată reclamantei, s-a avizat nefavorabil

cererea de participare la concursul pentru dobândirea calității de notar

stagiar, având în vedere că nu îndeplinește dispozițiile art. 48 din Statutul

Uniunii Notarilor Publici din România.

Conform acestor prevederi din Statutul

menționat „pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc expres condițiile

prevăzute de lege, fără a depăși 5 ani de la obținerea diplomei de licență și

cel mult vârsta de 35 ani.

Prin Hotărârea nr. 122 din 20 ianuarie 2004

pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că

faptele prezentate constituie fapte de discriminare, îngrădirea liberului acces

la examenul de intrare în stagiul notarial, precum și îngrădirea liberei

exercitări a profesiei de notar public, constituie contravenție, fiind

sancționată cu avertisment Uniunea Notarilor Publici.

Prin Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a

Congresului al VI-lea al Notarilor Publici s-a hotărât completarea și

modificarea Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în sensul că art.

48 va avea următorul cuprins - pot fi notari stagiari persoanele care

îndeplinesc condițiile expres prevăzute de lege și au mai puțin de 5 ani

vechime într-o funcție de specialitate juridică.

De asemenea, prin decizia nr. 2721 din 25

mai 2007, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantă, au fost anulate deciziile administrative comunicate

prin adresele nr. 2382/2003 emisă de C.N.P. București și nr. 2434 și i-a fost

recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea

calității de notar stagiar.

S-a reținut că la data formulării cererii

de înscriere la examenul pentru ocuparea unui post de notar stagiar, reclamanta

îndeplinea toate condițiile prevăzute la art. 20 din legea nr. 36/1995, iar

prevederea din statut (art. 48), în temeiul căreia a fost respinsă cererea de

participare la acest concurs, privind limitarea vârstei de 35 ani era

discriminatorie și adăuga la lege.

Prin crearea acestei discriminări vădite,

drepturile reclamantei i-au fost vătămate, punând-o într-o situație de inferioritate

față de ceilalți candidați, creându-i acesteia un disconfort psihic, fiind

nevoită ulterior să promoveze diverse acțiuni în justiție, pentru a-i fi

recunoscut dreptul său la libera exercitare a unei profesii, drept garantat și

ocrotit de Constituția României.

Așadar prejudiciul creat reclamantei prin

adoptarea unei restricții de natură discriminatorie în Statutul Uniunii

Notarilor Publici, care i-a îngrădit dreptul acesteia la libera exercitare a

profesiei de notar stagiar este mai mult decât evident, apărarea pârâtelor

referitoare la faptul că hotărârea de constatare judiciară a violării unui

drept al omului constituie, în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciul

moral încercat de cel vătămat, fiind neîntemeiată.

De asemenea, apărarea pârâtelor

referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi suferit niciun prejudiciu,

întrucât accesul în profesia de notar public nu este limitat, în sensul că,

pentru a deveni notar public nu trebuie în mod obligatoriu să efectuezi un

stagiu profesional existând și. modalitatea accederii în profesie în urma

susținerii unui concurs în condițiile art. 16 lit. g) teza finală din Legea nr.

36/1995, este neîntemeiată, deoarece nu poți impune vreunei persoane calea pe

care să o aleagă în exercitarea unei profesii, iar calea aleasă de către

reclamantă nu a fost posibilă, datorită unei dispoziții discriminatorii.

Sub aspectul cuantumului daunelor solicitate,

tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei, acordată prin hotărârea dată,

reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul suferit ca urmare a

faptelor pârâtelor.

In ceea ce privește cererea de repunere

în situația anterioară discriminării, s-a reținut că aceasta a rămas fără

obiect, având în vedere, pe de o parte, Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a

Congresului al VI-lea al Notarilor Publici prin care s-a modificat art. 48 din

Statut, dispoziție care nu mai prevede niciun criteriu de vârstă pentru

participarea la concursul de notari stagiari, iar pe de altă parte decizia nr.

2721 din 25 mai 2007, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție, prin care i-a

fost recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea

calității de notar stagiar.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel L.E.G. și U.N.N.P.R.

,

precum și C.N.P. București.

In apelul său,

reclamanta apelanta L.E.G. a susținut în esență că, instanța a pronunțat o

hotărâre nelegală cu privire la stabilirea despăgubirilor la suma de 10.000

lei, despăgubiri care sunt derizorii.

Aceasta întrucât nu a

ținut seama de suferințele fizice, morale, personale și ale familiei, de

cheltuielile de spitalizare, că un membru de familie s-a îmbolnăvit de diabet

și a devenit dependent de insulina.

Totodată, instanța nu

a făcut nicio argumentație a categoriilor de daune suferite de apelantă, în funcție

de care a acordat despăgubirile, hotărârea fiind insuficient motivată (filele

9-13 dosar curte).

Pârâții U.N.P.R. și a

C.N.P. din București, au motivat apelul, în sensul că, simplul fapt al anulării

unui act administrativ nu poate conduce la concluzia existenței unei vătămări,

deoarece dauna morală nu aduce nicio pierdere de ordin pecuniar.

Totodată (conform

practicii C.E.D.O) aceste daune morale (transformate în bani) se acordă „dacă

și în măsura în care a putut să sufere un prejudiciu moral, a obține din

constatarea violării, o satisfacție suficientă în această privință".

S-a mai arătat că nu

sunt îndeplinite cerințele acordării daunelor morale.

Prin decizia civilă

nr. 324 A din 21 mai 2009, Curtea de Apel București,

secția a

III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate

apelurile declarate în

cauză, instanța reținând următoarele:

Cu privire la apelul U.N.P.R.

și C.N.P. București.

In examinarea

acordării prejudiciului moral trebuia avute în vedere: prejudiciul, fapta ilicită,

legătura între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.

In apel se pun în

discuție prejudiciul și legătura între fapta ilicită și prejudiciu (implicit

conturându-se, dar nu clar și aspecte privind fapta ilicită și vinovăția).

Sub aspectul faptei

ilicite și a vinovăției corect, față de probele de la dosar, soluția primei

instanțe este legală și temeinică.

Legat de prejudiciu,

apelanta nu-l leagă de prejudiciul patrimonial, arătând că sub aspect moral,

acest prejudiciu nu ar exista.

Or, criteriul delimitării

îl constituie posibilitatea unei evaluări bănești directe a prejudiciului.

Distincția nu are

însă drept criteriu nici natura dreptului subiectiv vătămat, nici

admisibilitatea reparării patrimoniale.

Prejudiciu este legat

numai de persoana (victima) faptei ilicite, consecința negativă a acesteia.

Este clar și corect

argumentat de prima instanță că prin măsura discriminatorie aplicată numitei L.E.G.,

în raport de ceilalți candidați, a pus-o într-un disconfort psihic și

interzicerea de a participa la concurs întrunesc toate cerințele răspunderii

civile delictuale.

Susținerea că simplul

fapt al anulării unui act administrativ nu conduce la concluzia unei vătămări,

nu a fost fi primită deoarece reclamantei L.E.G. i-au fost produse sub aspect

psihic traume.

Ca atare, așa cum au

fost formulate, în integralitatea lor motivele de apel au fost găsite

neîntemeiate, iar soluția primei instanțe legală și temeinică.

Și sub aspectul

cuantumului prejudiciului instanța de apel a stabilit că este neîntemeiată

critica.

Față de aspectul

acestui gen aparte de prejudiciu, care la prima vedere nu poate fi direct

evaluat în bani, cum în legislație nu există criterii clare sau orientative de

acordarea lor, judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să

compenseze victima faptei prejudiciabile, de aceea ce îi lipsește ca urmare a

faptei ilicite.

Insă la aprecierea

lor, nu poate să se ia în considerare factori arbitrari, ci, funcție de

situația de fapt, personalitatea victimei, urmările și consecințele avute asupra

s-a care ar fi suma globală care (în parte) ar anula suferința suferită.

Or, sub acest aspect

prima instanță a căutat criterii în argumentarea sumei globale, criterii care

sunt juste reținute și pe care Curtea le apreciază ca raționale.

In ceea ce privește

apelul formulat de reclamanta L.E.G., instanța de apel a avut în vedere

următoarele:

Stabilirea

cuantumului sumei globale la suma de 10.000 lei reprezintă, față de gradul de

vinovăție, efectele ei asupra apelantei și modalitatea de a repara prin mijloace

bănești suferința sumă ce a fost corect stabilită și este echitabilă pentru

apelantă.

S-a mai reținut că

prejudiciul moral se referă la persoana apelantă, nu și la ceilalți membri ai

familiei ei, fiind de eventualul prejudiciu material (medicamente etc., ce

putea fi cerut alături de cel moral, dar dovedit cu probe).

Faptul că un membru

al familiei s-a îmbolnăvit de diabet, chiar dacă aparent ar avea un raport de

cauzalitate, nu poate fi reținut ca prejudiciu personal al apelantei.

De asemenea,

argumentația acordării acestui prejudiciu moral stabilit global în bani s-a

făcut de prima instanță, neexistând în legislația noastră limite sau criterii

orientative, acestea fiind apreciate de judecător în contextul situației de

fapt reținute.

Împotriva

menționatei decizii au formulat recurs , în termen legal, reclamanta L.E.G.

precum și U.N.P.R. și C.N.P.

București.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) instanța

pronunțând o hotărâre fără temei legal și cu încălcarea legii.

Astfel, în esență,

motivează că din punct de vedere al cuantumului despăgubirilor există un grav

dezechilibru, față de împrejurarea că notarii în anul 2007 au încasat 360 milioane

de Euro doar din tranzacții imobiliare iar aceasta doar o sumă de 3000 Euro în

anul 2009.

A solicitat admiterea

recursului casarea deciziei recurate și pe fond modificarea sentinței atașate

în sensul acordării de despăgubiri în valoare de 1.400.000 lei( 60.000 Euro).

In recursul lor, U.N.N.P.R.

și C.N.P. București, au arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că

sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a

acestor pârâte, și în consecință că poate fi stabilit prejudiciul moral.

Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite cele 4 condiții necesare pentru

angajarea răspunderii civile delictuale și implicit pentru acordarea

despăgubirilor morale.

Analizând

recursurile declarate, Înalta Curte, constată următoarele:

Recursul reclamantei

L., va fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă L.E.

nu a timbrat recursul, deși a fost legal citată cu mențiunea îndeplinirii

obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a depunerii timbrului judiciar

(fila 17 din dosar).

Potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată și

republicată, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

Cu totul excepțional,

în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele

judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient

timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de

judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii

sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din lege,

dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Cum, în cauză,

recurenta-reclamantă nu s-a conformat îndeplinirii obligației de plată

prevăzută de dispozițiile legale mai sus-menționate, recursul acesteia va fi

anulat ca netimbrat.

In ceea ce privește

recursul declarat de pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R., Înalta Curte

apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond și

de apel, au analizat rapoartele juridice dintre părți prin prisma celor 4

condiții legale ale răspunderii civile delictuale.

Repararea integrală a

prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale,

consacrat de dispozițiile art. 998 C. civ., în termenii preciși și cuprinzători,

ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa.

Deși cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele

morale se stabilesc prin aprecierea ca urmare a aplicării criteriilor

referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic,

psihic și afectiv, importanța valorilor legale, măsura în care acestea au fost

lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Toate aceste criterii

se subordonează conotației aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

In aceeași idee, este

de reținut că nici Curtea Europeană atunci când acordă despăgubiri morale, nu

operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Or, față de cele

expuse, stabilind suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanța de apel

și de fond a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate și

judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantei cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit oferă o reparație completă pentru

atingerile aduse drepturilor procesuale nepatrirnoniale.

Prin prisma celor

expuse, criticile formulate de pârâtele C.N.P. București și U.N.P.R.

circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care recursul acestor pârâte urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Anulează ca ne

timbrat recursul declarat de reclamanta L.E.G. împotriva deciziei nr. 324 A din

21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții C.N.P. București și U.N.N.P.R. împotriva aceleiași

hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2010.