ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici București - anularea parțială a Hotărârii nr. 108 din 29 noiembrie 2013 a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, în ceea ce privește poziția nr. 15 din Anexa la hotărâre, obligarea Camerei Notarilor Publici din București la suplimentarea numărului de posturi destinate dobândirii calității de notar stagiar aprobate pentru anul 2013 cu un post și obligarea pârâtelor la îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru admiterea pe postul suplimentat conform capătului 2 de cerere.

Prin Sentința nr. 2953 din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a candidat la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar organizat în 21 și 28 octombrie 2013 de Camera Notarilor Publici București, iar în urma susținerii celor doua probe (orală și scrisă), a obținut media 9,40, clasându-se pe poziția 15 în ordinea mediilor și fiind declarat respins.

Reclamantul a formulat contestație împotriva baremului și împotriva punctajului acordat, contestând trei dintre răspunsurile indicate în cuprinsul baremului, ca fiind greșite.

Rezultatele contestațiilor au fost publicate pe pagina de internet și la sediul pârâtei Camera Notarilor Publici din București la data de 07 noiembrie 2013, toate fiind respinse, cu consecința menținerii rezultatelor inițiale.

Reclamantul a susținut că decizia respingerii contestațiilor nu a fost motivată în niciun fel, nici cu ocazia afișării rezultatelor și nici separat, însă reclamantul nu a indicat nicio dispoziție din Regulament, prin care să se instituie obligativitatea Comisiei de soluționare a contestațiilor de a motiva rezultatul soluționării contestațiilor, această împrejurare nepricinuindu-i o vătămare, în condițiile în care se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru efectuarea unui control de legalitate asupra tuturor operațiunilor administrative ale concursului, finalizat cu emiterea hotărârii de validare.

Prin petiția înregistrată sub nr. 304/1 din 18 noiembrie 2013 al Camerei Notarilor Publici București, reclamantul a solicitat comunicarea motivației scrise ce a stat la baza respingerii contestației, la care pârâta Camera Notarilor Publici București a răspuns, prin adresa nr. x/1 din 10 decembrie 2013 că solicitarea a fost soluționată de comisia pentru soluționarea contestațiilor în conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedura de organizare și desfășurarea concursului, excedând competenței Colegiului director.

Prin Hotărârea nr. 108 din data de 29 noiembrie 2013, a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, a fost validat concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, sesiunea octombrie 2013, organizat de Camera Notarilor Publici București, reclamantul figurând respins la poziția 15 din anexă.

La data de 30 decembrie 2013, reclamantul a solicitat revocarea acestei hotărâri, cerere respinsă prin adresa nr. x/2014 conexat cu 387 din 28 ianuarie 2014.

Instanța de fond a arătat că poate efectua un control de legalitate asupra modului de organizare și desfășurare a examenului doar prin prisma conformității acestuia cu Regulamentul și cu dispozițiile legale incidente, în măsura în care eventuala nerespectare a procedurii de concurs a produs o vătămare candidatului reclamant.

Or, în speță, nu a identificat elemente de nelegalitate, care să-l fi vătămat pe reclamant, acesta neinvocând de altfel asemenea vicii, iar soluțiile date de către comisia de elaborare a subiectelor nu pot forma obiectul controlului de legalitate, fiind apanajul exclusiv al membrilor comisiei, instanța de contencios administrativ neavând competența legală de a cenzura corectitudinea soluțiilor la întrebările ce fac obiectul concursului.

Prin urmare, prima instanță - constatând că reclamantul nu a fost vătămat prin modul de organizare și desfășurare a examenului de admitere în profesia de notar stagiar, față de dispozițiile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 - a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru următoarele motive de casare:

Problema de drept a cărei dezlegare conduce la soluționarea prezentei pricini este reprezentată de limitele competenței instanței de contencios atunci când controlul de legalitate reclamat vizează organizarea unui concurs.

Pe de o parte, nu există un control de legalitate efectiv în lipsa verificării baremului și că această verificare nu implică o intruziune în atribuțiile comisiei.

Pe de altă parte, pârâtele susțin că instanța nu are căderea de a face verificări asupra corectitudinii științifice a răspunsurilor propuse de comisie, afirmând practic că indiferent de corectitudinea acestora și de faptul că ele influențează corectitudinea concursului în ansamblul său, nu pot fi aduse în atenția instanței de judecată, fiind excluse oricărui control judecătoresc.

- Sentința atacată nu este motivată în mod corespunzător și aceasta cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.)

Deși admite că instanța de contencios administrativ poate efectua un control de legalitate asupra modului în care a fost respectat Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, instanța fondului refuză a soluționa cererea reclamantului, plecând de la considerentul că nu are competența legală să verifice corectitudinea științifică a răspunsurilor incluse în baremul de corectare.

Or, potrivit art. 21 din Regulament, baremul de notare poate fi contestat, iar în cazul în care comisia de soluționare a contestațiilor constată că aspectele sesizate se susțin, în sensul că, fie anumite întrebări excedează tematicii, fie răspunsurile menționate în baremul de corectare sunt greșite, respectivele întrebări trebuiau punctate ca fiind corecte.

Prin urmare, pentru a verifica dacă Regulamentul a fost respectat (ceea ce în opinia instanței de fond intră în atribuțiile instanței de contencios), instanța era obligată să verifice și în ce măsură Comisia de soluționare a contestațiilor a verificat susținerile recurentului cu privire la barem.

Or, comisia nu a dat niciun răspuns cu privire la contestația împotriva baremului, iar instanța fondului nu s-a aplecat asupra acestui aspect, cu toate că fără această verificare nu se poate concluziona dacă a fost sau nu respectat Regulamentul.

Motivarea, expresie a principiului transparenței, despre a cărei lipsă instanța fondului apreciază că nu lezează, are o semnificație esențială în ansamblul situației litigioase, deoarece în lipsa motivării instanța sesizată se află în imposibilitatea de a verifica dacă a fost soluționată sau nu, conform Regulamentului, contestația.

- Sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Nu poate fi primit argumentul instanței de fond în sensul că excedează competenței acesteia să verifice corectitudinea răspunsurilor, deoarece acțiunea introductivă de instanță a declanșat un contencios administrativ subiectiv, care prin excelență este un contencios de plină jurisdicție.

Principiul efectivității procesului judiciar, desprins din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reclamă instanțelor adoptarea unui rol decisiv pentru recunoașterea dreptului legitim al reclamantului, orice ipoteză diferită abătând demersul judiciar de la finalitatea lui firească (cauza Gheorghe c. României).

Tot Curtea de la Strasbourg a statuat că dreptul de a sesiza "un tribunal în materie civilă", componentă a garanției desprinse din art. 6 parag. 1 al Convenției, "capătă o și mai mare importanță în contextul contenciosului administrativ, cu ocazia unui diferend a cărui soluționare este hotărâtoare pentru drepturile civile ale justițiabilului [...] deoarece acesta urmărește să obțină nu numai dispariția actului litigios, ci mai ales înlăturarea efectelor acestuia" (cauza Hornsby c. Greciei).

Ipoteza propusă de intimate conform căreia instanța nu poate exercita un control de contencios asupra actelor emise în cadrul procedurii de accedere într-o profesie ar echivala cu sustragerea unor acte administrative de la dreptul la un proces echitabil.

Art. 5 din Legea nr. 554/2004 prevede în mod limitativ actele sustrase controlului administrativ, iar aceste excepții - instituite din considerente de ordine publică - nu pot fi extinse prin analogie.

Într-o altă decizie care a dezlegat aceeași problemă de drept, respectiv limitele controlului de contencios exercitat de judecător, se arată elocvent că "instanța are îndatorirea [...] de a verifica actul juridic inclusiv sub aspectele temeiniciei susținerilor emitentului, fără ca aceasta să constituie o substituire a instanței în rolul organelor de evaluare [...]".

Dacă legea permite instanței obligarea autorității la emiterea unui anumit act, cu un anumit conținut, apare ca evident că regula este aceea că instanța de contencios poate analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea acelui act și doar excepția este aceea că instanța de contencios nu poate comite o imixtiune în atribuțiile exclusive ale unei autorități.

Contrar susținerilor intimatelor din fața instanței de fond, obiectul acțiunii nu îl reprezintă o reevaluare generală a cunoștințelor recurentului, instanței nefiindu-i solicitat mai mult decât să constate că organizarea concursului contestat a fost viciată, iar rezultatul acestuia denaturat prin oferirea unor repere de comparație eronate.

Astfel, nu excedează competențelor instanței de judecată a verifica, prin comparare cu elemente tehnico-științifice concrete, respectiv texte de lege și extrase din lucrări științifice de specialitate, că acele criterii de departajare ale candidaților la proba scrisă propuse de pârâta Camera Notarilor Publici București au fost ele însele alterate.

Constatând că procedura de selecție organizată de Camera Notarilor Publici București a fost coruptă prin fixarea unor criterii de selecție eronate, judecătorul trebuie să dea eficiență art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care prevede ca instanța de contencios se poate pronunța "și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății".

În doctrină s-a arătat că această verificare este făcută de instanță în cadrul probei cu înscrisuri, înlăturând actele care constată operațiuni nelegale ca neavând nicio forță probantă.

O dată ce se observă că organizarea concursului a fost una distorsionată, ar trebui constatate, în consecință, două aspecte: că toate celelalte operațiuni administrative subsecvente, finalizate cu emiterea hotărârii Uniunii Naționale a Notarilor din România de validare a concursului, au fost compromise și că era obligatorie aplicarea art. 18 alin. (5) și art. 22 alin. (3) din Regulamentul privind procedura de organizare și desfășurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calității de notar, respectiv notarea răspunsurilor corecte ale recurentului, ceea ce ar fi condus la obținerea unei note la proba scrisă de 9.40 și a unei note finale de 9,70, în condițiile în care ultimul candidat declarat admis a obținut nota 9,50.

Autoritățile intimate au trecut sub tăcere administrativă răspunsurile corecte la întrebările adresate concurenților, nefăcând nicio referire la acestea nici în cadrul etapei prealabile și nici în fața instanței de judecată, recurentul fiind privat de o motivare corespunzătoare a refuzului de primire în profesie.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 25 aprilie 2017, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant în susținerea lui.

Astfel, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Recurentul apreciază că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pentru că judecătorul fondului nu a intrat în analizarea corectitudinii baremului de concurs, însă înlăturarea solicitării recurentului este explicată tocmai de raționamentul expus de instanță în sensul că, potrivit legii, revine exclusiv Comisiei de soluționare a contestațiilor competența de analizare a baremului.

În plus, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa faptul că instanța nu este obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părți, aceste argumente putând fi grupate în funcție de problema de fapt sau de drept vizată, primind un răspuns colectiv sau implicit, ceea ce este valabil și în sentința recurată

Cât privește criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul reclamant reiterează motivele de nelegalitate a actului administrativ contestat în cauză, considerând că în mod greșit prima instanță nu a reținut temeinicia susținerilor sale.

Se constată însă că susținerea recurentului privind greșita interpretare și aplicare a legii de către judecătorul fondului nu se confirmă.

În acest context, Înalta Curte reține, în primul rând, incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 36/1995 și ale Regulamentului privind procedura de organizare și desfășurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar aprobat prin Hotărârea nr. 72 din 6 august 2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (publicată în M. Of. nr. 506/12.08.2013), în forma în vigoare la data declanșării procedurii de concurs, acte ce constituie cadrul legal al desfășurării concursului în cadrul căruia s-a emis Hotărârea nr. 108 din 29 noiembrie 2013 a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, contestată în prezenta cauză.

Potrivit art. 17 din Regulament "(1) După comunicarea subiectelor, comisia de examinare stabilește care sunt răspunsurile corecte la întrebări, sens în care va întocmi baremul prevăzut în anexa nr. 16. (...)".

De asemenea, art. 21 prevede că "(1) După afișarea listei cu rezultatele concursului sau examenului, candidații nemulțumiți de media obținută la proba scrisă pot face contestație cu privire la această probă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

(2) Candidații vor putea contesta notele finale obținute la proba scrisă, testul-grilă, baremul de notare, precum și aspecte privind modul de organizare și desfășurare a examenului sau concursului. În cazul în care cele contestate cu privire la modul de organizare și desfășurare a examenului sau concursului se susțin, comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor va sesiza, după soluționarea contestațiilor, Colegiul director al Camerei, în vederea formulării, dacă se impune, a propunerii de invalidare a concursului sau examenului."

Totodată, în conformitate cu art. 22 "(3) Comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor va analiza și va soluționa contestațiile în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), pe baza baremului de notare a probei scrise. La soluționarea contestațiilor cu privire la notele obținute, comisia nu se va limita doar la nota acordată, putând extinde verificarea și asupra modului în care a fost stabilit baremul de notare de către comisia de examinare. În cazul în care, cu ocazia corectării, se constată de către membrii comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor fie că anumite întrebări excedează tematicii, fie că răspunsurile menționate în baremul de corectare sunt greșite, respectivele întrebări vor fi punctate ca răspuns corect pentru toți candidații, indiferent dacă aceștia au depus sau nu contestații."

Prin urmare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte arată că nu poate fi analizată de către judecător existența unor răspunsuri greșite în baremul de notare, revenind comisiei anume constituite în cadrul autorității intimate competența de soluționare a contestațiilor, atât în ceea ce privește aprecierea valabilității răspunsurilor din barem, cât și în ceea ce privește punctajele acordate pe baza acestui barem, în activitatea sa comisia bucurându-se de o largă marjă de apreciere și pronunțându-se definitiv, potrivit alin. (3) și, respectiv, alin. (10) ale art. 22 din Regulament.

În speță, recurentul reclamant și-a exercitat dreptul de contestație, susținând că baremul de notare este parțial greșit, iar Comisia a respins contestația sa, exercitându-și prerogativele acordate de lege.

Deși invocă insistent lipsa motivării soluției date contestației la barem, recurentul critică de fapt însăși soluția dată acestei contestații, în condițiile în care, așa cum rezultă din Regulament, această soluție este de competența comisiei de contestații, a cărei hotărâre este definitivă, în fața instanței de contencios putându-se contesta doar legalitatea desfășurării procedurii de concurs.

Recurentul pârât a invocat hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din Cauza Van Marle și alții contra Olandei prin care s-a statuat că "aspectele care pot fi cenzurate pe cale jurisdicțională sunt: arbitrariul, deturnarea de putere și viciile de procedură", precum și Decizia nr. 599/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (cu titlu de practică judiciară), dar din actele dosarului nu rezultă indicii privind arbitrariul/excesul de putere al autorității și nici vicierea procedurii, aceasta fiind egal administrată tuturor participanților la concurs, inclusiv în ceea ce privește raportarea la același barem.

Exercitând controlul de legalitate asupra hotărârii contestate și a operațiunilor administrative pe baza cărora a fost adoptată, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că nu se poate reține în cauză o încălcare a prevederilor legale și regulamentare referitoare la procedura de concurs și la atribuțiile comisiei de soluționare a contestațiilor.

Și Înalta Curte a statuat în jurisprudența sa, în acest context, faptul că instanța de contencios administrativ nu poate verifica aspecte privind conținutul subiectelor și al baremului de notare sau soluțiile date contestațiilor la barem ori la punctajul acordat pe baza baremului definitiv.

Judecătorul nu se poate substitui comisiei de concurs [alcătuite, potrivit art. 8 lit. d) din Regulament, dintr-un cadru didactic universitar în specialitatea drept civil și 4 notari publici desemnați de Colegiul director al Camerei] în aprecierea din punct de vedere științific, de specialitate, a corectitudinii răspunsurilor considerate valabile prin baremul stabilit, acest aspect excedând controlului privind legalitatea actului administrativ.

Pe de altă parte, nu lipsa motivării soluției date contestației, invocată de recurent ca motiv de nelegalitate a hotărârii de validare a concursului este cea aptă să producă vătămări, iar în speță, o astfel de vătămare nici nu ar putea fi considerată dovedită.

Astfel, chiar dacă s-ar fi constatat de către Comisie unele răspunsuri ca fiind greșite, consecința ar fi fost anularea acestora, cu acordarea punctajului tuturor concurenților, conform prevederilor exprese ale art. 22 alin. (3) din Regulament, deci inclusiv celor care erau plasați înaintea recurentului, cu un punctaj superior, nefiind, prin urmare, certă poziționarea acestuia în clasamentul final pe un loc, care să-i asigure statutul de admis în profesie.

Cât privește critica de nemotivare a respingerii contestației, Înalta Curte constată că forma și conținutul actului prin care se materializează soluția dată contestațiilor sunt expres prevăzute de art. 22 din Regulament, astfel:

"(12) Pe baza centralizatorului nominal prevăzut la anexa nr. 12 se completează lista cu rezultatele contestațiilor (admis/respins contestație) prevăzută în anexa nr. 13 ce va fi semnată de către toți corectorii și președintele comisiei de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor", iar în cauză nu s-a invocat nelegalitatea prevederilor Regulamentului, de care recurentul a luat cunoștință, cel mai târziu la data de 3 septembrie 2013 (declarație).

În consecință, Înalta Curte constată că, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța de fond a reținut că procedura de concurs a fost respectată, toate etapele acesteia înscriindu-se în limitele impuse de lege, astfel că recursul reclamantului apare ca fiind nefondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2953 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT