Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2708/2011

HOTĂRÂRE
12.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2708/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2565 din data de 28 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul V.C.B. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a participat la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar din data de 19 septembrie 2009, concurs organizat în baza Regulamentului cadru privind dobândirea calității de notar stagiar aprobat prin hotărârea Consiliului Uniunii din 2006 A mai constatat Curtea că prin procesul-verbal din 19 septembrie 2009, Camera Notarilor Publici Oradea a sesizat că lucrarea reclamantului, numerotată, a fost anulată deoarece prezintă sublinieri, apreciate ca însemnări evidente în scopul identificării lucrării.

Reclamantul a contestat acest proces-verbal depunând în acest sens o contestație la Camera Notarilor Publici Oradea înregistrată din 21 septembrie 2009, fără a primi un răspuns, apoi formulând contestație, în data de 29 septembrie 2009, către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Prin hotărârea din 06 octombrie 2009 s-au validat rezultatele examenului pentru dobândirea calității de notar stagiar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere prealabilă reclamantul, iar în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România din data de 16 octombrie 2009 s-a decis menținerea hotărârii Consiliului Uniunii din 06 octombrie 2009. Examinând înscrisurile dosarului, instanța de fond a constatat că lucrarea reclamantului conține pe fiecare pagină sublinierea unor cuvinte, care reprezintă titlul unor idei sau paragrafe pe care reclamantul le-a analizat în lucrarea sa, apreciind că aceste însemnări sunt evidente și nu se justifică decât prin scopul de a face posibilă identificarea lucrării, motiv pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Regulamentul privind procedura dobândirii calității de notar stagiar, astfel încât în mod legal, lucrarea reclamantului a fost anulată.

Împotriva sentinței civile nr. 2565 din data de 28 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul V.C.B. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința anulării hotărârii din 6 octombrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, a obligării pârâtei la plata sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale și de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, lucrarea recurentului neconținând însemnări evidente, care înseamnă efectuarea de semne distinctive ce exced lucrării, precum: folosirea unei cerneli de altă culoare decât cea admisă de organizatorul concursului sau efectuarea unor semne grafice care nu au legătură cu subiectul analizat (cum ar fi efectuarea semnului de înmulțire x pe o lucrare la d disciplină care nu are legătură cu matematica). Ori reclamantul a subliniat doar unele idei principale (titluri sau subtitluri ale subiectelor analizate întrucât acest fapt a ajutat la organizarea mentală a ideilor expuse, astfel încât candidatul a avut dintr-o simplă privire, certitudinea analizării tuturor aspectelor pe care subiectul tratat le comporta.

Dacă s-ar accepta că sublinierea unor astfel de idei reprezintă însemnări evidente, a arătat reclamantul că ar însemna că se acceptă și faptul că aceeași însemnătate o are și utilizarea unor alte instrumente folosite în limbajul scris, ca de exemplu: liniuța de la capăt, folosită la enumerare; literele a, b, c, folosite la enumerare; spațiul lăsat la alineat, inclusiv etc., ceea ce ar fi inadmisibil. Referitor la capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, reclamantul a apreciat de asemenea că acesta a fost în mod greșit respins, fiind evident prejudiciul cauzat recurentului prin încălcarea unui drept subiectiv, respectiv dreptul la corectarea și notarea lucrării în funcție de modul în care au fost analizate subiectele de examen.

Or, este de notorietate faptul că examenul de dobândire a calității de notar este un examen dificil, care necesită o pregătire temeinică și îndelungată, care se reflectă în nota obținută de către candidat. Totodată, anularea lucrării și nenotarea acesteia nu au dat reclamantului posibilitatea de a-și verifica propriile cunoștințe. În cauză intimata Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că actul administrativ atacat de reclamant este legal . Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 26 din Regulamentul privind procedura dobândirii calității de notar stagiar și de desfășurare a stagiului, aprobat prin hotărârea din 2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, „(1) Candidații care efectuează pe lucrare însemnări evidente în scopul identificării vor fi sancționați prin anularea lucrării, care nu se mai notează.

Mențiunea „anulat" se va înscrie atât pe lucrare, cât și pe borderoul de notare și centralizatoare. (2) Lucrările apreciate ca având însemnări de natura celor menționate la alin. (1) nu se vor deschide decât după stabilirea acestei situații cu votul majorității membrilor comisiei de examinare". S-a constatat (cu unanimitate de voturi), de către Comisia de examinare din cadrul concursului de dobândire a calității de notar stagiar organizat în sesiunea septembrie 2009 la Camera Notarilor Publici Oradea, prin procesul verbal din data de 19 septembrie 2009, că lucrarea numerotată cu numărul 4 (patru) - aparținând reclamantului recurent V.C.B. - prezintă sublinieri, apreciate ca însemnări evidente în scopul identificării lucrării, și s-a hotărât, de către aceeași comisie, în temeiul prevederilor regulamentare sus menționate anularea lucrării și necorectarea acesteia.

Contestația formulată de reclamant împotriva procesului verbal din data de 19 septembrie 2009 a Comisiei de examinare a fost respinsă ca neîntemeiată de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei Notarilor Publici Oradea, menținându-se hotărârea Comisie de examinare privind anularea lucrării recurentului. Soluția dată de Comisia de soluționare a contestațiilor este, cum dispune expres art. 29 alin. (10) din Regulamentul privind procedura dobândirii calității de notar stagiar, definitivă, ulterior fiind emisă, de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, la propunerea Colegiului Director, de validare a rezultatelor concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar.

Prin hotărârea din data de 6 octombrie 2009 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România s-a procedat la validarea rezultatelor concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar organizat în sesiunea septembrie 2009, în anexa nr. 13 vizând Camera Notarilor Publici Oradea fiind menționat și reclamantul, cu mențiunea „respins". În mod corect instanța de fond, prin sentința recurată, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, în condițiile în care prin hotărârea din data de 6 octombrie 2009 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România s-a procedat la validarea rezultatelor concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar organizat în sesiunea septembrie 2009. Actul administrativ atacat de reclamant este emis cu respectarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din Regulamentul privind procedura dobândirii calității de notar stagiar și de desfășurare a stagiului, aprobat prin hotărârea din 2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, validarea rezultatelor concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, la care a participat și recurentul, realizându-se pe baza documentelor întocmite de Comisia de examinare, constituită în vederea elaborării subiectelor și notării lucrărilor și de Comisia de soluționare a contestațiilor împotriva notării lucrărilor,

și la propunerea Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici. Pe de altă parte, se reține, în cauză, că în mod întemeiat prima instanță a constatat incidența în cazul reclamantului a prevederilor art. 26 din Regulamentul privind procedura dobândirii calității de notar stagiar și de desfășurare a stagiului, și a apreciat în consecință că a fost legală măsura luată de comisia de examinare și menținută de comisia de soluționare a contestației, de anulare a lucrării reclamantului, întrucât sublinierile unor cuvinte sau expresii din cuprinsul acestei lucrări (chiar reprezentând idei principale, titluri sau subtitluri ale subiectelor analizate) - în condițiile în care ceilalți candidați nu a procedat în aceeași manieră - pot avea caracterul unor „însemnări evidente", al căror scop poate fi presupus ca fiind acela al identificării lucrării recurentului.

În mod evident, cum nu sunt primite criticile recurentului privitoare la modul de soluționare, de către judecătorul fondului, a capătului de cerere având ca obiect anularea hotărârii din 6 octombrie 2009 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, se privește ca neîntemeiată, pe cale de consecință, datorită legăturii de accesorialitate, și susținerea din recurs referitoare la modul eronat de rezolvare a capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului intimat la plata daunelor morale. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului formulat de V.C.B. împotriva sentinței civile nr. 2565 din data de 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C.B. împotriva sentinței civile nr. 2565 din data de 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2021-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2010-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanta S.T. a chemat în judecată pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P
ÎCCJ 2018-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2011-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 257 din 19 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul decla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă