ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2018

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, au solicitat după cum urmează: (i) anularea Deciziei nr. 170 din 11.10.2014 și a Deciziei nr. 177 din 25.10.2014 a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Cluj, de propunere a validării concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014; (ii) recunoașterea dreptului reclamantelor prin obligarea pârâților de rând 1 la emiterea unei noi decizii cu propunerea de validare a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014, cuprinzând și numele reclamantelor ca admise; (iii) anularea Hotărârii nr. 106 din 29.10.2014 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, de validare a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014; (iv) recunoașterea dreptului reclamantelor, prin obligarea pârâților de rândul 2 la emiterea unei noi hotărâri de validare a concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, sesiunea septembrie 2014, organizat de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, care să cuprindă declararea ca admise a reclamantelor; (v) obligarea pârâților de rândul 2 să transmită pârâților de rândul 1 noua hotărâre pentru ca aceștia din urma să emită certificatele de promovare a concursului de dobândire a calității de notar stagiar, pe numele reclamantelor, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 614 din 25.02.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 614 din 25.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs numai reclamanta B., care a invocat ca temei în drept al demersului său procesual dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare judecată astfel cum a fost formulată, în ceea ce-o privește. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării situației de fapt și de drept relevante, următoarele critici și susțineri față de hotărârea primei instanțe au fost înfățișate: - instanța de contencios administrativ este chemată a analiza și a sancționa excesul de putere în condițiile în care puterea discreționară a administrației poate fi cenzurată de instanță dacă este exercitată abuziv sau vădit disproporționat în raport cu scopul ei, caz în care nu se mai vorbește despre oportunitatea actului ci de legalitatea sa; se impunea ca instanța de fond să constate că decizia în ceea ce privește suplimentarea numărului de locuri trebuia luată în funcție de niște criterii bine determinate și cu o motivare adecvată care să permită persoanelor interesate și afectate de această decizie să urmărească raționamentul după care decizia este adoptată; Camera Notarilor Cluj, cu prilejul adoptării unei decizii în ceea ce privește suplimentarea sau nu a numărului de posturi vacante nu a adoptat niciun criteriu obiectiv propriu și nici nu a aplicat criteriile propuse de către Consiliul Uniunii; - Consiliul Director trebuia să-și exercite dreptul de apreciere în sensul de a motiva de ce s-a impus decizia adoptată, de a nu da curs recomandării Consiliului Uniunii Notarilor Publici din România care, in abstracto, a apreciat că există o situație de natură a justifica o decizie de suplimentare a numărului posturilor vacante; cerința motivării în fapt și în drept a actelor administrației este obligatorie și necesară, astfel cum a statuat și Curții de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa; - prima instanță a primit fără o reală și serioasă cercetare judecătorească susținerile părților privitoare la numărul notarilor din județele București și Galați și a înlăturat fără nici cea mai mică cercetare unul dintre motivele acțiunii care se bazează pe date statistice și nu pe simple afirmații, în sensul că numărul notarilor publici din circumscripțiile arătate nu era de natură să justifice decizia Camerei Notarilor Publici Cluj; - lipsa unor criterii obiective și reținerea unui drept arbitrar și discreționar în ceea ce privește numărul de locuri este incompatibil cu criteriul interesului colectiv și general reținut de către prima instanță; în contextul cauzei, lipsa stabilirii unor proprii criterii și neaplicarea criteriilor stabilite de către Consiliul Uniunii precum și nemotivarea actului califică ca nejustificat și ca excesiv refuzul atacat în cauză; - nu toate actele juridice care îndeplinesc, în aparență, condițiile de legalitate sunt și legitime, iar în cazul recurentei, intimatele și-au exprimat și exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 16 din Constituția României, de art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului; încălcarea dreptului subiectiv și al interesului legitim privat urmare a excesului de putere a început din momentul aplicării în mod neunitar dar fără ca diferența să o facă aplicarea unor criterii obiective, la nivelul țării, a recomandării Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor din România din adresa nr. x din 22.10.2014 de suplimentare a numărului de locuri destinate dobândirii calității de notar stagiar, stagiunea septembrie 2014; - prin refuzul Camerei Notarilor Publici Cluj de a suplimenta locurile destinate notarilor stagiari la concursul din septembrie 2014, fără însă a baza acest refuz pe un criteriu obiectiv, situația recurentei deși identică cu cea a colegilor care au candidat la nivelul altor camere, de exemplu București și Galați, a fost tratată inegal și inechitabil în comparație cu aceștia; în acest mod i-au fost ignorate în mod flagrant dreptul fundamental la egalitate în fața legii și a autorităților publice precum și dreptul la egalitatea de șanse și tratament.

Apărările formulate în cauză Pârâții-intimați Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, pe de o parte, precum și Camera Notarilor Publici Cluj, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj, și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, pe de altă parte, au formulat întâmpinări în cauză, solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, pe considerentul că recursul cuprinde mai degrabă critici de netemeinicie decât de nelegalitate a sentinței și întrucât conține motive noi de nelegalitate, neinvocate prin cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs În cauză, în baza dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 08 februarie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din Camera de Consiliu din data de 17 mai 2018, completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimații pârâți, și, totodată a admis în principiu recursul, iar potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă, față de apărările intimaților pârâți, dar raportat și la probatoriul administrat, Înalta Curte, în urma propriei analize și evaluări asupra modalității de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente la situația de fapt din cauză reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prealabil examinării punctuale a motivelor de recurs înfățișate de recurentă, Înalta Curte arată, raportat și la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., că nu se impune reluarea situației de fapt generatoare a litigiului de față, toate aceste aspecte fiind în mod evident cunoscute părților. Recurenta reclamantă a indicat în cererea de recurs, ca prim temei al demersului său procesual, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. Recurenta-reclamantă, cu referire la acest aspect, a susținut că este evidentă nemotivarea hotărârii de către prima instanță, care a înlăturat fără argumente motivele și susținerile cu privire la numărul notarilor din București și Galați (date statistice depuse) ce sprijineau apărarea sa. Nu sunt întemeiate aceste susțineri. Instanța de control judiciar apreciază, în acord și cu cele înfățișate de către intimații pârâți, prin întâmpinarea la recurs, că aceste critici nu atrag incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind vorba despre o lipsa de motivare, în condițiile în care, împrejurarea că în cuprinsul sentinței nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamanților, învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu demonstrează, în opinia Înaltei Curți, că, aspectele indicate de reclamanta-recurentă nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanței. În doctrina de specialitate, dar și în jurisprudența dezvoltată în materie, în mod constant s-a stabilit în sensul că, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în concret și în parte fiecăruia dintre argumentele invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestora chiar în mod implicit, judecătorul având așadar și posibilitatea de a grupa și examina aspectele invocate, în raport cu relevanța pe care o au în adoptarea soluției judiciare. Independent de aceste considerațiuni teoretico-jurisprudențiale, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe supusă controlului judiciar este în mod coerent și cuprinzător motivată, fiind pe deplin satisfăcute cerințele art. 425 C. proc. civ. În contextul analizării incidentei acestui motiv de casare Înalta Curte arată că este întemeiată susținerea reprezentantului intimatei-pârâte Uniunea Națională a Notarilor Publici din România în sensul că, critica din recurs a recurentei reclamante vizând cerința motivării în fapt și în drept a actelor administrației, obligatorie și necesară, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, este în adevăr o cerere nouă în recurs, fiind astfel inadmisibilă. Drept consecință instanța de recurs nu va examina această critică, în mod distinct, ca motiv de recurs, ci doar în contextul celorlalte motive de nelegalitate, rezultând cu evidență, din cuprinsul cererii de chemare în judecată că un atare pretins motiv de nelegalitate al actelor atacate nu a fost invocat. Cu referire la susținerile și criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reține că printr-un prim set de argumente, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond ar fi reținut că refuzul autorităților pârâtei ar fi fost unul justificat, întrucât refuzul de suplimentarea locurilor este în realitate un refuz nejustificat, caracterizat prin exces de putere, întrucât nu există o motivare adecvată și nu au fost indicate criteriile obiective avute în vedere de autoritățile intimate. S-a concluzionat astfel că exercitarea dreptului de apreciere a fost făcut cu încălcarea art. 16 din Constituția României, art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul la egalitatea de tratament și egalitatea de șanse. Nu sunt întemeiate aceste susțineri și nu pot fi primite, cu consecința reformării hotărârii instanței de fond. Instanța de control judiciar, în acord cu cele reținute de judecătorul fondului constată, raportat chiar la Recomandarea UNNPR concretizată în adresa nr. x din 22.10.2014, că nu a existat obligația de suplimentare a locurilor, în condițiile în care nici Legea nr. 36/1995, nici Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici activității notariale, nici Regulamentul privind procedura de organizare și desfășurare a examenului sau concursului privind dobândirea calității de notar stagiar, nu impun Colegiilor Directoare suplimentarea numărului de locuri a candidaților. Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, suplimentarea locurilor este doar o chestiune ce ține strict de oportunitate, și urma a se analiza în concret, de către fiecare cameră în parte, în măsura în care se impunea sau nu a fi efectuată o atare suplimentare. Raportat la prevederile legale ce reglementează activitatea și competențele UNNPR, respectiv art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, art. 49 alin. (1) lit. a) și f) și, în fine, față de art. 7 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2.333/2013 prin care a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, în forma aplicabilă examenului din sesiunea septembrie 2014, uniunea nu era îndreptățită a emite acte cu putere obligatorie prin care să suplimenteze numărul de posturi de notari stagiari, nicio normă nepermițându-i a se substitui în atribuțiunile exclusive ale camerelor regionale. Așa fiind, împrejurarea că alte camere regionale au dat curs recomandării din partea UNNPR nu este de natură, în niciun caz, a crea practic un drept pentru reclamantă, pentru dobândirea calității de notar stagiar, în sensul menționat în acțiunea de față, întrucât contrar celor susținute și prin cererea de recurs, nu a existat o necesitate comună de suplimentare a locurilor la nivel național, ci doar o recomandare de analiză a oportunității luării unei atare măsuri, lăsată la aprecierea fiecărei camere în parte. Argumentația și considerentele instanței de fond în susținerea oportunității dar și a libertății depline de apreciere de care beneficiază Colegiul Director, în calitate de autoritate în măsură să decidă care este soluția susceptibilă de a răspunde cel mai bine nevoilor colective și interesului general dintre mai multe soluții posibile, sunt împărtășite și de către instanța de control judiciar. Drept urmare, stabilind și pe calea recursului de față în sensul inexistenței unei obligații legale de suplimentare a locurilor de notar stagiar sesiunea septembrie 2014, ci doar a unei simple recomandări de suplimentare a locurilor, se retine că nu se impunea motivarea refuzului de suplimentare, astfel cum, fără temei, a susținut recurenta. În adevăr, o eventuală motivare ar fi fost necesară numai în măsura în care s-ar fi dispus suplimentarea numărului de locuri, întrucât o atare măsură s-ar fi impus a fi justificată având în vedere că legea nu o impunea. Pentru considerente similare, sunt apreciate ca nefondate și susținerile recurentei vizând pretinsa lipsă a unor criterii proprii, obiective, care să justifice refuzul Camerei Notarilor Publici Cluj de a suplimenta locurile destinate notarilor stagiari la concursul din septembrie 2014, și neaplicarea criteriilor stabilite de către Consiliul Uniunii. Astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, Consiliul Uniunii nu a adoptat o hotărâre referitoare la suplimentarea numărului de posturi vacante destinate dobândirii calității de notar stagiar în sesiunea septembrie 2014, ci a formulat, prin adresa nr. x din 22.10.2014, numai o recomandare în acest sens, din cuprinsul căreia rezultă, fără echivoc, că pretinsele criterii indicate de reclamantă, cu titlu de exemplu, pentru ipoteza în care s-ar fi putut implementa măsura suplimentării numărului de locuri - cu condiția, însă, ca aceasta să fi fost apreciată ca oportună - nu se refereau la decizia de a suplimenta sau nu numărul de locuri, pentru că un atare aspect intra în sfera oportunității fiecărei camere, ci la criteriile după care s-ar fi putut stabili numărul locurilor suplimentare. Unul din aceste criterii, putea fi, astfel cum exemplificativ l-a indicat Consiliul Uniunii, media candidatului. În fine, contrar celor susținute de recurentă, criteriile nu erau prestabilite, lăsându-se la aprecierea fiecărei camere identificarea și aplicarea unor criterii pe care aceasta le-ar fi apreciat ca fiind oportune. Concluzionând, nu se poate invoca ca viciu de nelegalitate lipsa unor criterii obiective în luarea deciziei de suplimentare sau nu a numărului de locuri, câtă vreme instanța de recurs a împărtășit interpretarea legală și corectă a instanței de fond în sensul că, în cauză, nu se poate vorbi de un exces de putere, de un abuz din partea Colegiului Director și a Camerei Notarilor Publici Cluj, atâta timp cât chestiunea in discuție ține, în mod evident, de oportunitate, fiind direct circumscrisă competențelor și dreptului de apreciere al administrației. În fine, relevanță prezintă în cauză și împrejurarea că reclamanta recurentă nu a dovedit existența unui drept subiectiv sau a unui interes legitim vătămat, invocând un simplu interes, astfel cum corect au arătat și autoritățile intimate, câtă vreme nu există vreun text legal care să impună, respectiv să oblige autoritățile intimate la suplimentarea numărului de locuri de notari stagiari. În cauză nu există un drept subiectiv de suplimentare a locurilor de notari stagiari a cărui titulară, respectiv co-titulară să fie reclamanta-recurentă, reținându-se că acțiunea inițială de chemare judecată a fost formulată de două reclamante. Nefondate sunt și toate celelalte critici și susțineri ale recurentei vizând tratamentul diferit și discriminatoriu la care a fost supusă, în lipsa unor criterii obiective, din momentul aplicării în mod neunitar la nivelul țării, a recomandării Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor din România din adresa nr. x din 22.10.2014 de suplimentare a numărului de locuri destinate dobândirii calității de notar stagiar, stagiunea septembrie 2014. Împrejurarea că în alte camere notariale s-a dispus suplimentarea locurilor a fost corect analizată și evaluată de către instanța de fond, în sensul că, nu se poate reținere că o atare stare de fapt conduce la stabilirea caracterului inechitabil și/sau discriminatoriu al actelor atacate, antrenând încălcarea drepturilor prevăzute de art. 16 din Constituția României, de art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a susținut recurenta, raportat la toate elementele de fapt dar și de drept în detaliu expuse și analizate prin considerentele cuprinzătoare ale hotărârii atacate. De altfel reclamanta s-a adresat și Consiliului pentru Combaterea discriminării care analizăm petiția a dispus, prin Hotărârea nr. 314 din 01.07.2015 respingerea acesteia, constatând că faptele sesizate nu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În plus, se impune a fi menționată și împrejurarea că Înalta Curte a statuat deja în sensul celor arătate în prezenta hotărâre, într-o cauză similară, respectiv prin Decizia nr. 1.252 din 22 martie 2018. Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al tuturor criticilor analizate, reconfirmând legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul promovat în cauză.