ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Superior al Magistraturii

p

rin

Hotărârea nr. 857 din 14 mai 2009, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de L.M., judecător

la Judecătoria Bălcești, având ca obiect recunoașterea gradului profesional

de judecător de tribunal.

În motivarea hotărârii s-a reținut că

petentul a participat la concursul din data de 5 octombrie 2008, privind

promovarea în funcții de execuție la Tribunalul Vâlcea și a obținut media 7,45, clasându-se pe locul 7, și, întrucât prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684 din 10 iulie 2008 a fost aprobată scoaterea la concurs a numai 3 posturi de judecător cu funcție de execuție la

tribunalul menționat, petentul nu a fost promovat la instanța pentru care a

candidat.

În sprijinul soluției adoptate au fost

invocate dispozițiile art. 27 și art. 28 din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, a

aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621

din 21 noiembrie 2006, potrivit cărora gradul profesional corespunzător

tribunalului se dobândește ca urmare a promovării concursului, în ordinea mediilor

obținute și în limita numărului de posturi aprobate.

Au fost menționate în același sens și

dispozițiile art. 30 din același Regulament potrivit cărora candidatul care nu

a fost promovat din lipsă de posturi vacante, poate fi promovat ulterior, în

posturi ce se vacantează la instanța pentru care a optat, în termen de 6 luni

de la comunicarea rezultatului final.

S-a mai reținut, în motivarea hotărârii

contestate, că petentul a mai formulat o cerere de valorificare a rezultatului

concursului, respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin

Hotărârea nr. 759 din 30 aprilie 2009, iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 30

a expirat între timp.

2.Recursul declarat împotriva hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs petentul L.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea cererii adresate Înaltei

Curți, recurentul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute în art. 27 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a

judecătorilor și procurorilor, în sensul că a promovat examenul din data de 5

octombrie 2008 cu nota 7.45, iar promovarea magistraților într-o funcție de

execuție în condițiile art. 30 alin. (1) din

r

egulament

reprezintă o garanție creată în scopul recunoașterii performanțelor lor

profesionale.

De asemenea, a invocat și argumentat pe

larg discriminarea creată prin jurisprudența Înaltei Curți între procurorii

Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, cărora „printr-un simplu interviu” li

s-a recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și ceilalți magistrați (judecători și procurori),

care pentru a accede într-un grad profesional superior trebuie să susțină un

concurs organizat la nivel național.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a

arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

reiese că în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională

evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în cel imediat următor,

numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în

funcții de execuție, desfășurat conform procedurii reglementate de Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21

septembrie 2006, cu modificările aduse ulterior.

Cu referire la situația concretă a recurentului, intimatul a arătat că

acesta a participat la concursul din data de 5 octombrie 2008 și a obținut media

7,45, dar locul pe care s-a clasat nu i-a permis promovarea pe unul dintre cele

trei locuri scoase la concurs pentru Tribunalul Vâlcea, motiv pentru care nu a

dobândit gradul profesional de judecător de tribunal.

Prevederile art. 27 și art. 28 din Regulament conduc către concluzia că

gradul profesional se dobândește ca urmare a promovării judecătorului declarat

admis la concursul de promovare, în ordinea mediilor obținute și în limita

posturilor aprobate.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate de Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Consiliul Superior al Magistraturii a afirmat că „acestea au fost pronunțate în

cauze având ca obiect un recurs individual și nu un recurs în interesul legii,

astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și

nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății”.

Cu privire la conceptul de „discriminare”, intimatul a invocat

prevederile art. 2 din O.G. nr. 37/2000, interpretate prin raportare la

dispozițiile art. 16 din Constituția României și ale art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care conduc la

concluzia că principiul nediscriminării presupune identitate de soluții numai

pentru situații identice.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 – dreptul comun în materia

contenciosului administrativ – intimatul a depus la dosar copia hotărârii

atacate și a documentelor care au stat la baza emiterii acesteia: cererea

petentului și nota nr. 13136/1154/2009 din 11 mai 2009 a Direcției resurse Umane și Organizare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea

h

otărârii

nr. 857 din 14 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin

prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că soluția de

respingere a cererii de recunoaștere a gradului profesional de tribunal,

formulată de recurent, este întemeiată.

Promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție la

tribunale, curți de apel și parchete, constituie obiectul de reglementare al

art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și

procurorilor, care instituie regula potrivit căreia promovarea se face prin

concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la

instanțele sau la parchetele imediat superioare.

Gradul profesional poate fi

definit ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează cariera magistraților, cum s-a reținut, de altfel, atât prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cât și în jurisprudența relevantă în materie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Gradul profesional nu este, așadar, o

noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului

instanței sau parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și

realizându-se numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Recurentul a participat la un astfel de concurs, dar, așa cum rezultă din cele

expuse mai sus, nu a fost promovat pentru că nu s-a clasat în limita posturilor

scoase la concurs.

De la regula promovării prin concurs se poate deroga numai prin norme

speciale, expres și limitativ prevăzute de lege, care instituie condiții și

proceduri diferite de numire sau de promovare în funcții de execuție.

Astfel de norme speciale, derogatorii, sunt cele cuprinse în art. 75 și art.

87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prevederi prin

care este reglementată procedura de numire în funcția de procuror în cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism și, respectiv, al Direcției Naționale Anticorupție, structuri

specializate organizate, potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, promovarea procurorilor în funcții de execuție – cu gradul

profesional corespunzător – în cadrul acestor două structuri se face prin

aplicarea normelor speciale expres prevăzute de lege, iar nu prin eludarea

concursurilor de promovare sau prin ignorarea Consiliului Superior al

Magistraturii, așa cum a susținut recurentul în motivarea cererii sale.

Recurentul nu se află în niciuna dintre situațiile de excepție avute în

vedere de legiuitor în ceea ce privește promovarea în funcție de execuție la tribunale

și dobândirea gradului profesional corespunzător, nefiind prevăzută vreo

derogare de la regula instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, anterior

enunțată.

De aceea, neexistând identitate de situații, nu se poate vorbi despre un

tratament discriminatoriu în sensul art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 137/2000 al

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale ori al Protocolului nr. 12, adițional la Convenție, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 și ratificat de România prin Legea nr.

103/2006.

În mod repetat, Curtea Constituțională a stabilit că principiul

egalității în drepturi și al nediscriminării este încălcat numai atunci când se

aplică un tratament diferențiat unor situații comparabile, fără a exista o

motivare obiectivă și rezonabilă și fără a fi respectată cerința

proporționalității între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele

folosite. Sub acest aspect, soluțiile pronunțate în contenciosul constituțional

român sunt în acord cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut în art. 14

din Convenție, a statuat că orice diferență de tratament făcută de stat între

persoane aflate în situații similare trebuie să-și găsească o justificare

obiectivă și rezonabilă.

În privința numirii procurorilor în cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.,

legiuitorul a instituit condiții și proceduri speciale, în considerarea unor

rațiuni de politică a justiției, în vederea realizării obiectivelor României de

aderare la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției

și a criminalității organizate și terorismului – justificare în măsură să

înlăture ideea incidenței unei discriminări în sensul invocat în cererea de recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge

recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ca

nefondat, reținând că hotărârea nr. 857 din 14 mai 2009 este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.M.

împotriva

h

otărârii nr. 857 din

14 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3

noiembrie 2009.