ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4181/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 3 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 686/45/2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre alte măsuri, a constatat, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului O.C. Conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a dispune astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul O.C. motivat de faptul că există indicii și chiar probe, din care rezultă bănuiala rezonabilă că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul prevederilor art. 143 C. proc.

pen., faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum este prev. de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul. Prin motivele de recurs inculpatul a solicitat judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, el beneficiind de prezumția de nevinovăție, mai ales că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, fapta fiind o înscenare. A mai susținut inculpatul că prin persoana sa, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, și modalitatea în care se reține că ar fi comis infracțiunea, nu s-a produs sentimentul de insecuritate în rândul opiniei publice.

Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 297 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigare Fraudă al Secției Regionale T.F.

Iași, în ziua de 29 septembrie 2009, ar fi pretins de la denunțătorul F.M., cercetat în dosarul nr. 395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996, suma de 300-400 Euro, iar în ziua de 30 septembrie 2009, suma de 500 Euro, pretinzând că are o cunoștință la firma Microsoft, căreia urma să-i trimită cei 500 Euro și adresa prin care firma se constituise parte civilă cu suma de 2.500 Euro, pentru a primi un alt înscris din care să rezulte că partea civilă nu ar fi găsit programul pentru calculator fără licență pe hard disk-ul ridicat de la denunțător. Împotriva inculpatului O.C., constatând incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., s-a dispus arestarea preventivă de Curtea de Apel Iași, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/U din 2 octombrie 2009. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost constatată legală și temeinică, fiind menținută și prin încheierea atacată, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care este cercetat este prevăzută de legea penală ca infracțiune și este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului O.C. prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din modul concret în care s-a reținut că fapta ar fi fost comisă și din gravitatea acesteia. În mod corect, a reținut prima instanță că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept, care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat. Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent (infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă. De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este de neglijat faptul că inculpatul provenea din rândul celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și să aplice legea, recurentul fiind ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigare Fraudă al Secției Regionale T.F. Iași. Dacă s-ar trece peste acest fapt, prin punerea în libertate a inculpatului s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, împrejurare care s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, în raport de momentul procesual al procesului penal, existența probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 686/45/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.