ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4181/2009

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 decembrie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 686/45/2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, printre alte măsuri, a constatat, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen.,

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului O.C.

Conform art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, instanța

fondului a reținut, în esență, că măsura arestării preventive a fost luată față

de inculpatul O.C. motivat de faptul că există indicii și chiar probe, din care

rezultă bănuiala rezonabilă că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea

penală, în sensul prevederilor art. 143 C. proc. pen., faptă pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum este

prev. de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs inculpatul a

solicitat judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu a săvârșit

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, el beneficiind de prezumția

de nevinovăție, mai ales că din probele administrate în cauză nu rezultă

vinovăția sa, fapta fiind o înscenare.

A mai susținut inculpatul că prin

persoana sa, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, și

modalitatea în care se reține că ar fi comis infracțiunea, nu s-a produs

sentimentul de insecuritate în rândul opiniei publice.

Examinând hotărârea atacată sub aspectele

invocate de inculpat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de

drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată fiind legală

și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului, se

reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de

art. 297 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea

că, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de

Investigare Fraudă al Secției Regionale T.F. Iași, în ziua de 29 septembrie

2009, ar fi pretins de la denunțătorul F.M., cercetat în dosarul nr. 395/P/2009

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, suma de 300-400 Euro,

iar în ziua de 30 septembrie 2009, suma de 500 Euro, pretinzând că are o cunoștință

la firma Microsoft, căreia urma să-i trimită cei 500 Euro și adresa prin care

firma se constituise parte civilă cu suma de 2.500 Euro, pentru a primi un alt

înscris din care să rezulte că partea civilă nu ar fi găsit programul pentru

calculator fără licență pe hard disk-ul ridicat de la denunțător.

Împotriva inculpatului

O.C., constatând incidența

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă

de Curtea de Apel Iași, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/U din

2 octombrie 2009.

Măsura arestării preventive a

inculpatului a fost constatată legală și temeinică, fiind menținută și prin

încheierea atacată, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, în

cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia

s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului l-a constituit art. 148 lit. f)

C. proc. pen., întrucât fapta pentru care este cercetat este prevăzută de legea

penală ca infracțiune și este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului O.C. prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din modul concret

în care s-a reținut că fapta ar fi fost comisă și din gravitatea acesteia.

În mod corect, a reținut prima instanță

că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept, care au determinat

arestarea preventivă a recurentului inculpat.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri

continuă să existe, având în vedere regimul sancționator stabilit de lege

pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent (infracțiunea prevăzută de

art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu

închisoare de la 2 la 10 ani), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a

acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere

și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și

gravitatea faptei, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu

este de neglijat faptul că inculpatul provenea din rândul celor chemați să

vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și să aplice legea,

recurentul fiind ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigare

Fraudă al Secției Regionale T.F. Iași.

Dacă s-ar trece peste acest fapt, prin punerea

în libertate a inculpatului s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate

socială, împrejurare care s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de

justiție.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte

constată, în raport de momentul procesual al procesului penal, existența probelor

de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea

faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

În consecință, în raport de pericolul

social concret al faptei presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază

că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul O.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 686/45/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

decembrie 2009.