ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 17 aprilie 2007 pronunțată de

Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 4733/87/2006, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001

modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani

închisoare și doi ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen.

Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

A fost menținută arestarea preventivă, în lipsă a inculpatului, dispusă

prin încheierea nr. 85/ C din 1 august 2006 a Tribunalului Teleorman, pentru

care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 55/ UP din 1 august 2006 al

aceleiași instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel, între alții, inculpatul O.

R.C., cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, sub nr. 3878/2/2008 (1452/2008).

La termenul din 13 ianuarie 2009 instanța de apel din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului O.R.C., iar prin încheierea din aceeași dată această măsură a fost

menținută.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

dosarul ni\3878/2/2008 (1452/2008) s-a dispus, între altele, menținerea stării

de arest a inculpatului O.R.C.

În motivarea încheierii instanța de apel a arătat că, se mențin

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de textul de lege menționat,

respectiv

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este

închisoarea

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în liberate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și

gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale

inculpatului.

Instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 160

b

raportat

la art. 300

2

C. proc. pen. și art. 5 paragraful 1 lit. a) din

C.E.D.O. a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a

inculpatului, impun în continuare privarea sa de libertate, menținând starea de

arest.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul O.R.

C., solicitând admiterea acestuia,

casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, constată că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de

libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în

fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra

legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este

ilegală.

Conform dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

conform art. 160

b

din același cod.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen., dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că, în cazul în care instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate, menține măsura arestării preventive.

Revenind la cauză, se reține că, referitor la legalitatea măsurii

arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la data 1

august 2006, Tribunalul Teleorman a emis împotriva inculpatului O.R.C.,

mandatul de arestare preventivă nr. 55/UP. În lipsă, pe o perioadă de 30 de

zile de la data prinderii, organele de urmărire penală reținând că acesta, în

perioada august - septembrie 2005 Ie-a racolat pe minorele T.C.M. și S.A. cu

promisiuni de muncă în Spania, de unde ar fi câștigat mulți bani din

prostituție.

Totodată, s-a mai reținut că, folosind amenințări, bătăi, constrângeri

fizice și psihice, inculpatul O.C.R. Ie-a exploatat sexual pe cele două victime

ale traficului de persoane, obținând mari sume de bani de pe urma lor.

Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a inculpatului și anume, art. 148 lit. f) C. proc. pen.

, se mențin în continuare, respectiv pedeapsa

prevăzută

de lege pentru infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată este

mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor

modalitățile și împrejurările concrete ale comiterii acestora.

Așadar, aceste temeiuri nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a

intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut

vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza

aflându-se în prezent la instanța de apel.

Așa fiind, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut

împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe

cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei

măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au

apărut elemente noi care să justifice această cerere.

În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că

recursul declarat de inculpatul O.C.R. este nefondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca acesta să fie respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 13

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 3878/2/2008 (1452/2008).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.