ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2665/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din 9 iulie 2009, având pe rol spre soluționare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată la 7 iulie 2009 de inculpatul C.C., împotriva căruia s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 24 iunie 2009 a D.N.A. S.T. Craiova, pentru infracțiunile prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., prin încheierea nr. 8 pronunțată la aceeași dată, a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., obligându-l, totodată, la plata sumei de 50 iei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că inculpatul C.C. a fost reținut la 23 iunie 2009 si ulterior arestat preventiv la 24 iunie 2009, iar prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 24 iunie 2009 a D.N.A. S.T. Craiova, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/200, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că, în perioada mai - iunie 2009, inculpatul a pretins suma de 400 euro de la denunțătorul B.S.D., căruia i-a promis că nu va declanșa urmărirea penală împotriva sa, în dosarul pe care îl instrumenta, asigurându-l totodată, că va interveni la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în vederea facilitării repartizării cauzei la un procuror, care îl va soluționa favorabil. în același scop, inculpatul a mai pretins de la denunțător și suma de 1700 euro, reprezentând diferența între valoarea de piață a unui autoturism O.A.C., pe care denunțătorul urma să-l procure din Germania și valoarea de 1000 euro, care reprezenta prețul plătit de inculpat la cumpărarea acestuia autoturism de la denunțător.

S-a mai relevat că, la data de 23 iunie 2009, inculpatul a fost surprins în flagrant, în timp ce primea suma de 400 euro de la denunțător, în scopul adoptării unei soluții favorabile pentru acesta în dosarul de urmărire penală instrumentat de inculpat. De asemenea, prima instanță a mai constatat că prin încheierea nr. 97 din 24 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1931/54/2009, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, inclusiv, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., coroborat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 149 1 alin. (9) C. proc.

pen., încheierea rămânând definitivă urmare respingerii recursului formulat de inculpat, ca nefondat, de către Înalta Curte, prin încheierea nr. 2514 din 30 iunie 2009. Prima instanță, examinând cererea, a constatat că deși era admisibilă în principiu, fiind însușită de inculpat și având conținutul prevăzut de dispozițiile art. 160 6 alin. (2) C. proc. pen. și că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul erau sancționate cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, a apreciat-o ca neîntemeiată, în condițiile art. 160 2 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen. A mai reținut că inculpatul este subiectul unei proceduri penale și că, în cauză, există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de pericol social deosebit-luare de mită și trafic de influență, iar fată de modalitatea concretă în care acesta a acționat, folosindu-se de calitatea sa de comisar șef în cadrul I.P.J.

Mehedinți, cu atribuții de poliție judiciară, având de instrumentat dosarul penal nr. 1079/P/2009 [(în care s-a reținut că martorul B.S. a vândut un autoturism neînmatriculat numitului R.C., cercetat în calitate de învinuit pentru infracțiunile prevăzută de art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, finalizat de inculpat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală)] s-a relevat că inculpatul a pretins suma de 400 euro și cumpărarea la preț preferențial a autoturismului de la denunțător, asigurându-l că, numai în acest mod, se va rezolva problema penală a acestuia (împrejurări rezultate din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate potrivit legii).

S-a mai reținut că întrucât inculpatul, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, a negat faptele și a susținut că suma de 400 euro reprezintă restituirea avansului remis de inculpat denunțătorului în vederea achiziționării autoturismului, iar probele solicitate de inculpat cu ocazia audierii din 24 iunie 2009 au constat în prezentarea unor contracte de împrumut bancar și audierea a doi martori: C.C. (soția sa) și numitul G. din localitatea Ciochiuța, jud. Mehedinți, prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., apreciind că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă și considerând ca fiind lipsite de relevanță împrejurările personale favorabile deduse din conduita profesională apreciată pozitiv în anii anteriori și din caracterizările extrajudiciare semnate de colegii de serviciu ai inculpatului. S-a conchis în sensul că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la aplicarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un interval atât de scurt de timp și nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în memoriile depuse la dosar și susținute oral de apărătorul său ales, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea măsurii arestării preventive față de aceasta.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 149 1 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia, în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 24 iunie 2009, prin încheierea din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Craiova, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.

pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, întrucât a constat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracțiunile de: trafic de influență și luare de mită prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/200, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația prevăzută de art. 136, 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reținut că inculpatul C.C., în calitate de ofițer de poliție judiciară, mai concret, comisar șef în cadrul I.P.J.

Mehedinți, a pretins și primit suma de 400 euro, de la martorul denunțător B. S.D., căruia i-a promis că nu va declanșa urmărirea penală împotriva sa, într-un dosar pe care îl avea spre instrumentare și, de asemenea, i-a garantat că va interveni la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru ca respectivul dosar să fie repartizat unui procuror, care să-l soluționeze în favoarea lui. în același scop inculpatul a mai pretins de la același denunțător suma de 1700 euro reprezentând diferența dintre valoarea de achiziție a autoturismului marca O.A.C., ce urma să fie cumpărat din Germania de denunțător și, ulterior vândut acestuia la prețul de achiziție (1000 euro) și nu la prețul de 2700 euro, pe care denunțătorul l-ar fi obținut pe autoturism, dacă l-ar fi vândut la prețul pieței, unei terțe persoane.

Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracțională relativ scurtă mai - iunie 2009, precum și la caracterul continuat al activității ilegale desfășurată de inculpat, ce făcea parte din organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, prima instanță a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui, pe de o parte, o stare de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitate de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să aplice legea, ofițer de poliție, și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

Se mai constată că justețea aprecierilor primei instanțe s-au configurat și prin aceea că deși a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a acționat, caracterului continuat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanță incidența dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) și (2) și prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C., respingând-o, ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, precum și la ansamblul probator deja administrat în speță, inculpatului, deși are vocația liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menținută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală. De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 15 de zile nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag.

3 din C.E.D.O., având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza incipientă a urmăririi penale. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul. De asemenea, și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care acesta a fost cercetat și, probabil, urmează a fi dedus judecății, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.C., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Prin urmare, în mod corect, a fost menținută starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de Codul penal, cât și prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) și (3) C. proc.

pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate nu-și găsește incidența în cauză și că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2069/54/2009. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, ce a asigurat asistența juridică inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2069/54/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.