ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2665/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2665/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din 9 iulie 2009, având pe

rol spre soluționare cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată la 7 iulie 2009 de inculpatul C.C., împotriva căruia s-a pus în

mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 24 iunie 2009 a D.N.A.

S.T. Craiova, pentru infracțiunile prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art.

6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 și. 7 alin. (l) din Legea nr.

78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., prin

încheierea nr. 8 pronunțată la aceeași dată, a respins, ca nefondată, cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C.,

obligându-l, totodată, la plata sumei de 50 iei, cu titlu de cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a

constatat că inculpatul C.C. a fost reținut la 23 iunie 2009 si ulterior

arestat preventiv la 24 iunie 2009, iar prin ordonanța nr. 105/P/2009 din 24

iunie 2009 a D.N.A. S.T. Craiova, a fost pusă în mișcare acțiunea penală

împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și

luare de mită prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea

nr. 78/200, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv prevăzută de art.

254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că, în perioada mai - iunie 2009,

inculpatul a pretins suma de 400 euro de la denunțătorul B.S.D., căruia i-a

promis că nu va declanșa urmărirea penală împotriva sa, în dosarul pe care îl

instrumenta, asigurându-l totodată, că va interveni la prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în vederea

facilitării repartizării cauzei la un procuror, care îl va soluționa favorabil.

în același scop, inculpatul a mai pretins de la denunțător și suma de 1700

euro, reprezentând diferența între valoarea de piață a unui autoturism O.A.C.,

pe care denunțătorul urma să-l procure din Germania și valoarea de 1000 euro,

care reprezenta prețul plătit de inculpat la cumpărarea acestuia autoturism de

la denunțător.

S-a mai relevat că, la data de 23 iunie 2009,

inculpatul a fost surprins în flagrant, în timp ce primea suma de 400 euro de

la denunțător, în scopul adoptării unei soluții favorabile pentru acesta în

dosarul de urmărire penală instrumentat de inculpat.

De asemenea, prima

instanță a mai constatat că prin încheierea nr.

97 din 24 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1931/54/2009,

Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o

perioadă de 29 de zile începând de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009,

inclusiv, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.,

coroborat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 149

1

alin. (9) C.

proc. pen., încheierea rămânând definitivă urmare respingerii recursului

formulat de inculpat, ca nefondat, de către Înalta Curte, prin încheierea nr. 2514

din 30 iunie 2009.

Prima instanță, examinând cererea, a

constatat că deși era admisibilă în principiu, fiind însușită de inculpat și

având conținutul prevăzut de dispozițiile art. 160

6

alin. (2) C.

proc. pen. și că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul erau

sancționate cu

pedeapsa închisorii mai mică

de 18 ani, a apreciat-o ca neîntemeiată, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen.

A mai reținut că inculpatul este subiectul

unei proceduri penale și că, în cauză, există indicii temeinice cu privire la

săvârșirea unor infracțiuni de pericol social deosebit-luare de mită și trafic

de influență, iar fată de modalitatea concretă în care acesta a acționat,

folosindu-se de calitatea sa de comisar șef în cadrul I.P.J. Mehedinți, cu

atribuții de poliție judiciară, având de instrumentat dosarul penal nr. 1079/P/2009

[(în care s-a reținut că martorul B.S. a vândut un autoturism neînmatriculat

numitului R.C., cercetat în calitate de învinuit pentru infracțiunile prevăzută

de art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002, finalizat de inculpat cu

propunere de scoatere de sub urmărire penală)] s-a relevat că inculpatul a

pretins suma de 400 euro și cumpărarea la preț preferențial a autoturismului de

la denunțător, asigurându-l că, numai în acest mod, se va rezolva problema

penală a acestuia (împrejurări rezultate din procesele verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate potrivit legii).

S-a mai reținut că întrucât inculpatul, cu

ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, a negat faptele și a

susținut că suma de 400 euro reprezintă restituirea avansului remis de inculpat

denunțătorului în vederea achiziționării autoturismului, iar probele solicitate

de inculpat cu ocazia audierii din 24 iunie 2009 au constat în prezentarea unor

contracte de împrumut bancar și audierea a doi martori: C.C. (soția sa) și

numitul G. din localitatea Ciochiuța, jud. Mehedinți, prima instanță a

constatat incidența

dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., apreciind că, lăsat în

libertate, inculpatul va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori ori

prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de

probă

și considerând ca fiind lipsite de relevanță împrejurările personale

favorabile

deduse din conduita profesională apreciată pozitiv în anii anteriori și din

caracterizările extrajudiciare semnate de colegii de serviciu ai inculpatului.

S-a conchis în sensul că temeiurile de fapt

și de drept avute în

vedere la aplicarea

măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un

interval atât de

scurt de timp și nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului.

Împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.C., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeincie, pentru

motivele detaliate în memoriile

depuse la dosar și susținute oral de

apărătorul său ales, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei

prezentei decizii.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei,

recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au

fost avute în vederea la luarea măsurii arestării preventive față de aceasta.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

și 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 149

1

alin. (1) C.

proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare

penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul

din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în

interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după

ascultarea acestuia, în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată

de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

În speța dedusă judecății, analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 24 iunie 2009, prin

încheierea din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Craiova, Curtea de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. pe o durată de 29 de

zile, cu începere de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, întrucât a constat

că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracțiunile de: trafic

de influență și luare de mită prevăzută de art. 257

raportat la art. 6 și 7 alin. (3)

din Legea nr. 78/200, cu aplicabilă art.

41 alin. (2) C. pen., respectiv prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C.

pen., iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația prevăzută de art. 136,

143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul C.C., în calitate

de ofițer de poliție judiciară, mai concret, comisar șef în cadrul I.P.J.

Mehedinți, a

pretins și primit suma de 400

euro, de la martorul denunțător B.

S.D., căruia i-a promis că nu va

declanșa urmărirea penală împotriva sa, într-un dosar pe care îl avea spre

instrumentare și, de asemenea, i-a garantat că va interveni la prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru ca respectivul

dosar să fie repartizat unui procuror, care să-l soluționeze în favoarea lui.

în același scop inculpatul a mai pretins de la același denunțător suma de 1700

euro reprezentând diferența dintre valoarea de achiziție a autoturismului marca

O.A.C., ce urma să fie cumpărat din Germania de denunțător și, ulterior vândut

acestuia la prețul de achiziție (1000 euro) și nu la prețul de 2700 euro, pe

care denunțătorul l-ar fi obținut pe autoturism, dacă l-ar fi vândut la prețul

pieței, unei terțe persoane.

Înalta Curte constată că, raportat la

perioada infracțională relativ scurtă mai - iunie 2009, precum și la caracterul

continuat al activității ilegale desfășurată de inculpat, ce făcea parte din

organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii,

prima instanță a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar și

sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui, pe de o parte, o stare

de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de temere și de

neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în

special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție, iar, pe de altă parte, ar

putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitate de a influența depozițiile

unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste

faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați

să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să

aplice legea, ofițer de poliție, și s-ar admite cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar

induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul

opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de

justiție.

Se mai constată că justețea aprecierilor

primei instanțe s-au configurat și prin aceea că deși a luat în considerare

elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod

corect, o pondere mai semnificativă naturii activității infracționale

desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a acționat,

caracterului continuat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse

în încheierea recurată, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

De asemenea, corect s-a analizat de către

prima instanță incidența dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) și

prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul

C.C., respingând-o, ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile

formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de

arestare preventivă, precum și la ansamblul

probator deja administrat în

speță, inculpatului, deși are vocația

liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menținută starea de

arest preventiv, întrucât, justificat, s-a

apreciat

că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că

măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la

exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive

pertinente și

suficiente a o justifica, mai

ales că o detenție preventivă de 15 de zile nu

depășește un termen

rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere și stadiul

procesual al cauzei, aflată în faza incipientă a urmăririi penale.

Înalta Curte, în raport de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales

efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în

libertate, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența,

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se

află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul.

De asemenea, și condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită,

întrucât toate infracțiunile pentru care acesta a fost cercetat și, probabil,

urmează a fi dedus judecății, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus

atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.C.,

constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele

pentru care este cercetat, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis,

conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că,

lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de

legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept,

creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor

onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările

nejustificate de clemență ale instanței nu ar

face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze

nivelul încrederii societății în instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Prin urmare, în mod corect, a fost menținută

starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub aspectul

săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de Codul penal, cât

și prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma

examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) și

(3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate nu-și găsește

incidența în cauză și că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel

puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna

desfășurare a procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin.

(1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat

de inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 2069/54/2009.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din

oficiu, ce a asigurat asistența juridică inculpatului până la prezentarea

apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 2069/54/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie

2009.