ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 august 2009, Curtea de Apel Craiova, investită cu judecarea în fond a cauzei privind pe inculpatul C.C., a respins, ca nefondată, cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Craiova, inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și trafic de influență, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reținut că inculpatul, comisar șef în cadrul I.P.J. Mehedinți – S.C.P., a pretins și primit de la denunțătorul B.S.D. suma de 400 Euro, pentru a nu efectua acte de cercetări împotriva sa, garantându-i că va interveni pe lângă prim procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru ca dosarul să fie repartizat unui procuror, care să dea o soluție favorabilă. Ulterior, a pretins de la același denunțător suma de 1.700 Euro, reprezentând diferența dintre valoarea de achiziție a unui autoturism marca Opel, ce urma să fie cumpărat de denunțător din Germania și apoi vândut inculpatului cu suma de 1000 Euro, nu la prețul pieței – 2.700 Euro. Măsura arestării preventive a inculpatului s-a dispus la 24 iunie 2009, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc.
pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La 10 august 2009, inculpatul a solicitat instanței liberarea provizorie sub control judiciar, motivele invocate de acesta, starea de sănătate și situația familiei sale, neputând justifica, în opinia instanței de apel, luarea acestei măsuri. Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii este nefondat. S-au invocat motivele ce pot fi analizate numai cu ocazia fondului cauzei, referitor la valabilitatea și corecta interpretare a unor probe, precum și aspecte ce țin de situația familiei sale și profesională.
Motive invocate sunt nefondate, în cauză fiind menținute temeiurile ce au impus luarea măsurii preventive, iar în raport de calitatea avută de inculpat la data săvârșirii faptei, precum și de împrejurarea că în cauză nu s-a administrat nicio probă, cererea de liberare sub control judiciar a fost corect respinsă. Formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., dar acestea nu sunt suficiente pentru admiterea cererii. Nu poate fi ignorată menținerea temeiurilor ce au impus arestarea preventivă, cât și împrejurarea că în cauză nu s-a administrat încă nicio probă, existând suficiente temeiuri care să constituie temerea instanței că în stare de libertate, inculpatul va putea împiedica aflarea adevărului.
Față de aceste motive, recursului va fi respins, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 10 august 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2184/54/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 august 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.