ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7605 din 18 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. 42421/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R.C. SRL București împotriva pârâtelor SC T.P. SRL București și SC M. SA București. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat, prin acțiunea precizată să se constate desființarea cu efect retroactiv a antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 614 din 14 martie 2008 și 615 din 14 martie 2008, ca efect al clauzei de dezicere, precum și obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 Euro, în echivalentul în lei din data plății, reprezentând avans.

Astfel, arată tribunalul, prin antecontractul nr. 614/2003 pârâta SC T.P. SRL s-a obligat să vândă reclamantei activele situate administrativ în sectorul 3, București, prețul urmând a fi plătit potrivit convenției părților, prin achitarea avansului în sumă de 53.700 Euro plus TVA, la data autentificării antecontractului, respectiv 14 martie 2008, 21.000 Euro plus TVA, la data de 2 aprilie 2008, sume achitate, conform ordinelor de plată depuse la dosar.

Ulterior, prin actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 aprilie 2008, a fost prelungit termenul de încheiere a contractului de la data de 5 mai 2008 la 29 mai 2008 și totodată s-a suplimentat avansul cu încă 50.000 Euro, sumă, de asemenea achitată la data de 29 aprilie 2008. Termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, a fost prelungit până la data de 30 iunie 2008, prin actul adițional din 19 iunie 2008, iar prin notificarea din 18 septembrie 2008, reclamanta solicită pârâtei restituirea sumei de 273.542,68 lei, reprezentând echivalentul a 21.000 Euro plus TVA și 50.000 Euro achitate cu titlu de avans.

În aceleași condiții, prin contractul nr. 615 din 14 martie 2008 încheiat între pârâta SC M. SA, în calitate de vânzătoare și reclamanta, în calitate de cumpărătoare s-a convenit înstrăinarea altei părți din activul anterior identificat, reclamanta achitând suma de 9.325 Euro plus TVA la data autentificării și respectiv 50.000 Euro potrivit actului adițional din 25 aprilie 2008 prin care s-a suplimentat avansul și s-a prelungit termenul de încheiere al contractului de la data de 5 mai 2008 până la data de 29 mai 2008 și ulterior până la 30 iunie 2008, potrivit actului adițional din 19 iunie 2008. Și în legătură cu acest antecontract, reclamanta a solicitat pârâtei, restituirea sumei de 180.846,20 lei achitată cu titlu de avans.

Temeiul pretențiilor reclamantei, pentru ambele antecontracte l-a constituit alin. (5) din capitolul Clauze, calificat de reclamantă drept o clauză de dezicere în virtutea căreia și-a exprimat opțiunea de a nu mai încheia contractele de vânzare-cumpărare. Dar, arată tribunalul, clauza de dezicere putea fi invocată doar în perioada de valabilitate a promisiuni de vânzare-cumpărare, respectiv, până la data de 30 iunie 2008, or, reclamanta a arătat că nu mai dorește să încheie contractele la data de 18 septembrie 2008, adică ulterior acestui moment, motiv pentru care demersul său a fost apreciat ca lipsit de eficiență juridică. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 478 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel, deși a reținut că este corectă interpretarea reclamantei în sensul că intenția părților a fost aceea de a insera în antecontracte o clauză penală care să o oblige la încheierea contractului autentic, cu consecința că aceasta este o arvună în favoarea vânzătorului, și nu poate fi confundată cu clauza de dezicere, a arătat că nu sunt fondate criticile formulate pentru că ulterior, prin actele adiționale s-a stabilit că va pierde suma achitată cu titlu de avans, dacă nu va mai fi de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situație la care s-a ajuns în final. Pe de altă parte, contractul a ajuns la termen la data de 30 iunie 2008, când și-a încetat valabilitatea, astfel încât chiar dacă ar fi existat o clauză de răzgândire, aceasta nu putea opera decât în cazul în care contractul ar fi fost în vigoare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că, deși, prin decizia recurată instanța de apel procedează, în mod legal la o interpretare corectă a intenției reală a părților la data încheierii celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, concluzionând că acestea au inserat o prevedere cu titlu de clauză penală, ca sancțiune pentru ipoteza în care reclamanta nu va mai dori să încheie contractele de vânzare-cumpărare, în finalul motivării reia argumentul tribunalului potrivit căruia clauza de dezicere poate opera numai dacă antecontractele ar mai fi fost în vigoare.

În acest context, susține recurenta au fost nesocotite prevederile art. 3 din actele adiționale prin raportare la dispozițiile art. 970, art. 977, art. 978 C. civ. în sensul că promitenta-cumpărătoare va pierde doar sumele achitate cu titlu de avans în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, nu și cele achitate în baza actelor adiționale din 25 aprilie 2008, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea, constată că este nefondat. În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va reține că prin decizia recurată, instanța de apel, acceptând interpretarea reclamantei, a arătat că părțile au înțeles să insereze în convențiile încheiate o clauză penală și nu o clauză de dezicere, caracterizată ca atare de prima instanță.

Argumentul potrivit căruia dacă părțile ar fi stabilit o clauză de dezicere, aceasta trebuia invocată în perioada în care antecontractele de vânzare-cumpărare erau în vigoare, nu este de natură a indica existența unei motivări contradictorii, în condițiile în care acesta a fost menționat, în subsidiar, și ca ipoteză pentru situația în care o atare clauză ar fi existat, posibilitatea evident exclusă, câtă vreme, instanța de apel a arătat că intenția reală a părților a fost aceea de a stabili o clauză penală.

De asemenea, art. 3 din actele adiționale, au fost interpretate în acord cu voința părților care au convenit modificarea antecontractelor de vânzare-cumpărare atât în privința termenului de semnare a contractelor de vânzare-cumpărare, cât și a avansului care a fost suplimentat cu sume de câte 50.000 Euro, stabilind totodată că în situația în care promitenta cumpărătoare nu va mai fi de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare va pierde suma achitată cu titlu de avans în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare. În acest context, rezultă că recurenta, interpretând eronat, clauza anterior menționată, formulează o critică neîntemeiată și sub aspectul motivelor de nelegalitate derivate din încălcarea regulilor referitoare la interpretarea convenției părților, astfel că decizia recurată este legală și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În concluzie, recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată și la plata sumei de câte 6.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea fiecăreia dintre intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL București împotriva deciziei nr. 478 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială. Obligă recurenta-reclamantă la câte 6.500 lei cheltuieli de judecată, în favoarea fiecăreia dintre intimatele SC T.P. SRL București și SC M. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.