ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 268 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții P.D.M., P.I.C. , în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova , și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 36836 din 30 aprilie 2009 emisă de Serviciul Inspecție Fiscală persoane fizice, din cadrul autorității pârâte, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prevederile legii contenciosului administrativ se aplică și cererilor de suspendare a actelor administrativ fiscale, în temeiul art. 215 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc., singura diferențiere fiind aceea a condiționării suspendării de plata prealabilă a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, reclamanta făcând dovada achitării cauțiunii în cuantumul stabilit de către instanță. Din interpretarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, pentru admiterea cererii de suspendare a executării, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența unei pagube iminente și existența unui caz bine justificat. În aprecierea îndeplinirii primei cerințe, anume aceea a existenței unei pagube, prima instanță arată că trebuie pornit de la faptul că demararea procedurii executării silite instituie prin ea însăși o prezumție de iminență a prejudiciului.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, reclamanții au făcut dovada faptului că asupra patrimoniul lor au fost instituite măsuri asigurătorii, depunând în acest sens încheierea de carte funciară nr. 31498 din 17 iunie prin care a fost notat sechestrul asigurător, înștiințarea de poprire din 13 mai 2009 prin care au fost indisponibilizate, în limita sumei datorate, conturile de disponibilități și de depozite deținute de reclamanți. Coroborând acest aspect cu suma ce reprezintă obiectul cererii de suspendare și care urmează a fi indisponibilizată - cifra de 2.073.515 lei fiind considerată semnificativă sub acest aspect, și cu faptul că este în discuție patrimoniul unor persoane fizice, prima instanță apreciază că, în cauză, poate fi reținută iminența pagubei, condiție necesară pentru a se dispune suspendarea actelor administrativ fiscale.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță constată că motivarea reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă si concludentă, întrucât nu s-au indicat pentru fiecare perioadă fiscală în parte supusă controlului, respectiv anul 2005, 2006, 2007 și 2008, dispozițiile din Codul fiscal în vigoare și incidente la fiecare moment in parte, nu s-au indicat normele de aplicare incidente și în vigoare la fiecare perioada fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin H.G. nr. 44/2004, și nu s-a stabilit si definit noțiunea de activitate economică si caracterul continuu al acesteia, în raport de normele metodologice aprobate prin acest din urmă act normativ, incidente la fiecare perioadă fiscală pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.

Reține prima instanță că aceste împrejurări de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual sub aspectul posibilității de a antrena incidența unei cauze de netemeinicie sau nelegalitate a actelor, dar sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative la temeinicia acestora, întrucât aceste îndoieli se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, așa cum a fost definit in doctrină si jurisprudență. În raport de cele arătate, prima instanță a apreciat că poate fi reținută aparenta nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat și, în consecință, existența cazului bine justificat.

În acest context, al aparentei nelegalități a actului administrativ fiscal, fiind în discuție plata unei sume apreciabile, prima instanță a reținut că măsura suspendării executării actului fiscal de impunere apare ca fiind mai oportună decât soluția neinstituirii suspendării, în această din urmă ipoteză situația economico-financiară a reclamanților fiind grav afectată prin raportare la situația pârâtei care își poate valorifica oricând creanța. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, echilibrarea intereselor părților poate fi privită și ca o aplicație particulară a principiului proporționalității consacrat de art. 5 din TCE ca principiu general al sistemului comunitar.

Aceasta înseamnă că la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal instanța de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadență, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale. Concluzionează prima instanță că, deși unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate, atâta timp cât instanța de judecată, urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalității acestuia, este echitabil ca acesta să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, prin D.G.F.P. Dolj , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs recurenta-intimată aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate. Se apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că a fost dovedită existența pagubei iminente și a cazului bine justificat astfel cum impun dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la paguba iminentă astfel cum a fost definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 se arată că această cerință nu a fost dovedită, iar simpla afirmație că orice executare va duce la o pagubă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin pronunțarea unei hotărârii de suspendare nu satisface cerința expresă a legii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât paguba nu a fost probată și nu s-a avut în vedere faptul că reclamanții au obținut venituri considerabile din transferul dreptului de proprietate asupra unui număr de imobile. În ceea ce privește cerința referitoare la cazul bine justificat recurenta-pârâtă susține că aceasta nu a fost dovedită deoarece intimații-reclamanți au recunoscut activitatea desfășurată dar au contestat calificarea activității ca fiind economică și având caracter de continuitate, astfel că această situație nu se încadrează în definiția cazului bine justificat prevăzută în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Intimații-reclamanți P.D.M. și P.I.C.

au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei de interes a recurentei, arătând că statul nu este prejudiciat prin suspendarea executării actelor fiscale menționate, întrucât, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru debitele neachitate la termen se calculează dobânzi, penalități de întârziere și majorări, iar suspendarea executării actelor administrativ fiscale este vremelnică. Referitor la criticile din cererea de recurs se apreciază că a fost făcută dovada pagubei iminente prin înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că urmează a fi executat silit apartamentul pe care îl dețin și odată înstrăinat acest bun către terți nu mai poate reveni în patrimoniul acestora.

În ceea ce privește cazul bine justificat intimații reclamanți arată că au atacat actele de control atât sub aspectul modului de calcul cât și al valorii debitelor stabilite în mod abuziv de organele de control fiscal, ceea ce creează o aparență de nelegalitate a actelor administrativ fiscale. În concluzie se apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 36836 din 6 mai 2009, motiv pentru care solicită respingerea recursului. Instanța de recurs analizând excepția lipsei de interes invocată de intimații reclamanți apreciază că aceasta este nefondată întrucât recurenta-pârâtă are interes în executarea creanțelor fiscale, cu atât mai mult cu cât actele administrativ fiscale emise, ca regulă, sunt titluri executorii, supuse executării, de îndată, iar măsura suspendării este una de excepție, neavând relevanță că neachitarea la termen atrage calculul de dobânzi, penalități de întârziere și majorări.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Or, în speță, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare a intrat în cercetarea fondului în ceea ce privește legalitatea Deciziei de impunere nr. 36836 din 30 aprilie 2009, fapt de altfel nepermis, întrucât cererea de chemare în judecată are un alt obiect, respectiv suspendarea actului administrativ fiscal.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat” deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. nr. 36836 din 30 aprilie 2009. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Intimații-reclamanți nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. De asemenea, nici susținerile potrivit cărora începerea procedurii executării silite asupra bunurilor din patrimoniul intimaților-reclamanți nu se încadrează în definiția pagubei iminente întrucât instituirea sechestrului asigurator nu lipsește pe aceștia de folosința bunului imobil.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, împotriva sentinței nr. 268 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 36836 din 30 aprilie 2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova, formulată de reclamanții P.D.M. și P.I.C., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.