ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31 decembrie 2007 la

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S.

a chemat în judecată pârâtul D.E.A. solicitând să se dispună:

rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare de acțiuni din 22

martie 2002, reținerea de către A.V.A.S. a tuturor sumelor achitate

în contul acestuia și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor

ce au făcut obiectul contractului, obligarea pârâtului la plata daunelor

datorate A.V.A.S. în conformitate cu O.G. nr. 25/2002, estimate provizoriu la

suma de 2.625.000 lei, reprezentând penalități calculate ca urmare a

neîndeplinirii obligației investiționale prevăzută la

clauza 8 decembrie alin. (1) din contract, desființarea actelor

subsecvente ca urmare a desființării contractului din 22 martie 2002,

respectiv hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 prin care a fost

aprobată majorarea capitalului social al SC T.C. SA în favoarea SC U.P. SA,

conform încheierii judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă

Tribunalul București și actul adițional din 2004 la statutul

societății.

Prin sentința comercială nr.

14228, pronunțată la 18 decembrie 2008, în dosarul nr. 47464/3/2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte

acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-

cumpărare de acțiuni din 22 martie 2002, reținerea de către

A.V.A.S. a sumelor achitate în contul acestuia și obligarea pârâtului

să restituie acțiunile ce au format obiectul contractului, precum

și desființarea actelor subsecvente, respectiv, hotărârea

A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și actul adițional din 2004 la

statutul societății și, totodată, a obligat pârâtul la

plata sumei de 1.342.500 lei, daune reprezentând penalități aferente

anilor 2005 și 2006 pentru neîndeplinirea obligației prevăzute

la art. 8 din contract, respingând celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

sentință comercială, tribunalul a reținut că una

dintre obligațiile asumate de cumpărătorul- pârât prin

contractul din 22 martie 2002 este aceea prevăzută la art. 8, de a

efectua investiții de o anumită valoare din surse proprii sau atrase

pe numele său pe o durată de 5 ani, iar această obligație

nu a fost îndeplinită decât parțial, conform concluziilor expertizei

efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe

comerciale au declarat apel reclamanta A.V.A.S. și pârâtul D.E.A.

Prin decizia comercială nr. 365

din 15 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. și a

admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că a respins cererea reclamantei de

desființare a Hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și a

actului adițional din 2004 la statutul societății SC T.C. SA,

menținând restul dispozițiilor, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, a

reținut referitor la apelul reclamantei că instanța de fond a

încuviințat proba cu expertiză contabilă cu obiectivele

solicitate de reclamantă, astfel cum au fost indicate de aceasta din

urmă la termenul respectiv, cu mențiunea ca din acestea să

rezulte modul în care pârâta și-a respectat obligațiile asumate prin

contract cu privire la obligația investițională, care este

cuantumul prejudiciului suportat de reclamantă, conform art. 21 alin. (3)

din O.G. nr. 25/2002 și cuantumul penalităților referitoare la

clauza 8 din contract. Mențiunile în sensul arătat constituiau o

precizare necesară în raport cu obiectul acțiunii și, de altfel,

înglobau obiectivele individualizate de reclamantă. În raportul întocmit

expertul a răspuns în mod corespunzător obiectivelor expertizei în

legătură cu obiectul acțiunii.

De asemenea, în mod

corespunzător valorii aportului în discuție, astfel cum rezultă

și din expertiza întocmită în primă instanță,

obligația investițională în sarcina pârâtului a fost

acoperită integral pentru anii 2002 – 2004 inclusiv, astfel că pentru

această perioadă s-a reținut corect că A.V.A.S. nu este

îndreptățită să pretindă penalități, ci

potrivit aceleiași expertize, penalitățile sunt datorate numai

în raport cu perioada 2005 – 2006, pentru care nu s-a probat de către

pârât îndeplinirea obligației investiționale, cuantumul acestora

fiind de 1.342.500 lei, la care prima instanță a și obligat, de

altfel, pârâtul la plată. Totodată, apelanta A.V.A.S. a recunoscut

că eventuala solicitare a restituirii dividendelor nu ar fi

justificată, în condițiile în care nu s-a dovedit o distribuire a

profitului în acest mod.

În ceea ce privește apelul

declarat de pârâtul D.E.A., s-a reținut că obligația

investițională asumată de pârâtul-cumpărător are

caracter cumulativ pentru întreaga perioadă de 5 ani vizată, astfel

că termenele de scadență anuale privind îndeplinirea acesteia nu

sunt de natură, ca și termenele de plată a tranșelor din

prețul acțiunilor, să confere contractului părților

caracterul unei executări succesive, iar nu al unei executări

instantanee. Prin urmare, neîndeplinirea fie și doar în parte a

obligației investiționale justifică rezoluțiunea

contractului, iar nu rezilierea acestuia cu efecte doar pentru viitor,

sentința apelată fiind temeinică și legală și în

ceea ce privește rezoluțiunea contractului.

Or, majorarea de capital vizată

de pârât în anul 2006 în scopul acoperirii obligației investiționale

rămasă restantă pentru anii 2005 – 2006 nu a ajuns să fie

înregistrată în Registrul Comerțului pentru a fi opozabilă

reclamantei în condițiile legii.

Apelul pârâtului a fost însă

apreciat ca fondat în ceea ce privește dispoziția din hotărârea

atacată referitoare la desființarea actelor subsecvente, respectiv hotărârea

A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și actul adițional din 2004 la

statutul societății.

Din moment ce majorarea de capital

vizată prin hotărârea și actul adițional menționate

trebuie recunoscută a fi intervenit în mod valabil, cu consecința acoperirii

obligației investiționale pentru scadențele aferente perioadei

2002 – 2004, astfel cum s-a menționat în considerentele anterioare, nu se

justifică, ci ar fi chiar contradictorie, desființarea actelor

respective, care de altfel nici nu au caracter subsecvent contractului din 22

martie 2002, iar alte motive pentru desființarea lor nu au fost probate în

cauză.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs în termenul legal ambele părți.

Reclamanta a invocat nelegalitatea

hotărârii prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat

și aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ. și ale art.

11 și art. 271 din O.G. nr. 25/2002, deoarece investiția

realizată de SC U.P. SA Constanța nu poate fi considerată

realizată în numele și pe seama cumpărătorului pârât D.E.A.

față de conținutul obligației cuprinsă în

dispozițiile art. 8.12 din contract, din care rezultă că acesta

s-a angajat să realizeze investiția, din surse proprii sau atrase pe

numele său, iar potrivit art. 27 și art. 271 din O.G. nr. 25/2002

sumele investite de SC U.P. SA nu au fost înregistrate în contul curent al

societății privatizate și nu s-a încheiat niciun act

adițional, în acest sens.

În consecință, conform

clauzei 8.13.2. din contract, față de cele arătate, sunt

datorate penalități pentru scadențele 2004 – 2006, prin

aplicarea procentului de 30% asupra sumei rămase neinvestite, la

sfârșitul fiecărui termen scadent și cumulat, rezultând o

sumă totală de 2.625.000 lei, față de suma de 1.342.500 lei

acordată de instanță.

Cât privește efectele juridice

ale rezoluțiunii contractului, părțile trebuie repuse integral

în situația anterioară A.V.A.S. trebuind să îi revină o

cotă de 57,90% din valoarea capitalului social, în condițiile în care

majorarea capitalului social a fost efectuată necorespunzător în

numele SC U.P. SA și nu în numele cumpărătorului, acesta fiind

și motivul pentru care s-a solicitat desființarea actelor

subsecvente.

Pârâtul a invocat critici subsumate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nelegală, neindicând temeiul legal în baza căruia a decis că, în

cauză, operează rezoluțiunea contractului, deși

față de obiectul contractului care vizează vânzarea –

cumpărarea de acțiuni la prețul stabilit per acțiune

și care a fost plătit, acesta este cu executare instantanee și a

fost executat.

Cât privește obligația de

a realiza o investiție/aport de capital, prevăzută în anexa 6 la

contract, aceasta s-a născut față de societate și nu

față de A.V.A.S., iar potrivit dispoziției contractuale din art.

8.13.2 din contract, sancțiunea neîndeplinirii este plata unor

penalități de întârziere și nu rezoluțiunea sau rezilierea,

această sancțiune nefiind inserată în contract.

Pe de altă parte,

menținerea măsurii rezoluțiunii contractului fără a se

dispune restituirea prețului vânzării și restituirea aportului

la capitalul social ar însemna o îmbogățire fără justă

cauză.

Pe fond, trebuiau avute în vedere

efectele deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a reținut îndeplinirea

obligației investiționale chiar dacă s-a realizat după

scadență, în baza actelor juridice menținute și de

instanța de apel și opozabile reclamantei.

În privința obligării la

plata penalităților aferente perioadei 2005 – 2006, trebuia ca

instanța de apel să dea eficiență dispozițiilor art. 108

2

C. civ. și să verifice dacă neîndeplinirea obligației

investiționale nu s-a realizat din cauza străine, care nu-i pot fi

imputate, iar dovada în acest sens a bunei sale credințe este

hotărârea nr. 14 din 12 iunie 2006 a A.G.E.A. prin care s-a încercat

majorarea capitalului social dar hotărârea a fost atacată de

către acționarii S.I.F. Transilvania și s-a obținut pe cale

judecătorească suspendarea efectelor hotărârii ceea ce a condus la

depășirea termenului contractual pentru realizarea obligației.

Recurentul- pârât a formulat

întâmpinare la recursul părții adverse solicitând respingerea

acestuia.

Referitor la recursul formulat de

reclamantă în legătură cu încălcarea art. 11, art. 27

și art. 271 din O.G. nr. 25/2002, respectiv a art. 969 C. civ., în

privința realizării obligației investiționale

prevăzută la art. 8.12 din contract, aferentă perioadei 2002 –

2004, se constată că, în această privință, s-a statuat

cu autoritate de lucru judecat, într-o altă cauză-, prin decizia nr. 2075

din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

că obligația a fost îndeplinită prin depunerea certificatului de

mențiuni privind modificarea actului constitutiv al SC T.C. SA

Constanța, prin actul adițional din 2004 și certificatul emis de

cenzorii societății.

Referitor la solicitarea recurentei

de a i se acorda penalități de întârziere în valoare totală de

2.625.000 lei, față de suma de 1.342.500 lei, și în această

privință operează autoritatea de lucru judecat, atât timp cât

s-a stabilit că recurentul- pârât și-a îndeplinit obligația

investițională aferentă anilor 2002 – 2004, astfel încât

penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât pentru

obligațiile aferente anilor 2005 – 2006, iar potrivit expertizei, calculul

fiind efectuat cu respectarea legii și a contractului, rezultă

că suma datorată este cea avută în vedere de către

instanța de apel și nu cea pretinsă prin recurs.

S-a mai invocat faptul că

instanța de apel nu a dat eficiență principiului repunerii

părților în situația anterioară ca efect al

rezoluțiunii contractului, dar așa cum a motivat și

instanța de apel rezoluțiunea contractului de vânzare -

cumpărare acțiuni nu poate fi pusă în legătură decât

cu obligațiile neîndeplinite ca și repunerea părților în

situația anterioară, astfel că, în mod legal, s-a stabilit

că desființarea actelor încheiate ulterior contractului de vânzare -

cumpărare acțiuni, constând în Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28

iunie 2004 și a actului adițional din 2004 la statutul

societății de majorare a capitalului social nu poate avea loc ca

efect al rezoluțiunii contractului.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

Referitor la recursul formulat de

pârât, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se constată că prin prima critică se susține lipsa

temeiului legal în ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceea a

rezoluțiunii și nu a rezilierii contractului.

Regula generală

prevăzută în art. 1020 C. civ. este aceea potrivit căreia

„condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele

sinalagmatice, în cazul când una dintre părți nu-și

îndeplinește angajamentul său”, nefiind necesară înscrierea

acestei sancțiuni în contract așa cum rezultă chiar din textul

de lege.

Prevederea unor mijloace distincte

de sancționare a executării necorespunzătoare a

obligațiilor contractuale precum este plata unor penalități de

întârziere în executare nu exclude rezoluțiunea contractului.

Cât privește repunerea

părților în situația anterioară, recurentul – pârât nu a

formulat o astfel de cerere în cauză, iar instanțele au avut în

vedere dispozițiile speciale în materie, respectiv O.G. nr. 25/2002

și nu se poate pune problema unei nelegalități a hotărârii

din această perspectivă.

Pe fondul cererii, rezoluțiunea

contractului s-a solicitat pentru neîndeplinirea unor obligații din

contractul încheiat cu statul, reprezentat în cauză de A.V.A.S., aferente

unei perioade mai mari de timp decât cea avută în vedere la judecata ce a

făcut obiectul deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, astfel că nu se poate reține

decât parțial autoritatea de lucru judecat, iar reaprecierea probelor

și a culpei în neexecutare nu mai poate face obiectul recursului

față de caracterul nondevolutiv al acestei căi de atac.

Sub acest aspect, deși

recurentul – pârât invocă art. 108

2

C. civ., în fapt, se

referă la aprecierea probelor legate de răsturnarea prezumției de

vinovăție și vina unei terțe persoane, or această

situație nu presupune nelegalitatea hotărârii, ci aprecieri de fapt

și constituie motive de netemeinicie a hotărârii, care exced

limitelor recursului.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat,

menținându-se în totalitate hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 365 din 15 iunie 2009, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de

pârâtul D.E.A., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.