ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3403/2010

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 31 decembrie 2007 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâtul D.E.A. solicitând să se dispună: rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare de acțiuni din 22 martie 2002, reținerea de către A.V.A.S. a tuturor sumelor achitate în contul acestuia și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor ce au făcut obiectul contractului, obligarea pârâtului la plata daunelor datorate A.V.A.S. în conformitate cu O.G. nr. 25/2002, estimate provizoriu la suma de 2.625.000 lei, reprezentând penalități calculate ca urmare a neîndeplinirii obligației investiționale prevăzută la clauza 8 decembrie alin. (1) din contract, desființarea actelor subsecvente ca urmare a desființării contractului din 22 martie 2002, respectiv hotărârea A.G.E.A.

nr. 3 din 28 iunie 2004 prin care a fost aprobată majorarea capitalului social al SC T.C. SA în favoarea SC U.P. SA, conform încheierii judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și actul adițional din 2004 la statutul societății. Prin sentința comercială nr. 14228, pronunțată la 18 decembrie 2008, în dosarul nr. 47464/3/2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare de acțiuni din 22 martie 2002, reținerea de către A.V.A.S. a sumelor achitate în contul acestuia și obligarea pârâtului să restituie acțiunile ce au format obiectul contractului, precum și desființarea actelor subsecvente, respectiv, hotărârea A.G.E.A.

nr. 3 din 28 iunie 2004 și actul adițional din 2004 la statutul societății și, totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.342.500 lei, daune reprezentând penalități aferente anilor 2005 și 2006 pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 8 din contract, respingând celelalte pretenții, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut că una dintre obligațiile asumate de cumpărătorul- pârât prin contractul din 22 martie 2002 este aceea prevăzută la art. 8, de a efectua investiții de o anumită valoare din surse proprii sau atrase pe numele său pe o durată de 5 ani, iar această obligație nu a fost îndeplinită decât parțial, conform concluziilor expertizei efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat apel reclamanta A.V.A.S. și pârâtul D.E.A. Prin decizia comercială nr. 365 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. și a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins cererea reclamantei de desființare a Hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și a actului adițional din 2004 la statutul societății SC T.C. SA, menținând restul dispozițiilor, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut referitor la apelul reclamantei că instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabilă cu obiectivele solicitate de reclamantă, astfel cum au fost indicate de aceasta din urmă la termenul respectiv, cu mențiunea ca din acestea să rezulte modul în care pârâta și-a respectat obligațiile asumate prin contract cu privire la obligația investițională, care este cuantumul prejudiciului suportat de reclamantă, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 și cuantumul penalităților referitoare la clauza 8 din contract. Mențiunile în sensul arătat constituiau o precizare necesară în raport cu obiectul acțiunii și, de altfel, înglobau obiectivele individualizate de reclamantă.

În raportul întocmit expertul a răspuns în mod corespunzător obiectivelor expertizei în legătură cu obiectul acțiunii. De asemenea, în mod corespunzător valorii aportului în discuție, astfel cum rezultă și din expertiza întocmită în primă instanță, obligația investițională în sarcina pârâtului a fost acoperită integral pentru anii 2002 – 2004 inclusiv, astfel că pentru această perioadă s-a reținut corect că A.V.A.S. nu este îndreptățită să pretindă penalități, ci potrivit aceleiași expertize, penalitățile sunt datorate numai în raport cu perioada 2005 – 2006, pentru care nu s-a probat de către pârât îndeplinirea obligației investiționale, cuantumul acestora fiind de 1.342.500 lei, la care prima instanță a și obligat, de altfel, pârâtul la plată.

Totodată, apelanta A.V.A.S. a recunoscut că eventuala solicitare a restituirii dividendelor nu ar fi justificată, în condițiile în care nu s-a dovedit o distribuire a profitului în acest mod. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul D.E.A., s-a reținut că obligația investițională asumată de pârâtul-cumpărător are caracter cumulativ pentru întreaga perioadă de 5 ani vizată, astfel că termenele de scadență anuale privind îndeplinirea acesteia nu sunt de natură, ca și termenele de plată a tranșelor din prețul acțiunilor, să confere contractului părților caracterul unei executări succesive, iar nu al unei executări instantanee. Prin urmare, neîndeplinirea fie și doar în parte a obligației investiționale justifică rezoluțiunea contractului, iar nu rezilierea acestuia cu efecte doar pentru viitor, sentința apelată fiind temeinică și legală și în ceea ce privește rezoluțiunea contractului.

Or, majorarea de capital vizată de pârât în anul 2006 în scopul acoperirii obligației investiționale rămasă restantă pentru anii 2005 – 2006 nu a ajuns să fie înregistrată în Registrul Comerțului pentru a fi opozabilă reclamantei în condițiile legii. Apelul pârâtului a fost însă apreciat ca fondat în ceea ce privește dispoziția din hotărârea atacată referitoare la desființarea actelor subsecvente, respectiv hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și actul adițional din 2004 la statutul societății.

Din moment ce majorarea de capital vizată prin hotărârea și actul adițional menționate trebuie recunoscută a fi intervenit în mod valabil, cu consecința acoperirii obligației investiționale pentru scadențele aferente perioadei 2002 – 2004, astfel cum s-a menționat în considerentele anterioare, nu se justifică, ci ar fi chiar contradictorie, desființarea actelor respective, care de altfel nici nu au caracter subsecvent contractului din 22 martie 2002, iar alte motive pentru desființarea lor nu au fost probate în cauză. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termenul legal ambele părți. Reclamanta a invocat nelegalitatea hotărârii prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătând că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ. și ale art. 11 și art. 271 din O.G. nr. 25/2002, deoarece investiția realizată de SC U.P. SA Constanța nu poate fi considerată realizată în numele și pe seama cumpărătorului pârât D.E.A. față de conținutul obligației cuprinsă în dispozițiile art. 8.12 din contract, din care rezultă că acesta s-a angajat să realizeze investiția, din surse proprii sau atrase pe numele său, iar potrivit art. 27 și art. 271 din O.G. nr. 25/2002 sumele investite de SC U.P. SA nu au fost înregistrate în contul curent al societății privatizate și nu s-a încheiat niciun act adițional, în acest sens. În consecință, conform clauzei 8.13.2.

din contract, față de cele arătate, sunt datorate penalități pentru scadențele 2004 – 2006, prin aplicarea procentului de 30% asupra sumei rămase neinvestite, la sfârșitul fiecărui termen scadent și cumulat, rezultând o sumă totală de 2.625.000 lei, față de suma de 1.342.500 lei acordată de instanță. Cât privește efectele juridice ale rezoluțiunii contractului, părțile trebuie repuse integral în situația anterioară A.V.A.S. trebuind să îi revină o cotă de 57,90% din valoarea capitalului social, în condițiile în care majorarea capitalului social a fost efectuată necorespunzător în numele SC U.P. SA și nu în numele cumpărătorului, acesta fiind și motivul pentru care s-a solicitat desființarea actelor subsecvente.

Pârâtul a invocat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, neindicând temeiul legal în baza căruia a decis că, în cauză, operează rezoluțiunea contractului, deși față de obiectul contractului care vizează vânzarea – cumpărarea de acțiuni la prețul stabilit per acțiune și care a fost plătit, acesta este cu executare instantanee și a fost executat. Cât privește obligația de a realiza o investiție/aport de capital, prevăzută în anexa 6 la contract, aceasta s-a născut față de societate și nu față de A.V.A.S., iar potrivit dispoziției contractuale din art. 8.13.2 din contract, sancțiunea neîndeplinirii este plata unor penalități de întârziere și nu rezoluțiunea sau rezilierea, această sancțiune nefiind inserată în contract.

Pe de altă parte, menținerea măsurii rezoluțiunii contractului fără a se dispune restituirea prețului vânzării și restituirea aportului la capitalul social ar însemna o îmbogățire fără justă cauză. Pe fond, trebuiau avute în vedere efectele deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a reținut îndeplinirea obligației investiționale chiar dacă s-a realizat după scadență, în baza actelor juridice menținute și de instanța de apel și opozabile reclamantei. În privința obligării la plata penalităților aferente perioadei 2005 – 2006, trebuia ca instanța de apel să dea eficiență dispozițiilor art. 108 2 C. civ. și să verifice dacă neîndeplinirea obligației investiționale nu s-a realizat din cauza străine, care nu-i pot fi imputate, iar dovada în acest sens a bunei sale credințe este hotărârea nr. 14 din 12 iunie 2006 a A.G.E.A.

prin care s-a încercat majorarea capitalului social dar hotărârea a fost atacată de către acționarii S.I.F. Transilvania și s-a obținut pe cale judecătorească suspendarea efectelor hotărârii ceea ce a condus la depășirea termenului contractual pentru realizarea obligației. Recurentul- pârât a formulat întâmpinare la recursul părții adverse solicitând respingerea acestuia. Referitor la recursul formulat de reclamantă în legătură cu încălcarea art. 11, art. 27 și art. 271 din O.G. nr. 25/2002, respectiv a art. 969 C. civ., în privința realizării obligației investiționale prevăzută la art. 8.12 din contract, aferentă perioadei 2002 – 2004, se constată că, în această privință, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, într-o altă cauză-, prin decizia nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că obligația a fost îndeplinită prin depunerea certificatului de mențiuni privind modificarea actului constitutiv al SC T.C.

SA Constanța, prin actul adițional din 2004 și certificatul emis de cenzorii societății. Referitor la solicitarea recurentei de a i se acorda penalități de întârziere în valoare totală de 2.625.000 lei, față de suma de 1.342.500 lei, și în această privință operează autoritatea de lucru judecat, atât timp cât s-a stabilit că recurentul- pârât și-a îndeplinit obligația investițională aferentă anilor 2002 – 2004, astfel încât penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât pentru obligațiile aferente anilor 2005 – 2006, iar potrivit expertizei, calculul fiind efectuat cu respectarea legii și a contractului, rezultă că suma datorată este cea avută în vedere de către instanța de apel și nu cea pretinsă prin recurs.

S-a mai invocat faptul că instanța de apel nu a dat eficiență principiului repunerii părților în situația anterioară ca efect al rezoluțiunii contractului, dar așa cum a motivat și instanța de apel rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nu poate fi pusă în legătură decât cu obligațiile neîndeplinite ca și repunerea părților în situația anterioară, astfel că, în mod legal, s-a stabilit că desființarea actelor încheiate ulterior contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, constând în Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 și a actului adițional din 2004 la statutul societății de majorare a capitalului social nu poate avea loc ca efect al rezoluțiunii contractului. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins, ca nefondat. Referitor la recursul formulat de pârât, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că prin prima critică se susține lipsa temeiului legal în ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceea a rezoluțiunii și nu a rezilierii contractului. Regula generală prevăzută în art. 1020 C. civ. este aceea potrivit căreia „condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una dintre părți nu-și îndeplinește angajamentul său”, nefiind necesară înscrierea acestei sancțiuni în contract așa cum rezultă chiar din textul de lege. Prevederea unor mijloace distincte de sancționare a executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale precum este plata unor penalități de întârziere în executare nu exclude rezoluțiunea contractului.

Cât privește repunerea părților în situația anterioară, recurentul – pârât nu a formulat o astfel de cerere în cauză, iar instanțele au avut în vedere dispozițiile speciale în materie, respectiv O.G. nr. 25/2002 și nu se poate pune problema unei nelegalități a hotărârii din această perspectivă. Pe fondul cererii, rezoluțiunea contractului s-a solicitat pentru neîndeplinirea unor obligații din contractul încheiat cu statul, reprezentat în cauză de A.V.A.S., aferente unei perioade mai mari de timp decât cea avută în vedere la judecata ce a făcut obiectul deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu se poate reține decât parțial autoritatea de lucru judecat, iar reaprecierea probelor și a culpei în neexecutare nu mai poate face obiectul recursului față de caracterul nondevolutiv al acestei căi de atac.

Sub acest aspect, deși recurentul – pârât invocă art. 108 2 C. civ., în fapt, se referă la aprecierea probelor legate de răsturnarea prezumției de vinovăție și vina unei terțe persoane, or această situație nu presupune nelegalitatea hotărârii, ci aprecieri de fapt și constituie motive de netemeinicie a hotărârii, care exced limitelor recursului. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, menținându-se în totalitate hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 365 din 15 iunie 2009, ca nefondat. Respinge recursul formulat de pârâtul D.E.A., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.