ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1575 din 23

aprilie 2009 a Tribunalului București a fost declinată

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.M., A.G.

și pe pârâta U.A. România, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța sesizată cu

acțiunea introductivă a constatat că obiectul cererii de chemare

în judecată privește obligarea unei autorități publice de

nivel central la eliberarea unor adeverințe și plata despăgubirilor

materiale, situație în care competența materială de

soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București,

conform dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 2991 din 29

septembrie 2009 a Curții de Apel București a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

1 București, reținând că în cauza de față sunt

incidente dispozițiile de drept comun în materie civilă.

Astfel, Curtea a reținut că

obiectul cauzei privește analizarea cererii de dobândire a

calității de membru al asociației, cu consecința

eliberării adeverinței și a plății sumelor

prevăzute de lege, astfel încât această cerere de chemare în

judecată se supune prevederilor actelor constitutive și

regulamentelor interne ale asociației, fără a fi implicată

exercitarea prerogativelor de putere publică.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții A.M. și A.G. solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei

spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

În motivele de recurs se arată

că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece

potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definiția

dată este aceea că autoritatea publică „este orice organ de stat

sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim

public; sunt asimilate autorității publice, în sensul prezentei legi,

au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Cum U.A. România este persoană

juridică de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate

publică, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/2006 privind

instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii,

membrii ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca

persoane juridice de utilitate publică, dovada eliberată de

conducerea uniunii de creație poate fi contestată potrivit Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, se consideră că instanța de

contencios administrativ este competentă.

Pentru că legiuitorul a stabilit

că dovada calității de membru al unei persoane juridice de drept

privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică

are natură juridică de act administrativ, se apreciază ca fiind

competentă instanța de contencios administrativ, respectiv Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursul pentru următoarele considerente:

Reclamanții au chemat în

judecată U.A. România pentru obligarea acesteia la eliberarea

adeverințelor din care să reiasă calitatea lor de membri ai

acesteia și la plata sumei reprezentând indemnizația care li se

cuvine în calitate de pensionari ai sistemului public de pensii, membri ai

uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de

utilitate publică.

Instanța de fond a declinat

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București deoarece a apreciat că un act pentru a fi considerat

administrativ, nu este suficient să fie încheiat de o autoritate

publică, ci să fie și emis în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii sau a executării în concret

a legii.

Însă, soluția instanței de

fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La stabilirea competenței în

favoarea instanței de contencios administrativ este important de subliniat

definiția pe care Legea nr. 554/2004 o dă autorității

publice.

În art. 2 alin. (1) lit. b) din acest act

normativ este stabilit înțelesul noțiunii de autoritate publică:

„orice organ de stat sau al unității administrativ-teritoriale care

acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui

interes legitim public; sunt asimilate autorității publice, în sensul

prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

În cauză, U.A. România este persoană

juridică de drept privat, de utilitate publică, potrivit H.G. nr. 1361/2000.

Având acest statut ea este asimilată

autorităților publice și devin aplicabile, în privința

actelor emise sau refuzului de a emite un act, dispozițiile din legea

contenciosului administrativ iar competența de soluționare revine

instanței de contencios administrativ.

Mai mult, în art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului

public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și

recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se prevede că

atestarea calității de membru se va face de conducerea fiecărei

uniuni de creație, constituită și recunoscută ca

persoană juridică de utilitate publică, la cererea persoanelor

interesate, iar dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii

nr. 554/2004.

Prin urmare și în cazul refuzului de

a emite o asemenea dovadă, cei nemulțumiți se pot adresa

instanței de contencios administrativ.

Fiind în litigiu un refuz al unei

autorități publice centrale de a emite un act, competența va

reveni Curții de apel, secția contencios administrativ, iar

soluția de declinare a cauzei în favoarea judecătoriei va fi

casată.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi

casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la

aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.M. și A.G.

împotriva sentinței civile nr. 2991 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea

judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2010.