ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 510/2003

Deliberând asupra recursului de față; Prin sentința nr. 634 din 13 iunie 2000, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei, Școala generală nr. 115, împotriva pârâtei SC I. SA București și a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 701.529.367 lei chirie (lipsă de folosință) pe perioada octombrie 1996 – august 1999 și 21.615.587 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin contractul nr. 146 din 11 iulie 1990, reclamanta i-a închiriat pârâtei o clădire cu dependințe și 2812 mp teren pe o perioadă de 5 ani și că, la expirarea contractului, deși somată, pârâta a refuzat să elibereze fondurile închiriate. Ba mai mult, prin sentința nr. 7815 din 26 octombrie 1997, s-a dispus evacuarea judecătorească a pârâtei, care a refuzat să elibereze spațiile închiriate.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care a susținut că greșit a fost admisă acțiunea reclamantei câtă vreme a făcut dovada unui titlu de proprietate asupra imobilului închiriat. Prin decizia nr. 661 din 20 noiembrie 2000, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta apelantă SC I. SA, susținând nelegalitatea și netemeinicia ei pe motivul că, deși a produs un înscris ce-i atestă dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, curtea de apel nu a examinat cu atenție respectivul mijloc de probă dându-i o interpretare eronată. Pentru justa soluționare a cauzei se vor examina înscrisurile invocate de recurentă nr. M 03 nr. 0465 pentru 9082 mp și M 03 nr. 0244 pentru 3225 mp.

Primul dintre înscrisuri se referă la o suprafață de teren de 9082,00 mp, situat în București, prin urmare, este vorba de un teren care nu face obiectul contractului de închiriere dintre părți și nici a prezentului litigiu. Cât privește al doilea înscris, nr. M 032044, aflat la dosarul nr. 4081 de la Curtea de Apel București, se constată că acesta a fost emis la 13 iunie 1995, iar anexa invocată a fost eliberată la 5 mai 1995, deci anterior eliberării titlului de proprietate, și se referă la autorizația pentru efectuarea de lucrări nr. 33/07.90, deci fără legătură cu susținerile recurentei. Așa fiind, întrucât recurenta nu a făcut dovada unui drept asupra imobilului pe care l-a ocupat abuziv, în mod corect a fost obligată să plătească reclamantei intimate sumele reprezentând lipsa de folosință pentru perioada de după expirarea duratei contractului de închiriere.

Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SA București, împotriva deciziei nr. 661 din 20 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.