ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5329/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Z. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.E. București, I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M. și Institutul de Fizică I.G.M. clarificarea situației terenului aparținând pârâților conform H.G. nr. 678/1995. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că urmare a divizării patrimoniului institutului de cercetare I.C.E.C.H.I.M. prin H.G. nr. 678/1995 societatea a primit un teren și construcții. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea și a solicitat completarea H.G. nr. 678/1995 în sensul stabilirii suprafeței de teren atribuite și apoi și-a restrâns acțiunea cu privire la pârâți, înțelegând să se judece numai cu M.E.C.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2006, instanța a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului depusă de I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M. Prin întâmpinare, pârâtul M.E.C. a solicitat respingerea acțiunii iar intervenientul a cerut în principal respingerea acțiunii ca tardiv formulată iar în subsidiar, ca neîntemeiată. La termenul din 21 iunie 2006, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 5575/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 2324 din 17 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: A constatat că în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și data înregistrării cererii, acțiunea a fost introdusă în termenul legal de sesizare a instanței de contencios administrativ. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 678/1995 Guvernul a transmis reclamantei părți din imobile și teren aferent, actul administrativ neavând în vedere transmiterea unor suprafețe de teren libere de construcții. Față de această situație, instanța a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să promoveze un proiect de hotărâre care să completeze H.G. nr. 678/1995 în sensul atribuirii unei suprafețe de teren care nu este afectată de construcții și instalații pilot, este neîntemeiată, astfel că refuzul pârâtului de rezolvare favorabilă a cererilor reclamantei este un refuz justificat.

S-a mai reținut că prin actul administrativ, respectiv H.G. nr. 678/1995, nu a fost nominalizat pârâtul să delimiteze terenul aferent imobilelor transmise. Totodată, prima instanță a constatat că regimul juridic al terenului pretins de reclamantă nu este clarificat, acesta făcând obiectul unui litigiu între intervenient și Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, motiv pentru care a apreciat că în mod corect pârâtul a refuzat să promoveze un proiect de modificare a H.G. nr. 678/1995. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs - în baza art. 299 și următoarele C. proc. civ. - reclamanta, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a considerat că sintagma „teren aferent” folosită în H.G.

nr. 578/1995 este suficientă pentru a clarifica mărimea suprafeței transmise și că aceasta desemnează strict terenul afectat de imobilele transmise - construcții și instalații pilot, deoarece, în alte situații, de exemplu în cazul instalațiilor - pilot de pe platforma Brazi - Ploiești, odată cu transmiterea instalațiilor respective au fost transmise și suprafețe de teren libere de construcție; - s-a considerat în mod greșit că reclamanta nu are un interes legitim vătămat, din moment ce din cauza neprecizării suprafeței de teren aferente nu au putut fi intabulate decât construcțiile transmise; - este greșită argumentarea instanței în sensul că M.E.C. nu are atribuții privind delimitarea terenului aferent imobilelor transmise, din moment ce prin Ordinul nr. 542 din 18 iunie 2004 acest minister a dispus constituirea unei comisii de stabilire și evaluare a terenului; - s-a apreciat, în mod greșit, că refuzul pârâtului de modificare a H.G.

nr. 678/1995 este justificat, deoarece terenul respectiv ar face obiectul litigiului între I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M. și Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. În acest sens, pe de o parte, nu există nicio probă din care să rezulte identitatea dintre terenul respectiv și cel pretins de reclamantă, iar pe de altă parte, pentru alte persoane juridice aflate în aceeași situație, printre care și I.C.E.C.H.I.M., s-au emis hotărâri de guvern care să reglementeze situația juridică a terenurilor atribuite acestora. Motivele de recurs invocate nu au fost încadrate în drept. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se întemeiază pe prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, deși reclamanta-recurentă SC Z. SA are un interes legitim în stabilirea întinderii suprafeței de teren ce i-a fost atribuită prin H.G. nr. 678/1995 sub denumirea de „teren aferent” construcțiilor și instalațiilor – pilot transmise, în mod corect instanța de fond a considerat că cererea acesteia către M.E.C., prin care se solicită o suprafață totală de 9800 mp, ce include teren liber de construcții, nu putea fi admisă ca atare, din moment ce nu s-a făcut dovada că această suprafață reprezintă „teren aferent”. În mod neîntemeiat recurenta susține că sintagma „teren aferent” folosită în H.G. nr. 678/1995 nu este limitativă, în sens juridic această noțiune desemnând vecinătatea și legătura funcțională dintre teren și clădirea sau instalația aflată pe acesta.

Nu este relevant argumentul că în alte situații reglementate prin hotărâre de guvern au fost transmise pe lângă construcții și instalații, inclusiv suprafețe libere și, de altfel, în situația în care recurenta-reclamantă tinde la modificarea H.G. nr. 678/1995 trebuie să cheme în judecată emitentul acestui act administrativ. În privința motivelor de recurs ce privesc obligațiile M.E.C., acesta a dispus prin Ordinul nr. 542 din 18 iunie 2004 constituirea comisiei de stabilire și evaluare a terenului, dar această operațiune nu s-a finalizat deoarece regimul juridic al unor suprafețe de teren nu era clar, existând litigiul întemeiat pe Legea nr. 18/1991, ce a format obiectul Dosarului nr. 5575/2/2006 al Tribunalului București, secția a V-a civilă (și în care s-a pronunțat, la 2 aprilie 2008, Decizia civilă nr. 645, atașată la dosarul cauzei).

În consecință, în raport de documentația existentă la data cererii administrative prealabile nr. 333 din 12 mai 2005 formulată de către SC Z. SA către M.E.C., refuzul autorității pârâte de a rezolva cererea reclamantei este justificat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z. SA București împotriva sentinței civile nr. 2324 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.