ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5404/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta P.C. a solicitat

anularea Hotărârii nr. 5596/2006 emisă de pârâta C.J.P. Tulcea și recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că are statutul de

persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării

părinților săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului

româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie din 1940.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 84/ CA din 16

februarie 2009, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea atacată și a

constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Hotărând astfel, instanța de fond a respins excepția tardivității

contestației, motivat de faptul că pârâta C.J.P. Tulcea nu a făcut dovada

comunicării hotărârii atacate.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta s-a născut la data

de 23 mai 1942, în localitatea în care părinții săi erau strămutați din motive

etnice din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de

strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000

pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea,

solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de

reclamantă ca tardiv formulată.

Astfel, recurenta a reiterat excepția tardivității acțiunii

reclamantei, arătând că hotărârea atacată a fost emisă în anul 2006, iar

contestatoarea nu a făcut dovada că a fost în imposibilitate de a introduce

contestație în termen legal.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de

temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 nu cuprinde prevederi

referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a

părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane

stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale susmenționate, fiind

născută la data de 23 mai 1942, ulterior strămutării părinților.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru

considerentele ce urmează:

Critica referitoare la tardivitatea acțiunii reclamantei nu poate fi

reținută de instanța de control judiciar, întrucât din actele aflate la dosarul

cauzei nu rezultă data comunicării hotărârii atacate către intimata-reclamantă.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) teza I din O.G. nr. 105/1999

H.C.O. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare.

În considerarea dispozițiilor art. 21 din Constituția României și a

dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., accesul la justiție este garantat, astfel

încât în lipsa dovezilor de comunicare, de la care începe să curgă termenul de

atac al actului administrativ arătat, reclamanta beneficiază de dreptul la un

proces echitabil prin soluționarea pe fond a pretențiilor sale.

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una

din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au

fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral.

Este evident că toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și prin

persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele

persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele

acelei persecuții.

Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care

părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții

din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au

decurs din aceasta situație.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. l din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și

cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din

25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu

caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a

legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru

persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași

situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană

sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a instanței judecătorești”.

Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că

intimata-reclamantă s-a născut în timpul refugiului părinților săi și, pe cale

de consecință, interpretarea dată de instanța de fond cadrului legal instituit

prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanței de fond urmează a

fi menținută.

A admite teza recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui

tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași

situație, aceea de strămutați, ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă,

strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea principiului

constituțional al egalității în fața

legii,

precum și al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere

debemus.

Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale,

principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin

reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de

drept aflate în situații juridice similare.

Pentru aceste considerente, văzând și practica constantă a Înaltei

Curți în această materie, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C.

proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Tulcea împotriva sentinței

civile nr. 84/ CA din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.