ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 145 din 28

aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul F.P.N., ca nefondată față de pârâții Guvernul

României și B.E. și, respectiv, pentru lipsa calității

procesuale pasive față de Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, respectiv prin ministrul finanțelor publice.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit înscrisului de la fila 2 al

dosarului, reclamantul a formulat o sesizare la pârâtul B.E., în calitate de

Prim-ministru, în care își exprimă opinii legate de O.U.G. nr. 50/2008

privind taxa de poluare și, pentru că nu i s-a răspuns, a

formulat cerere de chemare în judecată.

Din conținutul acțiunii,

care nu este precizată prin raportare la Legea nr. 554/2004, rezultă că, în esență, obiectul său vizează anularea O.U.G. nr. 50/2008

privind taxa de poluare, și obligarea la daune morale și daune

cominatorii pentru nesoluționarea în termen a sesizării

susmenționate.

Acțiunea în contencios

administrativ formulată împotriva ordonanțelor emise de Guvern este

reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, potrivit căruia, persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce

acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită

de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea neconstituționalității

ordonanței sau a dispoziției din ordonanță [alin. (1)].

Reglementarea cuprinsă în art. 9

din Legea nr. 554/2004 trimite la dispozițiile art.1 alin. (1) din

aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ

trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un

drept sau interes legitim aparținând unei persoane, tocmai datorită

caracterului subiectiv al unei asemenea acțiunii întemeiate pe prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deci, reține instanța de

fond, potrivit legii, acțiunea reglementată prin dispozițiile art.

9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă

un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală

specifică contenciosului administrativ și anume dovada unei

vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un

act administrativ emis în baza ordonanței guvernului, atacată în

cauză, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie

să constituie o cerere secundară.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, acțiunea reclamantului nu îndeplinește

cerințele legale enumerate astfel că apare ca nefondată

față de pârâții Guvernul României și B.E., Prim-ministru.

În privința pârâtului Statul

Român, instanța de fond reține că acesta nu are calitate procesuale

pasivă, întrucât, potrivit art. 37 din Decretul-lege nr. 31/1954 privind

persoanele fizice și juridice, statul nu răspunde pentru

obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat,

dacă acestea sunt persoane juridice; aceasta, cu atât mai mult cu cât nu

se atacă un act emis de acest pârât, ca persoană juridică.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se

arată, în esență, că instanța de fond a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pentru

termenul la care pricina a fost judecată nu a fost îndeplinită

procedura de citare cu pârâtul B.E., că hotărârea atacată nu

este motivată și a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel motivul prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut, pe de o parte pentru

că, așa cum rezultă din actele dosarului, pentru termenul la

care a fost soluționată cauza în fond, toate părțile au

fost legal citate iar, pe de altă parte, conform art. 108 alin. (2) C.

proc. civ., nulitățile relative nu pot fi declarate decât la cererea

părții care are interes să le invoce, în speță,

această parte nefiind recurentul, care a fost prezent în

instanță la acel termen.

Nu este întemeiat nici motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea atacată ar fi fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii.

Cu privire la acest aspect, se

constată că în mod corect a reținut instanța de fond

că acțiunea reclamantului nu îndeplinește cerințele

prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, în

sensul că trebuie să existe o cerere principală, specifică

contenciosului administrativ, care să facă dovada unei

vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un

act administrativ emis în baza ordonanței contestate, iar excepția de

neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere

secundară.

Or, în speță,

recurentul-reclamant nu a făcut dovada existenței unei astfel de

vătămări, nici în fața instanței de fond nici în

fața instanței de recurs.

De asemenea, în mod corect a

reținut prima instanță că pârâtul Statul Român nu are

calitate procesuală pasivă, în raport cu dispozițiile art. 37 alin.

(1) din Decretul-lege nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, conform

cărora statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și

celorlalte instituții de stat, dacă acestea sunt persoane juridice,

precum și față de lipsa calității acestui pârât de

emitent al unui act administrativ vătămător pentru recurent sau

a refuzului acestuia de a-i răspunde la o cerere referitoare la un drept

sau interes legitim.

Ca o consecință a celor

reținute mai sus cu privire la temeinicia și legalitatea

hotărârii recurate, apare ca fiind neîntemeiat și motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie

respins iar sentința atacată să fie menținută, ca

fiind temeinică, legală și suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul F.P.N. împotriva sentinței nr. 145

din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.