ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9 din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile prescrierii dreptului la acțiune, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei de obiect, invocate de Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice a răspuns reclamantului punctual, încă din 10 august 2005, astfel că aplicarea unei amenzi nu se justifică.

Recursul declarat de F.P.N. împotriva sentinței civile nr. 9 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3543 din 24 iunie 2009.

Pronunțând această hotărâre, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța fondului a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice și-a îndeplinit în termen obligația de a răspunde petițiilor formulate de reclamant, astfel că aplicarea amenzii solicitate și cu atât mai mult despăgubirile solicitate de reclamant nu se justifică.

Împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,  secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.P.N. a formulat, în termen legal, contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II-a din C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, anularea hotărârii atacate, și

urm

are

rejudecării cauzei, admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 9 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Reclamantul F.P.N. a învederat că temeiul de drept al contestației în anulare formulate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., instanța de control judiciar neanalizând nici unul din motivele invocate prin cererea de recurs, cu atât mai mult cu cât erau incidente și dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ. care impun analizarea cauzei sub toate aspectele legale și procedurale. Mai mult, s-a precizat de către contestator că instanța de recurs a încălcat și principiul disponibilității părților, stabilind de la sine putere cadrul procesual și citând în consecință abuziv în recurs și ministrul finanțelor publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Omisiunea există numai atunci când în mod real instanța de recurs nu a discutat, prin hotărârea (decizia) sa, motivul de modificare sau de casare formulat de recurent, nu și în cazul în care instanța de recurs, procedând la sistematizarea motivelor și constatând că între acestea există o legătură logică, le-a examinat împreună, fără a răspunde punct cu punct tuturor motivelor invocate. Așa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ., dacă instanța de recurs a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Pe de altă parte, textul se referă expres la „motivele de modificare sau de casare" și nu la „argumente" care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor. În plus, pentru ca contestația în anulare să fie admisibilă, instanța de recurs trebuie să nu fi examinat un anume motiv, această condiție nefiind îndeplinită atunci când instanța în discuție a examinat motivul dar nu l-a însușit, nu l-a considerat întemeiat.

În cauză Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, judecând ca instanță de recurs, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul F.P.N. printr-un considerent comun. Astfel, s-a precizat prin considerentele deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 că recursul nu este fondat, în condițiile în care petițiilor adresate de reclamant Ministerului Finanțelor Publice înregistrate sub nr. 211227 și nr. 211229 din 7 februarie 2005 un prim răspuns a fost formulat la 10 august 2005 sub nr. 7518. Instanța de recurs a mai arătat că la 2 februarie 2006 cu adresa nr. x recurentului reclamant i s-a comunicat raportul de audit (solicitat prin adresa nr. y din anul 2005) și că ulterior, prin adresa din 13 aprilie 2009, s-au reluat punctual toate răspunsurile. Pe baza acestor constatări, instanța de recurs a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice și-a îndeplinit în termen obligația de a răspunde petițiilor formulate de reclamant, chiar anterior formulării acțiunii, astfel încât aplicarea amenzii și obligarea la plata de despăgubiri nu se justifica.

În aceste condiții, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., se va dispune, în baza art. 320 din același act normativ, respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de F.P.N. împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de F.P.N.  împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.