ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 aprilie 2009, F.P.N. a chemat în judecată M.F.P. solicitând aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întîrziere, în principal, începând cu 23 martie 2005 până la data executării efective a sentinței civile nr. 170/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și în subsidiar începând cu 12 septembrie 2007 până la data executării efective a sentinței civile nr. 4 din 12 septembrie 2007 pronunțată de aceeași instanță; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în același cuantum și la plata unor cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 170/2005 a Curții de Apel Timișoara) a fost obligat M.F.P.

să-i răspundă în termen de 30 de zile la o serie de petiții înregistrate sub nr. 211227 și 211229 din 7 februarie 2005. Cum pârâtul nu s-a conformat, prin sentința civilă nr. 4 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Timișoara l-a obligat la daune cominatorii de câte 100 lei/zi de întârziere. Neexecutarea în continuare a obligației de a răspunde, justifică în opinia reclamantului aplicarea amenzii și plata de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 9 din 14 mai 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile precscrierii dreptului la acțiune, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei de obiect, invocate de M.F.P., iar pe fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. S-a reșinut pentru aceasta că M.F.P.

a răspuns detaliat, punctual, încă din 10 august 2005, astfel încât aplicarea unei amenzi nu se justifică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F.P.N., susținând în esență, că în ce privește amenda, este justificată de faptul că pârâtul nu a răspuns în termenul legal; că pretinsa adresă de răspuns din 13 aprilie 2009 nu i-a fost în fapt adusă la cunoștință și în fine, că prin simplul fapt al nerespectării termenului de 30 de zile se creează un prejudiciu reclamantului. Recursul nu este fondat. Petițiilor adresate de reclamantul–recurent M.F.P., înregistrate sub nr. 211227 și 211229 din 7 februarie 2005, un prim răspuns a fost formulat la 10 august 2005 sub nr. 7518 pentru ca apoi la 2 februarie 2006 cu adresa nr. 219252 s-a comunicat raportul de audit solicitat tot prin adresa 211227/2005 și în fine printr-o ultimă adresă 194204 din 13 aprilie 2009 s-au reluat punctual toate răspunsurile.

Astfel fiind, legal și temeinic instanța fondului a apreciat că M.F.P. și-a îndeplinit în termen obligația de a răspunde petițiillor formulate de reclamant, chiar anterior formulării acțiunii, astfel încât aplicarea amenzii solicitate și cu atât mai puțin despăgubirile solicitate de reclamant nu se justifică. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.P.N. împotriva sentinței civile nr. 9 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.