ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea
instanței de fond.
Prin cererea adresată Curții de Apel
București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.R. a
solicitat ca în contradictoriu cu Președintele C.N.P.A.S. să se dispună:
- obligarea sus
numitei la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de
întârziere pentru refuzul de a pune în executare sentința civilă nr. 647/ CA
din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de
contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia nr. 774/ R din 10 noiembrie 2009
a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal;
- obligarea la
despăgubiri pentru întârzierea la plată, ca urmare a refuzului pârâtei de a
pune în executare întocmai și de îndată hotărârea judecătorească în termen de
30 de zile.
Din oficiu, instanța
a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în
soluționarea cauzei.
Soluția instanței
de fond.
Prin sentința civilă nr.
33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a
acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
În motivarea
soluției, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost întemeiată
pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 25 din Legea nr.
554/2004, sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică
și respectiv, se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.
S-a considerat că
această instanță - Curtea de Apel București - nu poate fi instanță de executare
în cauză deoarece nu a pronunțat nici sentința a cărei executare se solicită și
nici decizia prin care acea sentință a rămas irevocabilă, iar din interpretarea
dispozițiilor art. 10 și art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 rezultă că
instanța de executare este chiar instanța care s-a pronunțat pe fondul cauzei,
respectiv Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
În speță, s-a
apreciat că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 373 C. proc. civ., deoarece
cererea privind aplicarea sancțiunii amenzii și acordarea de despăgubiri nu
este o cerere de executare care se adresează executorului judecătoresc ci o
cerere care este de competența instanței de contencios administrativ.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
sentințe reclamantul R.G.D. care a criticat soluția instanței de fond pentru că
instanța de executare este cea care a soluționat fondul cauzei, respectiv
Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în
conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. s) raportat la art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Ulterior, recurentul
a formulat precizări și a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios administrativ, considerând că, în mod
greșit, instanța de fond a declinat competența în favoarea Tribunalului
București, motivul pentru care a declarat recurs.
Soluția instanței
de recurs.
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, trebuie
subliniat faptul că prin sentința nr. 33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de
Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată
competența de soluționare a cererii reclamantului R.G.D. în favoarea
Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și nu a
Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum
susține recurentul.
Recursul declarat de
reclamant viza declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, secția
contencios administrativ și fiscal, dar această susținere este nelegală.
Cererea reclamantului
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și,
așa cum a arătat și instanța de fond, în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
se prevede că „sancțiunea și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) se
aplică, respectiv de acordă, de instanța de executare, la cererea
reclamantului”.
Pentru a elimina
orice posibilitate de interpretare greșită, chiar Legea nr. 554/2004, în art. 2
alin. (1) lit. ț) a definit instanța de executare ca fiind instanța care a
soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Prin urmare,având în
vedere că fondul litigiului de contencios administrativ a fost soluționat de
Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, instanță
de executare în sensul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este această
instanță, iar soluția instanței de fond este legală.
Susținerea din
motivele de recurs de declinare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția
contencios administrativ și fiscal, nu este conformă cu prevederile legale
pentru că acea instanță nu a soluționat fondul litigiului ci numai recursul
declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov, secția comercială
și de contencios administrativ, astfel că nu poate fi considerată instanță de
executare.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de R.G.D. împotriva sentinței nr. 33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 aprilie 2010.