ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.R. a solicitat ca în contradictoriu cu Președintele C.N.P.A.S. să se dispună: - obligarea sus numitei la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/ zi de întârziere pentru refuzul de a pune în executare sentința civilă nr. 647/ CA din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia nr. 774/ R din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; - obligarea la despăgubiri pentru întârzierea la plată, ca urmare a refuzului pârâtei de a pune în executare întocmai și de îndată hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile.

Din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în soluționarea cauzei. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004, sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică și respectiv, se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.

S-a considerat că această instanță - Curtea de Apel București - nu poate fi instanță de executare în cauză deoarece nu a pronunțat nici sentința a cărei executare se solicită și nici decizia prin care acea sentință a rămas irevocabilă, iar din interpretarea dispozițiilor art. 10 și art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 rezultă că instanța de executare este chiar instanța care s-a pronunțat pe fondul cauzei, respectiv Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. În speță, s-a apreciat că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 373 C. proc. civ., deoarece cererea privind aplicarea sancțiunii amenzii și acordarea de despăgubiri nu este o cerere de executare care se adresează executorului judecătoresc ci o cerere care este de competența instanței de contencios administrativ.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe reclamantul R.G.D. care a criticat soluția instanței de fond pentru că instanța de executare este cea care a soluționat fondul cauzei, respectiv Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. s) raportat la art. 25 din Legea nr. 554/2004. Ulterior, recurentul a formulat precizări și a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Brașov, secția comercială și contencios administrativ, considerând că, în mod greșit, instanța de fond a declinat competența în favoarea Tribunalului București, motivul pentru care a declarat recurs. 4. Soluția instanței de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Mai întâi, trebuie subliniat faptul că prin sentința nr. 33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cererii reclamantului R.G.D. în favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și nu a Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum susține recurentul. Recursul declarat de reclamant viza declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, dar această susținere este nelegală.

Cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și, așa cum a arătat și instanța de fond, în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că „sancțiunea și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv de acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului”. Pentru a elimina orice posibilitate de interpretare greșită, chiar Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. ț) a definit instanța de executare ca fiind instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. Prin urmare,având în vedere că fondul litigiului de contencios administrativ a fost soluționat de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, instanță de executare în sensul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este această instanță, iar soluția instanței de fond este legală.

Susținerea din motivele de recurs de declinare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, nu este conformă cu prevederile legale pentru că acea instanță nu a soluționat fondul litigiului ci numai recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, astfel că nu poate fi considerată instanță de executare. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.G.D. împotriva sentinței nr. 33/ CC din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.