ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5037/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 703 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă

acțiunea prin care reclamantul T.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, anularea O.U.G. nr. 51/2008.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut

de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (propriu-zis

sau asimilat) poate solicita instanței de contencios administrativ anularea în tot

sau în parte a actului pretins vătămător.

Instanța de fond a reținut

că dispozițiile legale care reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios

administrativ, exclud controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ

dispozițiile din ordonanțe ale guvernului, calea de contestare a ordonanțelor de

guvern fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 doar în

condițiile în care partea interesată învestește instanța de contencios administrativ

cu o cerere privind anularea unor dispoziții din ordonanța de urgență pretins vătămătoare,

însoțită în mod obligatoriu de excepția de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că dispozițiile art. 9 Teza finală din Legea nr. 554/2004 prevăd în

mod expres că obiectul unei astfel de acțiuni nu poate fi constatarea neconstituționalității

ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanță.

În cauză, instanța de

fond a constatat că reclamantul a solicitat anularea O.U.G. nr. 51/2008 pe calea

acțiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004,

împrejurare în raport cu care, excepția inadmisibilității acțiunii apare ca fiind

întemeiată, ceea ce a determinat admiterea excepției și respingerea, ca atare, a

acțiunii formulate de reclamant.

Împotriva sentinței civile

nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul T.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304

pct. 8 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele:

Prin sentința recurată,

instanța de fond, interpretând greșit actul juridic, dedus judecății, nu a anulat

un act administrativ vătămător, ceea ce a echivalat cu o confiscare, atât a lichidității

dovedite analitic în cuantum de 6.225.401.000 RON cât și a deținerilor de 674 valori

mobiliare ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S. SA Pașcani. Toate aceste

aspecte, fiind de natură, în opinia recurentului-reclamant a dovedit că prin acest

mod de interpretare instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce este rezultatul unei

indubitabile fraude la lege.

Mai arată recurentul-reclamant

că deși la data de 04 august 2009 a formulat plângere prealabilă privind modificarea

O.U.G. nr. 51/2008, act administrativ ce i-a provocat paguba indicată, intimatul

cu rea-credință nu a procedat la efectuarea modificărilor solicitate, ceea ce a

condus la confiscarea nedemocratică a bunurilor mai sus indicate.

de recurs

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că recursul este nefondate și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte constată,

în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul-reclamant se rezumă,

cu mici nuanțe, la reiterarea unor aspectele care vizează fondul cauzei expuse în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, și care nu au fost analizate de către

instanța de fond care a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond așa încât nu

va proceda la o analiză a criticilor care vizează fondul pretențiilor ci își va

limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condițiile

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, din analiza cererii

de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond la data de 08

septembrie 2009 rezultă fără echivoc că obiectul acțiunii deduse prezentei judecăți

îl reprezintă anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2008, pe calea

acțiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea conteciosul

administrativ.

Raportând obiectul cererii

de chemare în judecată la dispozițiile art. 8 din Legea contenciosul

administrativ, instanța de fond în mod corect a apreciat asupra inadmisibilității

acțiunii formulate de reclamant în condițiile în care, este de necontestat faptul

că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 8 se limitează la controlul de legalitate

al actelor administrative unilaterale, iar ordonanțele de guvern, ca și acte administrative

de autoritate, nu se circumscriu noțiunii reglementate de art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a constatat că, calea de contestare a

Ordonanțelor de Guvern este cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea

contenciosului administrativ potrivit cărora „persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe ori dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția

de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

Faptul că recurentul-reclamant

a solicitat anularea unei ordonanțe de guvern pe motiv de neconformitate cu legea

fundamentală și a expus vătămarea ce i-a fost produsă nu este de natură a conduce

la declanșarea, în fața instanței de contencios administrativ, a procedurii prevăzute

de art. 9 alin. (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ, în condițiile

în care o astfel de acțiune ar trebui să se circumscrie condiției imperative impuse

de alin. (1) al aceluiași art., ceea ce nu se poate constata în cauza dedusă prezentei

judecăți, în condițiile în care acțiunea reclamantului vizează fără echivoc, neconformitatea

întregului act normativ.

În consecință, Înalta

Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile

legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii deduse prezentei judecăți,

așa încât nu poate reține criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză,

soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului, pronunțată de instanța

de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate

criticile formulate de recurentul-reclamant.

În consecință, față de

considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondate, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.C. împotriva sentinței civile nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.