ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5037/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 703 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă acțiunea prin care reclamantul T.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 51/2008. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (propriu-zis sau asimilat) poate solicita instanței de contencios administrativ anularea în tot sau în parte a actului pretins vătămător.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile legale care reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, exclud controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ dispozițiile din ordonanțe ale guvernului, calea de contestare a ordonanțelor de guvern fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 doar în condițiile în care partea interesată învestește instanța de contencios administrativ cu o cerere privind anularea unor dispoziții din ordonanța de urgență pretins vătămătoare, însoțită în mod obligatoriu de excepția de neconstituționalitate. Pe de altă parte, s-a mai reținut că dispozițiile art. 9 Teza finală din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres că obiectul unei astfel de acțiuni nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanță.

În cauză, instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat anularea O.U.G. nr. 51/2008 pe calea acțiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004, împrejurare în raport cu care, excepția inadmisibilității acțiunii apare ca fiind întemeiată, ceea ce a determinat admiterea excepției și respingerea, ca atare, a acțiunii formulate de reclamant. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul T.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele: Prin sentința recurată, instanța de fond, interpretând greșit actul juridic, dedus judecății, nu a anulat un act administrativ vătămător, ceea ce a echivalat cu o confiscare, atât a lichidității dovedite analitic în cuantum de 6.225.401.000 RON cât și a deținerilor de 674 valori mobiliare ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S. SA Pașcani. Toate aceste aspecte, fiind de natură, în opinia recurentului-reclamant a dovedit că prin acest mod de interpretare instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce este rezultatul unei indubitabile fraude la lege. Mai arată recurentul-reclamant că deși la data de 04 august 2009 a formulat plângere prealabilă privind modificarea O.U.G.

nr. 51/2008, act administrativ ce i-a provocat paguba indicată, intimatul cu rea-credință nu a procedat la efectuarea modificărilor solicitate, ceea ce a condus la confiscarea nedemocratică a bunurilor mai sus indicate. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondate și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul-reclamant se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea unor aspectele care vizează fondul cauzei expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, și care nu au fost analizate de către instanța de fond care a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond așa încât nu va proceda la o analiză a criticilor care vizează fondul pretențiilor ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ. Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond la data de 08 septembrie 2009 rezultă fără echivoc că obiectul acțiunii deduse prezentei judecăți îl reprezintă anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2008, pe calea acțiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea conteciosul administrativ. Raportând obiectul cererii de chemare în judecată la dispozițiile art. 8 din Legea contenciosul administrativ, instanța de fond în mod corect a apreciat asupra inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant în condițiile în care, este de necontestat faptul că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 8 se limitează la controlul de legalitate al actelor administrative unilaterale, iar ordonanțele de guvern, ca și acte administrative de autoritate, nu se circumscriu noțiunii reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a constatat că, calea de contestare a Ordonanțelor de Guvern este cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ potrivit cărora „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe ori dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

Faptul că recurentul-reclamant a solicitat anularea unei ordonanțe de guvern pe motiv de neconformitate cu legea fundamentală și a expus vătămarea ce i-a fost produsă nu este de natură a conduce la declanșarea, în fața instanței de contencios administrativ, a procedurii prevăzute de art. 9 alin. (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în care o astfel de acțiune ar trebui să se circumscrie condiției imperative impuse de alin. (1) al aceluiași art., ceea ce nu se poate constata în cauza dedusă prezentei judecăți, în condițiile în care acțiunea reclamantului vizează fără echivoc, neconformitatea întregului act normativ.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii deduse prezentei judecăți, așa încât nu poate reține criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentul-reclamant. În consecință, față de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.C. împotriva sentinței civile nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.