ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 aprilie 2010, printre altele, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului R.D. A respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca nefondată. Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății Curtea a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare, acestea nu s-au schimbat, astfel încât nu se poate dispune revocarea măsurii arestării.

Curtea a apreciat că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică care trebuie analizat prin raportare nu doar la conduita anterioară a inculpatului și circumstanțele sale personale, dar prin raportare și la faptele reținute a fi săvârșite, la modul concret în care se reține implicarea acestuia și contribuția personală a inculpatului, gradul său de participare, în raport de calitatea pe care acesta o avea. Curtea a mai reținut că măsura arestării preventive corespunde în cea mai mare măsură realizării scopului procesului penal, așa cum arată și art. 136 C. proc. pen., reținând că această măsură se impune pentru a nu periclita în continuare buna desfășurare a procesului penal.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar Curtea a apreciat că prin raportare la natura cauzei și persoana inculpatului, reținând stadiul procesului penal se impune ca inculpatul să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, dat fiind că cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, nu au fost audiați martorii încuviințați pentru inculpați, inclusiv pe situația de fapt. Curtea a apreciat că toate aceste împrejurări sunt tot atâtea circumstanțe care să justifice temerea că inculpatul ar putea direct sau colateral să influențeze cursul procesului. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.D. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul R.D. este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și două infracțiuni de favorizare a infractorului prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins și primit, prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 de euro de la inculpații S.I.

și S.Z. pentru punerea în libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. S-a mai reținut că în cursul lunii octombrie 2009, același inculpat, fiind investit cu soluționarea cererii formulate de inculpatul P.F.N., în Dosarul nr. 1084/105/2009 al Tribunalului Prahova, cu ajutorul inculpatei P.V.I., l-a ajutat pe P.F.N., facilitându-i punerea în libertate pentru suma de 20.000 de euro.

Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment, întrucât în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă în sensul săvârșirii de către inculpat a faptelor ce i se impută, relevante fiind declarațiile inculpatei P.V.I., care au fost constante pe parcursul urmăririi penale, aceasta relatând detaliat atât modul în care inculpatul a direcționat-o și i-a indicat cum să procedeze pentru realizarea scopului propus, respectiv punerea în libertate, în final, a celor doi inculpați S.Z. și P.F.N., contra sumelor de bani primite, aceste declarații coroborându-se cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor telefonice și înregistrărilor audio-video în mediu ambiental dintre cei doi inculpați precum și cu declarațiile celorlalți inculpați.

De asemenea natura faptelor, împrejurările în care au fost comise, calitatea inculpatului, justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, făcând necesară cercetarea sa în continuare în stare de arest. Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului este analizat și în raport de gravitatea faptelor comise, gravitate dată în special de calitatea în care inculpatul a comis aceste fapte cu un impact dovedit asupra opiniei publice de natură să afecteze credibilitatea în actul de justiție. Având în vedere calitatea pe care a deținut-o inculpatul, există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să încerce să influențeze martorii și să afecteze în mod negativ cursul procesului penal, toate aceste considerente conducând la concluzia că este necesară, în acest moment procesual, menținerea inculpatului în stare de arest.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că cererea inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara este de asemenea neîntemeiată. În consecință, recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2010.