ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2010

Asupra recursului de față

;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 22 aprilie 2010, printre altele,

Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen. a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului R.D.

A respins cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, ca nefondată.

Din analiza probelor administrate în

cursul urmăririi penale și al judecății Curtea a

reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive subzistă în continuare, acestea nu s-au

schimbat, astfel încât nu se poate dispune revocarea măsurii arestării.

Curtea a apreciat că

există probe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică care trebuie analizat

prin raportare nu doar la conduita anterioară a inculpatului și

circumstanțele sale personale, dar prin raportare și la faptele

reținute a fi săvârșite, la modul concret în care se reține

implicarea acestuia și contribuția personală a inculpatului,

gradul său de participare, în raport de calitatea pe care acesta o avea.

Curtea a mai reținut că

măsura arestării preventive corespunde în cea mai mare

măsură realizării scopului procesului penal, așa cum

arată și art. 136 C. proc. pen., reținând că această

măsură se impune pentru a nu periclita în continuare buna desfășurare

a procesului penal.

Cu privire la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar Curtea a apreciat că prin raportare la

natura cauzei și persoana inculpatului, reținând stadiul procesului

penal se impune ca inculpatul să fie cercetat în continuare în stare de

arest preventiv, dat fiind că cercetarea judecătorească nu s-a

finalizat, nu au fost audiați martorii încuviințați pentru

inculpați, inclusiv pe situația de fapt.

Curtea a apreciat că toate

aceste împrejurări sunt tot atâtea circumstanțe care să

justifice temerea că inculpatul ar putea direct sau colateral să

influențeze cursul procesului.

Pentru motivele arătate mai

sus, Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul R.D. pentru motivele arătate în practicaua

prezentei decizii.

Examinând încheierea atacată

prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că inculpatul R.D. este cercetat pentru

săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită

prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 și două infracțiuni de favorizare a infractorului

prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte

constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în

calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins și primit,

prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ

20.000 de euro de la inculpații S.I. și S.Z. pentru punerea în

libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul

nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

S-a mai reținut că în

cursul lunii octombrie 2009, același inculpat, fiind investit cu

soluționarea cererii formulate de inculpatul P.F.N., în Dosarul nr. 1084/105/2009

al Tribunalului Prahova, cu ajutorul inculpatei P.V.I., l-a ajutat pe P.F.N.,

facilitându-i punerea în libertate pentru suma de 20.000 de euro.

Curtea constată că temeiurile

de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive subzistă și la acest moment, întrucât în cauză

există mai mult decât o presupunere rezonabilă în sensul

săvârșirii de către inculpat a faptelor ce i se impută,

relevante fiind declarațiile inculpatei P.V.I., care au fost constante pe parcursul

urmăririi penale, aceasta relatând detaliat atât modul în care inculpatul

a direcționat-o și i-a indicat cum să procedeze pentru

realizarea scopului propus, respectiv punerea în libertate, în final, a celor

doi inculpați S.Z. și P.F.N., contra sumelor de bani primite, aceste

declarații coroborându-se cu procesele-verbale de redare a

înregistrărilor telefonice și înregistrărilor audio-video în

mediu ambiental dintre cei doi inculpați precum și cu

declarațiile celorlalți inculpați.

De asemenea natura faptelor, împrejurările

în care au fost comise, calitatea inculpatului, justifică aprecierea

că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, făcând necesară cercetarea sa în

continuare în stare de arest.

Pericolul pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului

este analizat și în raport de gravitatea faptelor comise, gravitate

dată în special de calitatea în care inculpatul a comis aceste fapte cu un

impact dovedit asupra opiniei publice de natură să afecteze credibilitatea

în actul de justiție.

Având în vedere calitatea pe care a

deținut-o inculpatul, există riscul ca, lăsat în libertate,

inculpatul să încerce să influențeze martorii și să

afecteze în mod negativ cursul procesului penal, toate aceste considerente

conducând la concluzia că este necesară, în acest moment procesual,

menținerea inculpatului în stare de arest.

Pentru considerentele arătate

mai sus, Înalta Curte apreciază că cererea inculpatului referitoare

la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara este de asemenea

neîntemeiată.

În consecință, recursul

inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.D. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11294/2/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 mai 2010.