ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3443/2010

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. dosar 3415/30/2008 la data de 20 aprilie 2008,

reclamantele F.R. și C.J. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara au solicitat obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții prin care

să se dispună restituirea în natură către fiecare dintre reclamante, a unei

cote de 3/8 din dreptul de proprietate având ca obiect terenul de sub nr. top.

28417/1/1/2 în suprafață de 50 mp, teren înscris în C.F. nr. 116676 Timișoara

și, respectiv, terenul de sub nr. top. 28417/1/1/3, în suprafață de 79 mp,

teren înscris în C.F. nr. 116676 Timișoara, motivând că mama lor, C.D., a

întocmit și depus în termen legal - în numele său și, respectiv, în numele

reclamantelor - o notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat

restituirea în natură a imobilelor trecute în proprietatea Statului Român în

baza Decretului nr. 55/1979, fiind preluate de la mama reclamantelor - C.D. -

(în cotă de 2/8) și de la reclamante, câte o cotă de 3/8 pentru fiecare,

notificare soluționată

prin Dispoziția nr.

731 din 10 martie 2008 a Primarului Municipiului Timișoara, dispoziție

prin care s-a recunoscut doar dreptul de

proprietate al mamei reclamantelor, omițând din cuprinsul ei orice mențiune

referitoare la dreptul de proprietate al reclamantelor asupra acelorași

imobile.

Prin sentința

civilă nr. 165 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Timiș a admis acțiunea

reclamantelor, a anulat dispoziția nr. 731 din 10 martie 2008, a obligat

pârâtul la emiterea unei noi dispoziții în sensul restituirii în natură a celor

două terenuri, cu menționarea unei cote de 3/8 din dreptul de proprietate

asupra acestora către fiecare reclamantă și a unei cote de 2/8 către mama lor,

pârâta C.D., iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, modificată, a dispus acordarea de despăgubiri pentru diferența de

teren și pentru construcțiile demolate cuprinse în C.F. 9118 Timișoara.

Instanța de

fond a reținut că pârâta C.D. a formulat notificare în temeiul legii speciale,

atât în nume propriu, cât și ca mandatar al reclamantelor, în conformitate cu

dispozițiile art.

1533 și

art. 1546 C. civ.

Împotriva

sentinței civile nr. 165 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș

în dosarul nr. 3415/30/2008, a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului

Timișoara, motivând că dispoziția atacată se referă la notificarea întocmită de

numita C.D., iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 doar aceasta este în

măsură să conteste dispoziția de retrocedare, reclamantele neavând calitate

procesuală activă.

Prin decizia

civilă nr. 114 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul

pârâtului, instanța reținând că, în ce privește lipsa calității procesuale

active a reclamantelor invocată de Primarul Municipiului Timișoara există

identitate între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul

dreptului subiectiv dedus în justiție, iar în speță reclamantele F.R. și C.J. au

împuternicit-o pe mama lor C.D. să se ocupe de depunerea notificării și a

documentațiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în vederea recuperării

imobilului preluat abuziv, respectiv pentru obținerea de despăgubiri, la

dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, fiind depuse

declarațiile pe propria răspundere ale reclamantelor din care rezultă că acestea

nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilele expropriate dar și procuri

speciale prin care au mandatat-o pe mama lor, C.D., în mod expres să

întreprindă în numele lor „tot ceea ce va considera necesar pentru a reintra în

proprietatea imobilului expropriat", procurile fiind depuse în termenul

legal de depunere a notificării prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum

a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Împotriva

deciziei civile nr. 114 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, încadrându-l

în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând

că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită legii,

reluând, în esență, criticile formulate în apel privind lipsa calității

procesuale active a reclamantelor.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Critica recurentului privind

calitatea de persoane îndreptățite la restituire a reclamantelor F.(C.)R. și C.J.

urmează a fi înlăturată, instanțele de fond și apel statuând, în mod corect

asupra acestui aspect.

Astfel, calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii este asigurată de statutul de proprietar

asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la momentul preluării

imobilului de către stat.

Or, în cauză în mod corect s-a stabilit că acest

statut aparține și reclamantelor întrucât, de pe urma defunctului C.S. au rămas

ca moștenitori legali în calitate de fiice, reclamantele și soția acestuia,

pârâta C.D., conform certificatului de moștenitor nr. 3838/1979, iar în baza

Decretului nr. 55/1979, imobilele revendicate au trecut în proprietatea

statului prin expropriere.

Legea conferă vocație la moștenire

rudelor defunctului, soțului supraviețuitor al defunctului și statului, iar

vocația succesorală testamentară poate să aparțină, în principiu, oricărei

persoane cu capacitate succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind

recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocației la moștenire.

Conform art. 651 C. civ.

„succesiunile se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu,

dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii, de la momentul decesului

lui de cujus, în privința regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Legea nr. 10/2001 nu derogă de la

acest principiu, menționându-se în pct. 4.4 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a legii că „în toate cazurile, stabilirea

calității de moștenitor legal sau testamentar se face potrivit legii române”.

Potrivit art .1169 C. civ., cel care

face o propunere înaintea judecății trebuie să dovedească, or, prin probele

administrate în cauză reclamantele au dovedit existența calității de moștenitor

legal al defunctului C.S., iar dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

în care se încadrează situația sa, îi conferă statutul de persoană

îndreptățită.

Față de împrejurarea că doar pârâta C.D.

a formulat notificare în termenul și condițiile legii, în speța pendinte se

observă că reclamantele au acordat mamei lor un mandat tacit, conform art. 1533

C. civ., fapt dovedit prin declarațiile pe proprie răspundere ale acestora și procurile

speciale prin care au mandatat-o pe mama lor, înscrisuri ce au ca efect și

ratificarea actelor întocmite anterior, conform dispozițiilor art. 1546 C. civ.,

ratificarea valorând mandat și producând efecte retroactive.

Față de argumentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile

nr.114 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.