ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7326/2009

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat de statul italian, prin Decretul Prefecturii Provinciei Milano, la data de 12 septembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din cuprinsul deciziei de expulzare nu rezultă care a fost conduita pârâtului ce a stat la baza expulzării și nici că această conduită ar reprezenta o amenințare suficient de serioasă și prezentă care să afecteze interesele fundamentale ale statului în cauză. Chiar dacă din declarația pârâtului rezultă că pe durata șederii în Italia a fost reținut, de mai multe ori, de autoritățile italiene, nu rezultă care au fost faptele imputate și dacă a fost sancționat potrivit legislației italiene.

Singura faptă recunoscută de acesta este cea din data de 11 mai 2008, despre care a arătat că a fost reținut și judecat de autoritățile italiene pe motiv de tulburare a liniștii publice. În motivarea deciziei instanța a reținut că apelantul își întemeiază în principal apelul pe modul de apreciere a conținutului Decretului Prefecturii Provinciei Milano, în raport de care s-a respins cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație a intimatului. Actul invocat nu cuprinde menționarea efectivă a faptelor săvârșite de intimat, care să conducă la concluzia că acesta constituie o amenințare suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale statului italian. Nu s-au constatat motive de ordine publică de securitate publică care să conducă la concluzia că se impune restrângerea dreptului intimatului la liberă circulație pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii.

Recurentul susține că din documentele depuse rezultă că împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani. Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor comunitare, pentru ca motivele de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, potrivit art. 27 alin. (2) din Directivă, ca măsura să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, condamnările penale anterioare neputând justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Referitor la conduita pârâtului, instanțele de fond au constatat, pe de o parte, că nerespectarea condițiilor de ședere pe teritoriul unui alt stat nu satisface exigențele dispozițiilor comunitare [cu care vin în conflict dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit că aceasta ar fi constituit sau urma să constituie o amenințare gravă la adresa intereselor fundamentale ale unei societăți democratice. Instanțele de fond au statuat în mod corect că astfel de motive, de ordine publică sau de siguranță publică, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării unei persoane și, cu atât mai puțin, nu pot fi reținute doar pe considerațiuni de prevenție generală, astfel cum a invocat reclamantul, pentru că ar însemna că principiul proportionalitătii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze, ceea ce nu este permis.

De altminteri, este de observat că, prin cererea de recurs, reclamantul nu a arătat motivele pe care își fundamentează critica de nelegalitate formulată la adresa hotărârii recurate ci a invocat, fără a argumenta, că instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, lucru care oricum nu poate forma obiect de critică în recurs. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 5 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.