ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2010

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2008, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâții SC T.E. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – O.S.I.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să înceteze a mai folosi în orice mod marca „T.”, în documentele, înscrisurile, site-urile, banerele, afișele ori alte mijloace de reclamă, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1000 Euro/zi întârziere. Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin aceasta din urmă solicitând anularea înregistrării mărcii T. de către reclamant, pentru rea-credință.

Prin sentința civilă nr. 1263/PI din 30 aprilie 2009, Tribunalul Timiș, secția civilă, a declinat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a avut în vedere următoarele: Este adevărat că, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală, iar conform art. 17 din același cod cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, însă în prezenta cauză raporturile procedurale sunt inversate, în sensul că acțiunea inițială devine cerere reconvențională și invers.

Întrucât pentru cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice prevede o competență materială specială a Tribunalului București și, având în vedere că de soluția ce se va da în cererea reconvențională depinde soluția ce se va da în acțiunea principală, se impune soluționarea împreună a ambelor cereri de către instanța cu competență materială specială. Prin sentința civilă nr. 858 din 17 iunie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, la rândul său, excepția de necompetență teritorială în favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a avut în vedere următoarele: Față de faptul că cererea de chemare în judecată reprezintă manifestarea de voință a reclamantului, ca act procedural incipient al procesului și față de dispozițiile art. 119 C. proc.

civ., instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., nu poate transforma acțiunea principală în cerere reconvențională și invers. De asemenea, faptul că obiectul cererii reconvenționale este supus unei competențe speciale nu este de natură a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 120 și art. 17 C. proc. civ., în virtutea cărora operează o prorogare legală de competență în favoarea instanței învestită cu acțiunea principală, prorogare ce se menține chiar și în situația disjungerii cererii reconvenționale. Constatând ivit conflictul negativ de competență cu Tribunalul Timiș, Tribunalul București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Analizând conflictul negativ de competență, în baza art. 22 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: 1. Acțiunea principală este o acțiune în contrafacerea mărcii, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Competența materială a soluționării unei atare acțiuni aparține tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile art. 5, art. 10 pct. 8 și 12 C. proc. civ. Cum din cererea de chemare în judecată rezultă că cel puțin sediul pârâtei SC T.E. SRL se află în județul Timiș, rezultă că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze acțiunea principală. 2.În ceea ce privește cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii, argumentele Tribunalului Timiș privitoare la inversarea raporturilor dintre cele două cereri deduse judecății nu au niciun temei legal.

Faptul că soluția ce se va da în acțiunea în contrafacere ar depinde de soluția ce sa va da în acțiunea în anularea înregistrării mărcii nu poate transforma acțiunea principală în cerere reconvențională și viceversa, cu nesocotirea ordinii în care au fost înregistrate cererile și a principiului disponibilității. Argumentele referitoare la competența teritorială exclusivă a Tribunalului București sunt însă corecte. Potrivit art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii se poate cere de către orice persoană interesată Tribunalului București. Aceasta este instanța exclusiv competentă să judece cererea de anulare a înregistrării mărcii T., solicitată pe cale reconvențională de către pârâta SC T.E.

SRL. Contrar celor reținute de Tribunalul București, în speță nu operează o prorogare legală de competență, în temeiul art. 17 C. proc. civ. Textul de lege menționat prevede că: „Cererile accesorii și incidentale sunt date în căderea instanței competente să judece cererea principală.” Cum acest text este situat în titlul „Dispoziții speciale”, după cele privitoare la competență, înseamnă că legiuitorul a avut intenția de a deroga, prin prorogarea prevăzută, de la normele anterioare cuprinse în art. 1-16, inclusiv de la cele cu caracter imperativ. Derogarea poate privi însă numai normele care sunt cuprinse în art. 1-16 C. proc. civ., nu și în alte acte normative, care conțin reglementări cu caracter special referitoare la competență.

Or, Legea nr. 84/1998 conține în art. 48 o astfel de normă, care stabilește o competență teritorială exclusivă a Tribunalului București pentru judecarea acțiunilor având ca obiect anularea înregistrării mărcilor. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența judecării cererii având ca obiect contrafacerea în favoarea Tribunalului Timiș, iar pe cea a cererii având ca obiect anularea înregistrării mărcii în favoarea Tribunalului București.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența judecării cererii având ca obiect contrafacere în favoarea Tribunalului Timiș, iar a cererii având ca obiect anularea înregistrării mărcii în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.