ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2016

Decizia nr. 1212/2016 Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantele A. și SC B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL, D. și Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea înregistrării mărcii individuale verbale XX cu dată a începerii protecției 02 aprilie 2009, publicarea hotărârii în B.O.P.I., efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al Mărcilor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În motivarea cererii s-a arătat că în anul 1991 a fost înființată societatea E., persoană juridică bulgară, având ca proprietar pe F., iar în anul 2001 societatea și-a schimbat denumirea în A., fiind preluată de G., păstrându-și denumirea și acționariatul până în prezent.

Societatea are ca obiect de activitate, printre altele, și operațiuni de import-exportul de produse agricole, producția de alimente și produse agricole, achiziționare, comerț cu semințe de floarea soarelui și dovleac (prăjite și împachetate), nuci etc., realizând exporturi de astfel de produse în țări ca România, Grecia, Turcia, Germania, SUA etc. Comerțul cu semințe de floarea soarelui prăjite și ambalate s-a realizat și se realizează sub denumirea XX și în ambalajul prezentat de reclamante, arătându-se că sunt singurii producători din Bulgaria ai produselor ce poartă denumirea XX. Pentru distribuirea produsului XX în România - semințe de floarea soarelui prăjite și ambalate - reclamanta A. a încheiat la data de 03 martie 2007 un contract de distribuire cu SC B. SRL.

Obiectul acestui contract, conform art. 2.1., este „vânzarea de către producător/vânzător a gamei de semințe XX, având sortimentele și caracteristicile detaliate în anexă, acordând distribuitorului drepturi la desfacerea acestora în interiorul teritoriului prevăzut de prezentul contract, în afară de cazul în care producătorul nu-și dă acordul scris ca distribuitorul să le vândă și în afara lui”, durata contractului fiind de 10 ani (art. 3.1. din contract). Începând cu data de 01 februarie 2009, distribuirea gamei de semințe XX în România s-a realizat prin intermediul SC B. SRL, încheindu-se în acest sens un nou contract de distribuire. Produsele reclamantelor au fost bine primite de către consumatorii români, dovadă fiind volumul mare de astfel de produse distribuite pe piața românească.

Cantitatea de semințe vândute începând cu anul 2007 a crescut continuu, iar pentru promovarea produsului pe piața din România au folosit ambalaje cu aceleași semne distinctive pe care le folosesc și în Bulgaria, și în alte țări, respectiv ambalajul având fondul albastru, cuvântul XX scris cu roșu, o elipsă înclinată, în a cărei parte dreaptă este inserat un papagal pe o creangă verde, iar pe coada acestuia sunt inscripționate literele DS (inițialele denumirii societății E.), iar pe verso, într-un dreptunghi de culoare galbenă, același papagal și elemente figurative la o dimensiune de ½ din figura aflată pe parte din față a ambalajului. S-a mai învederat că la data de 02 aprilie 2009, pârâta SC C. SRL a depus la O.S.I.M.

o cerere de înregistrare marcă, ce a format obiectul depozitului reglementar M 2009 02601, solicitând înregistrarea mărcii individuale verbale XX, cuvânt care intră în alcătuirea semnului combinat folosit de reclamantă ca marcă și în denumirea societății reclamante. La data de 25 iunie 2009, O.S.I.M.

a dispus înregistrarea mărcii verbale individuale XX pentru următoarele clase de produse și servicii: a) Clasa 29 - Semințe prăjite și neprăjite, sărate și nesărate, de floarea soarelui și dovleac, alune prăjite, fistic; extracte din fructe, legume, conservate, uscate și fierte, uleiuri și grăsimi comestibile; b) Clasa 31 - Produse agricole, horticole, forestiere și cereale, necuprinse în alte clase, semințe, în special, semințe de floarea soarelui și dovleac, alune, fistic, arahide; alimente pentru animale etc.) Clasa 35 - Regruparea în avantajul terților a produselor menționate mai sus (cu excepția transportului lor) permițând consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod; publicitate în domeniu.

La data de 28 ianuarie 2010, în B.O.P.I. nr. 1/2010 a fost publicată cesiunea mărcii verbale individuale XX de la titularul SC C. SRL la cesionarul (persoană fizică) D. La data de 23 februarie 2010, reclamanta A. a fost notificată de către D., solicitându-se retragerea de pe piață a produselor care ar purta ilegal marca XX. Întrucât înregistrarea mărcii XX de către pârâtul SC C. SRL s-ar fi făcut cu rea-credință, consideră că se impune anularea înregistrării pentru acest motiv, în conformitate cu art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. Cu privire la aspecte relevante pentru speța de față care relevă reaua-credință a solicitantului SC C. SRL și conivența dintre aceasta și cesionarul D., reclamantele au arătat că pârâta SC C. SRL, care a solicitat cu rea-credință înregistrarea mărcii individuale verbale XX, nu a folosit niciodată în activitatea sa comercială marca înregistrată XX, ci a procedat la înregistrarea mărcii exclusiv în vederea vânzării acesteia.

La șase luni după înregistrarea mărcii individuale verbale XX, SC C. SRL a cesionat marca persoanei fizice D. La data de 17 decembrie 2009, D. a înființat societatea SC H. SRL și folosește marca XX aplicată pe produsele pe care le comercializează, respectiv semințe ambalate. Reclamantele au arătat că reaua-credință a actualului titular al mărcii individuale XX reiese, fără putință de tăgadă, din împrejurarea că D., actualul titular al mărcii verbale individuale XX, a înființat, la data de 17 decembrie 2009, societatea care folosește marca a cărei anulare se solicită după denumirea reclamantelor. Societatea înregistrată de pârâtul D. poartă denumirea SC H. SRL, iar denumirea societății reclamante, folosită din 2001, este A. Pe lângă „furtul” semnului, al denumirii societății, actualul titular al mărcii și-a însușit și ambalajul pe care îl folosesc reclamantele în vederea distribuirii produselor lor, inclusiv în România.

Astfel, fiind singurii producători ai acestui produs, aceasta constituie dovada că D. cunoștea atât produsul, cât și producătorul.

Fată de cele mai sus, în opinia reclamantelor, rezultă că înainte de comercializarea de către pârâtă a produselor purtând semnul XX, înregistrat de către pârâtă, același semn era folosit în Bulgaria începând cu anul 1991, iar în România, începând cu anul 2007; înregistrarea mărcii XX s-a făcut deci în frauda drepturilor anterioare ale reclamantei; semnul înregistrat nu este creația pârâtei; semnele sunt aproximativ identice, așa cum rezultă cu evidență din compararea ambalajelor care conțin aceleași semne figurative (diferențele fiind practic nesemnificative), astfel încât consumatorul nu poate face distincția între cele două ambalaje; scopul înregistrării semnului ca marcă nu a fost acela ca pârâta să-și deosebească/identifice produsele de cele alte altor comercianți, iar scopul evident al înregistrării a fost acela de a beneficia de cota de piață pe care produsul reclamantelor o avea deja în România, de faptul că produsul era cunoscut și apreciat la momentul formulării cererii de înregistrare și de eliminare de pe piața românească a adevăratului titular al mărcii XX, iar atitudinea pârâtei de după înregistrarea mărcilor demonstrează din plin acest fapt; cel care a solicitat înregistrarea mărcii și cesionarul mărcii sunt profesioniști, deci cunoscători a ceea ce se petrece pe piața produselor din semințe de floarea soarelui,

astfel că și conduita lor trebuie examinată și evaluată în consecință. Un profesionist în acest domeniu este, fără îndoială, informat atât în privința produselor, cât și a mărcilor utilizate, asemănarea dintre semnele folosite de reclamante și marca înregistrată de către pârâtă neputând fi pusă pe seama unei simple întâmplări. Reaua-credință a pârâtului, dar și a cesionarului rezultă, în opinia reclamantelor, și din preluarea altor elemente figurative folosite, precum și din înființarea de către cesionar în România a unei societăți ce a preluat aproape în totalitate numele comercial E. și prescurtarea acestei denumiri, respectiv literele DS și, nu în ultimul rând, trebuie arătat faptul că cesionarul indică originea produselor sale prin cuvintele „țara de origine Bulgaria”.

Totodată, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au invocat criteriile de apreciere a relei-credințe în cererea de anularea a înregistrării a unei mărci pentru acest motiv, ce reies din jurisprudența C.J.U.E., cu referire expresă la hotărârea pronunțată în Cauza Lindt. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în sarcina pârâtei interzicerea comercializării produselor constând în semințe de floarea soarelui care poartă pe ambalaj marca XX și/sau produse care poartă pe ambalaj desenul industrial constând într-un papagal, în varianta înregistrată de reclamantul D. la O.S.I.M.

din 28 ianuarie 2010 (YY), sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta să ceară tuturor distribuitorilor săi și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă de pe piața produsele purtând marca XX și/sau YY; obligarea pârâtei să retragă pe cheltuiala sa produsele purtând marca XX sau YY aflate în prezent pe piață, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta să publice pe cheltuiala proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința ce se va pronunța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul D. a arătat motivele de fapt și de drept ale acțiunii în contrafacerea mărcii sale și a desenului industrial înregistrat în favoarea sa.

Pârâta SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Pârâta SC B. SRL a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat anularea înregistrării mărcii individuale verbale XX (solicitând citarea în cauză și a O.S.I.M., iar în calitate de pârâtă și a SC C. SRL, ca titular inițial al mărcii a cărei anulare se cere), invocând, în esență, aceleași motive ca cele susținute prin acțiunea anterioară promovată împreună cu reclamanta A., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010, temeiul cererii de anulare a mărcii fiind identic, art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998; publicarea hotărârii de anulare a înregistrării mărcii în B.O.P.I.

și efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al Mărcilor. De asemenea, prin aceeași cerere reconvențională, pârâta reclamantă SC B. SRL a solicitat și anularea înregistrării desenului industrial (constând în reprezentarea unui papagal) înregistrat la 28 ianuarie 2010 de O.S.I.M.

în favoarea reclamantului-pârât D. (sub denumirea ZZ), pentru lipsa noutății și a caracterului individual al desenului pentru, în baza art. 22 alin. (3) lit. a) și c) din Legea nr. 129/1992, pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) – (4) din același act normativ, dar și pentru aceea că încorporează în conținutul său un alt drept de proprietate industrială protejat; să se dispună obligarea pârâtului să solicite tuturor distribuitorilor și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă de pe piață produsele purtând marca XX și/sau desenul YY; să fie obligat să retragă de pe piață, pe cheltuiala sa, produsele purtând marca XX și/sau desenul YY sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații și să se dispună obligarea aceluiași pârât să publice pe cheltuiala proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința ce se va pronunța.

În susținerea cererii de anulare a înregistrării desenului industrial, pârâta-reclamantă SC B. SRL a arătat, că desenul înregistrat în favoarea reclamantului-pârât D. a fost făcut public înainte de înregistrare, ceea ce reprezintă o împrejurare distructivă de noutate; acest desen a fost făcut public de furnizorul pârâtei-reclamante (A.) la data de 03 iulie 2009, când acesta a formulat la O.H.I.M. o cerere de înregistrare ca marcă a părții frontale a ambalajului în care distribuia produsul (semințe) XX. Nici cerința caracterului individual al desenului nu este îndeplinită (față de prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992), întrucât acesta este identic cu cel utilizat de pârâta-reclamantă în activitatea sa comercială și, mai mult decât atât, face parte din marca combinată depusă spre înregistrare la O.H.I.M.

de către furnizorul său, societatea din Bulgaria. Comparând desenul înregistrat cu cel deja făcut public, rezultă că ambele sunt folosite pentru același produse, respectiv semințe; că ambele cuprind forma geometrică o elipsă și un papagal viu colorat; ambele au drept culoare de fundal culoarea albastră, mai mult sau mai puțin intensă. Or, toate aceste aspecte estetice sunt, pentru utilizatorul informat, cel în funcție de care se face aprecierea întrunirii condițiilor de înregistrare, neesențiale/nesemnificative, utilizatorul informat fiind unul care cunoaște ambalajele existente pe piață, natura produsului pe care desenul se aplică, sectorul industrial de care aparține produsul, gradul de libertate a creatorului modelului etc. Prin urmare, impresia pe care desenul industrial o lasă asupra consumatorului informat este una identică.

Pârâta-reclamantă a mai învederat totodată că producătorul semințelor XX, al cărui distribuitor este, este titularul unei mărci comunitare combinate figurative înregistrate la O.H.I.M. ce conține papagalul inclus de reclamant în desenul înregistrat; or, potrivit art. 22 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 129/1992 înregistrarea unui desen va fi anulată dacă încorporează un drept de proprietate industrială protejat. Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în sarcina pârâtei interzicerea comercializării produselor - semințe de floarea soarelui care poartă pe ambalaj marca XX și/sau a produselor care poartă pe ambalaj desenul industrial constând într-un papagal în varianta înregistrată de reclamantul D. la O.S.I.M.

din 28 ianuarie 2010 (YY), sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta să ceară tuturor distribuitorilor săi și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă de pe piața produsele purtând marca XX și/sau YY; obligarea pârâtei să retragă pe cheltuiala sa produsele purtând marca XX sau YY aflate în prezent pe piața sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta să publice pe cheltuiala proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința ce se va pronunța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivarea cererii reclamantului este identică celei din acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/3/2010, acțiunea formulată împotriva pârâtei SC B. SRL. Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și O.S.I.M., în temeiul art. 42 din Legea nr. 129/1992, republicată, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înregistrării desenului industrial cu denumirea WW depozit reglementar din 10 februarie 2010, depus spre înregistrare de pârâta SC B. SRL și admis la înregistrare prin hotărârea nr. 21616 emisă de O.S.I.M.

– Comisia de Examinare Desene și Modele din 20 iulie 2010; în consecință, să se dispună radierea acestui desen industrial în registrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, motivat de faptul că prin înregistrare au fost încălcate dispozițiile art. 6, art. 22 alin. (6), art. 22 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 129/1992 republicată și art. 26 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Legii cu privire la condițiile examinării în fond a cererii și a admiterii la înregistrate. Prin încheierile din data de 09 noiembrie 2010 și 17 mai 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus conexarea Dosarelor nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a V-a civilă și nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la dosarul de față (nr. x/3/2010).

Primul ciclu procesual a fost finalizat prin decizia nr. 341 din 30 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 1248 din 21 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, admisese acțiunea principală formulată de reclamantele-pârâte A. și SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL, D. și O.S.I.M.

și cererea reconvențională din acțiunile conexe, formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL și dispusese anularea mărcii XX, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I., efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al Mărcilor, anularea înregistrării desenului industrial, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I., efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Desenelor și Modelelor și respinsese, ca neîntemeiate, acțiunile principale conexe, introduse de pârâtul-reclamant D., care fac obiectul Dosarelor nr. x/3/2010 și x/3/2010 și acțiunea principală conexă, introdusă de pârâtul-reclamant D., care face obiectul Dosarului nr. x/3/2010. În motivarea acestei soluții instanța de recurs a reținut că instanța de apel a ignorat criteriile de evaluare a relei-credințe la înregistrarea mărcii enunțate de C.J.U.E.

în Hotărârea din 11 iunie 2009, pronunțată în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH), stabilind în acest fel, pentru analiza sa, criterii insuficiente și neconcordante cu jurisprudența instanței de la Luxemburg. De asemenea, deși s-a observat că, în principal, interesează atitudinea subiectivă a solicitantului înregistrării mărcii, anume a recurentei-pârâte SC C. SRL, instanța de apel a ignorat faptul că existența relei-credințe trebuie a se aprecia în mod global, ținând seama de toți factorii relevanți în speță (parag. 37 din Hotărârea C.J.U.E.). Nu în ultimul rând, nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită era o cerință ce trebuia analizată în mod distinct de instanța de apel.

S-au dat îndrumări ca instanța de rejudecare să stabilească, între premisele de analiză a cererii de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință, dacă reclamanta opune folosirea numelui său comercial (H.) pe teritoriul României și/sau folosirea acestui nume ori a unui semn identic sau similar (XX) „pentru produse” (în sensul dezlegărilor C.J.U.E. din cauza Céline), întrucât această dezlegare este utilă și în evaluarea cerinței intenției frauduloase a solicitantului înregistrării mărcii, fiind necesar a se determina drepturile legitime a căror fraudare s-ar fi produs prin înregistrarea mărcii. Reaua credință se analizează global. Or, la scurtă vreme după înregistrarea mărcii (02 aprilie 2009), SC C. SRL a procedat la cesionarea acesteia către recurentul pârât-reclamant D. (la 28 ianuarie 2010), împrejurare care nu este lipsită de relevanță în contextul factual al cauzei.

S-a considerat că se impune analizarea cauzei juridice a cesiunii mărcii (pertinență infirmată de instanța de apel), cu atât mai mult cu cât la termenul de judecată din 25 septembrie 2012, curtea de apel a pus în vedere pârâtului D. să depună la dosar originalul contractului de vânzare-cumpărare din anul 2005, precum și originalele ambalajelor folosite în comercializarea produsului în perioada 1997-2000 și, deși pârâtul și-a îndeplinit această obligație procesuală, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de apel, instanța nu le-a acordat nicio semnificație.

Având în vedere că prin pronunțarea deciziei din recurs, anularea înregistrării mărcii pentru rea-credință nu este soluționată și, cum de dezlegarea acestei cereri atârnă soluția ce se va da cererilor în contrafacerea acestei mărci formulate de reclamantului-pârât D. din dosarele conexe (Dosar nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, împotriva pârâtei-reclamante SC B. SRL și nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, împotriva pârâtei H.), s-a considerat că urmează ca acestea să fie soluționate de instanța de apel cu ocazia rejudecării apelurilor. Instanța de recurs a analizat cu prioritate criticile recurentului cu privire la anularea desenului industrial (confirmată de instanța de apel), susținute în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru a se putea conchide și cu privire la cererea în contrafacerea desenului industrial înregistrat din 28 ianuarie 2010 (ZZ constând în reprezentarea unui papagal plasat într-o elipsă albă, pe fond albastru). Cu privire la acest aspect, a apreciat că, față de confirmarea soluției date cu privire la cererea reconvențională din dosarul conex nr. x/3/2010, prin care s-a solicitat anularea desenului industrial din 28 ianuarie 2010, înregistrat în favoarea recurentului D., rezultă că, în rejudecare, instanța de apel nu va reaprecia asupra cererii în contrafacerea acestuia (capăt de cerere principal distinct de contrafacerea mărcii verbale XX), formulat de reclamantul D. în dosarele conexe menționate.

Dată fiind anularea desenului industrial al reclamantului-pârât D. din 21 ianuarie 2010, a fost confirmată și soluția asupra cererii conexe formulate de acesta în Dosar nr. x/3/2010 prin care a solicitat anularea desenului industrial WW protejat în favoarea pârâtei SC B. SRL în baza cererii depuse la 10 februarie 2010, depozit reglementar (admis la înregistrare prin Hotărârea O.S.I.M. nr. 21616 din 20 iulie 2010), nefiind îndeplinite condițiile art. 22 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 129/1992, dar și dată fiind întinderea protecției conferite de lege pentru desenul industrial - reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate, astfel cum prevede art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992.

În rejudecarea apelurilor, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010*, la data de 01 aprilie 2015, iar instanța a analizat factorii pertinenți specifici speței și existenți la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă (respectiv la 2 aprilie 2009), în special împrejurarea că solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate produce confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere; intenția solicitantului de a-l împiedica pe terț să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum și nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită (potrivit criteriilor de identificare a relei-credințe stabilite de C.J.U.E.

în cauza C-529/07). S-a reținut că, pentru evaluarea relei-credințe interesează, în principal, atitudinea subiectivă a solicitantului înregistrării mărcii, anume a pârâtei SC C. SRL, fără a se ignora de către instanța de apel faptul că existența relei-credințe trebuie a se aprecia în mod global, ținând seama de toți factorii relevanți în speță precum intenția de a împiedica un terț să comercializeze un produs care poate, în anumite împrejurări, să constituie un element al relei-credințe, iar pe de altă parte, unicul scop al înregistrării unei mărci doar pentru a împiedica intrarea pe piață a unui terț, iar nu în acela de a-l utiliza, constituie elemente ce pot fi relevante în aprecierea rele-credințe (aspecte menționate în parag.

43 și 44 din cauza Lindt). Au fost analizate împrejurările pe care Înalta Curte le-a stabilit ca fiind relevante din perspectiva ansamblului factorilor pertinenți pe baza cărora se analizează reaua-credință conform jurisprudenței Lindt, parag. 37, respectiv: faptul că recurenta-pârâtă, la scurtă vreme după înregistrarea mărcii, a procedat la cesionarea acesteia către recurentul pârât-reclamant D., el însuși terț față de această înregistrare la momentul relevant și analiza cauzei juridice a cesiunii mărcii. Pentru a se determina drepturile legitime a căror fraudare s-ar fi produs prin înregistrarea mărcii, instanța de apel a reținut că, dată fiind anularea desenului industrial al reclamantului-pârât D. din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a confirmat și soluția asupra cererii conexe formulate de acesta în Dosarul nr. x/3/2010 prin care a solicitat anularea desenului industrial WW protejat în favoarea pârâtei

SC B. SRL.

În ceea ce privește limitele rejudecării, astfel cum au fost stabilite prin decizia de casare, Curtea reține că are a se pronunța, în apelurile declarate de pârâții SC C. SRL și D. împotriva sentinței civile nr. 1248 din 21 iunie 2011, asupra legalității și temeiniciei soluției de admitere a acțiunii principale formulată de reclamantele-pârâte A. și SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL, D. și O.S.I.M. și a cererii reconvenționale din acțiunile conexe, formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL în sensul anulării mărcii XX, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I., efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al Mărcilor, și a soluției de respingere ca neîntemeiate a acțiunilor principale conexe, introduse de pârâtul-reclamant D., care fac obiectul Dosarelor nr. x/3/2010 și x/3/2010.

Curtea nu mai are a se pronunța asupra cererii formulate de pârâta SC B. SRL împotriva reclamantului-pârât D., privind anularea desenului industrial din 28 ianuarie 2010 (ZZ. constând în reprezentarea unui papagal plasat într-o elipsă albă, pe fond albastru), asupra cererii în contrafacerea acestui desen, formulat de reclamantul D. în dosarele conexe și nici asupra cererii conexe formulate de reclamantul-pârât D. în Dosarul nr. x/3/2010 privind anularea desenului industrial WW. protejat în favoarea pârâtei SC B. SRL în baza cererii depuse la 10 februarie 2010, depozit reglementar.

Prin sentința civilă apelată tribunalul a dispus anularea mărcii XX considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, în redactarea în vigoare la momentul depozitului, 2 aprilie 2009, reținând că suntem în ipoteza în care reclamantele invocă o folosință anterioară a semnului XX în activitatea comercială desfășurată pe piața semințelor comestibile - reclamanta H. în calitate de societate comercială de naționalitate bulgară ce are ca obiect de activitate (printre altele) exportul de produse agricole pe piața din România, respectiv de produse de floarea-soarelui și dovleac, prăjite și împachetate, sub semnul XX, iar reclamanta SC B. SRL în calitate de distribuitor al acestor produse în România - și a mai reținut conivența frauduloasă dintre pârâta SC C. SRL și pârâtul D. la momentul înregistrării mărcii în discuție.

Tribunalul nu a reținut faptul că suntem în ipoteza conflictului dintre numele comercial al reclamantei H. și marca XX înregistrată de pârâta SC C. SRL, cesionar fiind pârâtul D., a cărei anulare se cere, ci a reținut faptul că alegerea acestei denumiri pentru a fi înregistrată ca marcă nu poate fi explicată în mod logic decât ca un act de uzurpare a semnului, deci ca un indiciu al existenței rele-credințe, în condițiile în care, a arătat tribunalul, denumirea XX din cadrul numelui comercial al reclamantei H. este una fantezistă și este folosită în activitatea comercială a acestei societăți din anul 1991. Din această perspectivă, este relevantă îndrumarea dată prin decizia de casare, prin care instanța de recurs a arătat că este prioritar a se stabili de către instanța de rejudecare premisa de analiză a cererii de anulare a mărcii pentru rea-credință, în sensul dacă speța de față ridică problema unui conflict între numele comercial al reclamantei H. și marca a cărei anulare se cere, sau problema unui conflict între folosirea unui semn identic sau similar (XX) „pentru produse” și marcă.

Examinând motivarea cererii de chemare în judecată principale (ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2010), a primului capăt din cererea reconvențională formulată de SC B. SRL în dosarul conex x/3/2010 și de H. în dosarul conex x/3/2010, Curtea a reținut că reclamantele H. și SC B. SRL își întemeiază cererea de anulare a mărcii XX pe împrejurarea că folosesc acest semn pentru a-și distinge produsele pe care le comercializează în România cu mult înainte de data depozitului mărcii în discuție, că nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantele nu au invocat protecția propriului nume comercial în raport de marca a cărei anulare o solicită și nici dispozițiile art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, iar referirile la denumirea societății reclamante de naționalitate bulgară sunt făcute exclusiv cu scopul reliefării îndeplinirii condiției relei-credințe a solicitantului și a conivenței dintre acesta și cesionar.

Prin urmare, respectând îndrumarea dată prin decizia de casare, Curtea a constatat că prin acțiunile formulate, reclamantele au opus cererii de înregistrare a mărcii XX folosirea unui semn identic pentru aceleași produse, pe aceeași piață a semințelor comestibile, iar nu protecția numelui comercial al societății reclamante de naționalitate bulgară. În consecință, raportat la principiul disponibilității reflectat în motivarea în fapt și în drept a cererilor de chemare în judecată cu care reclamanții au investit instanța, Curtea a constatat că speța de față supune jurisdicției instanței ipoteza în care, la momentul depunerii cererii de înregistrare, mai mulți producători utilizau pe piață semne identice sau similare pentru produse identice sau similare ce pot conduce la confuzie cu semnul a cărei înregistrare se solicită.

De asemenea, respectând îndrumarea dată prin decizia de casare, Curtea a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe de fond cu privire la reținerea relei-credințe la înregistrarea mărcii XX din 2 aprilie 2009, în raport de criteriile definite în hotărârea C.J.U.E.

din data de 11 iunie 2009 în cauza C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH, respectiv: cunoașterea „faptului relevant" (elementul obiectiv), intenția frauduloasă (elementul subiectiv) și gradul de protecție juridică de care se bucură atât semnul reclamantelor-intimate cât și marca a cărei înregistrare se solicită a fi anulată, iar momentul pertinent pentru aprecierea existenței relei-credințe a solicitantului este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii - în speță 2 aprilie 2009. În ceea ce privește cunoașterea „faptului relevant" (elementul obiectiv), prin decizia de casare, instanța supremă a arătat că, deși recurenții-pârâți nu au formulat critici cu privire la îndeplinirea primei cerințe de analiză a relei-credințe, ci au susținut numai faptul că reținerea numai a acestui criteriu nu este suficientă pentru demonstrarea relei-credințe, urmează ca instanța de rejudecare să aprecieze dacă este necesară reevaluarea acestei cerințe în contextul dezlegărilor date prin decizia de casare.

Prin sentința apelată tribunalul a reținut a fi îndeplinită această condiție, din perspectiva faptului că părțile dosarului sunt competitori pe aceeași piață relevantă, respectiv piața semințelor comestibile, astfel încât, în calitate de profesioniști, se prezumă că sunt informați atât asupra produselor cât și asupra mărcilor utilizate pe aceeași piață. Or, a mai arătat tribunalul, produsul comercializat de reclamanta SC B. SRL sub semnul XX este vândut pe piața românească începând din anul 2007, deci cu doi ani înainte de înregistrarea mărcii contestate. Având în vedere dezlegările date prin decizia de casare, Curtea a reținut că verificarea acestei condiții trebuie realizată în mod distinct față de cei doi pârâți, situația juridică a fiecăruia - solicitant, respectiv cesionar al mărcii contestate - impunând o asemenea distincție.

În ceea ce-l privește pe solicitantul mărcii, Curtea a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect îndeplinirea acestei condiții, pe baza prezumției cunoașterii faptului relevant dedusă din durata îndelungată de utilizare pe teritoriul României de către intimatele-reclamante a semnului XX, prezumție la care face referire C.J.U.E. la parag. 39 din hotărârea menționată mai sus, coroborată că celelalte probe administrate în cauză, analizate în continuare.

Astfel, faptul că apelanta-pârâtă SC C. SRL a fost înființată la data de 22 decembrie 1994 și are ca obiect de activitate principal comerțul cu ridicata al produselor lactate, ouă, uleiuri și grăsimi comestibile, printre cele secundare regăsindu-se și comerțul cu ridicata a cerealelor, semințelor etc. Conform situațiilor financiare depuse la dosarul de apel, rejudecare, apelanta-pârâtă SC C. SRL realiza, la nivelul anului 2009, o cifră de afaceri de 65 milioane de RON (15,4 milioane de euro) și un profit net de 1 milion de RON. În data de 2 aprilie 2009 apelanta-pârâtă SC C. SRL a depus spre înregistrare marca XX, individuală, verbală, pentru clasele 29, 31 și 35 de produse și servicii conform Clasificării de la Nisa (clasa 29 - semințe prăjite și neprăjite, sărate și nesărate, de floarea-soarelui și dovleac, alune prăjite, fistic, extract din fructe, legume, conservate, uscate și fierte, uleiuri și grăsimi comestibile).

Împrejurarea că apelanta-pârâtă SC C. SRL trebuia să aibă cunoștință despre faptul că intimatele-reclamante utilizau în România un semn identic (XX) pentru produse identice este reținută a fi dovedită prin aplicarea prezumției de cunoaștere: „o prezumție de cunoaștere de către solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută, această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare” (cauza C-529/07, parag.

39). Intimatele-reclamante H. și SC B. SRL au făcut cu prisosință dovada unei durate semnificative de utilizare a semnului și de comercializare a produselor purtând marca XX pe teritoriul României, din probatoriul administrat rezultând că, la data depozitului (02 aprilie 2009), acestea desfășurau activități de comerț cu semințe de floarea-soarelui în România, sub semnul XX, încă din anul 2007. Aceste probe constau în: contractele de distribuire din data de 03 martie 2007 și 01 februarie 2009 dintre intimatele-reclamante, prin care prima reclamantă, în calitate de producător se obliga să vândă celei de-a doua reclamante, în calitate de distribuitor pe întreg teritoriul României, gama de semințe XX, contractele de distribuire fiind încheiate pe câte o perioadă de 10 ani, coroborate cu facturile depuse la dosarul de recurs, ce reprezintă dovada executării efective a celor două contracte de distribuire, dintre furnizorul H. și distribuitorul SC B. SRL, precum și cu facturile aflate la dosarul de fond, înscrisuri prin care intimata-reclamantă SC B. SRL a făcut dovada distribuirii pe piața din România a produselor semințe de floarea-soarelui, sub semnul XX.

Curtea a apreciat că prin aceste mijloace de probă intimatele-reclamante au reușit să demonstreze atât o durată îndelungată de folosire a semnului XX pentru individualizarea în comerț a produselor proprii, anterior depozitului mărcii contestate (respectiv cu doi ani înainte de data depunerii spre înregistrare ca marcă a semnului identic XX), cât și o utilizare intensivă, având în vedere cantitățile mari de produse ce au fost distribuite (21.000 buc, 30.000 buc, 7.500 buc, 12.000 buc, 57.000 buc, pe fiecare factură) cât și constanța de distribuire pe perioada anilor 2007-2009 (facturile fiind emise și la diferență de 1 zi, de ex. factura din 30 martie 2009 pentru 30.000 buc. de semințe de floarea soarelui XX 60 gr.

și factura din 1 aprilie 2009 pentru 21.000 buc. de semințe de floarea soarelui XX). În consecință, aplicând prezumția cunoașterii faptului relevant dedusă din durata îndelungată și constantă de utilizare pe teritoriul României de către intimatele-reclamante a semnului XX, coroborată cu probele expuse mai sus, rezultă că este dovedită îndeplinirea condiției cunoașterii faptului relevant în persoana solicitantului mărcii. În ceea ce-l privește pe cesionarul mărcii contestate, Curtea a constatat că se impune și analiza acestei condiții, din perspectiva îndrumării date de instanța de recurs, în sensul de a analiza toți factorii relevanți în speță (or, Curtea consideră ca fiind un astfel de factor relevant inclusiv conduita cesionarului mărcii), dar și de a se pronunța cu privire la cauza cesiunii mărcii.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că și apelantul-pârât D. cunoștea, la data de referință 02 aprilie 2009 cât și, implicit, la data cesiunii, faptul că intimatele-reclamantele foloseau semnul XX pentru un produs identic celui vizat în activitatea comercială a apelantului-pârât, Curtea reținând îndeplinirea acestei condiții și în persoana cesionarului mărcii ca urmare a dovedirii raporturilor concurențiale dintre părți, la data depozitului. Astfel, se reține ca dovedit faptul că intimatele-reclamante și apelantul-pârât D. sunt operatori economici pe aceeași piață relevantă, existând raporturi concurențiale între aceste părți.

Probele care susțin concluzia de mai sus sunt următoarele: Potrivit extrasului-furnizare de informații emis de Oficiul Registrului Comerțului din dosarul de fond nr. x/3/2010, apelantul-pârât a deținut calitatea de asociat unic și administrator al SC I. SRL, înființată la data de 11 noiembrie 1991 ca societate cu răspundere limitată. Potrivit aceluiași extras, apelantul-pârât a deținut calitatea de asociat unic și administrator și al SC J. SRL, înființată la data de 17 decembrie 1991 ca societate cu răspundere limitată.

Potrivit licențelor de fabricație din 9 martie 2007 emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației SC K. SRL a dobândit licențe „pentru fabricarea altor produse alimentare: alune, semințe, etc.), respectiv pentru „activități de ambalare de produse alimentare”, ambele la unitatea de producție din București, sector 2. De asemenea, prin autorizațiile sanitare de funcționare, licențele de fabricație și certificatele LAREX depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul la dosarul de fond nr. x/3/2010, emise în perioada 1997-2005, apelantul-pârât a dovedit faptul că SC I. SRL deținea, la aceeași adresă din București, sector 2, licență de fabricație pentru „fabricarea semințelor prăjite și sărate din floarea-soarelui și dovleac”, având de asemenea la aceeași adresă și un spațiu depozit materie primă, spațiu prăjire și spațiu ambalare.

Din examinarea conținutului certificatelor Larex Curtea reține că denumirea produsului fabricat de apelantul-pârât ca asociat unic al SC I. SRL era aceea de „Semințe de floarea-soarelui coapte și prăjite”, fără folosirea vreunui semn distinctiv pe ambalajele acestor produse sau prin care acesta să-și distingă produsele de cele ale altor comercianți și care să garanteze consumatorului identitatea originii produsului respectiv; iar descrierea produsului, respectiv a ambalajului, era următoarea: „Pungi de material plastic termosudate, etichetate, inscripționate în limba română. Nume producător SC I. SRL”; în condițiile în care prin înscrisul se dovedește faptul că în descrierea ambalajului se înscriu inclusiv denumirile înscrise pe ambalaj (ce pot fi utilizate cu funcția de marcă), ca de ex.

„Alune pentru bere VV cu sare” sau „Alune pentru bere VV picante”. Se mai reține ca relevant, din perspectiva relațiilor concurențiale pe aceeași piață, a înscrisului, ce reprezintă un buletin de analiză a probelor de semințe de floarea-soarelui prezentate de SC I. SRL Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, faptul că produsele respective provin din import Moldova. Toate aceste probe dovedesc faptul că, prin intermediul societăților SC J. SRL, SC K. SRL și SC I. SRL, apelantul-pârât desfășura activități de producție, ambalare și comerț cu produsele semințe din floarea-soarelui și dovleac, fapt care probează că apelantul-pârât avea calitatea de comerciant pe aceeași piață relevantă, dar și faptul că se afla în relații concurențiale cu intimatele-reclamante.

De aici, Curtea constată că acestuia i se aplică prezumția conform căreia, în calitate de comerciant, trebuia să se informeze și să cunoască despre ce se întâmplă pe piața pe care își desfășura activitatea, un comerciant având obligația de a fi onest cu sine-însuși și cu concurența. În ceea ce privește intenția frauduloasă (elementul subiectiv) ca și criteriu în aprecierea relei-credințe la momentul înregistrării mărcii XX din 2 aprilie 2009, tribunalul a arătat motivele de fapt pe care și-a bazat concluzia în sensul că a existat o conivență frauduloasă între cei doi pârâți, faptul că semnul înregistrat ca marcă este identic cu cel folosit anterior, pe aceeași piață, o perioadă semnificativă de timp, și că este înregistrat pentru produse identice.

În ceea ce-l privește pe solicitantul mărcii, Curtea a reținut că tribunalul a apreciat în mod corect îndeplinirea acestei condiții, pe baza circumstanțelor obiective ale cauzei. Având în vedere faptul că intenția este un element subiectiv, Curtea a analizat temeinicia hotărârii apelate prin raportare la circumstanțele obiective ale cauzei, constând în: - istoricul semnelor în conflict; - istoricul relației dintre părțile litigante; - activitatea derulată de ambele părți, atât anterior cât și ulterior înregistrării mărcii.

În ceea ce privește istoricul semnelor în conflict, Curtea a făcut trimitere la probele analizate în cele ce preced, din care a tras concluzia că intimatele-reclamante H. și SC B. SRL au folosit o perioadă îndelungată anterior depozitului semnul XX, prin aplicarea acestui semn pe ambalajele produselor comercializate pe teritoriul României, pentru individualizarea în comerț a produselor proprii și garantarea originii lor comerciale în raport cu consumatorii, dar și prin aplicarea acestui semn pe facturi pentru individualizarea produselor (sub acest aspect, Curtea nu a avut în vedere semnul XX din cadrul numelui comercial menționat în antetul facturilor sau pe ștampila comerciantului, ci semnul ce individualizează în concret produsele obiect al operațiunilor descrise în facturi).

În schimb, apelanta-pârâtă a mărturisit la interogatoriul administrat de reclamante că nu a folosit niciodată în activitatea comercială semnul XX. În ceea ce privește activitatea derulată atât anterior, cât și ulterior înregistrării mărcii, se reține faptul că nu există nicio probă privind utilizarea acestui semn de către apelanta-pârâtă SC C. SRL, nici anterior, nici ulterior înregistrării mărcii, de unde Curtea a tras concluzia că apelanta-pârâtă nu a înregistrat marca XX în scopul de a o utiliza efectiv pentru produsele/serviciile din clasele 29, 31 și 35 și, deci, că marca înregistrată nu și-a îndeplinit nici un moment funcțiile sale specifice. Susținerea apelantei-pârâte SC C. SRL din motivele de apel - în sensul că intenția sa de la data depozitului a fost aceea de a folosi marca XX în cadrul unui proiect propus de departamentul de marketing nu a fost sprijinită de nici un mijloc de probă.

În aceste condiții, Curtea a considerat că în mod corect a observat tribunalul faptul că alegerea de către apelanta-pârâtă SC C. SRL, în aprilie 2009, a semnului XX pentru a fi înregistrat ca marcă, pentru produsele/serviciile din clasele 29, 31 și 35, nu este întâmplătoare - atât timp cât denumirea XX este una fantezistă, cât acest element verbal face parte din numele comercial al intimatei-reclamante începând cu anul 1991 și atât timp cât aceasta a recunoscut fără nicio rezervă faptul că nu a folosit niciodată acest semn în activitatea sa comercială ci, dimpotrivă, în aceste condiții, se califică drept un act deliberat, prin care a urmărit cu rea-credință să eludeze regulile concurenței neloiale, urmărind să înlăture un concurent de pe piață, folosindu-se de efectul atributiv al depozitului.

În ceea ce-l privește pe cesionarul mărcii contestate, Curtea a reținut că instanța de recurs a dat îndrumări instanței de rejudecare în sensul de a se pronunța cu privire la cauza cesiunii mărcii. În acest sens, Curtea a reținut că probele administrate în cauză au demonstrat faptul că, folosindu-se de un procedeu care în sine nu este contrar legii [cesiunea fiind una din modurile de transmitere a drepturilor asupra unei mărci permise de lege, la art. 40 alin. (1) din Legea nr. 84/1998], apelantul-pârât D. a urmărit în realitate să fraudeze interesele legitime ale concurenților săi pe aceeași piață a comerțului cu semințe de floarea-soarelui și să-i împiedice să obțină înregistrarea acestui semn.

Față de probele administrate în cauză, enunțate de instanță, s-a reținut că, ulterior depozitului și anterior cesiunii mărcii, apelantul-pârât a urmărit să-și aproprieze denumirea XX, prin înregistrarea unui nume de domeniu și a unor societăți comerciale cu această denumire, pentru a da o aparență de legalitate operațiunii de cumpărare a mărcii XX, deși Curtea a reținut în cele ce preced faptul că acesta cunoștea folosirea anterioară a acestui semn în activitatea comercială a intimatelor-reclamante pe aceeași piață, concurentă, a semințelor de floarea-soarelui.

Elementul verbal XX este unul fantezist, iar apelantul-pârât nu a oferit nicio explicație logică și rațională pentru care a ales să utilizeze acest semn în componența numelui societății comerciale și a numelui de domeniu pe care le-a înregistrat ulterior momentului depozitului, în condițiile în care nu a dovedit folosirea acestui semn nici anterior acestui moment, fapt pentru care Curtea constată că sunt întemeiate susținerile intimatelor-reclamante potrivit cărora activitatea apelanților nu poate fi calificată decât ca una de uzurpare a unui semn folosit de intimate cu titlu de marcă pe teritoriul României, pentru a-și diferenția produsele proprii de cele ale altor întreprinderi și de a garanta consumatorilor originea produsului.

Intenția frauduloasă a apelantului-pârât de a beneficia de popularitatea produselor semințe de floarea soarelui comercializate de intimatele-reclamante sub semnul XX reiese atât din copierea desenului ambalajului în care intimatele comercializează aceste produse (Curtea are în vedere faptul că soluția de admitere a acțiunii formulate de SC B. SRL împotriva apelantului reclamant-pârât D. privind anularea desenului industrial din 28 ianuarie 2010 a rămas irevocabilă prin decizia de casare), cât și din faptul că pe ambalajele proprii este înscrisă mențiunea conform căreia țara de origine a produselor este Bulgaria. Curtea a respins susținerea apelantului-pârât D. conform căreia a utilizat semnul XX în activitatea comercială, anterior depozitului, ca fiind nesusținută din punct de vedere probator.

În sprijinul acestei afirmații, apelantul-pârât a depus la dosar înscrisuri, pe care Curtea le-a înlăturat deoarece nu făceau nicio referire la denumirea produsului, în speță, la marca XX.

Contractul de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 2005, prin care SC I. SRL (al cărei asociat unic este apelantul-pârât D.) cumpăra ambalaje de la SC J. (al cărei asociat unic este de asemenea apelantul-pârât D.), conform graficii realizate de D., a rămas fără obiect din punct de vedere probator, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil soluția de anulare a desenului industrial înregistrat în favoarea apelantului-pârât D. din 28 ianuarie 2010, pe motiv că nu îndeplinea condițiile esențiale privind noutatea și caracterul individual în raport de documentul distructiv de noutate reprezentat de marca comunitară solicitată la înregistrare de intimata-reclamantă H. la data de 03 iulie 2009, facturile din 3 august 2006 și din 5 august 2006 dovedesc doar realizarea unei operațiuni de transfer a bunurilor menționate în cele două facturi, la aceeași adresă, împrejurarea de fapt care este irelevantă din perspectiva consumatorului, deoarece acesta nu are posibilitatea de a lua la cunoștință despre folosirea semnului menționat pe facturile în discuție, în mod efectiv, prin punere pe piață, iar nu în interiorul aceluiași sediu al unor persoane juridice controlate de aceeași persoană fizică.

Sub aspectul gradului de protecție juridică de care se bucură atât semnul reclamantelor-intimate cât și marca a cărei înregistrare se solicită a fi anulată, instanța de apel a apreciat că intimatele-reclamante folosesc semnul neînregistrat XX cu funcția de marcă, în scopul de a-și diferenția produsele sau serviciile de cele ale altor întreprinderi, iar apelantul-pârât D. a folosit acest semn înregistrat, pentru a formula 6 opoziții la OHIM contra înregistrării unor mărci comunitare, 3 plângeri penale, notificări și sesizări la Autoritatea Națională a Vămilor, toate formulate după data cumpărării mărcii. Piața