ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 1212/2016

Prin cererea

înregistrată la data de

12 martie 2010 pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010,

reclamantele A.

și SC B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL, D.

și Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea

înregistrării mărcii individuale verbale XX cu dată a începerii

protecției 02 aprilie 2009, publicarea hotărârii în B.O.P.I.,

efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al

Mărcilor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii

s-a arătat că în anul 1991 a fost înființată societatea E.,

persoană juridică bulgară, având ca proprietar pe F., iar în anul

2001 societatea și-a schimbat denumirea în A., fiind preluată de G., păstrându-și

denumirea și acționariatul până în prezent. Societatea are ca obiect

de activitate, printre altele, și operațiuni de import-exportul de produse

agricole, producția de alimente și produse agricole, achiziționare,

comerț cu semințe de floarea soarelui și dovleac (prăjite și

împachetate), nuci etc., realizând exporturi de astfel de produse în țări

ca România, Grecia, Turcia, Germania, SUA etc. Comerțul cu semințe de

floarea soarelui prăjite și ambalate s-a realizat și se realizează

sub denumirea XX și în ambalajul prezentat de reclamante, arătându-se

că sunt singurii producători din Bulgaria ai produselor ce poartă

denumirea XX.

Pentru distribuirea

produsului XX în România - semințe de floarea soarelui prăjite și

ambalate - reclamanta A. a încheiat la data de 03 martie 2007 un contract de distribuire

cu SC B. SRL. Obiectul acestui contract, conform art. 2.1., este „vânzarea de către

producător/vânzător a gamei de semințe XX, având sortimentele și

caracteristicile detaliate în anexă, acordând distribuitorului drepturi la

desfacerea acestora în interiorul teritoriului prevăzut de prezentul contract,

în afară de cazul în care producătorul nu-și dă acordul scris

ca distribuitorul să le vândă și în afara lui”, durata contractului

fiind de 10 ani (art. 3.1. din contract).

Începând cu data

de 01 februarie 2009, distribuirea gamei de semințe XX în România s-a realizat

prin intermediul SC B. SRL, încheindu-se în acest sens un nou contract de distribuire.

Produsele reclamantelor au fost bine primite de către consumatorii români,

dovadă fiind volumul mare de astfel de produse distribuite pe piața românească.

Cantitatea de semințe vândute începând cu anul 2007 a crescut continuu, iar

pentru promovarea produsului pe piața din România au folosit ambalaje cu aceleași

semne distinctive pe care le folosesc și în Bulgaria, și în alte țări,

respectiv ambalajul având fondul albastru, cuvântul XX scris cu roșu, o elipsă

înclinată, în a cărei parte dreaptă este inserat un papagal pe o

creangă verde, iar pe coada acestuia sunt inscripționate literele DS (inițialele

denumirii societății E.), iar pe verso, într-un dreptunghi de culoare

galbenă, același papagal și elemente figurative la o dimensiune de

½ din figura aflată pe parte din față a ambalajului.

S-a mai învederat

că la data de 02 aprilie 2009, pârâta SC C. SRL a depus la O.S.I.M. o cerere

de înregistrare marcă, ce a format obiectul depozitului reglementar M 2009

02601, solicitând înregistrarea mărcii individuale verbale XX, cuvânt care

intră în alcătuirea semnului combinat folosit de reclamantă ca marcă

și în denumirea societății reclamante.

La data de 25

iunie 2009, O.S.I.M. a dispus înregistrarea mărcii verbale individuale XX pentru

următoarele clase de produse și servicii: a) Clasa 29 - Semințe prăjite

și neprăjite, sărate și nesărate, de floarea soarelui și

dovleac, alune prăjite, fistic; extracte din fructe, legume, conservate, uscate

și fierte, uleiuri și grăsimi comestibile; b) Clasa 31 - Produse

agricole, horticole, forestiere și cereale, necuprinse în alte clase, semințe,

în special, semințe de floarea soarelui și dovleac, alune, fistic, arahide;

alimente pentru animale etc.) Clasa 35 - Regruparea în avantajul terților a

produselor menționate mai sus (cu excepția transportului lor) permițând

consumatorilor să le vadă și să le cumpere comod; publicitate

în domeniu.

La data de 28

ianuarie 2010, în B.O.P.I. nr. 1/2010 a fost publicată cesiunea mărcii

verbale individuale XX de la titularul SC C. SRL la cesionarul (persoană fizică)

D.

La data de 23

februarie 2010, reclamanta A. a fost notificată de către D., solicitându-se

retragerea de pe piață a produselor care ar purta ilegal marca XX.

Întrucât înregistrarea

mărcii XX de către pârâtul SC C. SRL s-ar fi făcut cu rea-credință,

consideră că se impune anularea înregistrării pentru acest motiv,

în conformitate cu art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Cu privire la

aspecte relevante pentru speța de față care relevă reaua-credință

a solicitantului SC C. SRL și conivența dintre aceasta și cesionarul

D., reclamantele au arătat că pârâta SC C. SRL, care a solicitat cu rea-credință

înregistrarea mărcii individuale verbale XX, nu a folosit niciodată în

activitatea sa comercială marca înregistrată XX, ci a procedat la înregistrarea

mărcii exclusiv în vederea vânzării acesteia. La șase luni după

înregistrarea mărcii individuale verbale XX, SC C. SRL a cesionat marca persoanei

fizice D. La data de 17 decembrie 2009, D. a înființat societatea SC H. SRL

și folosește marca XX aplicată pe produsele pe care le comercializează,

respectiv semințe ambalate.

Reclamantele au

arătat că reaua-credință a actualului titular al mărcii

individuale XX reiese, fără putință de tăgadă, din

împrejurarea că D., actualul titular al mărcii verbale individuale XX,

a înființat, la data de 17 decembrie 2009, societatea care folosește marca

a cărei anulare se solicită după denumirea reclamantelor. Societatea

înregistrată de pârâtul D. poartă denumirea SC H. SRL, iar denumirea societății

reclamante, folosită din 2001, este A. Pe lângă „furtul” semnului, al

denumirii societății, actualul titular al mărcii și-a însușit

și ambalajul pe care îl folosesc reclamantele în vederea distribuirii produselor

lor, inclusiv în România. Astfel, fiind singurii producători ai acestui produs,

aceasta constituie dovada că D. cunoștea atât produsul, cât și producătorul.

Fată de cele

mai sus, în opinia reclamantelor, rezultă că înainte de comercializarea

de către pârâtă a produselor purtând semnul XX, înregistrat de către

pârâtă, același semn era folosit în Bulgaria începând cu anul 1991, iar

în România, începând cu anul 2007; înregistrarea mărcii XX s-a făcut deci

în frauda drepturilor anterioare ale reclamantei; semnul înregistrat nu este creația

pârâtei; semnele sunt aproximativ identice, așa cum rezultă cu evidență

din compararea ambalajelor care conțin aceleași semne figurative (diferențele

fiind practic nesemnificative), astfel încât consumatorul nu poate face distincția

între cele două ambalaje; scopul înregistrării semnului ca marcă

nu a fost acela ca pârâta să-și deosebească/identifice produsele

de cele alte altor comercianți, iar scopul evident al înregistrării a

fost acela de a beneficia de cota de piață pe care produsul reclamantelor

o avea deja în România, de faptul că produsul era cunoscut și apreciat

la momentul formulării cererii de înregistrare și de eliminare de pe piața

românească a adevăratului titular al mărcii XX, iar atitudinea pârâtei

de după înregistrarea mărcilor demonstrează din plin acest fapt;

cel care a solicitat înregistrarea mărcii și cesionarul mărcii sunt

profesioniști, deci cunoscători a ceea ce se petrece pe piața produselor

din semințe de floarea soarelui, astfel că și conduita lor trebuie

examinată și evaluată în consecință. Un profesionist în

acest domeniu este, fără îndoială, informat atât în privința

produselor, cât și a mărcilor utilizate, asemănarea dintre semnele

folosite de reclamante și marca înregistrată de către pârâtă

neputând fi pusă pe seama unei simple întâmplări.

Reaua-credință

a pârâtului, dar și a cesionarului rezultă, în opinia reclamantelor, și

din preluarea altor elemente figurative folosite, precum și din înființarea

de către cesionar în România a unei societăți ce a preluat aproape

în totalitate numele comercial E. și prescurtarea acestei denumiri, respectiv

literele DS și, nu în ultimul rând, trebuie arătat faptul că cesionarul

indică originea produselor sale prin cuvintele „țara de origine Bulgaria”.

Totodată,

în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au invocat criteriile

de apreciere a relei-credințe în cererea de anularea a înregistrării a

unei mărci pentru acest motiv, ce reies din jurisprudența C.J.U.E., cu

referire expresă la hotărârea pronunțată în Cauza Lindt.

În drept, cererea

de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Prin cererea înregistrată

la data de 08 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta SC B. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

în sarcina pârâtei interzicerea comercializării produselor constând în semințe

de floarea soarelui care poartă pe ambalaj marca XX și/sau produse care

poartă pe ambalaj desenul industrial constând într-un papagal, în varianta

înregistrată de reclamantul D. la O.S.I.M. din 28 ianuarie 2010 (YY), sub sancțiunea

plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere

în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta

să ceară tuturor distribuitorilor săi și vânzătorilor cu

amănuntul să sisteze și să retragă de pe piața produsele

purtând marca XX și/sau YY; obligarea pârâtei să retragă pe cheltuiala

sa produsele purtând marca XX sau YY aflate în prezent pe piață, sub sancțiunea

plății de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere

în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să fie obligată pârâta

să publice pe cheltuiala proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința

ce se va pronunța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul D. a arătat motivele

de fapt și de drept ale acțiunii în contrafacerea mărcii sale și

a desenului industrial înregistrat în favoarea sa.

Pârâta SC B. SRL

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată

ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC B. SRL

a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat anularea

înregistrării mărcii individuale verbale XX (solicitând citarea în cauză

și a O.S.I.M., iar în calitate de pârâtă și a SC C. SRL, ca titular

inițial al mărcii a cărei anulare se cere), invocând, în esență,

aceleași motive ca cele susținute prin acțiunea anterioară promovată

împreună cu reclamanta A., înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010, temeiul cererii de anulare a mărcii

fiind identic, art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998; publicarea hotărârii

de anulare a înregistrării mărcii în B.O.P.I. și efectuarea mențiunii

de anulare în Registrul Național al Mărcilor.

De asemenea, prin

aceeași cerere reconvențională, pârâta reclamantă SC B. SRL

a solicitat și anularea înregistrării desenului industrial (constând în

reprezentarea unui papagal) înregistrat la 28 ianuarie 2010 de O.S.I.M. în favoarea

reclamantului-pârât D. (sub denumirea ZZ), pentru lipsa noutății și

a caracterului individual al desenului pentru, în baza art. 22 alin. (3) lit.

a) și c) din Legea nr. 129/1992, pentru încălcarea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) – (4) din același act normativ, dar și pentru aceea că

încorporează în conținutul său un alt drept de proprietate industrială

protejat; să se dispună obligarea pârâtului să solicite tuturor distribuitorilor

și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă

de pe piață produsele purtând marca XX și/sau desenul YY; să

fie obligat să retragă de pe piață, pe cheltuiala sa, produsele

purtând marca XX și/sau desenul YY sub sancțiunea plății de

daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii

acestei obligații și să se dispună obligarea aceluiași

pârât să publice pe cheltuiala proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința

ce se va pronunța.

În susținerea

cererii de anulare a înregistrării desenului industrial, pârâta-reclamantă

SC B. SRL a arătat, că desenul înregistrat în favoarea reclamantului-pârât

D. a fost făcut public înainte de înregistrare, ceea ce reprezintă o împrejurare

distructivă de noutate; acest desen a fost făcut public de furnizorul

pârâtei-reclamante (A.) la data de 03 iulie 2009, când acesta a formulat la O.H.I.M.

o cerere de înregistrare ca marcă a părții frontale a ambalajului

în care distribuia produsul (semințe) XX.

Nici cerința

caracterului individual al desenului nu este îndeplinită (față de

prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992), întrucât acesta este identic

cu cel utilizat de pârâta-reclamantă în activitatea sa comercială și,

mai mult decât atât, face parte din marca combinată depusă spre înregistrare

la O.H.I.M. de către furnizorul său, societatea din Bulgaria.

Comparând desenul

înregistrat cu cel deja făcut public, rezultă că ambele sunt folosite

pentru același produse, respectiv semințe; că ambele cuprind forma

geometrică o elipsă și un papagal viu colorat; ambele au drept culoare

de fundal culoarea albastră, mai mult sau mai puțin intensă. Or,

toate aceste aspecte estetice sunt, pentru utilizatorul informat, cel în funcție

de care se face aprecierea întrunirii condițiilor de înregistrare, neesențiale/nesemnificative,

utilizatorul informat fiind unul care cunoaște ambalajele existente pe piață,

natura produsului pe care desenul se aplică, sectorul industrial de care aparține

produsul, gradul de libertate a creatorului modelului etc. Prin urmare, impresia

pe care desenul industrial o lasă asupra consumatorului informat este una identică.

Pârâta-reclamantă

a mai învederat totodată că producătorul semințelor XX, al cărui

distribuitor este, este titularul unei mărci comunitare combinate figurative

înregistrate la O.H.I.M. ce conține papagalul inclus de reclamant în desenul

înregistrat; or, potrivit art. 22 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 129/1992 înregistrarea

unui desen va fi anulată dacă încorporează un drept de proprietate

industrială protejat.

Prin cererea înregistrată

la data de 08 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a

civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

în sarcina pârâtei interzicerea comercializării produselor - semințe de

floarea soarelui care poartă pe ambalaj marca XX și/sau a produselor care

poartă pe ambalaj desenul industrial constând într-un papagal în varianta înregistrată

de reclamantul D. la O.S.I.M. din 28 ianuarie 2010 (YY), sub sancțiunea plății

de daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii

acestei obligații; să fie obligată pârâta să ceară tuturor

distribuitorilor săi și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze

și să retragă de pe piața produsele purtând marca XX și/sau

YY; obligarea pârâtei să retragă pe cheltuiala sa produsele purtând marca

XX sau YY aflate în prezent pe piața sub sancțiunea plății de

daune cominatorii de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii

acestei obligații; să fie obligată pârâta să publice pe cheltuiala

proprie, într-un ziar de mare tiraj, sentința ce se va pronunța și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivarea cererii

reclamantului este identică celei din acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/3/2010, acțiunea

formulată împotriva pârâtei SC B. SRL.

Prin cererea înregistrată

la data de 18 august 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, sub nr. x/3/2010, reclamantul D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

SC B. SRL și O.S.I.M., în temeiul art. 42 din Legea nr. 129/1992, republicată,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înregistrării

desenului industrial cu denumirea WW depozit reglementar din 10 februarie 2010,

depus spre înregistrare de pârâta SC B. SRL și admis la înregistrare prin hotărârea

nr. 21616 emisă de O.S.I.M. – Comisia de Examinare Desene și Modele din

20 iulie 2010; în consecință, să se dispună radierea acestui

desen industrial în registrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci,

motivat de faptul că prin înregistrare au fost încălcate dispozițiile

art. 6, art. 22 alin. (6), art. 22 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 129/1992 republicată

și art. 26 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Legii cu privire la condițiile

examinării în fond a cererii și a admiterii la înregistrate.

Prin încheierile

din data de 09 noiembrie 2010 și 17 mai 2011 Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a dispus conexarea Dosarelor nr. x/3/2010 al Tribunalului București,

secția a III-a civilă, nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția

a V-a civilă și nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, la dosarul de față (nr. x/3/2010).

Primul ciclu procesual

a fost finalizat

prin decizia nr. 341 din 30 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție care a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel în condițiile

în care, prin sentința civilă nr. 1248 din 21 iunie 2011, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, admisese acțiunea principală formulată

de reclamantele-pârâte A. și SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC

C. SRL, D. și O.S.I.M. și cererea reconvențională din acțiunile

conexe, formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL și dispusese anularea

mărcii XX, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I., efectuarea mențiunii

de anulare în Registrul Național al Mărcilor, anularea înregistrării

desenului industrial, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I., efectuarea

mențiunii de anulare în Registrul Desenelor și Modelelor și respinsese,

ca neîntemeiate, acțiunile principale conexe, introduse de pârâtul-reclamant

D., care fac obiectul Dosarelor nr. x/3/2010 și x/3/2010 și acțiunea

principală conexă, introdusă de pârâtul-reclamant D., care face obiectul

Dosarului nr. x/3/2010.

În motivarea acestei

soluții instanța de recurs a reținut că instanța de apel

a ignorat criteriile de evaluare a relei-credințe la înregistrarea mărcii

enunțate de C.J.U.E. în Hotărârea din 11 iunie 2009, pronunțată

în cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth

GmbH), stabilind în acest fel, pentru analiza sa, criterii insuficiente și

neconcordante cu jurisprudența instanței de la Luxemburg.

De asemenea, deși

s-a observat că, în principal, interesează atitudinea subiectivă

a solicitantului înregistrării mărcii, anume a recurentei-pârâte SC C.

SRL, instanța de apel a ignorat faptul că existența relei-credințe

trebuie a se aprecia în mod global, ținând seama de toți factorii relevanți

în speță (parag. 37 din Hotărârea C.J.U.E.). Nu în ultimul rând,

nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului

și semnul a cărui înregistrare se solicită era o cerință

ce trebuia analizată în mod distinct de instanța de apel.

S-au dat îndrumări

ca instanța de rejudecare să stabilească, între premisele de analiză

a cererii de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință,

dacă reclamanta opune folosirea numelui său comercial (H.) pe teritoriul

României și/sau folosirea acestui nume ori a unui semn identic sau similar

(XX) „pentru produse” (în sensul dezlegărilor C.J.U.E. din cauza Céline), întrucât

această dezlegare este utilă și în evaluarea cerinței intenției

frauduloase a solicitantului înregistrării mărcii, fiind necesar a se

determina drepturile legitime a căror fraudare s-ar fi produs prin înregistrarea

mărcii.

Reaua credință

se analizează global. Or, la scurtă vreme după înregistrarea mărcii

(02 aprilie 2009), SC C. SRL a procedat la cesionarea acesteia către recurentul

pârât-reclamant D. (la 28 ianuarie 2010), împrejurare care nu este lipsită

de relevanță în contextul factual al cauzei.

S-a considerat

că se impune analizarea cauzei juridice a cesiunii mărcii (pertinență

infirmată de instanța de apel), cu atât mai mult cu cât la termenul de

judecată din 25 septembrie 2012, curtea de apel a pus în vedere pârâtului D.

să depună la dosar originalul contractului de vânzare-cumpărare din

anul 2005, precum și originalele ambalajelor folosite în comercializarea produsului

în perioada 1997-2000 și, deși pârâtul și-a îndeplinit această

obligație procesuală, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse

la dosarul de apel, instanța nu le-a acordat nicio semnificație.

Având în vedere

că prin pronunțarea deciziei din recurs, anularea înregistrării mărcii

pentru rea-credință nu este soluționată și, cum de dezlegarea

acestei cereri atârnă soluția ce se va da cererilor în contrafacerea acestei

mărci formulate de reclamantului-pârât D. din dosarele conexe (Dosar nr. x/3/2010

al Tribunalului București, secția a V-a civilă, împotriva pârâtei-reclamante

SC B. SRL și nr. x/3/2010 al Tribunalului București, secția a III-a

civilă, împotriva pârâtei H.), s-a considerat că urmează ca acestea

să fie soluționate de instanța de apel cu ocazia rejudecării

apelurilor.

Instanța

de recurs a analizat cu prioritate criticile recurentului cu privire la anularea

desenului industrial (confirmată de instanța de apel), susținute

în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a se putea conchide și cu privire

la cererea în contrafacerea desenului industrial înregistrat din 28 ianuarie 2010

(ZZ constând în reprezentarea unui papagal plasat într-o elipsă albă,

pe fond albastru).

Cu privire la

acest aspect, a apreciat că, față de confirmarea soluției date

cu privire la cererea reconvențională din dosarul conex nr. x/3/2010,

prin care s-a solicitat anularea desenului industrial din 28 ianuarie 2010, înregistrat

în favoarea recurentului D., rezultă că, în rejudecare, instanța

de apel nu va reaprecia asupra cererii în contrafacerea acestuia (capăt de

cerere principal distinct de contrafacerea mărcii verbale XX), formulat de

reclamantul D. în dosarele conexe menționate. Dată fiind anularea desenului

industrial al reclamantului-pârât D. din 21 ianuarie 2010, a fost confirmată

și soluția asupra cererii conexe formulate de acesta în Dosar nr. x/3/2010

prin care a solicitat anularea desenului industrial WW protejat în favoarea pârâtei

SC B. SRL în baza cererii depuse la 10 februarie 2010, depozit reglementar (admis

la înregistrare prin Hotărârea O.S.I.M. nr. 21616 din 20 iulie 2010), nefiind

îndeplinite condițiile art. 22 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 129/1992, dar

și dată fiind întinderea protecției conferite de lege pentru desenul

industrial - reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate,

astfel cum prevede art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992.

În rejudecarea

apelurilor, dosarul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, sub nr. x/3/2010*, la data de 01 aprilie 2015, iar instanța a

analizat factorii pertinenți specifici speței și existenți la

momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă (respectiv

la 2 aprilie 2009), în special împrejurarea că solicitantul are sau trebuie

să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează

un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate produce

confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere; intenția solicitantului

de a-l împiedica pe terț să utilizeze un astfel de semn în continuare,

precum și nivelul de protecție juridică de care beneficiază

semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită

(potrivit criteriilor de identificare a relei-credințe stabilite de C.J.U.E.

în cauza C-529/07).

S-a reținut

că, pentru evaluarea relei-credințe interesează, în principal, atitudinea

subiectivă a solicitantului înregistrării mărcii, anume a pârâtei

SC C. SRL, fără a se ignora de către instanța de apel faptul

că existența relei-credințe trebuie a se aprecia în mod global, ținând

seama de toți factorii relevanți în speță precum intenția

de a împiedica un terț să comercializeze un produs care poate, în anumite

împrejurări, să constituie un element al relei-credințe, iar pe de

altă parte, unicul scop al înregistrării unei mărci doar pentru a

împiedica intrarea pe piață a unui terț, iar nu în acela de a-l utiliza,

constituie elemente ce pot fi relevante în aprecierea rele-credințe (aspecte

menționate în parag. 43 și 44 din cauza Lindt).

Au fost analizate

împrejurările pe care Înalta Curte le-a stabilit ca fiind relevante din perspectiva

ansamblului factorilor pertinenți pe baza cărora se analizează reaua-credință

conform jurisprudenței Lindt, parag. 37, respectiv: faptul că recurenta-pârâtă,

la scurtă vreme după înregistrarea mărcii, a procedat la cesionarea

acesteia către recurentul pârât-reclamant D., el însuși terț față

de această înregistrare la momentul relevant și analiza cauzei juridice

a cesiunii mărcii.

Pentru a se determina

drepturile legitime a căror fraudare s-ar fi produs prin înregistrarea mărcii,

instanța de apel a reținut că, dată fiind anularea desenului

industrial al reclamantului-pârât D. din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a confirmat

și soluția asupra cererii conexe formulate de acesta în Dosarul nr. x/3/2010

prin care a solicitat anularea desenului industrial WW protejat în favoarea pârâtei

SC B. SRL.

În ceea ce privește

limitele rejudecării, astfel cum au fost stabilite prin decizia de casare,

Curtea reține că are a se pronunța, în apelurile declarate de pârâții

SC C. SRL și D. împotriva sentinței civile nr. 1248 din 21 iunie 2011,

asupra legalității și temeiniciei soluției de admitere a acțiunii

principale formulată de reclamantele-pârâte A. și SC B. SRL, în contradictoriu

cu pârâții SC C. SRL, D. și O.S.I.M. și a cererii reconvenționale

din acțiunile conexe, formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL în

sensul anulării mărcii XX, publicarea hotărârii de anulare în B.O.P.I.,

efectuarea mențiunii de anulare în Registrul Național al Mărcilor,

și a soluției de respingere ca neîntemeiate a acțiunilor principale

conexe, introduse de pârâtul-reclamant D., care fac obiectul Dosarelor nr. x/3/2010

și x/3/2010.

Curtea nu mai

are a se pronunța asupra cererii formulate de pârâta SC B. SRL împotriva reclamantului-pârât

D., privind anularea desenului industrial din 28 ianuarie 2010 (ZZ. constând în

reprezentarea unui papagal plasat într-o elipsă albă, pe fond albastru),

asupra cererii în contrafacerea acestui desen, formulat de reclamantul D. în dosarele

conexe și nici asupra cererii conexe formulate de reclamantul-pârât D. în Dosarul

nr. x/3/2010 privind anularea desenului industrial WW. protejat în favoarea pârâtei

SC B. SRL în baza cererii depuse la 10 februarie 2010, depozit reglementar.

Prin sentința

civilă apelată tribunalul a dispus anularea mărcii XX considerând

că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 48 lit. c) din Legea

nr. 84/1998, în redactarea în vigoare la momentul depozitului, 2 aprilie 2009, reținând

că suntem în ipoteza în care reclamantele invocă o folosință

anterioară a semnului XX în activitatea comercială desfășurată

pe piața semințelor comestibile - reclamanta H. în calitate de societate

comercială de naționalitate bulgară ce are ca obiect de activitate

(printre altele) exportul de produse agricole pe piața din România, respectiv

de produse de floarea-soarelui și dovleac, prăjite și împachetate,

sub semnul XX, iar reclamanta SC B. SRL în calitate de distribuitor al acestor produse

în România - și a mai reținut conivența frauduloasă dintre pârâta

SC C. SRL și pârâtul D. la momentul înregistrării mărcii în discuție.

Tribunalul nu

a reținut faptul că suntem în ipoteza conflictului dintre numele comercial

al reclamantei H. și marca XX înregistrată de pârâta SC C. SRL, cesionar

fiind pârâtul D., a cărei anulare se cere, ci a reținut faptul că

alegerea acestei denumiri pentru a fi înregistrată ca marcă nu poate fi

explicată în mod logic decât ca un act de uzurpare a semnului, deci ca un indiciu

al existenței rele-credințe, în condițiile în care, a arătat

tribunalul, denumirea XX din cadrul numelui comercial al reclamantei H. este una

fantezistă și este folosită în activitatea comercială a acestei

societăți din anul 1991.

Din această

perspectivă, este relevantă îndrumarea dată prin decizia de casare,

prin care instanța de recurs a arătat că este prioritar a se stabili

de către instanța de rejudecare premisa de analiză a cererii de anulare

a mărcii pentru rea-credință, în sensul dacă speța de față

ridică problema unui conflict între numele comercial al reclamantei H. și

marca a cărei anulare se cere, sau problema unui conflict între folosirea unui

semn identic sau similar (XX) „pentru produse” și marcă.

Examinând motivarea

cererii de chemare în judecată principale (ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2010),

a primului capăt din cererea reconvențională formulată de SC

B. SRL în dosarul conex x/3/2010 și de H. în dosarul conex x/3/2010, Curtea

a reținut că reclamantele H. și SC B. SRL își întemeiază

cererea de anulare a mărcii XX pe împrejurarea că folosesc acest semn

pentru a-și distinge produsele pe care le comercializează în România cu

mult înainte de data depozitului mărcii în discuție, că nicăieri

în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantele nu au invocat protecția

propriului nume comercial în raport de marca a cărei anulare o solicită

și nici dispozițiile art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția

proprietății industriale, iar referirile la denumirea societății

reclamante de naționalitate bulgară sunt făcute exclusiv cu scopul

reliefării îndeplinirii condiției relei-credințe a solicitantului

și a conivenței dintre acesta și cesionar.

Prin urmare, respectând

îndrumarea dată prin decizia de casare, Curtea a constatat că prin acțiunile

formulate, reclamantele au opus cererii de înregistrare a mărcii XX folosirea

unui semn identic pentru aceleași produse, pe aceeași piață

a semințelor comestibile, iar nu protecția numelui comercial al societății

reclamante de naționalitate bulgară.

În consecință,

raportat la principiul disponibilității reflectat în motivarea în fapt

și în drept a cererilor de chemare în judecată cu care reclamanții

au investit instanța, Curtea a constatat că speța de față

supune jurisdicției instanței ipoteza în care, la momentul depunerii cererii

de înregistrare, mai mulți producători utilizau pe piață semne

identice sau similare pentru produse identice sau similare ce pot conduce la confuzie

cu semnul a cărei înregistrare se solicită.

De asemenea, respectând

îndrumarea dată prin decizia de casare, Curtea a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe de fond cu privire la reținerea

relei-credințe la înregistrarea mărcii XX din 2 aprilie 2009, în raport

de criteriile definite în hotărârea C.J.U.E. din data de 11 iunie 2009 în cauza

C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH, respectiv:

cunoașterea „faptului relevant" (elementul obiectiv), intenția frauduloasă

(elementul subiectiv) și gradul de protecție juridică de care se

bucură atât semnul reclamantelor-intimate cât și marca a cărei înregistrare

se solicită a fi anulată, iar momentul pertinent pentru aprecierea existenței

relei-credințe a solicitantului este cel al depunerii cererii de înregistrare

a mărcii - în speță 2 aprilie 2009.

În ceea ce privește

cunoașterea „faptului relevant" (elementul obiectiv), prin decizia de

casare, instanța supremă a arătat că, deși recurenții-pârâți

nu au formulat critici cu privire la îndeplinirea primei cerințe de analiză

a relei-credințe, ci au susținut numai faptul că reținerea numai

a acestui criteriu nu este suficientă pentru demonstrarea relei-credințe,

urmează ca instanța de rejudecare să aprecieze dacă este necesară

reevaluarea acestei cerințe în contextul dezlegărilor date prin decizia

de casare.

Prin sentința

apelată tribunalul a reținut a fi îndeplinită această condiție,

din perspectiva faptului că părțile dosarului sunt competitori pe

aceeași piață relevantă, respectiv piața semințelor

comestibile, astfel încât, în calitate de profesioniști, se prezumă că

sunt informați atât asupra produselor cât și asupra mărcilor utilizate

pe aceeași piață. Or, a mai arătat tribunalul, produsul comercializat

de reclamanta SC B. SRL sub semnul XX este vândut pe piața românească

începând din anul 2007, deci cu doi ani înainte de înregistrarea mărcii contestate.

Având în vedere

dezlegările date prin decizia de casare, Curtea a reținut că verificarea

acestei condiții trebuie realizată în mod distinct față de cei

doi pârâți, situația juridică a fiecăruia - solicitant, respectiv

cesionar al mărcii contestate - impunând o asemenea distincție.

În ceea ce-l privește

pe solicitantul mărcii,

Curtea a reținut că tribunalul a stabilit

în mod corect îndeplinirea acestei condiții, pe baza prezumției cunoașterii

faptului relevant dedusă din durata îndelungată de utilizare pe teritoriul

României de către intimatele-reclamante a semnului XX, prezumție la care

face referire C.J.U.E. la parag. 39 din hotărârea menționată mai

sus, coroborată că celelalte probe administrate în cauză, analizate

în continuare.

Astfel, faptul

că apelanta-pârâtă SC C. SRL a fost înființată la data de 22

decembrie 1994 și are ca obiect de activitate principal comerțul cu ridicata

al produselor lactate, ouă, uleiuri și grăsimi comestibile, printre

cele secundare regăsindu-se și comerțul cu ridicata a cerealelor,

semințelor etc. Conform situațiilor financiare depuse la dosarul de apel,

rejudecare, apelanta-pârâtă SC C. SRL realiza, la nivelul anului 2009, o cifră

de afaceri de 65 milioane de RON (15,4 milioane de euro) și un profit net de

1 milion de RON.

În data de 2 aprilie

2009 apelanta-pârâtă SC C. SRL a depus spre înregistrare marca XX, individuală,

verbală, pentru clasele 29, 31 și 35 de produse și servicii conform

Clasificării de la Nisa (clasa 29 - semințe prăjite și neprăjite,

sărate și nesărate, de floarea-soarelui și dovleac, alune prăjite,

fistic, extract din fructe, legume, conservate, uscate și fierte, uleiuri și

grăsimi comestibile).

Împrejurarea că

apelanta-pârâtă

SC C. SRL trebuia să aibă cunoștință

despre faptul că intimatele-reclamante utilizau în România un semn identic

(XX) pentru produse identice este reținută a fi dovedită prin aplicarea

prezumției de cunoaștere: „o prezumție de cunoaștere de către

solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau

similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul

a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea

că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută,

această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei

astfel de utilizări. Într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această

utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință

de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare” (cauza C-529/07, parag. 39).

Intimatele-reclamante

H. și SC B. SRL au făcut cu prisosință dovada unei durate semnificative

de utilizare a semnului și de comercializare a produselor purtând marca XX

pe teritoriul României, din probatoriul administrat rezultând că, la data depozitului

(02 aprilie 2009), acestea desfășurau activități de comerț

cu semințe de floarea-soarelui în România, sub semnul XX, încă din anul

2007.

Aceste probe constau

în: contractele de distribuire din data de 03 martie 2007 și 01 februarie 2009

dintre intimatele-reclamante, prin care prima reclamantă, în calitate de producător

se obliga să vândă celei de-a doua reclamante, în calitate de distribuitor

pe întreg teritoriul României, gama de semințe XX, contractele de distribuire

fiind încheiate pe câte o perioadă de 10 ani, coroborate cu facturile depuse

la dosarul de recurs, ce reprezintă dovada executării efective a celor

două contracte de distribuire, dintre furnizorul H. și distribuitorul

SC B. SRL, precum și cu facturile aflate la dosarul de fond, înscrisuri prin

care intimata-reclamantă SC B. SRL a făcut dovada distribuirii pe piața

din România a produselor semințe de floarea-soarelui, sub semnul XX.

Curtea a apreciat

că prin aceste mijloace de probă intimatele-reclamante au reușit

să demonstreze atât o durată îndelungată de folosire a semnului XX

pentru individualizarea în comerț a produselor proprii, anterior depozitului

mărcii contestate (respectiv cu doi ani înainte de data depunerii spre înregistrare

ca marcă a semnului identic XX), cât și o utilizare intensivă, având

în vedere cantitățile mari de produse ce au fost distribuite (21.000 buc,

30.000 buc, 7.500 buc, 12.000 buc, 57.000 buc, pe fiecare factură) cât și

constanța de distribuire pe perioada anilor 2007-2009 (facturile fiind emise

și la diferență de 1 zi, de ex. factura din 30 martie 2009 pentru

30.000 buc. de semințe de floarea soarelui XX 60 gr. și factura din 1

aprilie 2009 pentru 21.000 buc. de semințe de floarea soarelui XX).

În consecință,

aplicând prezumția cunoașterii faptului relevant dedusă din durata

îndelungată și constantă de utilizare pe teritoriul României de către

intimatele-reclamante a semnului XX, coroborată cu probele expuse mai sus,

rezultă că este dovedită îndeplinirea condiției cunoașterii

faptului relevant în persoana solicitantului mărcii.

În ceea ce-l privește

pe cesionarul mărcii contestate,

Curtea a constatat că se impune și

analiza acestei condiții, din perspectiva îndrumării date de instanța

de recurs, în sensul de a analiza toți factorii relevanți în speță

(or, Curtea consideră ca fiind un astfel de factor relevant inclusiv conduita

cesionarului mărcii), dar și de a se pronunța cu privire la cauza

cesiunii mărcii.

Din această

perspectivă, Curtea a constatat că probele administrate în cauză

dovedesc faptul că și apelantul-pârât D. cunoștea, la data de referință

02 aprilie 2009 cât și, implicit, la data cesiunii, faptul că intimatele-reclamantele

foloseau semnul XX pentru un produs identic celui vizat în activitatea comercială

a apelantului-pârât, Curtea reținând îndeplinirea acestei condiții și

în persoana cesionarului mărcii ca urmare a dovedirii raporturilor concurențiale

dintre părți, la data depozitului.

Astfel, se reține

ca dovedit faptul că intimatele-reclamante și apelantul-pârât D. sunt

operatori economici pe aceeași piață relevantă, existând raporturi

concurențiale între aceste părți.

Probele care susțin

concluzia de mai sus sunt următoarele:

Potrivit extrasului-furnizare

de informații emis de Oficiul Registrului Comerțului din dosarul de fond

nr. x/3/2010, apelantul-pârât a deținut calitatea de asociat unic și administrator

al SC I. SRL, înființată la data de 11 noiembrie 1991 ca societate cu

răspundere limitată.

Potrivit aceluiași

extras, apelantul-pârât a deținut calitatea de asociat unic și administrator

și al SC J. SRL, înființată la data de 17 decembrie 1991 ca societate

cu răspundere limitată.

Potrivit licențelor

de fabricație din 9 martie 2007 emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației

SC K. SRL a dobândit licențe „pentru fabricarea altor produse alimentare: alune,

semințe, etc.), respectiv pentru „activități de ambalare de produse

alimentare”, ambele la unitatea de producție din București, sector 2.

De asemenea, prin

autorizațiile sanitare de funcționare, licențele de fabricație

și certificatele LAREX depuse în copie certificată pentru conformitate

cu originalul la dosarul de fond nr. x/3/2010, emise în perioada 1997-2005, apelantul-pârât

a dovedit faptul că SC I. SRL deținea, la aceeași adresă din

București, sector 2, licență de fabricație pentru „fabricarea

semințelor prăjite și sărate din floarea-soarelui și dovleac”,

având de asemenea la aceeași adresă și un spațiu depozit materie

primă, spațiu prăjire și spațiu ambalare.

Din examinarea

conținutului certificatelor Larex Curtea reține că denumirea produsului

fabricat de apelantul-pârât ca asociat unic al SC I. SRL era aceea de „Semințe

de floarea-soarelui coapte și prăjite”, fără folosirea vreunui

semn distinctiv pe ambalajele acestor produse sau prin care acesta să-și

distingă produsele de cele ale altor comercianți și care să

garanteze consumatorului identitatea originii produsului respectiv; iar descrierea

produsului, respectiv a ambalajului, era următoarea: „Pungi de material plastic

termosudate, etichetate, inscripționate în limba română. Nume producător

SC I. SRL”; în condițiile în care prin înscrisul se dovedește faptul că

în descrierea ambalajului se înscriu inclusiv denumirile înscrise pe ambalaj (ce

pot fi utilizate cu funcția de marcă), ca de ex. „Alune pentru bere VV

cu sare” sau „Alune pentru bere VV picante”.

Se mai reține

ca relevant, din perspectiva relațiilor concurențiale pe aceeași

piață, a înscrisului, ce reprezintă un buletin de analiză a

probelor de semințe de floarea-soarelui prezentate de SC I. SRL Institutului

de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, faptul că

produsele respective provin din import Moldova.

Toate aceste probe

dovedesc faptul că, prin intermediul societăților SC J. SRL, SC K.

SRL și SC I. SRL, apelantul-pârât desfășura activități

de producție, ambalare și comerț cu produsele semințe din floarea-soarelui

și dovleac, fapt care probează că apelantul-pârât avea calitatea

de comerciant pe aceeași piață relevantă, dar și faptul

că se afla în relații concurențiale cu intimatele-reclamante.

De aici, Curtea

constată că acestuia i se aplică prezumția conform căreia,

în calitate de comerciant, trebuia să se informeze și să cunoască

despre ce se întâmplă pe piața pe care își desfășura activitatea,

un comerciant având obligația de a fi onest cu sine-însuși și cu

concurența.

În ceea ce privește

intenția frauduloasă (elementul subiectiv) ca și criteriu în aprecierea

relei-credințe la momentul înregistrării mărcii XX din 2 aprilie

2009, tribunalul a arătat motivele de fapt pe care și-a bazat concluzia

în sensul că a existat o conivență frauduloasă între cei doi

pârâți, faptul că semnul înregistrat ca marcă este identic cu cel

folosit anterior, pe aceeași piață, o perioadă semnificativă

de timp, și că este înregistrat pentru produse identice.

În ceea ce-l privește

pe solicitantul mărcii,

Curtea a reținut că tribunalul a apreciat

în mod corect îndeplinirea acestei condiții, pe baza circumstanțelor obiective

ale cauzei.

Având în vedere

faptul că intenția este un element subiectiv, Curtea a analizat temeinicia

hotărârii apelate prin raportare la circumstanțele obiective ale cauzei,

constând în: - istoricul semnelor în conflict; - istoricul relației dintre

părțile litigante; - activitatea derulată de ambele părți,

atât anterior cât și ulterior înregistrării mărcii.

În ceea ce privește

istoricul semnelor în conflict, Curtea a făcut trimitere la probele analizate

în cele ce preced, din care a tras concluzia că intimatele-reclamante H. și

SC B. SRL au folosit o perioadă îndelungată anterior depozitului semnul

XX, prin aplicarea acestui semn pe ambalajele produselor comercializate pe teritoriul

României, pentru individualizarea în comerț a produselor proprii și garantarea

originii lor comerciale în raport cu consumatorii, dar și prin aplicarea acestui

semn pe facturi pentru individualizarea produselor (sub acest aspect, Curtea nu

a avut în vedere semnul XX din cadrul numelui comercial menționat în antetul

facturilor sau pe ștampila comerciantului, ci semnul ce individualizează

în concret produsele obiect al operațiunilor descrise în facturi).

În schimb, apelanta-pârâtă

a mărturisit la interogatoriul administrat de reclamante că nu a folosit

niciodată în activitatea comercială semnul XX.

În ceea ce privește

activitatea derulată atât anterior, cât și ulterior înregistrării

mărcii, se reține faptul că nu există nicio probă privind

utilizarea acestui semn de către apelanta-pârâtă SC C. SRL, nici anterior,

nici ulterior înregistrării mărcii, de unde Curtea a tras concluzia că

apelanta-pârâtă nu a înregistrat marca XX în scopul de a o utiliza efectiv

pentru produsele/serviciile din clasele 29, 31 și 35 și, deci, că

marca înregistrată nu și-a îndeplinit nici un moment funcțiile sale

specifice.

Susținerea

apelantei-pârâte SC C. SRL din motivele de apel - în sensul că intenția

sa de la data depozitului a fost aceea de a folosi marca XX în cadrul unui proiect

propus de departamentul de marketing nu a fost sprijinită de nici un mijloc

de probă.

În aceste condiții,

Curtea a considerat că în mod corect a observat tribunalul faptul că alegerea

de către apelanta-pârâtă SC C. SRL, în aprilie 2009, a semnului XX pentru

a fi înregistrat ca marcă, pentru produsele/serviciile din clasele 29, 31 și

35, nu este întâmplătoare - atât timp cât denumirea XX este una fantezistă,

cât acest element verbal face parte din numele comercial al intimatei-reclamante

începând cu anul 1991 și atât timp cât aceasta a recunoscut fără

nicio rezervă faptul că nu a folosit niciodată acest semn în activitatea

sa comercială ci, dimpotrivă, în aceste condiții, se califică

drept un act deliberat, prin care a urmărit cu rea-credință să

eludeze regulile concurenței neloiale, urmărind să înlăture

un concurent de pe piață, folosindu-se de efectul atributiv al depozitului.

În ceea ce-l privește

pe cesionarul mărcii contestate,

Curtea a reținut că instanța

de recurs a dat îndrumări instanței de rejudecare în sensul de a se pronunța

cu privire la cauza cesiunii mărcii.

În acest sens,

Curtea a reținut că probele administrate în cauză au demonstrat faptul

că, folosindu-se de un procedeu care în sine nu este contrar legii [cesiunea

fiind una din modurile de transmitere a drepturilor asupra unei mărci permise

de lege, la art. 40 alin. (1) din Legea nr. 84/1998], apelantul-pârât D. a urmărit

în realitate să fraudeze interesele legitime ale concurenților săi

pe aceeași piață a comerțului cu semințe de floarea-soarelui

și să-i împiedice să obțină înregistrarea acestui semn.

Față

de probele administrate în cauză, enunțate de instanță, s-a

reținut că, ulterior depozitului și anterior cesiunii mărcii,

apelantul-pârât a urmărit să-și aproprieze denumirea XX, prin înregistrarea

unui nume de domeniu și a unor societăți comerciale cu această

denumire, pentru a da o aparență de legalitate operațiunii de cumpărare

a mărcii XX, deși Curtea a reținut în cele ce preced faptul că

acesta cunoștea folosirea anterioară a acestui semn în activitatea comercială

a intimatelor-reclamante pe aceeași piață, concurentă, a semințelor

de floarea-soarelui.

Elementul verbal

XX este unul fantezist, iar apelantul-pârât nu a oferit nicio explicație logică

și rațională pentru care a ales să utilizeze acest semn în componența

numelui societății comerciale și a numelui de domeniu pe care le-a

înregistrat ulterior momentului depozitului, în condițiile în care nu a dovedit

folosirea acestui semn nici anterior acestui moment, fapt pentru care Curtea constată

că sunt întemeiate susținerile intimatelor-reclamante potrivit cărora

activitatea apelanților nu poate fi calificată decât ca una de uzurpare

a unui semn folosit de intimate cu titlu de marcă pe teritoriul României, pentru

a-și diferenția produsele proprii de cele ale altor întreprinderi și

de a garanta consumatorilor originea produsului.

Intenția

frauduloasă a apelantului-pârât de a beneficia de popularitatea produselor

semințe de floarea soarelui comercializate de intimatele-reclamante sub semnul

XX reiese atât din copierea desenului ambalajului în care intimatele comercializează

aceste produse (Curtea are în vedere faptul că soluția de admitere a acțiunii

formulate de SC B. SRL împotriva apelantului reclamant-pârât D. privind anularea

desenului industrial din 28 ianuarie 2010 a rămas irevocabilă prin decizia

de casare), cât și din faptul că pe ambalajele proprii este înscrisă

mențiunea conform căreia țara de origine a produselor este Bulgaria.

Curtea a respins

susținerea apelantului-pârât D. conform căreia a utilizat semnul XX în

activitatea comercială, anterior depozitului, ca fiind nesusținută

din punct de vedere probator. În sprijinul acestei afirmații, apelantul-pârât

a depus la dosar înscrisuri, pe care Curtea le-a înlăturat deoarece nu făceau

nicio referire la denumirea produsului, în speță, la marca XX. Contractul

de vânzare-cumpărare din 6 octombrie 2005, prin care SC I. SRL (al cărei

asociat unic este apelantul-pârât D.) cumpăra ambalaje de la SC J. (al cărei

asociat unic este de asemenea apelantul-pârât D.), conform graficii realizate de

D., a rămas fără obiect din punct de vedere probator, atât timp cât

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil soluția

de anulare a desenului industrial înregistrat în favoarea apelantului-pârât D.

din 28 ianuarie 2010, pe motiv că nu îndeplinea condițiile esențiale

privind noutatea și caracterul individual în raport de documentul distructiv

de noutate reprezentat de marca comunitară solicitată la înregistrare

de intimata-reclamantă H. la data de 03 iulie 2009, facturile din 3 august

2006 și din 5 august 2006 dovedesc doar realizarea unei operațiuni de

transfer a bunurilor menționate în cele două facturi, la aceeași

adresă, împrejurarea de fapt care este irelevantă din perspectiva consumatorului,

deoarece acesta nu are posibilitatea de a lua la cunoștință despre

folosirea semnului menționat pe facturile în discuție, în mod efectiv,

prin punere pe piață, iar nu în interiorul aceluiași sediu al unor

persoane juridice controlate de aceeași persoană fizică.

Sub aspectul gradului

de protecție

juridică de care se bucură atât semnul reclamantelor-intimate cât și

marca a cărei înregistrare se solicită a fi anulată, instanța

de apel a apreciat că intimatele-reclamante folosesc semnul neînregistrat XX

cu funcția de marcă, în scopul de a-și diferenția produsele

sau serviciile de cele ale altor întreprinderi, iar apelantul-pârât D. a folosit

acest semn înregistrat, pentru a formula 6 opoziții la OHIM contra înregistrării

unor mărci comunitare, 3 plângeri penale, notificări și sesizări

la Autoritatea Națională a Vămilor, toate formulate după data

cumpărării mărcii.

Piața