ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2013, la data de 22.04.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună interzicerea aplicării mărcii individuale figurative SOLEI înregistrată la OHIM cu nr. x din 29.01.2009 (cuvântul "solei" în culoare galbenă cu dublu contur în culorile verde si bej, deasupra cuvântului este un soare stilizat în culoare bej, fundalul este în culoare roșie cu contur de culoare bej), sau a oricăror însemne similare, în legătură cu produsele din clasele: 29, 30 si 31 conform Clasificării de la NISA, precum si a desenului comunitar înregistrat sub nr. x pentru ambalaje pentru alimente, pungi, săculeți, etichete, deținute de reclamantă, pe ambalajele semințelor de floarea soarelui prăjite cu și fără sare destinate consumului uman, comercializate și distribuite de pârâtă; să se dispună interzicerea folosirii, a actelor de producție, comerț, import, export, depozitării, oferirii spre vânzare sau vânzării inclusiv prin intermediul Internet-ului, distribuției, publicității, precum si oricărei alte folosiri in scop comercial de către parate a mărcii figurative SOLEI descrise mai sus; să se dispună obligarea pârâtei să furnizeze toate informațiile pe care le deține în legătură cu cantitățile de produse comercializate sub marca SOLEI; să fie obligată pârâta să retragă de pe piață, pe cheltuială proprie, produsele purtând marca SOLEI sub sancțiunea plății de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în cazul neîndeplinirii acestei obligații; să se dispună publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunța în doua cotidiene de circulație națională timp de 3 zile consecutiv pe cheltuiala pârâtei; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei și pârâtei S.C. C. S.R.L., prin care a solicitat interzicerea actelor de comercializare, distribuție, publicitate și folosire în orice mod de către reclamanta-pârâtă și pârâta C. a produselor care poartă pe ambalajul lor un desen similar celui asupra căruia B. deține drepturi de autor în baza Legii nr. 8/1996, sechestrarea produselor care încalcă dreptul de autor dobândit de B. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta-reclamantă a formulat și completare la cererea reconvențională, prin care a solicitat anularea mărcilor comunitare înregistrate la OHIM sub nr. x - SOLEI (figurativă), nr. x - SOLEI (verbală), nr. x - SOLEI (fig. cu litere slave) și nr. x - SOLEI (verbală cu litere slave) de către A. și anularea desenului comunitar înregistrat la OHIM sub nr. x de către A.. Reclamanta-pârâtă S.C. A. a formulat cerere adițională în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin actele de contrafacere.

Primul ciclu procesual 2.1 Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2212/18.12.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes a reclamantei, a admis în parte acțiunea completată a reclamantei pârâte, a dispus interzicerea folosirii, în orice fel, în activitatea comercială de către pârâte, a mărcilor reclamantei SOLEI - cu litere chirilice - verbale și figurative, respectiv marca națională SOLEI, nr. 4704/2004, D., nr. x/2009 și a desenului comunitar nr. x, respectiv pentru ambalaje produse din clasa 29, producție, comerț, import, export, publicitate, ș.a., a respins cererea de obligare a pârâtei la furnizarea informațiilor privind produsele comercializate sub marca SOLEI, cu litere slave, ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare la plata pârâtei la plata despăgubirilor de 50.000 euro în echivalent RON, ca neîntemeiată, a dispus publicarea dispozitivului hotărârii definitive în 2 cotidiane naționale, timp de 3 zile, pe cheltuiala pârâtei, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională completată, formulată de pârâta-reclamantă, în contradictoriu cu reclamanta A. și S.C. C. S.R.L. și a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. 2.2. Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 410A/23.09.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă-pârâtă S.C. A. S.R.L. și de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. B. S.R.L., a anulat în parte sentința civilă nr. 2212/18.12.2013 și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecarea cererii principale, păstrând sentința civilă apelată în privința soluționării cererii reconvenționale. 2.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia nr. 2020/25.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 410A/2015 a Curții de Apel București. 3. Al doilea ciclu procesual 3.1. Hotărârea pronunțată de prima instanță în rejudecare Prin sentința civilă nr. 625/26.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei și excepția lipsei de interes ca neîntemeiate, a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost completată, s-a dispus interzicerea aplicării mărcii individuale figurative SOLEI înregistrată la OHIM cu nr. x din 29.01.2009 (cuvântul "solei" în culoare galbenă cu dublu contur în culorile verde si bej, deasupra cuvântului este un soare stilizat în culoare bej, fundalul este în culoare roșie cu contur de culoare bej), sau a oricăror însemne similare, în legătură cu produsele din clasele: 29, 30 si 31 conform Clasificării de la NISA, precum si a designului comunitar înregistrat sub nr. x pentru ambalaje pentru alimente, pungi, săculeți, etichete, deținute de reclamantă, pe ambalajele semințelor de floarea soarelui prăjite cu și fără sare destinate consumului uman, comercializate și distribuite de pârâtă. S-a dispus interzicerea folosirii, a actelor de producție, comerț, import, export, depozitarii, oferirii spre vânzare sau vânzării inclusiv prin intermediul Internet-ului, distribuției, publicității, precum si oricărei alte folosiri in scop comercial de către pârâtă a mărcii figurative SOLEI descrise mai sus. A fost obligată pârâta să retragă de pe piață, pe cheltuială proprie, produsele purtând marca. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudicial cauzat prin actele de contrafacere. S-a dispus publicarea dispozitivului hotărârii în două cotidiene de circulație națională timp de 3 zile consecutiv pe cheltuiala pârâtelor. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la furnizarea tuturor informațiilor pe care le deține în legătură cu cantitățile de produse comercializate sub marca SOLEI ca neîntemeiat. S-a luat act de faptul că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. 3.2 Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1101A/08.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 625/16.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Căile de atac formulate în cauză 4.1. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta S.C. B. S.R.L. a arătat, dezvoltând critici întemeiate pe art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor motive de apel, cu încălcarea principiului devoluțiunii - motiv de nulitate, conform art. 174 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivele de apel ce vizau nerespectarea dezlegărilor de la prima trimitere spre rejudecare, la Tribunal; nu a analizat criticile privind plasarea in timp a așa-zisei fapte ilicite; nu a analizat criticile cu privire la soluția de obligare la plata sumei de 50.000 Euro; nu a analizat criticile asupra considerentelor; nu a analizat criticile privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană. Invocând încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) și art. 397 C. proc. civ., cu raportare la art. 478 și art. 479 C. proc. civ., se arată că această omisiune a instanței de apel face incidente atât dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât și pe cele ale art. 488 pct. 6 din Cod, nemotivarea hotărârii judecătorești aducând atingere dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție. Mai arată recurenta-pârâtă că în decizia recurată au fost lăsate neclare următoarele aspecte: de ce ar fi fost necesară sau relevantă decăderea pentru semințe comestibile în condițiile în care, tot Curtea a reținut ca o asemenea decădere nu era posibilă, marca nefiind înregistrată pentru aceste produse; de ce o marcă ce nu este nici notorie, nici de renume ar conferi automat drepturi dincolo de limitele înregistrării și de ce înregistrarea și folosirea unei mărci pentru "semințe comestibile" nu ar fi protejată pentru "semințele comestibile" și de ce o astfel de folosire ar trebui să fie clasificată "acțiune în contrafacere". Dezvoltând o critică întemeiată pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susține recurenta că Curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 207/2009, punând semnul egalității intre "produse similare" si "produse complementare", pe de o parte, iar pe de altă parte, deși se reține din considerente că a intenționat să facă o oarecare distincție, nu a tratat din punct de vedere legal implicațiile acestei distincții. Aplicând corect jurisprudența CJUE, Curtea de apel trebuia sa ajungă la concluzia ca "semințele preparate/procesate" nu sunt complementare produselor pentru care a fost înregistrată marca reclamantei, observând că primele nu sunt indispensabile sau importante pentru utilizarea celor din urmă (sau, în orice caz, să demonstreze contrariul prin argumente legale). Cu încălcarea principiului disponibilității și depășirea limitelor devoluțiunii, respectiv cu încălcarea dreptului la apărare, Curtea de apel a trecut la a verifica ipoteza similitudinii și a riscului de confuzie aferent și totodată, a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009, pentru că identitatea sau similaritatea semnelor nu duc automat la concluzia riscului de confuzie. Această analiză a similarității excede cadrului procesual și, în plus, pârâta critică faptul că, odată fiind considerată necesară această analiză, se impunea și observarea criteriilor stabilite de bine-cunoscuta jurisprudență CJUE privind "evaluarea globală". S-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002, deoarece încălcarea dreptului la un desen comunitar înseamnă copierea acestuia, fără drept. Cu alte cuvinte, se are în vedere folosirea fără drept a desenului înregistrat, nu a desenelor care pot fi considerate noi din perspectiva Regulamentului; temeiul în drept corespunzător cererii adiționale a reclamantei era art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, în loc de lit. b), așa cum greșit a reținut Tribunalul și cum, mai departe, în mod greșit, nu a observat Curtea de Apel. Această calificare a fost făcută de către prima instanță, fără a fi pusă în discuția părților, astfel că a avut loc schimbarea naturii despăgubirilor, cu încălcarea principiului disponibilității, n-a fost cenzurată de instanța de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. La data de 1 noiembrie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident. În cuprinsul cererii de recurs incident împotriva considerentelor deciziei atacate, reclamanta S.C. A. S.R.L., a arătat că acestea sunt criticabile sub aspectul reținerii înregistrării mărcii comunitare pentru produsul semințe neprocesate pentru consum uman, deoarece această reținere nu este în concordanță cu conținutul deciziilor EUIPO depuse la dosar. Se invocă astfel, în cadrul criticii întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., greșita aplicare a prevederilor art. 2 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 și ale Regulamentului nr. 207/2009 în ceea ce privește analiza protecției conferite de clasele pentru care marca este înregistrată. Se susține că în mod greșit s-a consemnat că în cadrul examenului EUIPO acesta a menținut protecția mărcilor pentru "semințe neprocesate pentru consum uman", deoarece potrivit deciziilor EUIPO nr. 35267C și nr. 35224C, marca si desenul sunt înregistrate și pentru produsul "semințe pentru consum uman", iar mențiunea instanței de apel ar afecta negativ folosirea drepturilor de proprietate intelectuală ale recurentei reclamante. Recurenta-reclamantă consideră că produsul semințe preparate/procesate este complementar produsului pentru consum uman și acestea se afla într-o relație de întreg parte. Mai precis, categoria generală - întregul - este cea a semințelor pentru consum uman, iar categoria specială - partea componentă a întregului - este cea a semințelor procesate. În momentul clarificării faptului că protecția este acordată pentru clasa semințelor pentru consum uman, este cert că această protecție este acordată și pentru comercializarea de semințe procesate. În acest context, este greșit să se rețină că o altă companie - B. ar putea comercializa semințe procesate (fără să se determine clar că acestea sunt pentru animale sau alte scopuri), fără ca o astfel de comercializare să aibă semnificația unui act de contrafacere. Solicită modificarea deciziei atacate exclusiv sub aspectul considerentului privind faptul că marca recurentei nu acoperă și semințele preparate/prăjite, regăsit la paginile 12 (ultimul paragraf) și 13 (al doilea, al patrulea și al șaselea paragraf) și înlocuirea acestor considerente cu considerentele proprii ale instanței de recurs. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1101 A din 8 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 900, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Relevant pentru soluționarea recursurilor pendinte, se impune a reține că, după un prim ciclu procesual, Tribunalul București a fost învestit exclusiv cu soluționarea cererii reclamantei având ca obiect acțiunea în contrafacerea mărcii comunitare (mărcii Uniunii Europene, consecutiv abrogării Regulamentului (CE) 207/2009 prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene) nr. x/29.01.2009 și a desenului comunitar nr. x. Conform celor reținute de instanțele de fond, marca UE aparținând reclamantei A. cu nr. x/29.01.2009 este o marcă figurativă (elementul fiind descris ca fiind format din cuvântul SOLEI scris cu galben cu un dublu contur în culorile verde și bej, deasupra cuvântului se află un soare stilizat de culoare bej, iar fondul este de culoare roșie cu contur bej), are data de depozit 29.01.2009 și este înregistrată pentru produse din clasele 29 (fructe conservate, uscate, fierte și coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe și nuci, toate preparate) și 31 (fructe cu coajă lignificată proaspete; semințe pentru consumul uman; inclusiv fructe cu coajă lemnoasă, migdale, alune, alune proaspete, alune). Desenul comunitar de care reclamanta s-a prevalat, nr. x, are dată de depozit 24.09.2009 și este înregistrat pentru ambalaje pentru alimente și produse alimentare, pungi, săculeți și etichete. Prima instanță a reținut că pârâta utilizează în activitatea sa de comercializare a semințelor de floarea soarelui un semn identic cu marca reclamantei și un ambalaj asemănător cu desenul, atât cu litere chirilice, cât și cu litere latine, fără a exista o licență sau un acord din partea reclamantei, ceea ce a justificat admiterea acțiunii în contrafacere, fiind consemnată incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul nr. 207/2009 (în vigoare la data sesizării instanței), art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare și art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Respingând apelul declarat de pârâta B., Curtea de Apel București a reținut, cu privire la întinderea protecției mărcii reclamantei, că aceasta nu protejează, în cadrul clasei 29, semințele preparate/procesate, însă că această împrejurare nu schimbă soluția ce se impune a fi adoptată în privința acțiunii reclamantei, deoarece produsele pentru care pârâta utilizează un semn identic sau cu un grad înalt de similaritate sunt similare celor pentru care marca reclamantei este protejată (nuci procesate, migdale, arahide, curmale, stafide, felii de fructe, nuci prăjite, etc, respectiv semințe neprocesate pentru consum uman, inclusiv nuci, migdale, alune, arahide). II.1 Recursul declarat de pârâta B. S.R.L. valorifică, într-un prim motiv, întemeiat pe art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., omisiunea instanței de apel de a dezlega o serie de motive dezvoltate în calea de atac a apelului de pârâta recurentă. Cu privire la aceste motive de apel pretins omise de la analiză, se reține, în primul rând, că în primul ciclu procesual decizia Curții de Apel care a dispus anularea în parte a judecății desfășurate la prima instanță și rejudecarea exclusiv a cererii principale (hotărâre definitivă prin respingerea recursului) a cuprins o dezlegare obligatorie din perspectiva limitelor învestirii primei instanțe. Astfel, instanța de apel a statuat cu caracter obligatoriu că se impunea ca acțiunea în contrafacere ce a fost promovată pe cale principală să fie evaluată prin prisma susținerilor privind încălcarea mărcii ce a fost indicată în petitul acțiunii, care fusese omisă de la analiză și din dispozitiv de prima instanță de fond, respectiv a mărcii UE nr. x/29.01.2009. Corelativ, s-a dispus în cuprinsul deciziei nr. 410A/23.09.2015 că celelalte chestiuni ce făcuseră obiectul criticii în căile de atac declarate de ambele părți urmează a fi reevaluate cu ocazia rejudecării, când urmează a fi analizată acțiunea în limitele astfel stabilite de instanța de apel, consemnându-se în acest sens: "În ceea ce privește restul motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care se susține netemeinicia și nelegalitatea soluției de respingere a capetelor de cerere privind furnizarea informațiilor privind produsele comercializate sub marca SOLEI și privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 50.000 euro echivalent în RON, Curtea arată că nu pot fi analizate în acest stadiu procesual, în care tribunalul nu a intrat în cercetarea pe fond a acțiunii în contrafacere ce a fost dedusă judecății, situație în care nu se poate considera că a fost analizat fondul acestor petite, ce sunt strâns legate de obiectul acțiunii în contrafacere. De asemenea, nefiind analizată fapta ilicită astfel cum a fost dedusă judecății de către reclamantă - constând în încălcarea drepturilor asupra mărcii comunitare nr. x și asupra desenului comunitar nr. x - instanța de fond nu a analizat nici fondul capătului de cerere în despăgubiri, despăgubirile fiind sunt strâns legate, din punctul de vedere al certitudinii existenței dar și al întinderii, de fapta de încălcare a dreptului de proprietate industrială în mod concret dedusă judecății. În ceea ce privește restul motivelor de apel dezvoltate la pct. 5, 6 și 7 din apelul apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L., urmează ca acestea să fie avute în vedere de tribunal cu ocazia rejudecării cererii principale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele ce preced, excepțiile formulate în apărare de către pârâtă au vizat exclusiv marca comunitară cu a cărei contrafacere reclamanta a investit instanța." Prin urmare, alte dezlegări obligatorii decât cea referitoare la obiectul acțiunii nu sunt cuprinse în această decizie, iar paragrafele ce preced, reproduse din cuprinsul deciziei, se referă exclusiv la inutilitatea analizei în acea etapă procesuală a unora dintre motivele celor două apeluri, a căror evaluare se impunea consecutiv dezlegării pe fond a cererii principale în limitele corect stabilite. Or, motivele de apel numerotate cu 5, 6 și 7 în cererea de apel formulată de pârâtă în primul ciclu procesual se referă la excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și la netemeinicia acțiunii în contrafacere, iar aceste chestiuni au făcut obiectul dezlegărilor la instanța de rejudecare și totodată în cuprinsul deciziei din apel, atacată cu prezentul recurs. Rezultă cu claritate, din precedenta expunere, că nu se poate reproșa cu temei instanței de apel omisiunea de a examina motivul de apel referitor la nesocotirea dezlegărilor obligatorii din primul ciclu procesual, deoarece singura dezlegare obligatorie a fost cea privind obiectul concret al acțiunii și în privința acesteia nu s-au formulat motive de apel în al doilea ciclu procesual. Cu privire la motivul de apel care imputa primei instanțe greșita plasare în timp a pretinselor fapte ilicite, se constată, pe de-o parte, că Tribunalul a consemnat că faptele ilicite avute în vedere sunt ulterioare momentului anulării prin hotărâre definitivă a mărcii deținute anterior de societatea E., când situația juridică relevantă s-a schimbat. Pe de altă parte, Curtea de apel a reținut un argument care făcea nerelevantă plasarea în timp a faptelor ilicite. Astfel, s-a statuat că sentința nr. 1010/2013 a Tribunalului București, prin care marca națională verbală SOLEI nr. 100807/10.12.2008 a societății E. a fost anulată, nu are autoritate de lucru judecat în cauza de față cu privire la respingerea cererii de interzicere a folosirii semnului, deoarece aceasta a fost justificată în acea hotărâre cu argumentul că simpla anulare a unei mărci nu atrage, de plano, și interzicerea folosirii semnului; or, a reținut instanța de apel, existența unei mărci înregistrate ulterior nu împiedică acțiunea în contrafacere formulată împotriva titularului mărcii ulterioare, fie ea și dobândită cu bună-credință. De aceea, având în vedere că s-a considerat nefondată critica referitoare la greșita apreciere a efectelor lucrului judecat în litigiul de anulare a mărcii SOLEI înregistrată de E., Curtea de apel considerând că poate primi acțiunea în contrafacere indiferent de data faptelor și chiar în lipsa hotărârii de anulare a mărcii de care se prevala pârâta, rezultă că nu era necesar un răspuns distinct nici cu privire la chestiunea invocată de apelanta pârâtă, și anume că în realitate faptele ilicite relevante în cauză priveau perioada anterioară învestirii instanței de față (în anul 2013) și că nu puteau fi ulterioare sentinței nr. 1010/2013. În acest context, instanța de recurs reține că, atunci când argumentează netemeinicia căii de atac, instanța nu este ținută a răspunde punctual oricărei susțineri faptice sau juridice expusă în memoriul ce dezvoltă motivele apelului, deoarece este posibil ca unul dintre argumentele sale să răspundă, chiar și implicit, mai multor critici sau susțineri ale părții; o atare împrejurare nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, dacă rezultă cu suficientă claritate de ce o parte dintre argumente sunt înlăturate, cum este cazul în speță al motivului de apel ce privea plasarea în timp în mod eronat a faptelor ilicite sancționate de prima instanță. Contrar susținerilor recurentei, Curtea de apel a răspuns motivelor de apel referitoare la capătul de cerere în despăgubiri, formulând un răspuns - concis, dar cuprinzător; legalitatea acestei dezlegări va fi examinată în cadrul motivului de recurs ce cuprinde critici întemeiate pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. În privința omisiunii instanței de apel de a argumenta în considerentele sale cu privire la reaua-credință a pârâtei E. - persoană juridică ce nu este parte în litigiul de față - instanța de recurs observă că, într-adevăr, considerentele deciziei recurate nu cuprind un răspuns legat de această chestiune. Analizând însă motivul de recurs în coordonatele art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece el valorifică încălcarea obligației instanței de a se pronunța cu privire la toate chestiunile aduse în discuția sa, fie că sunt cereri cu care este învestită, fie apărări formulate, Înalta Curte observă că prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. nu prevăd expres sancțiunea nulității, astfel încât omisiunea (reală) a instanței de apel de a răspunde motivului evocat va fi examinată în coordonatele dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, sancțiunea nulității nefiind expresă, ci virtuală, ea operează condiționat de dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului afectat de viciul reclamat. Or, instanța de recurs nu identifică și nici cererea de recurs nu cuprinde vreo argumentare în sensul vătămării suferite de recurenta pârâtă care să fi rezultat din absența unei analize relative la conduita subiectivă a unui terț de proces; prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi reținut. Omisiunea analizei incidenței prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă o chestiune de aplicare a legii ce va fi analizată în cadrul motivelor de recurs ce succed. Deși recurenta susține că absența din considerentele deciziei recurate a tuturor celor de mai sus constituie, în coordonatele încălcării art. 22 alin. (6), art. 478 și următoarele C. proc. civ., motive de nulitate absolută, deoarece protejează un interes public, Înalta Curte observă că o atare distincție - nulitate absolută sau relativă - nu este necesară din perspectiva regimului juridic al sancțiunii aplicabile, deoarece dacă nulitatea este invocată de cel care este vătămat prin respectiva încălcare, ea va opera numai în funcție de distincția nulitate expresă-nulitate virtuală, după cum reglementează art. 175 și art. 176 C. proc. civ. De aceea, cu excepția chestiunii legate de analiza bunei sau relei-credințe a unui terț, ce este considerată de instanța de recurs a fi, indubitabil, o chestiune de ordine privată - ce poate fi invocată numai de cel vătămat - și, consecutiv, nu se poate identifica un interes al recurentei pârâte în a formula această critică, cu privire la restul omisiunilor învederate ale instanței de apel, chiar reale de ar fi, soluția cu privire la legalitatea deciziei atacate se obține prin verificarea caracterului virtual sau expres al nulității rezultate din absența unui răspuns concret referitor la criticile enumerate. După cum s-a arătat în doctrină, nu orice nulitate absolută este expresă, legiuitorul utilizând atât procedeul prevederii caracterului expres al nulității, caz în care vătămarea este prezumată relativ de lege și cel interesat poate administra dovada contrară (potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.), cât și cel al condiționării nulității de existența vătămării - art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, în privința anumitor încălcări ale normelor procedurale, art. 176 C. proc. civ. prevede caracterul necondiționat al nulității, ce operează indiferent dacă există sau nu vătămarea la care se referă textul anterior, iar enumerarea din text relevă că nu toate dispozițiile legale a căror încălcare atrage nulitatea necondiționată au caracter imperativ. Prin urmare, de vreme ce prevederile art. 22 alin. (6) și art. 478-479 C. proc. civ. (la care se referă recurenta) nu cuprind mențiunea că nerespectarea lor este sancționată cu nulitatea, eventuala lor încălcare va atrage desființarea actului numai dacă ele au produs o vătămare; or, cât timp fie instanța de recurs constată că o atare vătămare nu există, fie decizia din recurs va cuprinde o analiză adecvată a chestiunii reclamate - în limitele cazurilor de casare prevăzute de lege - motivul de recurs astfel dezvoltat nu poate atrage casarea deciziei atacate. În cadrul acelorași critici, subsumate însă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă reproșează instanței de apel absența unei motivări în drept cu privire la concluzia că produsele pentru care marca reclamantei este înregistrată sunt similare cu cele pentru care pârâta folosește un semn identic sau cu un grad de similaritate foarte ridicat. Or, nicio motivare în drept suplimentară față de cele reținute în decizie nu se identifică a fi fost necesară, de vreme ce jurisprudența națională și cea europeană au inclus în mod constant caracterul complementar al produselor sau serviciilor în noțiunea similarității acestora; de aceea, analiza incidenței unuia dintre cazurile de încălcare presupunea exclusiv verificarea existenței similarității sau identității semnelor, respectiv a produselor sau serviciilor, acestea fiind elementele riscului de confuzie - ele regăsindu-se în argumentarea instanțelor de fond referitoare la existența încălcării dreptului la marcă al reclamantei. În același timp, existența complementarității serviciilor sau produselor în discuție este o condiție a încălcării indiferent de natura și caracteristicile mărcii, devenind lipsit de relevanță dacă aceasta se bucură de o anume reputație sau nu, iar constatarea existenței similarității nu constituie o extindere a protecției specifică mărcilor cu renume, ci îmbracă tocmai forma reglementată a contrafacerii mărcii; distinct, chestiunea caracterului complementar al produselor va fi analizată și în cadrul motivului de recurs ce valorifică greșita aplicare a normelor de drept substanțial în cadrul acțiunii în contrafacere. Conex, nu constituie nemotivarea hotărârii nici celelalte împrejurări reclamate de recurentă în cadrul aceleiași critici - chestiunea irelevanței decăderii reclamantei sau pretinsa acordare a unei protecții în afara limitelor legale mărcii reclamantei, cele expuse reprezentând doar nemulțumirea părții față de rezultatul raționamentului juridic realizat de instanța de apel și nu reale omisiuni de argumentare. În cadrul criticilor întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține greșita aplicare a prevederilor Regulamentului nr. 207/2009 atunci când a calificat produsele pentru care este marca înregistrată și respectiv produsele pentru care pârâta folosește semnul litigios ca fiind similare, respectiv complementare. Citează, în acest sens, recurenta, jurisprudența europeană în materie, potrivit căreia produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt (Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 22 ianuarie 2009 în cauza T-316/07, Commercy AG împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne). Or, constată Înalta Curte, caracterizarea relației de complementaritate între produse sau servicii nu este limitată la ipoteza în care un produs sau serviciu este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, aceasta fiind una dintre ipotezele în care relația în discuție poate fi stabilită, dar nu unica. De altfel, paragraful citat din hotărârea T-316/07 în cererea de recurs face parte dintr-o argumentare complexă, care subliniază tocmai că determinarea similarității produselor sau serviciilor în ipoteza complementarității este influențată de mai mulți factori și nu este rezervată exclusiv situației în care un produs sau serviciu este indispensabil utilizării altui produs sau serviciu. Dimpotrivă, relevantă este utilizarea de o așa manieră încât se poate da naștere riscului de confuzie, ce include și riscul de asociere, respectiv ca legătura constatată între produse să permită o astfel de reacție a consumatorului țintă, care să pot creadă "că răspunderea fabricării acestor produse sau a prestării acestor servicii revine aceleiași întreprinderi" - par. 57 al Hotărârii din cauza T-316/07, citat (incomplet) chiar de recurentă. O atare legătură se poate reține, de exemplu, atunci când produsele au aceeași natură, sunt destinate aceluiași tip de public și sunt comercializate utilizând aceleași canale de distribuție, dar în același timp sunt substituibile ori sunt folosite frecvent împreună, împrejurări care, dacă sunt toate incidente, sunt apte a crea impresia consumatorului că provin de la aceeași întreprindere. Acesta este cazul în speță al produselor pentru care marca reclamantei este înregistrată (fructe conservate, uscate, fierte și coapte; inclusiv nuci, migdale, arahide, curmale, stafide, chipsuri de fructe, nuci prăjite, nuci procesate, făină de nuci, amestecuri de fructe și nuci, toate preparate, fructe cu coajă lignificată proaspete; semințe pentru consumul uman; inclusiv fructe cu coajă lemnoasă, migdale, alune, alune proaspete, alune) și respectiv al produselor pentru care s-a reținut de către instanțele de fond că pârâta folosește semnul identic cu marca: semințe de floarea soarelui. De altfel, se poate argumenta inclusiv în sensul că semințele de floarea soarelui sunt incluse în categoria mai largă a semințelor pentru consumul uman, dar în legătură cu această teză se vor face dezvoltări în cadrul analizei recursului incident. În tot cazul, între semințele de floarea soarelui procesate sau preparate (prăjite, sărate) și semințele pentru consum uman - chiar neprocesate - există, în opinia instanței de recurs, legătura de complementaritate corect reținută de instanța de apel, care justifică și riscul de confuzie, ce include riscul de asociere (consumatorul consideră că produsele provin de la același comerciant sau cel puțin că între producători există o legătură economică strânsă). În cadrul aceluiași motiv de recurs, a arătat recurenta pârâtă că analiza contrafacerii de către instanța de apel s-a raportat greșit la o altă teză decât cea a identității semnelor și respectiv a produselor, care fusese reținută de prima instanță, cu consecința încălcării principiului disponibilității. Observând că aceste critici pot fi încadrate de fapt în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată. Astfel, reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată existența unei încălcări a dreptului său asupra mărcii UE SOLEI nr. x/29.01.2009, argumentând că semnul folosit de pârâtă este identic cu marca înregistrată în beneficiul său, folosită pentru aceleași produse; temeiul de drept al acțiunii nu a fost însă limitat la teza contrafacerii prin folosirea unui semn identic pentru produse identice, reclamanta evocând dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 (sediul materiei acțiunii în contrafacere în legea internă) în forma în vigoare la data inițierii litigiului, în întregimea sa, deci inclusiv cu tezele care sancționau utilizarea unui semn identic sau similar pentru produse similare (lit. b) din art. 36). Prima instanță a reținut folosirea unui semn identic cu marca (iar această teză nu a fost contestată prin apel sau recurs) pentru produse identice, caz în care, într-adevăr, riscul de confuzie este prezumat de lege și nu mai necesită o analiză distinctă. Prin apelul declarat pârâta B. a dezvoltat critici relative la întinderea protecției mărcii reclamantei din perspectiva absenței protecției pentru produsele semințe neprocesate (lit. C), vila 4 verso din cererea de apel), invocând în acest sens efectele hotărârilor pronunțate în cadrul procedurilor ce s-au desfășurat cu privire la marcă în fața oficiului de înregistrare, EUIPO. Deși nu există argumente în cererea de apel care să circumstanțieze registrul în care aceste susțineri puteau produce efecte, rezultă în mod indirect că pârâta a susținut absența protecției pentru produsele semințe procesate cu scopul de a obține înlăturarea cerinței ca semnul identic cu marca să fie folosit pentru produse identice. Față de aceste susțineri, intimata-reclamantă a formulat apărări, prin care au fost invocate din nou deciziile EUIPO date în cadrul procedurilor de decădere inițiate de pârâta B., iar aceste decizii, cum se va arăta, au examinat legătura dintre diferitele produse și servicii pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, implicit și existența similarității, respectiv a complementarității dintre acestea. Prin urmare, modalitatea concretă în care a avut loc încălcarea reclamată prin acțiune făcea obiectul învestirii instanței de apel prin însăși cererea de apel formulată de recurentă și apoi prin apărările intimatei. Într-o asemenea împrejurare, dată fiind obligația instanței (deja evocată) de a analiza toate cererile cu care este învestită și toate apărările formulate în fața sa, rezultă că instanța de apel nu a depășit limitele învestirii în calea de atac, astfel cum sunt ele configurate de prevederile art. 476 și art. 477 C. proc. civ. Totodată, din perspectiva susținerilor că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care era invocată exclusiv ipoteza de contrafacere ce presupune identitatea semnelor în conflict și identitatea produselor sau serviciilor pentru care marca este protejată, respectiv pentru care semnul este utilizat de pârât, Înalta Curte constată că nici din acest punct de vedere decizia recurată nu a depășit limitele învestirii - astfel cum rezultă ele din art. 478 alin. (1) C. proc. civ. Este adevărat că acțiunea reclamantei valorifica în expunerea motivelor o anumită ipoteză de încălcare, însă la fel de adevărat este că au fost invocate în mod expres în întregime prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ceea ce conduce la concluzia că instanța era îndreptățită a examina pricina din perspectiva oricărei dintre formele de încălcare la care textul se referă. Dacă prima instanță era în dubiu cu privire la limitele învestirii, putea pune în discuția părților necesitatea calificării acțiunii sau eventuala stabilire a limitelor acesteia, ceea ce nu s-a petrecut, astfel încât rezultă că deplina învestire a primei instanțe nu a fost echivocă, în opinia acesteia. În schimb, Curtea de apel a fost învestită cu apărările părților ce priveau întinderea protecției mărcii reclamantei și existența unei similarități a produselor, iar, în condițiile în care acțiunea fusese admisă și sentința era criticată și pentru netemeinicie, față de caracterul devolutiv al apelului și de prevederile art. 476-478 C. proc. civ. anterior evocate, instanța de apel era chemată a tranșa în fapt și în drept existența încălcării în oricare dintre ipotezele indicate de reclamantă, chiar dacă ea nu era argumentată în mod distinct în acțiune. De aceea, Înalta Curte apreciază că, pe de-o parte, nu au fost depășite limitele învestirii, astfel încât nu a fost încălcat principiul disponibilității procesului civil, iar pe de altă parte, reținând că instanța de apel nu avea obligația de a pune în discuția părților în mod expres chestiuni deja invocate prin cererile și apărările formulate în fața sa, că nu a fost încălcat nici principiul contradictorialității. În cadrul criticilor subsumate de recurentă prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat și greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009 privind protecția mărcilor, iar argumentarea acestei susțineri privește absența din considerentele deciziei recurate a referirilor la principiile specifice "evaluării globale" rezultate din jurisprudența CJUE. Înalta Curte observă, în primul rând, că cererea de recurs nu cuprinde nicio referire concretă la un anume principiu de evaluare a similarității semnelor care să fie omis din analiza Curții de apel, astfel încât consideră că această critică este lipsită de substanță și este inserată în cererea de recurs cu caracter formal, ea neconstituind în realitate un motiv de critică apt a declanșa un control judiciar. Subsidiar, se observă că în speță prima instanță a reținut că semnul folosit de pârâtă este identic cu marca reclamantei și cu ambalajele pentru care aceasta are înregistrat desenul comunitar de care s-a prevalat prin acțiune; în absența unor motive de apel care să conteste în concret această apreciere, Curtea de apel a menționat, în această privință, că semnele prezintă un grad ridicat de similaritate, deoarece ambele conțin elementul verbal identic - SOLEI - aplicat pe un conținut figurativ cu un colorit similar. De vreme ce motivele de apel nu susțineau că între semne nu există un asemenea grad ridicat de similaritate (sau chiar identitate, cum a apreciat prima instanță), nu se poate cere instanței de apel - ca prima instanță de control judiciar, destinat atât faptelor, cât și aplicării legii - să examineze chestiuni necontestate, mai ales față de prevederile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, această critică este nefondată, deoarece aplicarea principiilor de evaluare comparativă dezvoltate pe cale jurisprudențială este specifică analizei similarității semnelor aflate în conflict, iar această chestiune nu a fost în mod real și concret adusă în discuția instanței de apel. Legat de analiza încălcării, recurenta-pârâtă susține prin cererea de recurs că noțiunea complementarității dintre produse sau servicii este una rezervată procedurilor administrativ-jurisdicționale desfășurate în fața oficiului de înregistrare, nefiind proprie acțiunii în contrafacere. Această afirmație nu poate fi primită, ea nefiind susținută în concret de vreun argument; cât timp complementaritatea este o noțiune care servește determinării existenței similarității produselor sau serviciilor, ea este inclusă în orice analiză ce privește similaritatea, fie că este vorba despre examinarea unui motiv de refuz relativ la înregistrare, a unui caz de anulare a mărcii, de decădere sau de încălcare; instanța de recurs nu identifică, în acest context, nicio normă legală (internă sau europeană) și niciun principiu dezvoltat pe cale jurisprudențială din dispozițiile aplicabile care să permită o limitare ca cea sugerată de recurentă prin această critică. Motivele de recurs mai cuprind o susținere (indirectă) în sensul că se impune a da efecte concrete unor decizii OSIM, chiar dacă nu au autoritate de lucru judecat - făcând astfel referire la o cerere de opoziție formulată de reclamanta A. împotriva cererii de înregistrare a unei mărci naționale formulată de pârâtă, care a fost respinsă de oficiul național cu argumentul că marca anterioară invocată în opoziție este înregistrată pentru alte produse. În condițiile în care, așa cum arată însăși recurenta, nu este în discuție o hotărâre a unei instanțe care să se bucure de autoritate de lucru judecat, aprecierea autorității chemate a aprecia cu privire la înregistrarea unei mărci naționale nu constituie, per se, un reper obligatoriu pentru instanță. Firește că, de principiu, astfel de acte cu caracter administrativ jurisdicțional trebuie să se bucure de prezumția relativă de validitate și corectitudine, dar aplicarea legii este rezervată, în final, instanței de judecată și aprecierea diferită asupra unei anumite probleme de drept nu este, din această perspectivă, obligatorie pentru instanța de judecată. Se face vorbire în cererea de recurs de existența unui drept al pârâtei recurente la folosirea legitimă a semnului aplicat pe produsele semințe procesate, drept protejat de art. 1 din primul Protocol adițional al Convenției EDO, fără ca argumentarea să cuprindă indicarea în concret a dreptului care ar atrage o asemenea protecție. Or, Înalta Curte observă că dreptul invocat în fața instanțelor de fond de pârâtă era, pe de-o parte, dreptul de autor asupra reprezentării grafice de pe ambalajele pârâtei, dar el era valorificat pe calea cererii reconvenționale, care a fost respinsă cu caracter definitiv prin prima sentință asupra fondului, nr. 2212/18.12.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, anulată numai în parte și menținută în privința soluției date cererii reconvenționale prin decizia nr. 410A/23.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și prin decizia nr. 2020/25.10.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Pe de altă parte, s-a mai invocat în același context dreptul dobândit de la societatea E. cu privire la folosirea mărcii naționale SOLEI nr. 100807/10.12.2008, verbală, dar această marcă a fost anulată cu efecte retroactive prin sentința civilă nr. 1010/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului. Prin urmare, în absența altor susțineri din acest registru, în cauza de față recurenta pârâtă nu este în măsură a se prevala în apărare de un drept de a folosi semnul SOLEI în forma reținută de prima instanță și care să îi permită a invoca protecția unui bun în sensul Convenției EDO, iar această dezlegare constituie și o suplinire a considerentelor în drept ce lipsesc din analiza Curții de apel și a căror omisiune s-a invocat prin primul motiv de recurs, mai sus analizat. Într-o altă critică ce se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare, cu argumentul că încălcarea dreptului la un desen comunitar înseamnă copierea acestuia (a desenului înregistrat) fără drept, deci nu a desenelor care pot fi considerate noi din perspectiva Regulamentului. Din considerentele sentinței primei instanțe rezultă că s-a considerat că ambalajele folosite de pârâtă pentru comercializarea semințelor de floarea soarelui poartă "însemnele protejate de marca figurativă și de desenul comunitar al(e) reclamantei", iar Curtea de apel nu a dezvoltat în cuprinsul considerentelor aspecte legate de încălcarea dreptului asupra desenului comunitar în discuție. În acest context, se observă din examinarea cererii de apel formulată de pârâta B. că instanța de apel nu a fost învestită cu critici relative la greșita apreciere asupra contrafacerii desenului comunitar, această chestiune fiind adusă în discuție abia cu ocazia declarării recursului. Față de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată astfel că motivul relativ la pretinsa încălcare a art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 este invocat direct în recurs, omisso medio, și de aceea nu poate fi primit. Ultima critică dezvoltată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, recurenta afirmând că instanța de apel nu a analizat criticile sale și totodată că cererea adițională formulată de reclamantă nu a fost corect calificată, temeiul corespunzător fiind art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, față de care prejudiciul pretins nu a fost dovedit așa cum reclamă textul; chiar și în ipoteza calificării cererii potrivit normei de la lit. b) a alin. (2), arată recurenta, nu se poate considera că au fost îndeplinite cerințele legale pentru determinarea despăgubirilor la suma de 50.000 euro în echivalent RON. Conex acestor susțineri, apreciază recurenta că instanța de fond a schimbat calificarea cererii cu încălcarea principiului disponibilității, iar această încălcare nu a fost cenzurată de Curtea de apel. Potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, "(1) La cererea părții vătămate, instanța judecătorească competentă va ordona persoanei care cu intenție a desfășurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârșite. (2) La stabilirea daunelor-interese instanța judecătorească va lua în considerare: a) toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat și, după caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat; sau b) cu titlu de alternativă, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puțin suma redevențelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, dacă persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat ar fi cerut autorizația de a utiliza dreptul de proprietate în cauză." Din lucrările dosarului, se reține că prin cererea adițională formulată la data de 09.07.2013, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, respectiv 222.425 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul c