ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1703/2022

Prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2021, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, s-au susținut următoarele: - în mod greșit Curtea de Apel București a respins ca "inadmisibilă" cererea sa de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate, în timp ce motivarea oferită în cadrul încheierii din 10 februarie 2021 tinde mai degrabă la o respingere a cererii ca "nefondată"; este ușor de sesizat că nu se detaliază în cadrul acestei încheieri asupra vreunui motiv de inadmisibilitate a cererii; - încheierea Curții de Apel București din 10 februarie 2021 este în fapt nemotivată, fiind aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. astfel, instanța nu a răspuns clar susținerilor sale din cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și nu a explicat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat; - Curtea de Apel București a redactat în mod formal o anumită motivare, dar în cadrul acestei motivări se observă că instanța a furnizat în mod direct răspunsul la întrebările adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene, fără a menționa care este jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pe care se întemeiază aceste răspunsuri; argumentul său esențial pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost acela că în prezentul dosar este vorba de mărci tridimensionale și că nu există hotărâri anterioare ale Curții care să fi stabilit cum se face analiza similarității în cazul mărcilor 3D; Curtea de Apel București a oferit în schimb propriul răspuns la întrebările sale, fără nicio motivare în afară de propria convingere; - în mod similar, în cazul întrebărilor preliminare pe care le-a formulat pentru lămurirea întinderii sectorului relevant în funcție de care se apreciază caracterul distinctiv ai unui element al mărcii, ca aspect în cadrul analizei riscului de confuzie, Curtea de Apel București nu explică pentru ce motive ar fi aplicabile tale quale hotărârile citate (C-173/04 și C-281/01), care analizează problema sesizată, dar din altă perspectivă, și anume în contextul analizei motivului de refuz absolut referitor la semnele lipsite de orice caracter distinctiv. În acest context, recurenta – reclamantă a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (3) lit. b) și art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană ("TUE") și art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unor declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 TUE, o nouă cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere că argumentele prezentate anterior nu au fost analizate în apel. Apreciază că răspunsurile pe care le poate oferi Curtea de Justiție a Uniunii Europene la întrebările preliminare formulate sunt relevante pentru judecarea recursului. Precizează că întrebările preliminare pe care le propune sunt legate de interpretarea dreptului Uniunii Europene aplicabil cauzei și, în mod particular, a art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (în continuare, Directiva 2008/95/CE), respectiv: Cu relevanță pentru capătul de cerere în anularea mărcilor naționale x/2010 "F.", x/2010 "F.", x/2011 "F." și MN x/2012 "G." aparținând intimatelor-pârâte: Întrebarea nr. 1: Articolul 4 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE trebuie interpretat în sensul că evaluarea similarității dintre mărcile aflate în conflict se va baza numai pe reprezentarea grafică a semnelor, astfel cum este inclusă în cererea de marcă, sau o excepție este permisă în cazul mărcilor tridimensionale prin luarea în considerare și a reproducerilor fizice ale mărcilor în discuție (de exemplu, prin produsele corespondente de pe piață), după ce se stabilește că trăsăturile caracteristice ale reproducerilor fizice sunt aceleași cu cele din reprezentarea grafică a semnelor, astfel cum este inclusă în cererea de marcă? Sau, cu alte cuvinte, este permis ca, în aplicarea art. 4 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE, în circumstanțe similare celor din prezenta cauză, la compararea unor mărci tridimensionale depuse la înregistrare sub forma unor imagini bidimensionale, să fie luate în considerare și reproduceri fizice ale mărcilor în discuție (de exemplu, prin produsele corespondente de pe piață), după ce se stabilește că trăsăturile caracteristice ale reproducerilor fizice sunt aceleași cu cele din reprezentarea grafică a semnelor, astfel cum este inclusă în cererea de marcă? Întrebarea nr. 2: Articolul 4 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE trebuie interpretat în sensul că, în evaluarea riscului de confuzie între mărcile aflate în conflict, caracterul distinctiv al mărcii anterioare se va determina doar în relație cu produsele incluse în cererea de marcă sau se poate face o extindere a analizei și în privința altor produse? În caz afirmativ, care sunt condițiile/caracteristicile pe care aceste "alte produse" trebuie să le îndeplinească pentru a fi luate în considerare la determinarea caracterului distinctiv al mărcii anterioare și pentru a se respecta principiul specialității mărcii? Sau, cu alte cuvinte, este permis ca, în aplicarea art. 4 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE, în circumstanțe similare celor din prezenta cauză, în evaluarea riscului de confuzie dintre mărcile aflate în conflict, caracterul distinctiv al mărcii anterioare depuse pentru "ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor" să fie determinat de asemenea prin raportare la produse de alt tip, precum "băuturi alcoolice" sau "produse farmaceutice"? Cu relevanță pentru capetele de cerere în contrafacerea mărcii europene x: Întrebarea nr. 3: Articolul 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE trebuie interpretat în sensul că evaluarea similarității dintre o marcă înregistrată tridimensională și produsele identificate pe piață și care încalcă drepturile asupra mărcii se va baza numai pe reprezentarea grafică a mărcii, astfel cum este inclusă în cererea de marcă, sau o excepție este permisă în cazul mărcilor tridimensionale prin luarea în considerare și a reproducerilor fizice a mărcii în discuție (de exemplu, prin produsele corespondente de pe piață), după ce se stabilește că trăsăturile caracteristice ale reproducerilor fizice sunt aceleași cu cele din reprezentarea grafică a mărcii, astfel cum este inclusă în cererea de marcă? Sau, cu alte cuvinte, este permis ca, în aplicarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE, în circumstanțe similare celor din prezenta cauză, în compararea unei mărci tridimensionale depuse la înregistrare sub forma unei imagini bidimensionale cu anumite produse identificate pe piață și care încalcă drepturile asupra mărcii, să fie luate în considerare și reproduceri fizice ale mărcii în discuție (de exemplu, prin produsele corespondente de pe piață), după ce se stabilește că trăsăturile caracteristice ale reproducerilor fizice sunt aceleași cu cele din reprezentarea grafică a mărcii, astfel cum este inclusă în cererea de marcă? Întrebarea nr. 4: Articolul 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE trebuie interpretat în sensul că în evaluarea riscului de confuzie dintre o marcă înregistrată și un semn care încalcă drepturile asupra mărcii, caracterul distinctiv al mărcii anterioare se va determina doar în relație cu produsele incluse în cererea de marcă sau se poate face o extindere a analizei și în privința altor produse? În caz afirmativ, care sunt condițiile/caracteristicile pe care aceste "alte produse" trebuie să le îndeplinească pentru a fi luate în considerare la determinarea caracterului distinctiv al mărcii anterioare și pentru a se respecta principiul specialității mărcii? Sau, cu alte cuvinte, este permis ca, în aplicarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE, în circumstanțe similare celor din prezenta cauză, în evaluarea riscului de confuzie dintre o marcă înregistrată și un semn care încalcă drepturile asupra mărcii, caracterul distinctiv al mărcii anterioare depuse pentru "ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor" să fie determinat de asemenea prin raportare la produse de alt tip, precum "băuturi alcoolice" sau "produse farmaceutice"?

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 963/16.06.2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta B. a susținut, în esență, următoarele: Motive de recurs împotriva soluției date asupra primului capăt de cerere, referitor la anularea mărcilor naționale nr. x: 2.1. Instanța de apel a încălcat regulile stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind stabilirea elementelor distinctive ale mărcilor aflate în conflict (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 47 și art. 6 din Legea nr. 84/1998: - reclamanta a invocat pe parcursul acestui litigiu distinctivitatea intrinsecă a aspectului complex al sticlei care constituie marca sa europeană nr. x, cu toate caracteristicile acesteia, care alcătuiesc un ansamblu unitar; pentru tranșarea acestei chestiuni, ar fi fost utilă o interpretare din partea CJUE ca răspuns la întrebarea preliminară nr. 1; - chiar și în lipsa acestui punct de vedere, instanța de apel putea face o interpretare corectă a jurisprudenței existente, pentru a constata că aspectul sticlei "x" este distinctiv, în sensul că are per se capacitatea de a identifica produsele provenind de la reclamantă și de a le distinge de produse ale altor întreprinderi; - deși a citat cauza Deutsche SiSi-Werke C-173/04 P, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a principiilor de analiză ale CJUE care se desprind din această cauză (paragrafele 28-31): se consemnează în hotărârea atacată, expeditiv și simplist, doar că forma reprezentată grafic în marca reclamantei se înscrie în conceptul cunoscut în industrie sub denumirea de "French square/French bottle", fără niciun fel de alte explicații sau argumente care să ateste că s-au analizat principiile consacrate în jurisprudența CJUE; - regulile de analiză stabilite de CJUE pentru cazurile mărcilor tridimensionale constând într-un ambalaj nu au fost aplicate în speță de instanța de apel, în hotărârea apelată neexistând niciun fel de comentarii/observații asupra lor (sunt relevante spețele T-411/14 The Coca-Cola Company vs. OAPI, pct. 39; T-305/02, Nestle Waters France vs. OHIM, pct. 34 și 41; T-393/02, Henkel KGaA vs. OHIM, pct. 39 și 40. 2.2. Instanța de apel nu a motivat suficient concluzia privind lipsa de distinctivitate a aspectului sticlei care constituie marca recurentei-reclamante (cu toate caracteristicile acesteia), iar motivarea existentă este contradictorie - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: - analizând distinctivitatea intrinsecă a aspectului sticlei care constituie marca reclamantei, instanța de apel consemnează că nu a putut identifica în imaginea/fotografia mărcii tridimensionale caracteristicile sticlei pe care instanța le-a notat din susținerile reclamantei, și anume: forma octogonală cu 4 laturi late și 4 laturi mai înguste; laturile înguste rotunjite; imprimarea în relief a elementului verbal "x"; gura largă a buteliei, notând că aceste elemente "ar fi servit la recunoașterea distinctivității intrinseci dacă s-ar fi distins în fotografia utilizată ca reprezentare grafică a mărcii tridimensionale"; - în mod contradictoriu, câteva paragrafe mai jos, atunci când consemnează elementele care sunt vizibile instanței din reprezentarea mărcii europene în cauză, instanța de apel reține cel puțin 3 din cele 4 caracteristici notate de instanță din susținerile reclamantei (a patra caracteristică urmează a fi constatată de instanța de recurs, fiind imediat observabilă din reprezentarea mărcii, fără eforturi de interpretare); - în enumerarea instanței de apel cu privire la elementele care sunt îi sunt vizibile din marca europeană, se regăsesc și alte elemente ale formei deosebite a sticlei "x", pe care reclamanta le-a invocat, dar instanța nu face și o raportare a lor la sectorul industrial relevant, deși i-a fost solicitat acest lucru, pentru a dovedi distinctivitatea formei sticlei în ansamblul ei; - fără a contesta aprecierea distinctivitătii de către instanța de apel prin raportare la un sector mai larg decât cel al apelor pentru consum uman, luând în calcul și ambalaje ale altor produse lichide destinate consumului uman, recurenta a arătat că instanța de apel nu a justificat înlăturarea apărării sale privind includerea în acest sector numai a produselor de același tip și destinate acelorași consumatori, cerință care se desprinde în mod direct din cauza C-173/04 P Deutsche SiSi-Werke (pct. 33); în acord cu jurisprudența europeană, reclamanta a arătat că se poate lua în calcul, pe lângă sectorul apelor pentru consum uman, doar un sector cum ar fi industria băuturilor nealcoolice, nu însă și sectoare care produc produse esențialmente diferite (băuturi alcoolice sau produse farmaceutice); - totodată, instanța de apel nu a arătat care sunt probele pe care se sprijină concluzia sa privind nedistinctivitatea sticlei "x" din reprezentarea mărcii; invocarea generică a "probelor administrate în dosar" este inacceptabilă ca motivare care respectă dreptul la apărare al părții; - recurenta-reclamantă nu a susținut distinctivitatea formei pătrate a sticlei, ci distinctivitatea sumei caracteristicilor sticlei "x"; probele depuse de partea adversă la dosar nu evidențiază sticle care ar avea aceeași sumă de caracteristici deosebite precum sticla "x", mai mult decât atât, niciuna dintre probe nu este datată înainte de depunerea la înregistrare a mărcii europene "x", pentru că acesta este momentul relevant în funcție de care ar trebui apreciate normele sectorului relevant, indiferent care ar fi acela; - instanța de apel, în analiza distinctivității, ar fi trebuit să stabilească, în concret, care sunt "normele și obiceiurile sectorului", nefiind permis a se trage concluzia că forma este nedistinctivă fără a se indica măcar o formă concretă de sticlă care ar fi puternic similară; - sticlele în conflict - x și G. - descriu aceleași caracteristici care se îndepărtează semnificativ de la normele sectorului relevant - forma octogonală, scrierea în relief pe lateral, scrierea verticală, trasparența sticlei, proporțiile dintre laturi și întreg, gura largă, toate acestea, împreună, determinând o formă ce se îndepărtează semnificativ de la normă. - atunci când este cazul, CJUE a stabilit că inclusiv aspectul estetic al unei mărci care preia forma ambalajului unui produs, poate fi luat în considerare, printre alte elemente, la stabilirea unei diferențe fată de normă si utilizările unui sector, cu condiția ca acest aspect estetic să fie înțeles ca referindu-se la efectul vizual obiectiv și neobișnuit produs de designul specific al mărcii menționate (hotărârea din cauza T-488/20, Guerlain vs. EUIPO Forma unui ruj alungit, conic și cilindric, în care a fost reluat raționamentul deciziei din cauza T-862/19, Brasserie St Avold vs. EUIPO Shape of a dark bottle); - cu încălcarea cerințelor privind o legală motivare, instanța de apel nu a arătat motivul pentru au fost înlăturate din analiza distinctivității formei sticlei x (ca sumă a caracteristicilor invocate), probele depuse cu privire la aspectul estetic deosebit, și anume: premiile de design câștigate de sticla x; dovezile privind proiectarea sticlei de un designer cunoscut, d-nul H.; opinia/expertiza extrajudiciară întocmită de d-nul Profesor Universitar Doctor I. privind caracteristicile sticlei "x" care se desprind din fotografia sticlei; - considerentele instanței de apel în sensul că din analiza fotografiei nu s-ar distinge caracteristicile sticlei este în dezacord cu propria analiză ulterioară, cu considerentele instanțelor anterioare, cu pozițiile părților care nu au fost contrare cu privire la aceste aspecte; - fotografia ce reprezintă marca europeană "x" este o reproducere frontală, în perspectivă, a sticlei ce se comercializează pe piață, care este modalitatea uzuală și cea mai explicită pentru identificarea unui obiect tridimensional, modalitatea comercială de prezentare a produselor spre vânzare dovedind că un consumator mediu este apt să identifice caracteristicile produselor prin vizualizarea unei fotografii frontale; - instanța de apel nu a justificat pentru ce motiv a preluat în analiza distinctivității formei sticlei "x" (cu toate caracteristicile ei), anumite considerente din hotărârile Tribunalului UE din cauzele T-637/19 și T-638/19, din moment ce acestea nu sunt definitive și, în orice caz, se bazează pe analiza unui probatoriu diferit (și mult mai redus) decât cel din prezenta cauză. 2.

Instanța de apel nu a motivat respingerea argumentelor recurentei-reclamante privind distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei care constituie marca europeană "x" (cu toate caracteristicile acesteia) - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: - dintr-o evidentă eroare, Înalta Curte de Casație și Justiție a consemnat, în decizia nr. 2044/12.11.2019, că reclamanta nu a invocat distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei care constituie marca europeană "x"; deși în cadrul apelului, în rejudecare, reclamanta a atras atenția instanței de apel asupra acestei erori și nu era nevoie decât de o simplă verificare a cererii de chemare în judecată, instanța de apel, fără nicio motivare, reține în continuare că acest aspect nu a fost invocat de reclamantă și nu îl analizează; se solicită instanței de recurs să analizeze și să rețină și existența unei distinctivități dobândite prin utilizare, pe baza dovezile ce susțin o utilizare constantă și relevantă pe piață din perioada 2010 – 2015. 2.

Instanța de apel a încălcat regulile stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict și nu a realizat o analiză de ansamblu a mărcilor - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 47 și art. 6 din Legea nr. 84/1998: - conform jurisprudenței constante a CJUE, instanțele trebuie să realizeze o evaluare analitică a mărcilor din punct de vedere vizual, auditiv și conceptual, care trebuie să fie o analiză globală, a impresiei de ansamblu lăsate de mărcile în conflict, ținând cont de elementele lor distinctive și dominante (cauza de referință C-251/95, Sabel, par. 23); - față de aceste principii generale, instanța de apel nu a analizat corect din punct de vedere vizual mărcile în conflict, nu a stabilit corect care sunt elementele distinctive și dominante ale mărcilor în conflict și nu a realizat o analiză globală a mărcilor, a impresiei de ansamblu lăsate de acestea; - în ceea ce privește analiza vizuală a mărcilor în conflict, instanța de apel a reținut numai regula generală din materie, potrivit căreia elementele verbale beneficiază de preferință față de cele figurative, având în vedere că se percep și pe cale auditivă, deși în speță suntem într-o situație de excepție, în care elementelor figurative trebuie să li se acorde prevalență în analiza vizuală în raport cu elementele verbale, pentru că structura de ansamblu a acestor mărci ne conduce la o astfel de concluzie; - instanța de apel a greșit și în stabilirea elementelor dominante ale mărcilor supuse comparației, pe care le identifică a fi cuvintele "x" și "G." sau F., fără a oferi vreun argument clar pentru care a ajuns la această concluzie; s-ar putea deduce, din toată prezentarea comparației vizuale, că s-a ajuns la această concluzie pe cale de excludere, forma sticlelor neputând fi elementul dominant pentru că nu a fost considerată distinctivă, iar instanța de apel a legat cele două concepte, apreciind că un element nedistinctiv nu poate fi dominant; - instanța de apel trebuia să plece de la regulile generale stabilite în jurisprudența CJUE și practica EUIPO pentru stabilirea elementelor dominante ale mărcilor, a căror aplicare corectă conducea la concluzia că elementul dominant al mărcilor supuse comparației este forma sticlelor, ca sumă a următoarelor caracteristici: forma octogonală a recipientului, cu 4 laturi mai mari și 4 laturi mai înguste, gâtul scurt și gura largă, prezența unor elemente verbale pe sticlă, scrise pe verticală, cu litere îngroșate; - un aspect a fost, totuși, reținut corect de instanța de apel în cadrul analizei vizuale: acela că "forma sticlelor ce reprezintă elementul grafic este similară din punct de vedere vizual"; această constatare, coroborată cu faptul că forma sticlelor este și un element dominant în cadrul tuturor mărcilor analizate și un element distinctiv, determină, analizând global, o similaritate puternică din punct de vedere vizual a mărcilor în conflict; - forma sticlelor determină o puternică asemănare din punct de vedere vizual, chiar și în cazul comparării mărcii nr. x cu marca "x": elementele decorative ale acestei mărci și scrierea pe orizontală a elementelor verbale "G." nu sunt suficient de puternice pentru a șterge impresia de ansamblu, care rămâne una de puternică similaritate; - în cadrul analizei vizuale, reclamanta a solicitat instanței de apel să țină cont de faptul că până și elementele verbale din cadrul mărcilor supuse comparației sunt similare; - un alt argument neanalizat de instanța de apel este acela că în cadrul analizei comparative vizuale ne putem ajuta de Clasificarea de la Viena, folosită în cadrul procesului de înregistrare a mărcilor tridimensionale pentru identificarea unor caracteristici precise ale acestora; - încă de la momentul înregistrării, caracteristici precum: forma octogonală, scrierea în relief, scrierea pe verticală și scrierea în dublu contur au reprezentat caracteristici esențiale ale mărcilor intimatelor-pârâte, identificate precis în cadrul Clasificării de la Viena; - toate aceste aspecte sunt importante în cadrul comparației vizuale și trebuie să fie luate în considerare de instanța de recurs, ele fiind de natură a întări concluzia unei puternice similarități vizuale între mărcile în cauză; - în ceea ce privește analiza auditivă și conceptuală, reclamanta este de acord cu cele reținute de instanța de apel, în sensul inexistenței unei similarități auditive și existenței unei similarități conceptuale; - făcând o analiză de ansamblu, având în vedere existenta similarității vizuale și conceptuale, mărcile în discuție lasă o impresie puternic similară consumatorilor, asemănările dintre ele cântărind mult mai mult decât deosebirile. 2.

Instanța de apel a încălcat regulile stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și în decizia de casare a Înaltei Curți pentru Casație și Justiție nr. 2044/12.11.2019 privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 501 C. proc. civ. și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 47 și art. 6 din Legea nr. 84/1998: - cu privire la analiza riscului de confuzie, aceasta trebuia făcută conform criteriilor trecute în revistă în decizia ÎCCJ nr. 2044/12.11.2019, care este în acord cu jurisprudența CJUE, respectiv trebuia realizată o evaluare globală a mai multor factori interdependenți; - având în vedere percepția publicului relevant, ÎCCJ a stabilit, cu caracter obligatoriu, că în aprecierea riscului de confuzie, similaritatea vizuală a mărcilor în discuție va fi considerată predominantă în raport cu similaritatea auditivă sau conceptuală, recomandare care nu a fost respectată de instanța de apel în rejudecare; - în plus, instanța de apel nu a realizat evaluarea interdependentă a factorilor enumerați de ÎCCJ, în special a similarității mărcilor și a similarității produselor; - aplicând toate principiile consacrate de jurisprudenta CJUE, ținând cont și de recomandările ÎCCJ din decizia de casare, în speță există un risc ridicat de confuzie între mărcile în discuție. Motive de recurs împotriva soluției date în privința capetelor 2-5 de cerere, care vizează încălcarea drepturilor recurentei-reclamante asupra mărcii europene tridimensionale nr. x și obligarea recurentelor-pârâte la încetarea imediată a folosirii unor semne similare și la retragerea de pe piață a produselor care aduc atingere drepturilor recurentei-reclamante: În esență, s-au arătat următoarele: - instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a acestor capete din cererea de chemare în judecată - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - respingerea acțiunii în anularea mărcilor aparținând recurentelor-pârâte nu trebuia să conducă în mod automat la respingerea acțiunii în contrafacere pe care a formulat-o; - dat fiind că mărcile recurentelor-pârâte sunt reprezentate grafic prin niște desene, care presupun un efort de vizualizare 3D (cu ajutorul imaginației), ar fi fost cu atât mai util ca instanța să analizeze recipientele produselor concrete puse pe piață de acestea și pe care le-a depus la dosarul cauzei; - în ceea ce privește riscul de confuzie, în acțiunea în contrafacere există o mai mare libertate de apreciere, fiind admisibilă și proba confuziei efective, produse pe piață, care ar fi fost evaluată bineînțeles alături de toți ceilalți factori obligatorii în funcție de care se analizează riscul de confuzie; - la nivelul publicului român confuzia s-a produs în mod efectiv, la dosarul cauzei existând mai multe articole din care rezultă faptul că diverși consumatori români au apreciat ca similare produsele și au considerat că există o relație comercială între producători; - privitor la acțiunea în contrafacere, este relevant faptul că partea adversă nu a formulat nicio apărare, nici în scris, nici în cadrul concluziilor orale din fața instanțelor care au analizat până acum dosarul. Motive de recurs împotriva soluției date cu privire la cererea reconvențională - decăderea reclamantei din drepturile asupra mărcii europene nr. x: - instanța de apel a aplicat greșit principiul utilizării parțiale a mărcii astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza de referință T-126/03 Aladin, dar și hotărârea recentă din 16 iulie 2020, din cauza C-714/18 P Taiga), încălcând dispozițiile art. 15 și 51 din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - recursul său este îndreptat numai împotriva soluției de decădere din drepturile asupra celorlalte produse din clasa 32 în afară de "apa de izvor", și anume "aerated waters, mineral waters, table waters" - "ape aerate, ape minerale, ape de masă"; - soluția de decădere pleacă de la aplicarea de către instanța de apel a unor considerente din decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel trăgând concluzia că trebuie să realizeze "verificarea utilizării mărcii distinct, pentru fiecare produs menționat în certificatul de înregistrare", fără să mai facă vreo verificare proprie a aplicării corecte a principiului utilizării parțiale, verificare pe care a solicitat-o - mai multe argumente pertinente pe care le-a prezentat instanței (inclusiv jurisprudența europeană relevantă intervenită după pronunțarea înaltei Curți de Casație și Justiție) au rămas neanalizate - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. II. Pârâtele D. S.A. și E. S.A. au declarat recurs împotriva soluției cuprinse în decizia civilă nr. 963/16.06.2021, de menținere în parte a soluției primei instanțe de respingere a cererii de decădere a B.. din drepturile privind marca x, respectiv, pentru produsul apă de izvor din clasa 32, solicitând instanței de recurs să dispună casarea în parte a deciziei susmenționate și rejudecarea sub acest aspect. Totodată, au declarat recurs împotriva considerentelor deciziei nr. 963/16.06.2021, solicitând instanței de recurs să dispună înlocuirea considerentelor atacate, concomitent cu menținerea soluției cuprinse în dispozitivul aceleiași decizii civile, referitoare la respingerea cererii de anulare a mărcilor naționale x, MN x, x, x aparținând E. S.A. și D. S.A. În esență, au susținut următoarele: (1) Motive de recurs împotriva soluției curții de apel de menținere în parte a soluției instanței de fond cu privire la cererea reconvențională: - atacă soluția instanței de apel în sensul menținerii dispoziției primei instanțe de respingere a cererii de decădere pentru produsul "apă de izvor" din clasa 32, și, respectiv, toate considerentele care au stat la baza acestei soluții; - menținând în parte soluția instanței de fond cu privire la cererea de decădere, instanța de apel a procedat în mod nelegal, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. - hotărârea recurată nu întrunește standardele unei motivări suficiente, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. -din cuprinsul motivării instanței de apel nu rezultă care sunt probele avute în vedere pentru a se reține utilizarea efectivă a mărcii, fiind folosite formulări generice (facturile și dovezile de participare la târguri), cu ce au fost coroborate facturile depuse de titularul de marcă pentru a se reține că acestea vizează marca tridimensională (nu se poate stabili cu ce se coroborează facturile din Slovenia pentru a se determina forma în care a fost folosită marca în Slovenia) și nici elementele/criteriile avute în vedere pentru a stabili că vânzările au fost rezonabile și că au dus la o exploatare serioasă a mărcii; așadar, din motivarea instanței de apel lipsesc aspecte esențiale în absența cărora este imposibilă verificarea raționamentului efectuat de instanță; - soluția instanței de apel este dată cu încălcarea prevederilor legale materiale incidente (art. 15, art. 51 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca comunitară, art. 46, art. 47 din Legea nr. 84/1998), precum și a dispozițiilor hotărârii de casare (art. 501 C. proc. civ.), sub următoarele aspecte: instanța de apel a ignorat regulile și criteriile legale care trebuie avute în vedere pentru a determina dovezile apte în stabilirea existenței unei folosiri a mărcii; instanța de apel a ignorat criteriile legale relevante pentru a stabili pragul de la care suntem în prezența unei folosiri a mărcii care să prevină decăderea; în mod nelegal, instanța de apel a avut în vedere și dovezi de folosire care nu provin de la titularul mărcii/de la o persoană autorizată de titular pentru a folosi marca și, respectiv, dovezi de folosire aflate în afara perioadei relevante. (2) Motive de recurs împotriva considerentelor: - deși soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei civile pronunțate de către instanța de apel le este favorabilă, raționamentul expus de către instanță cuprinde o serie de considerente contradictorii, dar și erori de drept săvârșite ca urmare a greșitei aplicări a normelor de drept material; - calea de atac este îndreptată în mod exclusiv asupra considerentelor pronunțate de către instanța de judecată referitoare la: existența unui grad mediu de similaritate conceptuală între semnele în conflict; modalitatea în care a fost examinată distinctivitatea inerentă a mărcii anterioare; - principala încălcare a normelor de drept material de către instanța de apel s-a realizat în contextul aplicării dispozițiilor ce reglementează anularea mărcilor: art. 47 alin. (1) cu raportare la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 53 coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009; - instanța de apel a aplicat în mod eronat prevederile anterior amintite, în procesul de analiză a similarității semnelor, în vederea stabilirii existenței sau nu a riscului de confuzie, în percepția publicului consumator; - o primă nelegalitate săvârșită de instanța de apel se referă modalitatea în care instanța a apreciat existența unei similarități conceptuale, apreciind că elementul grafic al mărcii (sticla) transmite mesajul de "curgere", "lichid"; o asemenea analiză încalcă în mod vădit normele de drept referitoare la aprecierea similarității conceptuale, regula constantă fiind că doar elementele ce pot avea o semnificație pentru consumator - respectiv cuvintele sau elementele grafice care evocă în mod efectiv o idee; - tot cu privire la similaritatea conceptuală, Curtea de Apel București reține că elementele verbale ale mărcilor sunt constituite din termeni cu un înțeles identic, care transmit același mesaj în două limbi diferite; practic, instanța de apel susține în mod implicit ideea că sensul cuvântului "J." este recunoscut de consumatorul mediu român, deși au contrazis această idee în repetate rânduri și, mai mult decât atât, nu există niciun fel de dovadă a acestei afirmații; - o altă nelegalitate săvârșită de instanță vizează modalitatea în care a fost apreciată distinctivitatea mărcii anterioare opuse de recurenta-reclamantă; pornind de la analiza reprezentării grafice existente în certificatul de înregistrare a mărcii, instanța reține că aceasta ar fi avut o distinctivitate intrinsecă dacă reprezentarea grafică din certificat ar fi permis ca anumite elemente să se distingă cu mai mare ușurință, o atare supoziție neputând fi primită, deoarece încalcă în mod evident regulile conturate în jurisprudența instanțelor europene, iar decizia conține considerente contradictorii. Apărările formulate în cauză În termen legal, recurenta-reclamantă B.. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtele D. S.A. și E. S.A., solicitând respingerea recursului ca nefondat. Totodată, a solicitat a se face aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește motivele de recurs ce vizează o parte din soluția dată de curtea de apel asupra cererii reconvenționale, respectiv aceea de menținere a soluției instanței de fond de respingere a cererii reconvenționale pentru produsele "apă de izvor" din clasa 32. Recurentele-pârâte D. S.A. și E. S.A., în termen legal, au depus întâmpinare la recursul promovat de reclamanta B.., solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat. De asemenea, au apreciat că solicitarea părții adverse de rejudecare în fond a apelului este inadmisibilă, conform art. 497 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 27 din același act normativ; în cazul prezentelor recursuri, consecința eventualei lor admiteri este aceea a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel sau, după caz, a primei instanțe. În termen legal, recurenta-reclamantă B.. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurentele-pârâte D. S.A. și E. S.A., solicitând respingerea ca neîntemeiate a apărărilor formulate de către acestea. Recurentele-pârâte D. S.A. și E. S.A., în termen legal, au depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă B.., solicitând să se constate caracterul neîntemeiat al apărărilor formulate. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin.) și 3 C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 aprilie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii din data de 10 februarie 2021 și a deciziei nr. 963A din data de 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A admis în principiu recursul declarat de pârâtele E. S.A. și D. S.A. împotriva deciziei nr. 963A din data de 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele: I. Reclamanta B. a declarat recurs atât împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2021, cât și a deciziei prin care instanța de apel s-a dezînvestit de soluționarea cauzei. 1. În ceea ce privește calea de atac declarată împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2021, Înalta Curte reține că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pe temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Odată cu motivele de recurs, însă, reclamanta B. a adresat și instanței de recurs, ca instanță de ultim grad de jurisdicție, aceeași solicitare, cu aceleași patru întrebări regăsite și în solicitarea formulată în fața instanței de apel. Fiind vorba despre o chestiune prejudicială în recurs, urmează ca cererea cu acest obiect să fie analizată prioritar față de motivele de recurs. În ceea ce privește admisibilitatea sesizării CJUE, se reține, în primul rând, din perspectiva actului de drept UE susceptibil de interpretare, că toate cele patru întrebări propuse vizează interpretarea Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci. Primele două întrebări sunt formulate în legătură cu petitul din acțiunea introductivă care are ca obiect anularea înregistrării mărcilor naționale ale pârâtelor E. S.A. și D. S.A., în timp ce ultimele două întrebări urmăresc dezlegări relevante pentru acțiunea în contrafacerea mărcii UE aparținând reclamantei (capetele de cerere 2-5). Toate întrebările vizează modul de evaluare a riscului de confuzie între mărcile aflate în conflict, prin prisma fie a similarității semnelor, fie a caracterului distinctiv al mărcii. Legea aplicabilă nulității înregistrării mărcilor naționale este reprezentată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, sub imperiul căreia mărcile au fost înregistrate, însă, în mod evident, nu este admisibilă o trimitere preliminară în vederea interpretării acesteia, întrucât potrivit art. 267 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe doar asupra interpretării actelor adoptate de instituțiile Uniunii. În același timp, se observă că întrebările propuse de către recurentă au în vedere, în principal, marca tridimensională înregistrată aparținând acestei părți în proces, în considerarea căreia au fost formulate toate pretențiile deduse judecății, invocată fiind drept "marcă anterioară" în sensul art. 6 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 (în forma de la data cererii de chemare în judecată), după cum se va arăta în cele ce succed, cu referire la fiecare întrebare în parte. Marca invocată de către recurentă este o marcă a Uniunii Europene (nr. x), iar efectele unei mărci UE sunt reglementate prin dispozițiile Regulamentului privind marca UE (reprezentat în cauză de Regulamentul nr. 207/2009, în raport de data înregistrării mărcii – 20.04.2009). Or, spre deosebire de directivă, regulamentul este direct aplicabil în litigiile naționale, astfel încât ar fi fost adecvată propunerea unor întrebări referitoare la interpretarea acestuia. În același timp, însă, formularea întrebărilor pe temeiul directivei, și nu al regulamentului, nu constituie în sine un impediment la sesizarea CJUE, deoarece, pe de o parte, nimic nu ar împiedica instanța să reformuleze întrebările într-un mod adecvat, iar, pe de altă parte, regulamentul a preluat în mod identic din directivă noțiunile de "risc de confuzie", "similaritate", "distinctivitate", vizate de întrebările propuse prin cererea de sesizare a CJUE, iar acestea relevă, indiscutabil, concepte autonome de drept UE. Prin urmare, pentru rațiuni ținând de aplicarea uniformă și coerentă a diferitelor norme care, în ordinea juridică a Uniunii, au ca obiect mărcile, o interpretare a acestora de către CJUE ar avea efect și în procesul de aplicare de către instanța națională a normelor echivalente (inclusiv din legea națională care transpune directiva, în virtutea obligației ce revine instanței naționale, aceea de a interpreta legea națională în lumina textului și a finalității directivei, pentru asigurarea efectului deplin al acesteia - hotărârea CJUE din cauza C-14/83 Von Colson și Kamann, pct. 26). Prin urmare, nu s-ar putea considera că întrebările propuse de către reclamantă sunt lipsite de relevanță pentru dezlegarea cauzei de față, doar pentru motivul că nu vizează interpretarea Regulamentul mărcii UE, iar directiva nu este direct aplicabilă în litigiile naționale dintre particulari. În al doilea rând, trebuie subliniat faptul că obligația de sesizare a CJUE, ce revine instanței naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, în conformitate cu art. 267 alin. (3) TFUE, este subordonată unor verificări proprii, astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții de Justiție, iar acestea constituie veritabile condiții de admisibilitate ale trimiterii preliminare. Astfel, instanța națională nu are obligația să sesizeze CJUE atunci când "constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Comunității" (hotărârea din cauza C – 283/81 Cilfit). Contrar celor susținute de către recurenta–reclamantă, problema invocată prin prima întrebare, în contextul în care a fost formulată, permite o interpretare clară și neechivocă a normelor de drept al Uniunii Europene vizate de solicitarea de sesizare a instanței europene. Mai mult decât atât, din jurisprudența CJUE reies elemente esențiale care nu lasă loc vreunei îndoieli rezonabile cu privire la aplicarea corectă a dreptului Uniunii Europene. Aceeași concluzie se impune și în privința celei de-a doua întrebări, cu