ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2590/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2015, pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2015, reclamanții A., B.. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții D. S.A., E. S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci:

- anularea mărcilor naționale x/2010 "F.", y/2010 "F.", w/2011 "F." aparținând pârâtei D. S.A. și z/2012 "G." aparținând pârâtei E. S.A. pentru toate produsele din clasa 32 pentru care beneficiază de protecție;

- să se constate faptul că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcii anterioare comunitare tridimensionale, MC x înregistrată din data de 24 iunie 2008 pentru produse din clasele 5 și 32 conform Clasificării de la Nisa și asupra dreptului de autor deținut cu privire la reprezentarea grafică a buteliei comercializate și protejate sub denumirea X;

- să se dispună obligarea pârâtelor la încetarea imediată a folosirii semnului reprezentând forma grafică a ambalajului buteliei comercializate sub denumirea F., formă similară cu marca comunitară MC x ce reprezintă reproducerea grafică a buteliei X. în acest sens solicită obligarea la încetarea imediată a următoarelor acțiuni, prezentate cu titlu exemplificativ: oferirea de produse, publicitatea (prin internet sau prin orice altă metodă, inclusiv prin afișarea semnului la intrarea în magazine, pe pereții magazinului, aplicarea pe materialele consumabile gen sacoșe, pungi, hârtie de ambalat, cutii etc.), fabricarea de produse, stocarea sau depozitarea, distribuirea, livrarea, comercializarea sau oferirea spre comercializare (prin orice metodă: tradițională, door-to-door, prin internet, casa de comenzi etc.), promovarea de produse sau servicii, utilizarea semnului pe documente de afaceri ori în corespondența, importul sau exportul de produse;

- să se dispună obligarea pârâtelor să retragă de pe piață toate produsele ce aduc atingere mărcilor reclamantei și să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii tridimensionale, iar, în cazul în care pârâta nu va aduce la îndeplinire această dispoziție, să fie încuviințată luarea acestor măsuri de către reclamanți pe cheltuiala pârâtei;

- să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a hotărârii pronunțate, prin intermediul a trei cotidiane de circulație națională;

- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului dosar.

Obiectul cererii incidentale

Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 20.04.2015, pârâta E. S.A. a solicitat în contradictoriu cu B.., decăderea acesteia din drepturile conferite de marca comunitară tridimensională nr. x.

Prin sentința civilă nr. 569/12 mai 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe cererea principală, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci pe capetele 2-6 din cererea principală și a respins aceste capete de cerere față de acest pârât ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea principală și a dispus anularea mărcilor naționale x/2010 "F.", y/2010, F.", w/2011 "F." aparținând pârâtei D. S.A. și a mărcii naționale z/2012 "G." aparținând pârâtei E. S.A. pentru produsele din clasa 32. Totodată, a constatat încălcarea dreptului de folosire exclusivă asupra mărcii comunitare tridimensionale MC x înregistrate din data de 24 iunie 2008 pentru produse din clasele 5 și 32 conform Clasificării de la Nisa și asupra dreptului de autor deținut cu privire la reprezentarea grafică a buteliei comercializate și protejate sub denumirea "H." și a obligat pe pârâtele D. S.A. și E. S.A. la încetarea imediată a folosirii semnului reprezentând forma grafică a ambalajului buteliei comercializate sub denumirea F. pentru oferirea de produse, publicitatea (prin internet sau prin orice altă metodă, inclusiv prin afișarea semnului la intrarea în magazine, pe pereții magazinului, aplicarea pe materialele consumabile gen sacoșe, pungi, hârtie de ambalat, cutii etc), fabricarea de produse, stocarea sau depozitarea, distribuirea, livrarea, comercializarea sau oferirea spre comercializare sau exportul de produse; precum și să retragă de pe piață toate produsele ce aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală și industrială ale reclamanților și să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii tridimensionale MC x. De asemenea, a dispus publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor D. S.A. și E. S.A., a hotărârii prin intermediul a trei cotidiane de circulație națională.

A respins ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă E. S.A.

A obligat pe pârâtele D. S.A. și E. S.A. la 300 RON și 2.192,57 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin decizia nr. 580/16.05.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâtele D. S.A. și E. S.A. împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul constatării încălcării dreptului de folosire exclusivă asupra mărcii comunitare tridimensionale MC x înregistrate la 24.06.2008 pentru produse din clasele 5 și 32 conform Clasificării de la Nisa; a respins petitul întemeiat pe dreptul de autor, ca nefondat; a păstrat în rest sentința.

Prin decizia nr. 2044/12.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei menționate; a admis recursul declarat de pârâte împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la încălcarea mărcii comunitare MC x, precum și cu privire la cererea reconvențională; a menținut soluția referitoare la respingerea capătului de cerere întemeiat pe dreptul de autor.

Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de intimatele-reclamante A., B. și C..

Prin decizia nr. 963/16.06.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat că A. și C. nu au calitate de intimați-reclamanți în rejudecarea apelului după casare.

A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. și C. ca neîntemeiată.

A admis apelul declarat de pârâtele D. S.A. și E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 569/12.05.2016, pe care a schimbat-o în sensul că:

A respins cererea principală ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea reconvențională și a dispus decăderea reclamantei B.. din drepturile conferite de marca comunitară nr. x pentru produsele ape minerale pentru uz medical din clasa 5 și băuturi carbogazoase, ape minerale și apă de masă din clasa 32.

A menținut dispozițiile de respingere a cererii de decădere pentru produsul apă de izvor din clasa 32.

Prin decizia nr. 1703 din 4 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

A respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.. împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2021 și a deciziei nr. 963A din data de 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

A respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtele D. S.A. și E. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Împotriva deciziei nr. 1703 din 4 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare contestatoarea B. solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate, soluționarea recursului printr-o nouă hotărâre, de admitere a recursului și de casare în parte a deciziei civile nr. 963A/16.06.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu consecința respingerii apelului intimatelor-pârâte ca nefondat și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 569/12.05.2016 a Tribunalului Bucuresti - sectia a V-a Civilă cu privire la:

- admiterea capătului 1 din cererea de chemare în judecată, privind anularea mărcilor naționale x/2010 "F.", y/2010 "F.", w/2011 "F." și z/2012 "G." aparținând intimatelor-pârâte;

- admiterea capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată, privind încălcarea drepturilor asupra mărcii europene tridimensionale "X" nr. x și obligarea intimatelor-pârâte la încetarea imediată a folosirii unor semne similare și la retragerea de pe piață a produselor care aduc atingere drepturilor reclamantei, schimbând din sentința Tribunalului București doar constatarea existenței unei încălcări a dreptului de autor asupra reproducerii grafice și buteliei "X" (acesta fiind un aspect judecat definitiv);

- respingerea cererii reconvenționale privind decăderea din drepturile asupa mărcii europene tridimensionale "X"' nr. x, ca neîntemeiată.

Arată că recursul reclamantei a fost judecat stabilindu-se și aplicându-se o autoritate de lucru judecat a două Hotărâri ale Tribunalului Uniunii Europene, din cauzele T-637/19 și T-638/19, prin care au fost soluționate recursurile reclamantei împotriva deciziilor EUIPO de respingere a opozițiilor și apelurilor formulate împotriva înregistrării mărcilor europene cu numerele x și y aparținând intimatelor-pârâte. Instanța de recurs a considerat, "în virtutea principiului autonomiei procedurale", că "dezlegările Tribunalului UE reprezintă lucru judecat, fiind obligatorii în cauza de față, "chiar în absența triplei identități de părți, obiect și cauză, în sensul de efect pozitiv al autorității de lucru judecat".

Eroarea materială care a influențat concluzia instanței de recurs în sensul că se poate stabili o autoritate de lucru judecat a acestor hotărâri constă în confuzia că mărcile UE vizate de opozițiile la înregistrare din acele dosare ar fi "identice" cu mărcile naționale ale intimatelor-pârâte a căror anulare s-a cerut în prezentul dosar:

"În același timp, însă, mărcile naționale sunt identice cu mărcile UE vizate de opoziția la înregistrare, dreptul pe care își fundamentează reclamanta B. pretențiile din prezentul litigiu este același cu cel invocat în procedura opoziției la înregistrarea mărcilor UE, iar analiza presupusă de cele două proceduri este identică, prin valorificarea unor noțiuni autonome de drept UE și în virtutea sistemului unitar de protecție a mărcilor la nivelul Uniunii Europene, fie că este vorba despre mărci naționale ori despre mărci UE".

Mărcile naționale a căror anulare s-a cerut în prezentul dosar și cele europene aparținând intimatelor-pârâte (nr. x și y) nu sunt identice, precum se poate observa în Anexa nr. 1 atașată prezentei contestații în anulare. În primul rând, două mărci europene nu au cum să fie identice cu patru mărci naționale. Dacă s-a constatat vreo identitate, aceasta ar fi trebuit indicată în mod expres prin numărul de identificare al mărcilor, în condițiile existenței unei diferențe de număr de mărci. Conceptul de "identitate" trebuie interpretat în mod strict, întrucât reglementările legale din domeniul mărcilor disting între "identitate" sau "similaritate" a semnelor, cu efecte legale diferite și cu condiții de probațiune diferite în cazul contestării unei înregistrări.

Întrucât această eroare este evidentă, iar ea a jucat un rol determinant în ceea ce privește concluzia autorității de lucru judecat, care la rândul său a influențat întreaga analiză a recursului, solicită constatarea incidenței situației prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu consecința admiterii contestației în anulare și a pronunțării unei noi hotărâri cu privire la recursul reclamantei. Condițiile autorității de lucru judecat, din cauza efectelor foarte grave asupra cazului, trebuie apreciate mult mai strict, identitatea de obiect trebuie să fie chiar "identitate", iar nu doar o asemănare.

II. Instanța de recurs a refuzat să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate de reclamantă, situație echivalentă "omisiunii de a cerceta" (prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)

Arată că instanța de recurs a refuzat să cerceteze următoarele două motive de casare invocate de reclamantă, cu motivarea simplistă și eronată în sensul că soluția acestor motive de recurs se regăsește deja în Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019, ceea ce nu reprezintă o examinare efectivă a problemelor care i-au fost supuse examinării, echivalând în fapt cu o omisiune de a "cerceta" motivul de casare:

(i) motivul de recurs privind lipsa de motivarea a instanței de apel a soluției date în privința capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată, capete care reprezintă acțiunea în contrafacere intentată de reclamantă, întrucât vizează cu evidență încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii europene "X" nr. x și obligarea intimatelor-pârâte la încetarea imediată a folosirii unor semne similare și la retragerea de pe piață a produselor care aduc atingere drepturilor sale - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

(ii) motivul de recurs privind lipsa de motivare a instanței de apel a respingerii argumentelor reclamantei privind distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei care constituie marca europeană "X" (cu toate caracteristicile acesteia) - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cazul ambelor motive de casare mai sus detaliate este vorba de aspecte de fapt, de regăsirea sau nu a unor cereri ale reclamantei în cererea introductivă de instanță, deci aspecte care se cer observate din simpla lecturare a cererii de chemare în judecată.

După cum s-a analizat în doctrină, "legea dă putere hotărârii pronunțate în recurs numai cu privire la problemele de drept soluționate, nu si la cele de fapt pentru care, prin folosirea argumentului per a contrario, rezultă că se lasă putere deplină de apreciere instanței care rejudecă fondul după casare. Chiar dacă instanța de recurs a făcut unele referiri la situația de fapt, acestea nu sunt obligatorii pentru instanța de reiudecare, ele neavând decât valoarea unor simple indicații" (a se vedea, G. Boroi, M. Stancu, "Drept procesual civil", Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 700-701).

Cu alte cuvinte, dacă prima instanță de recurs a reținut în mod greșit anumite aspecte faptice în cadrul Deciziei de casare nr. 2044/12.11.2019 (care nu constituie o dezlegare a unei probleme de drept), nu înseamnă că instanța care a rejudecat apelul trebuia să persevereze în acea eroare.

În opinia contestatoarei, instanța de apel putea să judece acțiunea în contrafacere și argumentele sale privind distinctivitatea dobândită a mărcii, nefiind ținută de mențiunile eronate din Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019. Cu atât mai mult, a doua instanță de recurs care s-a aplecat asupra cazului, avea puterea/competența de a constata că aceste aspecte din cererea de chemare în judecată s-au respins de către instanța de apel în mod simplist ca "inexistente", fiind deci nemotivate.

Înalta Curte nu a menționat de fapt dacă prima instanță a procedat sau nu corect și nici nu a dat îndrumări pentru etapa de rejudecare a apelului în această privință, lăsând o libertate firească de apreciere judecătorilor Curții de Apel București. Prin urmare nu existau dezlegări de drept ale Înaltei Curți care să fi fost obligatorii în etapa apelului (în rejudecare) și cu atât mai puțin în cadrul recursului care a urmat acelei etape procesuale.

Chiar dacă s-ar interpreta că prin Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 Înalta Curte ar fi stabilit că acele capete de cerere în contrafacere nu ar fi decât un apendice al acțiunii în anulare, astfel de considerente oricum nu ar fi fost obligatoriu de urmat în rejudecarea apelului și nici în recursul subsecvent, întrucât existența sau inexistența acțiunii în contrafacere este o chestiune pur administrativă, care se putea verifica în orice etapă prin imediata observare a cererii de chemare în judecată și care nu necesita rezolvarea vreunei probleme de drept.

Există cel puțin trei argumente de logică juridică pentru care acțiunea sa în contrafacere există și nu este doar o enumerare inutilă a unor consecințe ale capătului 1 din cererea de chemare în judecată, privind anularea mărcilor naționale ale intimatelor-pârâte:

Obligarea la încetarea imediată a folosirii unor semne similare și obligarea la retragerea de pe piață a produselor care aduc atingere drepturilor la marcă nu reprezintă niciodată niște consecințe firești ale unei acțiuni în anularea înregistrării unei mărci, nefiind reglementate ca atare nici în legislație și nefiind consacrate nici în practica judiciară. A presupune că s-ar fi formulat aceste cereri într-un subsidiar al acțiunii în anulare înseamnă a fi acuzată pe nedrept de necunoașterea legii și a practicii judiciare în materie. De asemenea, acțiunea în contrafacere a fost menționată și prin indicarea temeiului de drept al acțiunii (art. 36 din Legea nr. 84/1998 în vigoare la acel moment), în mod corelativ cu capetele de cerere specifice acțiunii în contrafacere.

Capătul de cerere nr. x din cererea de chemare în judecată a fost un capăt mixt, solicitându-se și constatarea încălcării de către intimatele-pârâte a dreptului de autor asupra sticlei "X", iar acest aspect a fost analizat (definitiv) în mod distinct de capătul nr. 1 de cerere, privind acțiunea în anulare. În mod firesc, întreg capătul de cerere nr. x trebuia analizat distinct de capătul 1, exact astfel cum a fost și formulat și foarte clar numerotat. Interpretările instanței asupra naturii unei cereri sunt necesare numai în cazul cererilor informe și neclare, însă nu și atunci când partea și-a formulat cererea foarte clar, delimitând capetele de cerere și urmând în mod fidel și formulările specifice din lege.

Numai existența acțiunii în contrafacere permite existența unei cereri reconvenționale în decăderea mărcii europene care să fie analizată de instanța națională. Decăderea mărcilor comunitare este în mod obișnuit de competența Oficiului European ("EUIPO") și numai în mod incidental de competența instanțelor naționale dintr-un stat membru, doar în cadrul acțiunilor în contrafacere. A se vedea în acest sens art. 51 alin. (1) din Regulamentul 207/2009 privind Marca comunitară (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar):

Articolul 51 "Cauze de decădere" - " Titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere: [...]".

Prin urmare, din moment ce toate instanțele anterioare s-au considerat învestite în mod legal cu o cerere în decăderea mărcii europene "X", înseamnă că este dincolo de orice discuție faptul că în speță există și o acțiune în contrafacere. Negarea acestui aspect de fapt reprezintă o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil deoarece se refuză în mod nejustificat soluționarea unor capete de cerere distincte.

Revenind la ceea ce s-a dispus de către Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019, indiferent cum s-ar interpreta mențiunea privind faptul că "prima instanță nu s-a considerat învestită cu o acțiune în contrafacere propriu-zisă", ca o dezlegare obligatorie sau ca o observație care necesita o analiză suplimentară a curții de apel în rejudecare, cert este că Înalta Curte apreciază în acest considerent cu privire la modul în care a procedat prima instanță în situația în care a admis acțiunea în anulare. Or, pentru ipoteza opusă, în care acțiunea în anulare ar fi respinsă, Înalta Curte nu a dispus nimic, astfel că instanța de apel, în rejudecare, trebuia să analizeze acțiunea în contrafacere după ce a respins acțiunea în anulare. În judecarea acțiunii în contrafacere instanța trebuia să facă o analiză comparativă vizuală între marca reclamantei și produsele cu privire la care a făcut dovada punerii pe piață de către intimatele-pârâte.

În mod contradictoriu, instanța de recurs care a pronunțat Decizia nr. 1703/2022, ce face obiectul prezentei contestații în anulare, notează într-o altă parte a hotărârii că există o acțiune în contrafacere, care este fundamentată pe marca europeană "X":

"Chiar dacă se tinde la o dezlegare în legătură cu acțiunea în contrafacere (petite 2-5 din acțiunea introductivă), este relevantă cauza cererii în contrafacere, reclamanta fundamentându-și aceste pretenții tot pe marca Uniunii Europene nr. x, în legătură cu care au fost formulate motivele de recurs și întrebările propuse a fi adresate CJUE.

Prin urmare, toate considerentele expuse anterior sunt valabile și în privința întrebărilor 3 și 4 și, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea reclamantei B.. de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene".

Instanța de recurs reține în mod clar că există o acțiune în contrafacere în acest dosar, dar se consideră ținută să respecte, ca o chestiune tranșată definitiv, o așa-zisă "legătură de dependență a capetelor de cerere x din acțiunea introductivă față de primul petit" (pag. 29, primul paragraf).

De asemenea, în mod injust se reproșează în Decizia nr. 1703/2022 că reclamanta nu ar fi făcut nici apel și nici recurs în ciclul procesual anterior, pe chestiunea acestei legături de dependență dintre capetele de cerere. Declararea unui apel împotriva soluției Tribunalului București era total neavenită, din moment ce instanța de fond a admis cererea și doar pentru economie procedurală nu a mai detaliat analiza comparativă dintre marca reclamantei și produsele părții adverse. Dacă instanța de fond nu a motivat detaliat admiterea acțiunii în contrafacere, era problema părții adverse să critice acest aspect prin apelul său. De asemenea, reclamanta nu avea niciun motiv să declare recurs împotriva hotărârii Curții de Apel București din primul ciclu procesual cu privire la problema acțiunii în contrafacere, întrucât această instanță a menținut soluția de admitere a acțiunii în contrafacere.

Prin decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 s-a lansat pentru prima dată această mențiune eronată în sensul că ar exista o "legătură de dependență a capetelor de cerere x din acțiunea introductivă față de primul petit".

Instanța care a rejudecat apelul a refuzat însă să analizeze acțiunea în contrafacere, fără nicio examinare proprie, aspect în privința căruia reclamanta a formulat recurs. În recurs a constatat același refuz al instanței de a judeca, ceea ce, din perspectiva prezentei contestații în anulare, reprezintă o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Un parcurs perfect similar l-a avut cererea de constatare a distinctivității dobândite a mărcii reclamantei tridimensionale "X".

Dintr-o eroare de verificare, prima instanță de recurs a consemnat în decizia nr. 2044/12.11.2019, că reclamanta nu ar fi invocat distinctivitatea dobândită a mărcii europene "X" (a aspectului sticlei care constituie această marcă tridimensională). Deși în cadrul rejudecării apelului, reclamanta a atras atenția instanței de apel asupra acestei erori privind situația de fapt și nu era nevoie decât de o simplă verificare a cererii de chemare în judecată, instanța de apel, fără nicio motivare, reține în continuare că acest aspect "nu a fost invocat de reclamantă" și nu îl analizează.

În primul ciclu procesual, atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București, reținând distinctivitatea intrinsecă a formei sticlei, nu au mai motivat suplimentar și asupra distinctivității dobândite, nefiind necesar. Însă în rejudecarea apelului, din moment ce instanța de apel a considerat că "forma ambalajului ce constituie marca reclamantei nu este distinctivă", era firesc să se analizeze dacă nu cumva marca a dobândit distinctivitate prin utilizare. În schimb, instanța de apel a refuzat să analizeze acest aspect, considerându-se ținută de cele reținute de Înalta Curte în decizia de casare:

"Distinctivitatea dobândită nu constituie obiect al analizei în rejudecarea apelului având în vedere stauările instanței de recurs cu privire la acest aspect, considerat ca neavând legătură cu speța, întrucât nu a fost invocat de reclamantă".

Întrucât instanța care a rejudecat apelul nu a motivat în niciun fel respingerea cererii reclamantei de constatare a distinctivității dobândite, a formulat recurs pe acest aspect, însă în recurs a constatat același refuz al instanței de a judeca, ceea ce, din perspectiva prezentei contestații în anulare, reprezintă o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Instanța de recurs a refuzat să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate de reclamantă, situație echivalentă "omisiunii de a cerceta" (prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, inclusiv cele din recurs, astfel încât să răspundă în fapt și în drept la toate aspectele incidente în cauză constituie o condiție a unui proces echitabil, exigență impusă de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO). Potrivit Hotărârii din 19.12.1997 a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Helle v. Finlanda, orice curte trebuie să facă "o examinare efectivă a problemelor care îi sunt supuse examinării".

Instanța de recurs a cercetat superficial următoarele motive de recurs:

(i) Motivul de recurs privind lipsa motivării de către instanța de apel a concluziei sale privind lipsa de distinctivitate a aspectului sticlei care constituie marca europeană "X" (cu toate caracteristicile acesteia);

(ii) Motivele de recurs privind încălcarea de către instanța de apel a regulilor stabilite în jurisprudența CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor și privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict;

(iii) Motivul de recurs privind aplicarea greșită de către instanța de apel a principiului utilizării parțiale a mărcii astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența CJUE (cauza de referință T126/03 Aladin, dar și hotărârea mai recentă a CJUE din 16 iulie 2020, din cauza C-714/18 P Taiga).

Cu privire la motivul de casare privind insuficienta motivare de către instanța de apel a concluziei sale privind lipsa de distinctivitate a mărcii europene "X", în decizia care face obiectul prezentei contestații în anulare, se regăsesc următoarele motivări pe care reclamanta le apreciază ca fiind un refuz al judecății respectivului motiv de recurs:

- în mod corect instanța de apel nu ar fi luat în considerare probele depuse de reclamantă privind noutatea și originalitatea sticlei care alcătuiește marca "X", întrucât acele probe ar aparține capătului de cerere privind dreptul de autor, care s-a respins definitiv în primul ciclu procesual. Or, acesta este un refuz clar de a judeca, întrucât este evident că probele sunt câștigate cauzei, indiferent de faptul că inițial, prin prisma lor, s-a dorit și dovedirea dreptului de autor. La solicitarea expresă a părții, în măsura în care sunt pertinente, concludente și utile, aceleași probe pot fi luate în considerare și pentru dovedirea altor aspecte, neexistând nicio interdicție legală în acest sens;

- în mod corect instanța de apel nu ar fi luat în considerare argumentele reclamantei privind derivarea distinctivității sticlei din "design-ul inovator, de o noutate absolută pe piață", pentru că acestea ar fi "argumente de marketing" (pag. 26 din decizie, penultimul paragraf):

"Or, făcând referire la probele din care ar reieși "design-ul inovator, de o noutate absolută pe piață", recurenta invocă doar argumente de marketing, derivând dintr-un concept nou de ambalaj, creat pentru a spori atractivitatea produsului, fără a le integra într-un raționament a cărui finalitate să constea în demonstrarea unui efect vizual neobișnuit în percepția publicului produs de forma ambalajului și care să justifice critica ignorării unei apărări făcute pe acest aspect".

Or, aceasta este o analiză pur subiectivă (și nepermisă), este o percepție proprie a judecătorului asupra exprimării pe care reclamanta a folosit-o în cadrul argumentelor sale, un refuz de a constata finalitatea raționamentului care nu este exprimat exact cu cuvintele pe care instanța le dorea a fi scrise în argumentarea motivului de recurs. Dimpotrivă, finalitatea raționamentului reclamantei era exact aceea expusă de instanța de recurs mai sus:

"demonstrarea unui efect vizual neobișnuit în percepția publicului produs de forma ambalajului". Impunerea unei anumite exprimări a argumentelor este o cerință vădit excesivă, incompatibilă cu dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

- În mod corect instanța de apel ar fi stabilit "sectorul relevant" pentru aprecierea distinctivității intrinseci a sticlei ca fiind acela al "băuturilor destinate consumului uman", incluzând aici și "băuturile alcoolice" și "produsele farmaceutice", deși reclamanta a susținut că acestea nu pot să fie "produse de același tip și destinate acelorași consumatori", cerință care se desprinde în mod direct din Cauza C-173/04 P, Deutsche SiSi-Werke GmbH & Co. Betriebs KG v EUIPO, par. 33:

"normele sau obiceiurile relevante pot fi cele care se aplică în sectorul ambalajelor de bunuri care sunt de același tip și destinate acelorași consumatori ca și produsele pentru care se solicită înregistrarea".

Instanța de recurs argumentează că stabilirea sectorului relevant ar fi o chestiune ce ține de aprecierea probelor și faptelor și nu o chestiune de legalitate, astfel încât nu poate analiza motivul de casare formulat de reclamantă. Solicită verificarea acestor considerente prin prisma unei omisiuni de a judeca, pentru că, în opinia contestatoarei, determinarea "sectorului relevant" este o chestiune de legalitate, aprecierea făcându-se in abstracto, prin raționamente juridice, fără aprecierea unor probe ale dosarului.

Cu privire la motivele de recurs privind încălcarea de către instanța de apel a regulilor stabilite în jurisprudența CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor și privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict, se va observa că instanța de recurs a apreciat că nu poate reevalua analiza făcută de instanța de apel în rejudecare și că "modul în care instanța de apel a evaluat în concret impactul fiecăreia dintre componentele mărcilor asupra percepției consumatorilor [...] interesează situația de fapt stabilită în cauză". Or, reclamanta nu a cerut reevaluarea comparației vizuale a semnelor sau reevaluarea riscului de confuzie, ci doar verificarea de către instanța de recurs dacă instanța de apel, în rejudecare, a respectat criteriile și regulile de evaluare stabilite la nivel european prin jurisprudența constantă în materie. În mod constant, în soluționarea unui recurs din materia mărcilor, instanța supremă realizează un control de legalitate atunci când verifică dacă instanța de apel a aplicat normele de drept național și european (inclusiv jurisprudența relevantă) cu privire la analiza similarității și a riscului de confuzie.

De aceea, apreciază că motivele de recurs nu au fost înțelese și nici examinate, ceea ce echivalează cu o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Cu privire la motivul de recurs privind aplicarea greșită de către instanța de apel, în rejudecare, a principiului utilizării parțiale a mărcii astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența CJUE, instanța de recurs notează simplist că aplicarea acestui principiu a fost deja stabilită prin decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 și că instanța de apel "s-a conformat dezlegărilor cu caracter obligatoriu" din acea decizie.

Această reținere echivalează cu un refuz de a judeca acest motiv de recurs întrucât instanța de recurs avea obligația de a verifica dacă dezlegările în discuție din decizia de casare erau sau nu obligatorii pentru instanța de apel. În opinia contestatoarei acestea nu erau obligatorii pentru că ele porneau de la o eroare materială evidentă a instanței cu privire la conținutul clasei 32 din Clasificarea Nisa care era în vigoare la data depunerii la înregistrare a mărcii europene "X" nr. x (adică 24.06.2008). Astfel, în decizia de casare s-a menționat că "atât timp cât în clasa 32 diferitele feluri de apă destinată consumului uman au fost identificate expres, acestea reprezintă produse distincte".

Or, a reține că apa de izvor și apa minerală, pentru simplul motiv că au fost identificate expres în clasa de produse, sunt produse substanțial diferite, nu poate fi decât o eroare materială. De aici, instanța de apel, în rejudecare, a tras concluzia că trebuie să realizeze "verificarea utilizării mărcii distinct, pentru fiecare produs menționat în certificatul de înregistrare", fără să mai facă o verificare proprie a chiar bazei raționamentului din decizia de casare, verificare pe care reclamantă a solicitat-o și pentru aceasta, a prezentat mai multe argumente pertinente (inclusiv jurisprudența europeană relevantă intervenită după pronunțarea deciziei de casare).

În primul rând, a arătat că produsele din cadrul mărcii "X", și anume:

"aerated waters, mineral waters (beverages), table waters, spring waters" (traducere:

"ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor") sunt enumerate distinct doar din intenția titularului de marcă de a expune feluritele tipuri de apă de consum uman pe care dorește să le comercializeze, nu pentru că aceasta ar fi fost formularea titlului clasei 32 conform Clasificării Nisa de la momentul depunerii mărcii, Ediția nr. 9.

Chiar dacă produsele "ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor" sunt enumerate distinct în cadrul listei din clasa 32, aceste produse nu alcătuiesc în sine niște subcategorii coerente ale categoriei mari "ape pentru consum uman", astfel încât să se poată pronunța o decădere a reclamantei din drepturile asupra altor produse decât "ape de izvor". Deși produsele sunt enumerate distinct (așa cum reține Înalta Curte) acest fapt nu înseamnă că ele sunt diferite, ci ele trebuie văzute ca făcând toate parte din aceeași categorie coerentă "ape pentru consum uman". Așadar, este posibilă enumerarea distinctă, în cadrul aceleiași categorii, a unor produse similare. Categoria mare din care fac parte toate aceste produse nu trebuie să se regăsească scrisă ca atare în lista de protecție a mărcii, ci ea va fi determinată pe cale deductivă.

Determinarea ei se face conform principiilor din jurisprudenta europeană aplicabilă: a se vedea cauzele T-256/04 Respicur, T-483/04 Galzin, T-487/08 Kremezin, T-493/07 Famoxin și cauza mai recentă C-714/18 P Taiga, prin prisma percepției unui consumator mediu. Abordarea conform căreia, dacă aceste feluri de apă au fost scrise de titular în cererea de marcă în mod distinct, ele ar alcătui automat, fiecare din ele, niște subcategorii la care se poate restrânge protecția mărcii, este regretabil de simplistă și nu se regăsește nicăieri în jurisprudenta europeană. Ar fi, de altfel, și periculos pentru întreg sistemul de protecție a mărcilor din România ca o astfel de concluzie să rămână validă, cu efect de precedent judiciar. Nicăieri în decizia instanței de apel, în rejudecare, nu se găsește o parcurgere a etapelor logice din jurisprudenta europeană pentru determinarea unor subcategorii coerente de produse.

Criteriul primordial în funcție de care se determină subcategoriile de produse care sunt coerente, capabile deci să existe în mod independent, este cel al finalității produsului sau destinației acestuia. Privind din această perspectivă, este evident că produsele "ape aerate, ape minerale, ape de masă, ape de izvor" nu au finalități diferite, ci toate au aceeași finalitate - consumul uman, satisfacerea nevoii de apă a organismului, fiind indiferent din perspectiva consumatorului mediu dacă apa este de izvor sau minerală. De altfel, așa cum a subliniat și cu prilejul soluționării apelului în primul ciclu procesual, diferențele dintre apele de izvor și cele minerale sunt doar legislative, de reglementare, în sensul că după parcurgerea unor formalități legale de certificare/verificare, apa de izvor este declarată apă minerală, în fapt fiind aceeași apă, iar acest aspect este foarte important din perspectiva consumatorului.

Prin urmare, întrucât în al doilea ciclu procesual instanța de recurs nu a verificat dacă dezlegările în discuție din decizia de casare erau sau nu obligatorii pentru instanța de apel în rejudecare, necercetând eroarea materială pe care a detaliat-o mai sus, se poate afirma că instanța de recurs nu a cercetat motivul de casare expus de către contestatoarea de față.

Intimatele E. S.A. și D. S.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Finele de neprimire al inadmisibilității prezentei contestații în anulare - invocat de părțile adverse contestatoarei prin întâmpinare - nu poate fi admis, atât timp cât petenta a invocat totuși, în actul procedural de învestire a instanței de judecată prezente, existența motivelor de contestație în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., pe care le-a apreciat a fi configurate prin prisma situațiilor juridice pe care le-a expus în contestația în anulare.

Procedând așadar, la analiza contestației în anulare, Înalta Curte observă cu titlu preliminar, că mijlocul procedural al contestației în anulare prezintă câteva atribute juridice importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.

Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.

În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Urmărind a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.

În schimb, prin căile de atac de retractare, care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și contestației în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.

Căile de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată.

De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.

Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care, pronunțându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că de exemplu, instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului, este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Grefându-se pe aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte reține că din conținutul concret al prezentei contestații în anulare, rezultă că petenta invocă motivele de contestație ilustrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație atunci când (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale".

În raport de considerațiile expuse anterior privind natura juridică și finalitatea căilor de atac de reformare și respectiv de retractare, acest motiv de contestație în anulare specială nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum sunt respingerea unui apel ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta că apelul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de apel; anularea apelului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea apelată.

Folosind sintagma "greșeli materiale", textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiție aspecte ce țin de activitatea de judecare a cererii respective.

Or, în speță, aspectul invocat de către petentă în prezenta contestație în anulare, din perspectiva acestui motiv de contestație în anulare specială, respectiv eronata apreciere a instanței de recurs asupra caracterului identic al mărcilor naționale cu mărcile UE vizate de opoziția la înregistrare, presupune în mod indubitabil aplicarea de către instanța de recurs, a unui raționament în legătură cu susținerea realizată de contestatoare în recurs - referitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi justificat preluarea în analiza distinctivității formei sticlei "H." a anumitor considerente din cele două cauze ale Tribunalului UE care nu erau definitive -, ceea ce ține de esența judecății.

Așadar, Înalta Curte observă că toate aceste critici arondate secundului motiv de contestație în anulare specială, vizează în realitate, anumite greșeli de judecată imputate instanței de recurs și nu erori materiale, astfel încât ele exced cadrului limitativ și special expus al prezentei căi de retractare a contestației în anulare, ea fiind așadar nefondată din perspectiva acestui motiv de contestație în anulare invocat.

Continuând analiza din perspectiva celui de-al doilea motiv de contestație în anulare specială invocat, Înalta Curte constată că potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Astfel, în cadrul contestației în anulare speciale întemeiate pe acest text procesual, petenta invocă mai întâi, la punctul II din contestație, împrejurarea că instanța de recurs ar fi refuzat să cerceteze două dintre motivele de casare invocate în recurs, situație pe care o echivalează cu "omisiunea de a cerceta" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea învederează cele două motive de recurs ca fiind cel privind lipsa de motivarea a instanței de apel asupra soluției date în privința capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată și cel privind lipsa de motivare a instanței de apel asupra respingerii argumentelor recurentei reclamante privind distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei.

Or, procedând la verificarea deciziei pronunțate în recurs, în limitele impuse de art. 503 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte observă că instanța de recurs a cercetat aceste două motive de recurs invocat a fi fost omise, întrucât în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești a instanței de recurs se regăsesc ample paragrafe destinate acestora:

"(2) În ceea ce privește critica vizând soluția dată în privința capetelor de cerere nr. x, având ca obiect încălcarea dreptului la marcă și încetarea oricăror acte de folosire a mărcii reclamantei, Înalta Curte constată că nu este fondată.

În cuprinsul deciziei nr. 2044/12.11.2019, pronunțată în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, Înalta Curte a reținut că din considerentele hotărârii primei instanțe reiese că petitele 2-5 din acțiunea introductivă au fost admise ca o consecință directă a admiterii primului capăt de cerere, care privea anularea înregistrării mărcilor pârâtelor și că, astfel, prima instanță nu s-a considerat învestită cu o acțiune în contrafacere propriu-zisă, care să implice interzicerea/distrugerea ambalajelor/recipientelor de apă, așa cum sunt folosite pe piață, atât timp cât nici nu a făcut o analiză, separat de capătul de cerere privind anularea, a similarității și a riscului de confuzie dintre ambalajele pârâților, astfel cum sunt folosite pe piață, și marca înregistrată de către reclamanți (pag. 38 din decizie).

Față de aceste considerente ale deciziei de casare (expuse, de altfel, în cadrul recursului declarat de către pârâte, fără ca reclamanta să fi declarat nici apel, nici recurs pe acest aspect, în ciclul procesual anterior), urmează a se constata ca fiind tranșată definitiv legătura de dependență a capetelor de cerere x din acțiunea introductivă față de primul petit, nefiind vorba despre o contrafacere propriu - zisă.

În aceste condiții, nu are temei critica recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea pe fond a unei acțiuni în contrafacere și va fi respinsă, dat fiind că instanța de apel s-a conformat întrutotul deciziei de casare, atunci când a considerat că respingerea acțiunii în anulare determină respingerea celorlalte capete de cerere".

De asemenea, în privința secundului motiv de casare invocat de contestatoare la acest punct, instanța de recurs a ilustrat:

"(a) Cât privește distinctivitatea dobândită prin utilizare, recurenta a imputat instanței de apel nemotivarea respingerii argumentelor sale pe acest aspect, în privința aspectului sticlei sale "H.", care intră în compunerea mărcii sale tridimensionale (critica de la pct. I.2.3 din expunerea motivelor de recurs ale reclamantei B.).

Cu toate acestea, recurenta a făcut referire în continuare la considerentele deciziei de casare nr. 2044/12.11.2019 pronunțate de Înalta Curte în ciclul procesual anterior, ceea ce indică tocmai existența unei motivări, pe care recurenta a fost în măsură să o identifice în decizia recurată.

În aceste condiții, finalitatea reală a susținerii părții rezidă în infirmarea considerentelor deciziei de casare, pentru a se constata de către această instanță de recurs eroarea evidentă pe care ar conține-o aprecierea potrivit căreia reclamanta nu ar fi invocat în cauză distinctivitatea dobândită prin utilizare.

Or, atare finalitate nu poate fi primită, fiind vorba despre o hotărâre dată în recurs, prin urmare definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care nu există nicio rațiune pentru infirmarea constatării instanței de apel în sensul că aspectul disputat nu constituie obiect de analiză în rejudecarea apelului".

Simpla lecturare a argumentelor citate ale instanței de recurs din decizia pronunțată în calea de atac a recursului, decizie contestată în prezent, ilustrează flagrant contrariul susținerilor contestatoarei referitoare la omisiunea de cercetare.

De altfel, se observă că însăși contestatoarea acceptă totuși, existența unei cercetări a instanței de recurs asupra acestor două motive de recurs:

"constatăm că instanța de recurs a refuzat să cerceteze următoarele două motive de casare invocate de subscrisa, cu motivarea simplistă și eronată în sensul că soluția acestor motive de recurs se regăsește deja în Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019" (pagina 3 a contestației în anulare).

Înalta Curte notează că deși invocă incidența acestui motiv de contestație în anulare specială, această parte procesuală procedează de fap