ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2644/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC L. SRL cu

sediul în Lovrin județul Timiș, a chemat în judecată pe pârâta SC N. SRL cu

sediul în aceeași localitate și a solicitat obligarea acesteia să sisteze

lucrările de demolare și schimbare a destinației clădirii folosită ca grup

sanitar situată în incinta complexului Ș.T. și obligarea la cheltuieli de

judecată.

Tribunalul Timiș, prin

sentința civilă nr. 890 din 3 octombrie 2008, a admis acțiunea, a obligat pe

pârâtă la sistarea lucrărilor de demolare și schimbare a destinației grupului

sanitar sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

Instanța de fond a reținut

că cele două societăți comerciale au în comun un grup sanitar pe care pârâta a

început să îl demoleze pentru a-și extinde spațiul său.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia 11/ A din 22 ianuarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtă,

considerând că tribunalul este competent să soluționeze pricina între două

societăți comerciale asupra unui stabiliment comercial iar reclamanta are

interes în promovarea unei acțiuni prin care să se înceteze faptul

prejudiciabil, iar pe fond curtea a reținut reaua-credință a pârâtei care, după

pronunțarea hotărârii primei instanțe prin care o obligă la sistarea

lucrărilor, le-a finalizat.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3

și 4 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel greșit a soluționat excepția necompetenței materiale a

tribunalului, cauza fiind de natura civilă întrucât privește lucrări la un

imobil ce face obiectul unui contract încheiat cu consiliul local al

localității, situație în care erau aplicabile prevederile art. 4 C. com.

Mai susține recurenta că în

mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei făcând confuzie între calitatea procesuală și interesul părții și

totodată refuzând să analizeze dacă raportul de drept procesual se întemeiază pe

un raport de drept material existent între părți.

Instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra identificării reclamantei întrucât sediul acesteia apare

diferit în contractul de asociere în participațiune și cel din acțiune iar

reprezentantul societății nu poate fi identificat.

În privința fondului,

recurenta critică hotărârile instanțelor de fond pentru că nu au stabilit

elemente de fapt care să concluzioneze asupra bunei sau relei credințe a

pârâtei.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru următoarele considerente ce se vor expune:

Competența materială a

instanțelor, imperativ determinată de lege, stabilește în sarcina tribunalelor

competența de a judeca în primă instanță cererile în materie comercială a căror

obiect este neevaluabil în bani, art. 2 pct. 1 lit. a).

Calificarea naturii civile

sau comerciale a litigiului este dată de calitatea părților din proces și

obiectul pricinii.

În privința părților

situația este necontestată.

Obiectul pricinii îl

formează obligația de a nu face, respectiv de sistare a lucrărilor efectuate de

societate comercială asupra unui bun, care prin destinația lui apare ca fond de

comerț.

Astfel, părțile au încheiat

contracte comerciale de asociere în participațiune cu consiliul local, de prin

care se acordă uneia sau mai multor persoane sau societăți o participare la

beneficii sau pierderi. Dispozițiile art. 254 C. com., conferă lucrurilor puse

în asociațiune caracterul de fond de comerț indiferent de proprietarul

acestora.

Așadar, grupul sanitar, ce

face obiectul contractului de asociere în participațiune se cirscumscrie sferei

comerțului, cu consecința procesuală în materia competenței dată tribunalului

conform textului de lege citat.

Calitatea procesuală activă,

este definită în termenii identității între reclamant și titularul dreptului subiectiv,

fără însă ca aceasta să fie determinată în mod necesar de un raport

contractual. De altfel, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile

privind efectele obligațiilor, fără a întemeia în drept raportul fundamental

dintre părți. Însă acesta apare cu evidență delictual născut din fapta unei

persoane de a îngrădi folosința unui spațiu comun.

În acest raport, reclamantul

este titular al dreptului la acțiune pentru înlăturarea acțiunilor care-l

lipsesc de dreptul de folosință atribuit printr-un contract de asociere în

participațiune.

În privința identificării

reprezentantului societății comerciale reclamante, aceasta a fost reprezentată

în fața tuturor instanțelor de avocat care prin reglementările privind

exercitarea profesiei, atestă identitatea părților și conținutul contractului

de asistență juridică, astfel încât motivul de apel și recurs apare pur

speculativ și nefondat.

Instanțelor nu li se poate

imputa nici lipsa de rol activ, prin aceea că nu a introdus în cauză consiliul

local. Cadrul procesual, în considerarea principiului disponibilității, îl

stabilește reclamantul, care a apreciat asupra faptului ilicit al pârâtei fără

a atrage în proces o altă parte ce nu are nici o implicare în raportul juridic

născut din fapta prejudiciabilă săvârșită de pârâtă.

Critica referitoare la

aprecierile asupra situației de fapt exced cadrului procesual al recurentului, pct.

10 și 11 ale art. 304 fiind abrogate.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 11/ A din 22

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC N. SRL COMUNA LOVRIN județul Timiș împotriva deciziei nr. 11/ A

din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2009.