ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2644/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC L. SRL cu sediul în Lovrin județul Timiș, a chemat în judecată pe pârâta SC N. SRL cu sediul în aceeași localitate și a solicitat obligarea acesteia să sisteze lucrările de demolare și schimbare a destinației clădirii folosită ca grup sanitar situată în incinta complexului Ș.T. și obligarea la cheltuieli de judecată. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 890 din 3 octombrie 2008, a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă la sistarea lucrărilor de demolare și schimbare a destinației grupului sanitar sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere. Instanța de fond a reținut că cele două societăți comerciale au în comun un grup sanitar pe care pârâta a început să îl demoleze pentru a-și extinde spațiul său.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia 11/ A din 22 ianuarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtă, considerând că tribunalul este competent să soluționeze pricina între două societăți comerciale asupra unui stabiliment comercial iar reclamanta are interes în promovarea unei acțiuni prin care să se înceteze faptul prejudiciabil, iar pe fond curtea a reținut reaua-credință a pârâtei care, după pronunțarea hotărârii primei instanțe prin care o obligă la sistarea lucrărilor, le-a finalizat. Împotriva deciziei astfel pronunțate pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 4 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel greșit a soluționat excepția necompetenței materiale a tribunalului, cauza fiind de natura civilă întrucât privește lucrări la un imobil ce face obiectul unui contract încheiat cu consiliul local al localității, situație în care erau aplicabile prevederile art. 4 C. com.

Mai susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei făcând confuzie între calitatea procesuală și interesul părții și totodată refuzând să analizeze dacă raportul de drept procesual se întemeiază pe un raport de drept material existent între părți. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra identificării reclamantei întrucât sediul acesteia apare diferit în contractul de asociere în participațiune și cel din acțiune iar reprezentantul societății nu poate fi identificat. În privința fondului, recurenta critică hotărârile instanțelor de fond pentru că nu au stabilit elemente de fapt care să concluzioneze asupra bunei sau relei credințe a pârâtei.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente ce se vor expune: Competența materială a instanțelor, imperativ determinată de lege, stabilește în sarcina tribunalelor competența de a judeca în primă instanță cererile în materie comercială a căror obiect este neevaluabil în bani, art. 2 pct. 1 lit. a). Calificarea naturii civile sau comerciale a litigiului este dată de calitatea părților din proces și obiectul pricinii. În privința părților situația este necontestată. Obiectul pricinii îl formează obligația de a nu face, respectiv de sistare a lucrărilor efectuate de societate comercială asupra unui bun, care prin destinația lui apare ca fond de comerț. Astfel, părțile au încheiat contracte comerciale de asociere în participațiune cu consiliul local, de prin care se acordă uneia sau mai multor persoane sau societăți o participare la beneficii sau pierderi.

Dispozițiile art. 254 C. com., conferă lucrurilor puse în asociațiune caracterul de fond de comerț indiferent de proprietarul acestora. Așadar, grupul sanitar, ce face obiectul contractului de asociere în participațiune se cirscumscrie sferei comerțului, cu consecința procesuală în materia competenței dată tribunalului conform textului de lege citat. Calitatea procesuală activă, este definită în termenii identității între reclamant și titularul dreptului subiectiv, fără însă ca aceasta să fie determinată în mod necesar de un raport contractual. De altfel, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile privind efectele obligațiilor, fără a întemeia în drept raportul fundamental dintre părți.

Însă acesta apare cu evidență delictual născut din fapta unei persoane de a îngrădi folosința unui spațiu comun. În acest raport, reclamantul este titular al dreptului la acțiune pentru înlăturarea acțiunilor care-l lipsesc de dreptul de folosință atribuit printr-un contract de asociere în participațiune. În privința identificării reprezentantului societății comerciale reclamante, aceasta a fost reprezentată în fața tuturor instanțelor de avocat care prin reglementările privind exercitarea profesiei, atestă identitatea părților și conținutul contractului de asistență juridică, astfel încât motivul de apel și recurs apare pur speculativ și nefondat. Instanțelor nu li se poate imputa nici lipsa de rol activ, prin aceea că nu a introdus în cauză consiliul local.

Cadrul procesual, în considerarea principiului disponibilității, îl stabilește reclamantul, care a apreciat asupra faptului ilicit al pârâtei fără a atrage în proces o altă parte ce nu are nici o implicare în raportul juridic născut din fapta prejudiciabilă săvârșită de pârâtă. Critica referitoare la aprecierile asupra situației de fapt exced cadrului procesual al recurentului, pct. 10 și 11 ale art. 304 fiind abrogate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 11/ A din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SRL COMUNA LOVRIN județul Timiș împotriva deciziei nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.