ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5312/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5312/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 3 octombrie 2006 reclamantul O.J.Z. a chemat în

judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul

Brașov prin Primar, B.C. și B.V. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin

care:

- să se constate calitatea sa de

proprietar asupra imobilului înscris în C.F. 20912 Brașov;

- să se stabilească, pe baza

comparării titlurilor, că dreptul său de proprietate este preferabil și

anterior dreptului pârâților B.C. și B.V.;

- obligarea pârâților să-i predea în

deplină proprietate și posesie imobilul;

- să se dispună restabilirea

situației anterioare de carte funciară, radiind mențiunile ulterioare înscrierii

dreptului său de proprietate.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 223/1974, iar în

condițiile în care Statul nu a avut niciodată calitatea de proprietar, acesta

nici nu avea vocația de a transmite către pârâții chiriași proprietatea asupra

imobilului; dreptul său este anterior și dobândit prin donație și construire,

față de al pârâților care este obținut de la un neproprietar și ulterior.

Prin sentința civilă nr. 239S din 2

aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-au respins

excepțiile de autoritate de lucru judecat și de inadmisibilitate a acțiunii.

S-a respins acțiunea reclamantului O.J.Z.

ca neîntemeiată, fiind obligat reclamantul să plătească pârâților B. suma de

1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

a avut în vedere actele dosarului față de care a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității este

neîntemeiată față de dispozițiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998, jurisprudența

C.E.D.O. în materie cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

și Libertăților Fundamentale ale Omului și art. 21 din Constituția României.

Excepția autorității de lucru

judecat este neîntemeiată. Deși litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 13934/2001,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 1140/2003 a Curții de Apel Brașov, vizează

același imobil, nu există identitate perfectă de obiect, părți și cauză pentru

a fi atrasă incidența art. 1201 C. civ. În celălalt litigiu s-a solicitat și

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.

SRL Brașov (care nu mai este parte în procesul de față) și pârâții B., iar

acțiunea de față este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 modificată și

completată de Legea nr. 247/2005, Legea nr. 213/1998, art. 480 C. civ.,

Decretul-lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, spre deosebire de litigiul

anterior unde acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, art. 111

C. proc. civ. și Decretul-lege nr. 115/1938.

Prin decizia nr. 77 din 11 decembrie

2001 emisă de către SC R. Brașov s-au acordat despăgubiri reclamantului pentru

imobilul revendicat în prezenta cauză. Această decizie a fost contestată și

desființată prin sentința civilă nr. 284/S din 27 mai 2002; apelul declarat

împotriva acestei sentințe a fost respins, iar prin decizia nr. 5195 din 5

decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au casat

atât sentința cât și decizia de apel, fiind respinsă contestația formulată

împotriva deciziei emisă de SC R. SRL Brașov.

De asemenea, în dosarul nr. 9729/2001

al Judecătoriei Brașov, reclamantul a promovat o acțiune prin care a solicitat

să se constate că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

și, ca o consecință, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

a acestuia de către SC R. SRL și pârâții Bucur, precum și rectificarea cărții

funciare în sensul restabilirii situației anterioare de carte funciară. În al

doilea ciclu procesual al acestui litigiu s-a respins apelul împotriva sentinței

civile nr. 13934 din 14 decembrie 2001 (prin care s-a respins acțiunea) prin

decizia civilă nr. 320 din 19 martie 2003 a Tribunalului Brașov, fiind respins și recursul prin decizia nr. 1140/R din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel

Brașov.

Față de cele expuse anterior, s-a

apreciat că reclamantul s-a adresat instanței în condițiile în care, cu putere

de lucru judecat, s-a statuat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Chiar dacă excepția autorității de

lucru judecat a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiile cumulative ale

triplei identități, nevalabilitatea titlului de preluare de către stat,

calitatea de proprietar a pârâților B. și restabilirea situației anterioare au

fost lămurite de instanțele anterioare în mod irevocabil, soluția intrând în

puterea lucrului judecat.

Astfel, reclamantul nu a reușit să

facă dovada unui titlu de proprietate valid care să producă consecințe juridice

împotriva pârâților B.

Prin decizia civilă nr. 151/Ap din 30

octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a admis în parte apelul declarat de reclamant,

dispunându-se desființarea în parte a sentinței primei instanțe și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov, numai pentru cercetarea petitului

privind valabilitatea titlului statului, păstrându-se restul dispozițiilor

sentinței apelate.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să se pronunțe asupra

valabilității titlului statului iar prima instanță nu a aplicat acest text de

lege, neanalizând acest capăt de cerere.

În ceea ce privește susținerea

reclamantului referitoare la deținerea titlului de proprietate în baza art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001:

Potrivit acestui text legal,

persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării pe care o exercită după

primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor

acestei legi. În lipsa unei decizii a entității competente a unei hotărâri

judecătorești de restituire, emisă potrivit legii speciale, se aplică dreptul

comun în materia dovedirii dreptului de proprietate. În regimul cărților

funciare dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară

iar în condițiile în care pârâții sunt înscriși în cartea funciară se prezumă

că dreptul există în favoarea lor, potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938,

astfel încât o comparație de titlu nu este posibilă, reclamantul nedeținând un

asemenea titlu.

S-a apreciat totodată că în mod

corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția

autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinită identitatea în ce privește

obiectul și cauza acțiunii.

Împotriva deciziei de apel au

formulat cereri de recurs reclamantul și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Brașov.

pentru următoarele motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ.

- S-a făcut în mod greșit aplicarea

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cauză fiind incident art. 296 C. proc.

civ. Instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra nevalabilității titlului

statului, în condițiile în care prima instanță s-a pronunțat asupra acestui

petit.

- S-au încălcat dispozițiile art. 1

din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 din anul 2007 și decizia în interesul legii nr. V/2000,

potrivit cărora Decretul nr. 223/1974 este un act abuziv, ceea ce atrage

nevalabilitatea titlului statului.

- În condițiile în care imobilul a

fost preluat fără titlu valabil, și-a păstrat calitatea de proprietar avută la

data preluării, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemaifiind

necesar să prezinte vreun extras de C.F. în acest sens, în sensul reținut în

decizia de apel.

Instanțele trebuiau să constate

nevalabilitatea titlului statului, în condițiile în care dispoziția de dezdăunare

nu a fost executată, aspect consacrat inclusiv în jurisprudența C.E.D.O.

- În hotărârile Curții Europene a

Drepturilor Omului s-a reținut că Fondul „Proprietatea” nu funcționează de o

manieră susceptibilă să se ajungă la acordarea efectivă a unor despăgubiri;

acest lucru combinat cu absența totală a despăgubirilor îi face pe foștii

proprietari să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu

dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- În condițiile în care, dată fiind

preluarea abuzivă a imobilului, nu și-a pierdut calitatea de proprietar, titlul

său este preferabil celui al pârâților cumpărători.

Titlul său este anterior, obținut

prin donație și construire pe când celălalt titlu este obținut de la un

neproprietar și cu rea-credință, cumpărătorii fiind notificați să nu cumpere

întrucât reclamantul revendică imobilul.

Se impunea astfel restabilirea

situației anterioare de C.F., prin compararea titlurilor.

Față de toate motivele anterioare,

se impune admiterea cererii în revendicare, în temeiul art. 480 C. civ.

decizia de apel pentru următorul motiv ce se circumscriu dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., înlăturându-se nulitatea recursului invocată de reclamant

prin întâmpinare.

Reclamantul a uzitat de dispozițiile

Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul revendicat, decizia nr. 77 din 11

decembrie 2001 emisă de SC R. rămânând în ființă și producând efectele juridice

determinate de lege.

Este inadmisibil să se apeleze la

dispozițiile de drept comun ale art. 480 C. civ. atâta timp cât reclamantul a

beneficiat de o decizie prin care i s-au acordat despăgubiri bănești, pe care

reclamantul nu a înțeles să le încaseze.

În aceste condiții, reclamantul nu a

făcut dovada deținerii unui titlu de proprietate valid asupra imobilului în

litigiu.

Pârâții-intimați B.C. și B.V. au

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantului și

admiterea recursului declarat de pârât, invocând următoarele:

- Recurentul-reclamant nu are

calitate procesuală activă, nefiind înscris în C.F., iar imobilul se află sub

regimul reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938. Înscrisurile vechi de C.F.

folosite de reclamant au fost radiate, iar efectul constitutiv de drepturi

încetează.

- Acțiunea în revendicare întemeiată

pe dreptul comun este inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

în acest sens pronunțându-se Instanța Supremă prin decizie în interesul legii -

decizia nr. 33/2008.

Mai mult, recurentul a apelat la dispozițiile

Legii nr. 10/2001, contestația sa fiind respinsă prin sentința civilă nr. 284/S

din 27 mai 2002, irevocabilă prin decizia nr. 5195 din 5 decembrie 2003 a Înaltei Curți.

- Nu poate fi admisă acțiunea în

revendicare atât timp cât titlul cumpărătorului nu a fost desființat. Prin

sentința civilă nr. 13934 din 14 decembrie 2001, irevocabilă prin decizia nr. 1140/R

din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, s-a respins o primă acțiune a

recurentului-reclamant prin care acesta solicitase să se constate nulitatea

actului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu și nevalabilitatea

titlului statului.

Reclamantul-recurent a formulat

întâmpinare la celălalt recurs declarat în cauză, arătând următoarele:

- recursul este formulat de o

persoană fără calitate procesuală activă, în condițiile în care D.G.F.P.

reprezintă Ministerul Finanțelor în teritoriu numai în problemele legate de

obiectul de activitate al ministerului și nu în justiție.

- din motivarea recursului nu

rezultă ce dispoziții legale au fost încălcate, astfel încât nu se încadrează

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate și apărările din întâmpinări, Înalta Curte constată

următoarele:

1.Cu privire la recursul declarat de

reclamant.

- Prin sentința primei instanțe s-a

reținut că, deși se respinge excepția autorității de lucru judecat pentru

neîndeplinirea condițiilor cumulative ale triplei identități, printre aspectele

care au intrat în puterea lucrului judecat este și cel referitor la

nevalabilitatea titlului de preluare de către stat.

Acest lucru nu este însă de natură

să ducă la schimbarea soluției de apel în sensul invocat, pentru argumentele

care se vor arăta în cele ce urmează.

Reclamantul-recurent a apelat la

procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind soluționată notificarea sa

prin decizia nr. 77 din 11 decembrie 2001 de către R. Brașov.

Această decizie a fost contestată în

fața instanței de către reclamantul-recurent, făcând obiectul dosarului nr. 775/2002

aflat pe rolul Tribunalului Brașov. Cauza a fost soluționată irevocabil prin

decizia nr. 5195 din 5 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, în sensul respingerii contestației ca nefondată.

Prin decizia emisă în aplicarea

Legii nr. 10/2001 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în

litigiu, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor

bănești, întrucât imobilul a fost înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995

către chiriași; s-a mai reținut totodată că imobilul a fost preluat cu titlu.

Reclamantul-recurent s-a mai adresat

instanței de judecată, solicitând să se constate nevalabilitatea titlului

statului și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare deținut de chiriași

asupra imobilului în litigiu, la data de 19 iulie 2001, în dosar nr. 9729/2001

aflat pe rolul Judecătoriei Brașov.

Această cauză a fost soluționată

irevocabil prin decizia civilă nr. 1140R din 6 octombrie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția civilă; prin această decizie s-a reținut că

titlul statului este valabil, iar în aceste condiții, fiind și întabulat, s-au

respectat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii-cumpărători

dobândind de la proprietarul înscris în cartea funciară.

Față de cele reținute mai sus, în

condițiile în care decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a fost

desființată iar în litigiul anterior s-a reținut valabilitatea titlului

statului, reclamantul-recurent nu mai justifică formularea acțiunii ce face

obiectul litigiului de față.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, situația juridică a imobilului a fost stabilită prin decizia emisă în

acest sens, care nu a fost desființată, iar aceasta nu are valabilitatea

conferită de art. 2 alin. (2) din lege.

Aceste dispoziții legale prevăd că

persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după

primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire.

Or, reclamantul-recurent nu

beneficiază de o asemenea decizie, întrucât, deși a contestat decizia emisă în

aplicarea Legii nr. 10/2001, contestația sa a fost respinsă irevocabil.

În aceste condiții, după epuizarea

procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu mai are deschisă

calea unei noi acțiuni pentru aprecierea valabilității titlului statului atât

în temeiul acestei legi, cât și pe calea dreptului comun.

În prima ipoteză, se opune decizia

emisă deja în aplicarea acestei legi iar în a doua ipoteză principiul

specialis

derogant generalibus

– Legea nr. 10/2001 constituind lege specială în

raport cu normele de drept comun ale Codului civil.

Față de toate aceste argumente, prin

care se răspunde și apărărilor invocate prin celălalt recurs formulat în cauză

și întâmpinării formulată de pârâții-intimați B., se constată că reclamantul nu

dovedește în litigiul de față proprietatea asupra imobilului, iar în cadrul

procesual al litigiului aceasta nu mai poate fi rediscutată.

Aspectele referitoare la modul de

funcționare a Fondului „Proprietatea”, cu referire și la jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, nu prezintă relevanță în cadrul procesual al

litigiului de față, ci ar pune problema executării de către Statul Român a

obligației impusă prin decizia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Nu se mai justifică, față de cele

reținute mai sus, analizarea celorlalte critici detaliate în recursul formulat

de această parte și recursul declarat de către reclamantul-recurent este privit

astfel ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de către

reclamantul-recurent s-a invocat lipsa calității procesuale active a D.G.F.P.

Brașov, cu motivarea că aceasta reprezintă Ministerul Finanțelor în teritoriu

numai în problemele legate de obiectul de activitate al ministerului și nu în

justiție.

Excepția vizează de fapt lipsa

calității de reprezentant, iar aceasta nu este întemeiată în condițiile în

care, în recurs, se face mențiunea că D.G.F.P. Brașov acționează în baza

mandatului de reprezentare emis iar acest mandat nu a fost contestat de

reclamantul-recurent în susținerea excepției.

Pentru aceleași argumente se impune

admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Brașov și

modificarea în tot a deciziei de apel, în sensul respingerii ca nefondat a

apelului declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor – D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei

nr. 151 Ap din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Modifică în tot decizia în sensul că respinge ca

nefondat apelul declarat de reclamantul O.J.Z. împotriva sentinței civile nr. 239/S

din 2 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

O.J.Z. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.