ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 624/88

din 14 martie 2007, la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC E.F. SRL Jurilovca le-a

chemat în judecată pe pârâtele SC D.S. SRL și SC P.M. SA, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractul de

vânzare-cumpărare nr. 549/2002, cu repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în anul 2002, între SC P.M. SA, societate ce la acea dată avea

capital majoritar de stat și SC D.S. SRL Tulcea s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 549/2002, în baza Legii nr. 133/1999 și a O.U.G. nr. 88/1997,

însă prevederile legale nu au fost respectate, întrucât vânzarea activelor nu

s-a realizat prin licitație deschisă, cu strigare.

S-a mai precizat că cerințele legale

imperative au fost ignorate de către părțile contractante, invocându-se Legea

nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea

și dezvoltarea întreprinzătorilor mici și mijlocii, însă legiuitorul a avut în

vedere favorizarea acestor întreprinzători, dar numai în anumite condiții și

numai după îndeplinirea condițiilor prealabile – respectiv întocmirea listelor

activelor disponibile și publicitatea lor.

Reclamanta și-a justificat

promovarea acțiunii prin faptul că dacă ar fi avut cunoștință de

disponibilitatea acestor active ar fi putut opta pentru cumpărarea lor, fiind

vătămată și prin prețul mic obținut în urma negocierii, precum și prin

îngrădirea liberului acces în incinta Amenajării P.M., condiții în care

apreciază că s-a fraudat legea la încheierea contractului.

Prin sentința civilă nr. 1046 din 25

iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea formulată de

către reclamantă ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut, în esență, că, față de definiția dată activelor prin

prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 88/1997, așa cum a fost modificată prin Legea

nr. 99/1999, în cauză nu s-a probat că bunurile înstrăinate – digurile – s-ar

încadra în categoria descrisă, situație în care înstrăinarea lor ar fi intrat

sub incidența procedurii instituită prin actul normativ arătat, respectiv că

pot fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul

activității societății, iar descrierea sumară din contractul încheiat nu permite

nicio comparație cu bunurile enumerate exemplificativ în textul de lege, fără a

mai discuta că terenul aferent acestora nu a făcut obiectul tranzacției, în

dosar neexistând elemente cu privire la situația acestuia.

Prin decizia civilă nr. 261/COM din

5 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în

sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 549/2002, încheiat între SC P.M. SA și SC D.S. SRL și a

dispus repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Față de situația de fapt dedusă

judecății, curtea a constatat că digurile ce au făcut obiectul contractului nr.

549/2002 au o existență de sine stătătoare, încadrându-se în accepțiunea de

„active” fapt ce impunea potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 106

din H.G. nr. 577/2002 vânzarea lor numai prin licitație publică, nicidecum prin

vânzare directă.

Acest fapt a fost recunoscut de

către pârâta SC P.M. SA cu ocazia interogatoriului administrat în cauză.

Deși legea nu prevede în mod expres

sancțiunea aplicabilă, încălcarea normelor menționate conduce la nulitatea

absolută a actului de vânzare-cumpărare, deoarece nulitatea unui act juridic

civil poate fi calificată ca absolută sau relativă nu în raport de faptul că

este sau nu prevăzută expres de lege, ci în funcție de caracterul normei

juridice încălcate prin încheierea actului.

În speță, norma ce impune ca

vânzarea activelor unei societăți la care statul este acționar majoritar să se

facă prin licitație publică reprezintă o normă imperativă, ce apără un interes

general, obștesc, iar încălcarea ei este sancționată cu nulitatea absolută.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta SC D.S. SRL Dunăvățul de Jos.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ. recurenta susține că decizia curții de apel este nelegală,

întrucât prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în

sensul că, la toate termenele de judecată, la administrarea probelor, la dezbaterea

fondului în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, judecata

s-a făcut în lipsa recurentei-pârâte SC D.S. SRL Tulcea, care nu a fost regulat

citată și nu a fost niciodată prezentă; nulitatea nelegalei citări rezultă din

dovezile de îndeplinire a procedurii de citare la cele trei termene – 10

octombrie 2007, 7 noiembrie 2007 și 5 decembrie 2007, desfășurate la curtea de

apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 100 pct. 1 și 4, art. 92

1

,

art. 87 pct. 2, precum și art. 129 C. proc. civ., deoarece instanțele erau

obligate să pună în vedere reclamantei să respecte dispozițiile art. 82 și art.

112 C. proc. civ., în sensul de a identifica sediul societății în funcție de

numărul de înmatriculare din registrul societății și de a preciza numele și

calitatea celui care reprezintă societatea, pentru a se dispune citarea conform

legii.

Recurenta arată astfel că domiciliul

– adresa precizată pentru SC D.S. SRL este greșită și nu este strada G.C., așa

cum este precizată în acțiune, ci strada sublocotenent G.C., astfel cum rezultă

din contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de înregistrare al Camerei

de Comerț și Industrie, pe care le anexează recursului, or, încălcarea

dispozițiilor procedurale pe care le-a enunțat atrage sancțiunea nulității

conform art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

În fine, susține că nelegala citare

echivalează cu necitarea, iar nelegala comunicare cu necomunicarea deciziei nr.

261/COM/2007, situație în care consideră că este în termenul de a declara și

motiva recursul și în prezent și, drept urmare, se impune admiterea cererii de

repunere în termen a recursului.

În ce privește cel de-al doilea

motiv de recurs, formulat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu privire la fondul cauzei, recurenta invocă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, lipsei calității de reprezentant a reclamantei

și lipsei de interes a acesteia. Arată, în esență, că motivele de nulitate

invocate de reclamantă nu au caracter absolut, ci relativ, iar conform dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. decizia curții de apel este lipsită de temei

legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, susține recurenta,

contractul de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1 iulie 2002 este un contract de vânzare

cu plata prețului în rate, iar cadrul juridic este art. 28 din O.U.G. nr. 88/1997,

art. 12 alin. (12) alin. (1) lit. a) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 133/1999,

art. 113 din H.G. nr. 577/2002; dispozițiile invocate permit vânzarea prin

negociere directă și se aplică contractului a cărei nulitate se solicită.

În fine, arată că, în mod nelegal

instanța de apel a aplicat contractului de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1

iulie 2002 dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 și 106 din H.G. nr. 577/2002,

care se aplică vânzărilor de active cu plata integrală și care sunt supuse

regimului vânzării prin licitație deschisă.

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar pe fond, respingerea apelului.

Recursul este fondat potrivit

considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Din actele existente la dosarul

cauzei se constată că reclamanta SC E.F. SRL a chemat-o în judecată pe

pârâta-recurentă SC D.S. SRL, alături de o altă pârâtă, indicând ca sediu al

acesteia str. G.C. Tulcea, județul Tulcea, în timp ce adresa corectă era strada

sublocotenent G.C. ... (vezi Certificatul de înregistrare al Camerei de Comerț

și Industrie nr. 009296 din 24 august 2001 fila 30 dosar recurs). Așa cum reiese

din certificatul de înregistrare nr. 0184231 din 30 august 2004, - fila 58

dosar recurs, recurenta are în prezent sediul declarat și înregistrat la adresa

Dunavățu de Jos, com. Murighiol, jud. Tulcea.

În consecință, se constată că pârâta

SC D.S. SRL, atât în cadrul dosarului de fond, cât și în cadrul dosarului de

apel, a fost citată doar prin afișare, la un sediu nereal, fără a se putea

prezenta în instanță și, evident, fără a-și putea formula și susține apărările

în cauză, potrivit legii.

Se mai constată că ambele hotărâri

pronunțate în cauză au fost comunicate de asemenea la o adresă eronată, conform

dovezilor de comunicare depuse la dosar (fila 41 dosar fond și fila 31 – dosar

apel), ceea ce echivalează cu o necomunicare a acestor acte, în conformitate cu

dispozițiile art. 103 C. proc. civ.

Față de această împrejurare, se

consideră că recurenta era oricând și în prezent, în termen de a declara și

motiva recursul și, drept urmare, va fi admisă cererea pârâtei SC D.S. SRL

Dunavățu de Jos privind repunerea în termenul de recurs.

Se reține totodată că, în speță au

fost încălcate mai multe dispoziții legale privind citarea, astfel cum au fost

ele enunțate de recurentă, dar, într-un mod esențial, dispozițiile art. 100

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin citarea părții, respectiv a

recurentei-pârâte la o adresă inexistentă și anume în strada G.C. ..., în loc

de sublocotenent G.C.

Astfel fiind, se constată a fi

îndeplinite cerințele art. 100 alin. (3), art. 105 alin. (2), precum și art. 304

pct. 5 C. proc. civ., recursul fiind fondat sub aspectul primului motiv de

recurs formulat, ce atrage în mod obligatoriu, casarea.

În consecință, va fi admis recursul

pârâtei, se vor casa hotărârile pronunțate de tribunal și curtea de apel și se

va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, - prin admiterea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ., urmând ca susținerile conținute de motivul de recurs

fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie avute în

vedere la soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de pârâta SC D.S. SRL Dunavățu de Jos privind

repunerea în termenul de recurs.

Admite recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL DUNAVĂȚU DE JOS împotriva

deciziei nr. 261/COM din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, casează decizia și sentința civilă nr. 1046 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Tulcea și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, secția comercială

și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 octombrie 2009.