ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 624/88 din 14 martie 2007, la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC E.F. SRL Jurilovca le-a chemat în judecată pe pârâtele SC D.S. SRL și SC P.M. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractul de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, cu repunerea părților în situația anterioară. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 2002, între SC P.M. SA, societate ce la acea dată avea capital majoritar de stat și SC D.S. SRL Tulcea s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, în baza Legii nr. 133/1999 și a O.U.G. nr. 88/1997, însă prevederile legale nu au fost respectate, întrucât vânzarea activelor nu s-a realizat prin licitație deschisă, cu strigare.

S-a mai precizat că cerințele legale imperative au fost ignorate de către părțile contractante, invocându-se Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinzătorilor mici și mijlocii, însă legiuitorul a avut în vedere favorizarea acestor întreprinzători, dar numai în anumite condiții și numai după îndeplinirea condițiilor prealabile – respectiv întocmirea listelor activelor disponibile și publicitatea lor. Reclamanta și-a justificat promovarea acțiunii prin faptul că dacă ar fi avut cunoștință de disponibilitatea acestor active ar fi putut opta pentru cumpărarea lor, fiind vătămată și prin prețul mic obținut în urma negocierii, precum și prin îngrădirea liberului acces în incinta Amenajării P.M., condiții în care apreciază că s-a fraudat legea la încheierea contractului.

Prin sentința civilă nr. 1046 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea formulată de către reclamantă ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că, față de definiția dată activelor prin prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 88/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, în cauză nu s-a probat că bunurile înstrăinate – digurile – s-ar încadra în categoria descrisă, situație în care înstrăinarea lor ar fi intrat sub incidența procedurii instituită prin actul normativ arătat, respectiv că pot fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății, iar descrierea sumară din contractul încheiat nu permite nicio comparație cu bunurile enumerate exemplificativ în textul de lege, fără a mai discuta că terenul aferent acestora nu a făcut obiectul tranzacției, în dosar neexistând elemente cu privire la situația acestuia.

Prin decizia civilă nr. 261/COM din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, încheiat între SC P.M. SA și SC D.S. SRL și a dispus repunerea părților în situația anterioară. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Față de situația de fapt dedusă judecății, curtea a constatat că digurile ce au făcut obiectul contractului nr. 549/2002 au o existență de sine stătătoare, încadrându-se în accepțiunea de „active” fapt ce impunea potrivit art. 24 din O.U.G.

nr. 88/1997 și art. 106 din H.G. nr. 577/2002 vânzarea lor numai prin licitație publică, nicidecum prin vânzare directă. Acest fapt a fost recunoscut de către pârâta SC P.M. SA cu ocazia interogatoriului administrat în cauză. Deși legea nu prevede în mod expres sancțiunea aplicabilă, încălcarea normelor menționate conduce la nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, deoarece nulitatea unui act juridic civil poate fi calificată ca absolută sau relativă nu în raport de faptul că este sau nu prevăzută expres de lege, ci în funcție de caracterul normei juridice încălcate prin încheierea actului. În speță, norma ce impune ca vânzarea activelor unei societăți la care statul este acționar majoritar să se facă prin licitație publică reprezintă o normă imperativă, ce apără un interes general, obștesc, iar încălcarea ei este sancționată cu nulitatea absolută.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC D.S. SRL Dunăvățul de Jos. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta susține că decizia curții de apel este nelegală, întrucât prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că, la toate termenele de judecată, la administrarea probelor, la dezbaterea fondului în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, judecata s-a făcut în lipsa recurentei-pârâte SC D.S. SRL Tulcea, care nu a fost regulat citată și nu a fost niciodată prezentă; nulitatea nelegalei citări rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare la cele trei termene – 10 octombrie 2007, 7 noiembrie 2007 și 5 decembrie 2007, desfășurate la curtea de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 100 pct. 1 și 4, art. 92 1 , art. 87 pct. 2, precum și art. 129 C. proc.

civ., deoarece instanțele erau obligate să pună în vedere reclamantei să respecte dispozițiile art. 82 și art. 112 C. proc. civ., în sensul de a identifica sediul societății în funcție de numărul de înmatriculare din registrul societății și de a preciza numele și calitatea celui care reprezintă societatea, pentru a se dispune citarea conform legii. Recurenta arată astfel că domiciliul – adresa precizată pentru SC D.S. SRL este greșită și nu este strada G.C., așa cum este precizată în acțiune, ci strada sublocotenent G.C., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de înregistrare al Camerei de Comerț și Industrie, pe care le anexează recursului, or, încălcarea dispozițiilor procedurale pe care le-a enunțat atrage sancțiunea nulității conform art. 100 alin. (3) C. proc.

civ. În fine, susține că nelegala citare echivalează cu necitarea, iar nelegala comunicare cu necomunicarea deciziei nr. 261/COM/2007, situație în care consideră că este în termenul de a declara și motiva recursul și în prezent și, drept urmare, se impune admiterea cererii de repunere în termen a recursului. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, formulat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la fondul cauzei, recurenta invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității de reprezentant a reclamantei și lipsei de interes a acesteia. Arată, în esență, că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu au caracter absolut, ci relativ, iar conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. decizia curții de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, susține recurenta, contractul de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1 iulie 2002 este un contract de vânzare cu plata prețului în rate, iar cadrul juridic este art. 28 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 12 alin. (12) alin. (1) lit. a) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 133/1999, art. 113 din H.G. nr. 577/2002; dispozițiile invocate permit vânzarea prin negociere directă și se aplică contractului a cărei nulitate se solicită. În fine, arată că, în mod nelegal instanța de apel a aplicat contractului de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1 iulie 2002 dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 și 106 din H.G.

nr. 577/2002, care se aplică vânzărilor de active cu plata integrală și care sunt supuse regimului vânzării prin licitație deschisă. În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea apelului. Recursul este fondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Din actele existente la dosarul cauzei se constată că reclamanta SC E.F. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta-recurentă SC D.S. SRL, alături de o altă pârâtă, indicând ca sediu al acesteia str. G.C. Tulcea, județul Tulcea, în timp ce adresa corectă era strada sublocotenent G.C… (vezi Certificatul de înregistrare al Camerei de Comerț și Industrie nr. 009296 din 24 august 2001 fila 30 dosar recurs).

Așa cum reiese din certificatul de înregistrare nr. 0184231 din 30 august 2004, - fila 58 dosar recurs, recurenta are în prezent sediul declarat și înregistrat la adresa Dunavățu de Jos, com. Murighiol, jud. Tulcea. În consecință, se constată că pârâta SC D.S. SRL, atât în cadrul dosarului de fond, cât și în cadrul dosarului de apel, a fost citată doar prin afișare, la un sediu nereal, fără a se putea prezenta în instanță și, evident, fără a-și putea formula și susține apărările în cauză, potrivit legii. Se mai constată că ambele hotărâri pronunțate în cauză au fost comunicate de asemenea la o adresă eronată, conform dovezilor de comunicare depuse la dosar (fila 41 dosar fond și fila 31 – dosar apel), ceea ce echivalează cu o necomunicare a acestor acte, în conformitate cu dispozițiile art. 103 C. proc.

civ. Față de această împrejurare, se consideră că recurenta era oricând și în prezent, în termen de a declara și motiva recursul și, drept urmare, va fi admisă cererea pârâtei SC D.S. SRL Dunavățu de Jos privind repunerea în termenul de recurs. Se reține totodată că, în speță au fost încălcate mai multe dispoziții legale privind citarea, astfel cum au fost ele enunțate de recurentă, dar, într-un mod esențial, dispozițiile art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin citarea părții, respectiv a recurentei-pârâte la o adresă inexistentă și anume în strada G.C… , în loc de sublocotenent G.C. Astfel fiind, se constată a fi îndeplinite cerințele art. 100 alin. (3), art. 105 alin. (2), precum și art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recursul fiind fondat sub aspectul primului motiv de recurs formulat, ce atrage în mod obligatoriu, casarea. În consecință, va fi admis recursul pârâtei, se vor casa hotărârile pronunțate de tribunal și curtea de apel și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, - prin admiterea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând ca susținerile conținute de motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea formulată de pârâta SC D.S. SRL Dunavățu de Jos privind repunerea în termenul de recurs. Admite recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL DUNAVĂȚU DE JOS împotriva deciziei nr. 261/COM din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, casează decizia și sentința civilă nr. 1046 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Tulcea și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.