ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1558/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 1 iunie 2006, reclamantele SC E. SRL Jurilovca și SC P. SA Murighiol au chemat în judecată pe pârâta SC H.T. SRL Tulcea solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 și repunerea părților în situația anterioară. În susținerea cererii reclamantele cu arătat că, în anul 2003, C.J. Tulcea în calitate de creditor privilegiat, a instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri din A.P.H. I și H. II și a procedat la vânzarea acestora prin licitație publică fiind adjudecate de către SC H.T.T., SC P.T.

SRL, A.I. SRL și N.D. Ulterior, prin Hotărârea nr. 12 din 13 octombrie 2003, a A.G.A., fără a se aproba prețul sau vânzarea s-a dispus Consiliului de Administrație efectuarea formelor legale privind modalitatea de vânzare a celorlalte mijloace fixe disponibile ce nu mai aveau o funcționalitate independentă. S-a mai susținut că realizarea vânzării prin negociere directă, la un preț foarte mic, invocându-se ca temei accesiunea mobiliară, încalcă prevederile art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 și Normele de aplicare care impuneau organizarea unei licitații deschise cu strigare constituind o fraudă la lege, cât timp, la acel moment vânzătoarea era o societate comercială la care statul era acționar.

Tribunalul Tulcea, prin sentința nr. 37 din 8 ianuarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că art. 3 din O.U.G. nr. 88 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999 definește acțiunile ce pot forma obiectul vânzărilor ca fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale sau regii autonome, care pot fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății sau regiei, cum ar fi unități și subunități de producție, de comerț sau de prestări de servicii, secții, ateliere, spații comerciale, spații de cazare sau de alimentație publică, spații pentru livrări sau alte bunuri de același gen inclusiv terenul aferent acestora.

S-a mai reținut că în urma expertizei efectuate s-a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele 35 înstrăinate sunt accesorii bunurilor achiziționate prin licitația organizată de către C.J. Tulcea, având în vedere destinația funcțională pe care o aveau la data achiziționării lor. Cu privire la diferența de 17 bunuri, instanța de fond a reținut că probele administrate au infirmat caracterul lor accesoriu stabilit prin convenția contestată dar, chiar și în aceste condiții, nu se încadrează în definiția dată, activelor prin O.U.G. nr. 88/1997, și a căror înstrăinare intră sub incidența procedurii instituită prin acest act normativ, neputând fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății, fără a mai discuta că terenul aferent acestora nu a făcut obiectul vreunei negocieri.

Împotriva acestei soluții au promovat apel reclamantele care au susținut că în mod greșit s-a apreciat că cele 17 bunuri calificate prin expertiza tehnică mobiliară ca neavând caracter accesoriu față de bunurile vândute anterior prin licitație publică nu pot fi încadrate în noțiunea de active, astfel cum a fost definită de O.G. nr. 88/1997, întrucât parte covârșitoare a acestora sunt independente funcțional și juridic față de bunurile deja achiziționate de intimata – pârâtă; acestea putând fi organizate într-o amenajare piscicolă. Au mai motivat apelantele că vânzarea bunurilor cu încălcarea art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 este lovită de nulitate absolută pentru frauda la lege, iar prejudiciul suferit de societate constă în diferența dintre valoarea de piață a activelor și prețul contractului de vânzare – cumpărare.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 250 din 21 noiembrie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și constată nulitatea parțială a contractului de vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 în ce privește următoarele bunuri: capcană pepinieră, instalație mecanică de pescuit, barcă 14 crivace, macara pionier, instalație ridicat pește cu număr de inventar 60128 și 60122, transportator cu bandă, cort pescăresc, dig de apărare W., dig de apărare S., dig de apărare E., dig de apărare V., călugăr alimentar apă H., călugăr alimentar apă S., călugăr alimentar apă E., călugăr alimentar apă N., călugăr alimentar apă V., bunuri identificate prin raportul de expertiză efectuată în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut având în vedere și concluziile raportului de expertiză, că aceste bunuri puteau funcționa independent, fie separat, bunuri mobile, fie grupate, bunurile imobile. Vânzarea activelor, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 106 din H.G. nr. 577/2002 se face prin licitație deschisă cu strigare, cu adjudecare la acel mai mare preț obținut pe piață și, deși legea nu prevede în mod expres sancțiunea aplicabilă, încălcarea normelor menționate conduce șa nulitatea absolută a actului de vânzare – cumpărare. Împotriva soluției instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin contractul a cărei nulitate se solicită s-au vândut mijloacele fixe situate în amenajarea piscicolă H. 1, cuprinse în anexa 1 la prezentul contract, asupra cărora vânzătorul recunoaște în favoarea cumpărătorului un drept de accesiune mobiliară. În acest context recurentul susține că din cuprinsul contractului rezultă că mijloacele fixe dobândite sunt accesorii activelor dobândite în urma licitației publice din 5 mai 2003. Se consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 482, 504 și 507 C. civ., știut fiind că accesiune mobiliară ca mod de dobândire a dreptului de proprietate dă calitatea de proprietar și al bunului mai puțin important unit cu primul. Recursul este fondat. Prin art. 3 din O.U.G.

nr. 99/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 se definesc activele ce pot forma obiectul vânzărilor, ca fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale sau regii autonome, care pot fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății sau regiei, cum ar fi unități și subunități de producție, de comerț, sau de prestări servicii, secții, ateliere, ferme, spații comerciale, spații de cazare sau de alimentație publică, spații pentru birouri sau alte bunuri de același gen, inclusiv terenul aferent acestora”. În speță expertiza efectuată în cauză a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele înstrăinate sunt accesorii bunurilor achiziționate prin licitația organizată de către C.J.

Tulcea. S-a mai stabilit că diferența de 17 bunuri nu au caracter accesoriu putând funcționa independent, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 88/1995. Aceste bunuri nu pot fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății cu atât mai mult cu cât terenul aferent acestora nu a făcut obiectul vreunei negocieri, situația fiind confirmată și de I.N.C.D.D.D. În aceste condiții raportat la definiția activului, chiar dacă diferența de 17 bunuri, care nu sunt accesorii bunurilor achiziționate prin licitație publică, nu se încadrează în definiția dată activelor prin O.U.G. nr. 88/1997 neputând fi separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității societății.

În concluzie rezultă că bunurile înstrăinate nu intră în categoria activelor a căror înstrăinare este reglementată prin O.U.G. nr. 88/1997 invocată în cauză pentru a justifica frauda la lege instanța de apel interpretând eronat aceste norme astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC H.T. SRL Tulcea, împotriva deciziei nr. 250/ COM din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată, respinge apelul reclamatelor SC E. SRL JURILOVCA și SC P. MURIGHIOL SA MURIGHIOL. Obligă intimatele la 4.128 lei cheltuieli de judecată, către recurenta SC H.T. SRL Tulcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.