ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1558/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 1 iunie 2006, reclamantele SC E. SRL Jurilovca și SC P. SA Murighiol

au chemat în judecată pe pârâta SC H.T. SRL Tulcea solicitând ca în baza

sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 și repunerea părților în

situația anterioară.

În susținerea cererii

reclamantele cu arătat că, în anul 2003, C.J. Tulcea în calitate de creditor

privilegiat, a instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri din A.P.H. I

și H. II și a procedat la vânzarea acestora prin licitație publică fiind adjudecate

de către SC H.T.T., SC P.T. SRL, A.I. SRL și N.D.

Ulterior, prin Hotărârea nr.

12 din 13 octombrie 2003, a A.G.A., fără a se aproba prețul sau vânzarea s-a

dispus Consiliului de Administrație efectuarea formelor legale privind

modalitatea de vânzare a celorlalte mijloace fixe disponibile ce nu mai aveau o

funcționalitate independentă.

S-a mai susținut că

realizarea vânzării prin negociere directă, la un preț foarte mic, invocându-se

ca temei accesiunea mobiliară, încalcă prevederile art. 24 alin. (3) din O.U.G.

nr. 88/1997 și Normele de aplicare care impuneau organizarea unei licitații

deschise cu strigare constituind o fraudă la lege, cât timp, la acel moment

vânzătoarea era o societate comercială la care statul era acționar.

Tribunalul Tulcea, prin

sentința nr. 37 din 8 ianuarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că art. 3 din O.U.G. nr. 88 așa cum a fost modificat

prin Legea nr. 99/1999 definește acțiunile ce pot forma obiectul vânzărilor ca

fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți

comerciale sau regii autonome, care pot fi separate și organizate să

funcționeze independent, distinct de restul activității societății sau regiei,

cum ar fi unități și subunități de producție, de comerț sau de prestări de

servicii, secții, ateliere, spații comerciale, spații de cazare sau de

alimentație publică, spații pentru livrări sau alte bunuri de același gen

inclusiv terenul aferent acestora.

S-a mai reținut că în urma

expertizei efectuate s-a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele 35

înstrăinate sunt accesorii bunurilor achiziționate prin licitația organizată de

către C.J. Tulcea, având în vedere destinația funcțională pe care o aveau la

data achiziționării lor.

Cu privire la diferența de

17 bunuri, instanța de fond a reținut că probele administrate au infirmat

caracterul lor accesoriu stabilit prin convenția contestată dar, chiar și în

aceste condiții, nu se încadrează în definiția dată, activelor prin O.U.G. nr. 88/1997,

și a căror înstrăinare intră sub incidența procedurii instituită prin acest act

normativ, neputând fi separate și organizate să funcționeze independent,

distinct de restul activității societății, fără a mai discuta că terenul

aferent acestora nu a făcut obiectul vreunei negocieri.

Împotriva acestei soluții au

promovat apel reclamantele care au susținut că în mod greșit s-a apreciat că

cele 17 bunuri calificate prin expertiza tehnică mobiliară ca neavând caracter

accesoriu față de bunurile vândute anterior prin licitație publică nu pot fi

încadrate în noțiunea de active, astfel cum a fost definită de O.G. nr. 88/1997,

întrucât parte covârșitoare a acestora sunt independente funcțional și juridic

față de bunurile deja achiziționate de intimata – pârâtă; acestea putând fi

organizate într-o amenajare piscicolă.

Au mai motivat apelantele că

vânzarea bunurilor cu încălcarea art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 este

lovită de nulitate absolută pentru frauda la lege, iar prejudiciul suferit de

societate constă în diferența dintre valoarea de piață a activelor și prețul

contractului de vânzare – cumpărare.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 250 din 21 noiembrie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte

hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și constată nulitatea

parțială a contractului de vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 în

ce privește următoarele bunuri: capcană pepinieră, instalație mecanică de

pescuit, barcă 14 crivace, macara pionier, instalație ridicat pește cu număr de

inventar 60128 și 60122, transportator cu bandă, cort pescăresc, dig de apărare

W., dig de apărare S., dig de apărare E., dig de apărare V., călugăr alimentar

apă H., călugăr alimentar apă S., călugăr alimentar apă E., călugăr alimentar

apă N., călugăr alimentar apă V., bunuri identificate prin raportul de

expertiză efectuată în cauză.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut având în vedere și concluziile

raportului de expertiză, că aceste bunuri puteau funcționa independent, fie

separat, bunuri mobile, fie grupate, bunurile imobile.

Vânzarea activelor, potrivit

art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 106 din H.G. nr. 577/2002 se face prin

licitație deschisă cu strigare, cu adjudecare la acel mai mare preț obținut pe

piață și, deși legea nu prevede în mod expres sancțiunea aplicabilă, încălcarea

normelor menționate conduce șa nulitatea absolută a actului de vânzare –

cumpărare.

Împotriva soluției instanței

de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate

fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin contractul a cărei

nulitate se solicită s-au vândut mijloacele fixe situate în amenajarea

piscicolă H. 1, cuprinse în anexa 1 la prezentul contract, asupra cărora

vânzătorul recunoaște în favoarea cumpărătorului un drept de accesiune

mobiliară.

În acest context recurentul

susține că din cuprinsul contractului rezultă că mijloacele fixe dobândite sunt

accesorii activelor dobândite în urma licitației publice din 5 mai 2003.

Se consideră că au fost

încălcate dispozițiile art. 482, 504 și 507 C. civ., știut fiind că accesiune

mobiliară ca mod de dobândire a dreptului de proprietate dă calitatea de

proprietar și al bunului mai puțin important unit cu primul.

Recursul este fondat.

Prin art. 3 din O.U.G. nr. 99/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999 se definesc activele ce pot forma obiectul

vânzărilor, ca fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei

societăți comerciale sau regii autonome, care pot fi separate și organizate să

funcționeze independent, distinct de restul activității societății sau regiei,

cum ar fi unități și subunități de producție, de comerț, sau de prestări

servicii, secții, ateliere, ferme, spații comerciale, spații de cazare sau de

alimentație publică, spații pentru birouri sau alte bunuri de același gen,

inclusiv terenul aferent acestora”.

În speță expertiza efectuată

în cauză a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele înstrăinate sunt

accesorii bunurilor achiziționate prin licitația organizată de către C.J. Tulcea.

S-a mai stabilit că

diferența de 17 bunuri nu au caracter accesoriu putând funcționa independent,

fiind încălcate dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 88/1995.

Aceste bunuri nu pot fi

separate și organizate să funcționeze independent, distinct de restul

activității societății cu atât mai mult cu cât terenul aferent acestora nu a

făcut obiectul vreunei negocieri, situația fiind confirmată și de I.N.C.D.D.D.

În aceste condiții raportat

la definiția activului, chiar dacă diferența de 17 bunuri, care nu sunt

accesorii bunurilor achiziționate prin licitație publică, nu se încadrează în

definiția dată activelor prin O.U.G. nr. 88/1997 neputând fi separate și

organizate să funcționeze independent, distinct de restul activității

societății.

În concluzie rezultă că

bunurile înstrăinate nu intră în categoria activelor a căror înstrăinare este

reglementată prin O.U.G. nr. 88/1997 invocată în cauză pentru a justifica

frauda la lege instanța de apel interpretând eronat aceste norme astfel că

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC H.T. SRL Tulcea, împotriva deciziei nr. 250/ COM din 21 noiembrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată,

respinge apelul reclamatelor SC E. SRL JURILOVCA și SC P. MURIGHIOL SA MURIGHIOL.

Obligă intimatele la 4.128

lei cheltuieli de judecată, către recurenta SC H.T. SRL Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008.