Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2009
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3042/2009

HOTĂRÂRE
29.09.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3042/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 05 februarie 209 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 3248/102/2007 în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.B. (fiul lui I. și S.) la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 63 alin. (3) teza finală, C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, a fost confiscată cantitatea de 10,0 grame fragmente vegetale care aparțin genului cannabis, aflată în Camera de Corpuri Delicte, Droguri și Precursori din cadrul I.G.P.R., D.G.C.C.O.A., Centrul Zonal Cluj (dovada seria AT, nr. 0029281). În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză. Pentru a hotârî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele: În urma investigațiilor efectuate de organele abilitate pe linia traficului și consumului ilicit de droguri s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare la inculpatul M.B., percheziție care s-a desfășurat în data de 07 iunie 2005, unde au fost descoperite două plicuri de culoare albă în care s-au găsit fragmente vegetale mărunte și uscate de culoare verde-oliv-galben care au fost introduse în pungi de plastic sigilate și etichetate. În urma efectuării unei constatări tehnico-științifgice de natură fizico-chimică s-a stabilit că în două probe puse la dispoziția laboratorului de analiză și profil a drogurilor Cluj-Napoca s-a evidențiat tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosinteză de plantă de cannabis sativa.

Instanța de fond a apreciat, în urma analizei probelor de la dosar, că inculpatul a achiziționat drogurile de la persoane necunoscute în vederea consumului propriu, că a plătit 50 de euro și că a fumat o singură țigară. În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul sentinței. La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedee prev.art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care s-a comis fapta și persoana inculpatului. S-a apreciat că o pedeapsă cu amendă este suficientă și eficientă în cauză în raport de conduita bună a inculpatului și lipsa antecedentelor penale a acestuia.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul aplicării unei pedepse cu închisoare a cărei executare să fioe suspendată condiționat. Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 48/ A din 17 aprilie 2009, a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 27 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Mureș. A desființat în parte sentința atacată și în rejudecare: în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul M.B.

la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pentru un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, termen stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. A înlăturat din sentința atacată dispoziția privind condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat prezentul recurs. Recursul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului se constată următoarele: Materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput de către instanța de fond care încadrând juridic corespunzător fapta săvârșită de inculpat a aplicat acestuia o pedeapsă corect individualizată.

Astfel, prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele pedepsei stabilite de lege - închisoarea între 6 luni și 2 ani sau amenda; gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului (s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că este integrat în societate, că și-a terminat studiile și are un loc de muncă stabil). De asemenea, s-a avut în vedere la individualizarea pedepsei și faptul că inculpatul a recunoscut de la debutul cercetărilor săvârșirea faptei. Așa fiind, se constată că instanța de fond a valorificat corect conduita bună a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului penal aplicându-i acestuia pedeapsa de 1500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 63 alin. (3) teza finală, C. pen.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 48/ A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa decizia penală atacată și va menține sentința penală nr. 27 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Mureș, secția penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.

MOTIVE

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.B. împotriva Deciziei penale nr. 48/ A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată. Menține sentința penală nr. 27 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Mureș, secția penală. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3819/2013
ă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,cu aplic. art. 41 alin. (2), C. pen.; deținere de droguri de risc pentru consumul propriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
ÎCCJ 2007-07-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3678/2007
închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 6 luni închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și s-a co
ÎCCJ 2010-03-30
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2010
nând asupra sa, fără drept, cantitatea de 0,22 grame de cannabis pentru consum propriu faptă ilicită ce constituie infracțiune prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 [probe concludente în acuzare sub acest aspect fiind: proces
ÎCCJ 2010-03-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1159/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 8/D/P/2004 din 14 august 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C. o.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mure
ÎCCJ 2012-01-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2012
ac și două sacoșe din plastic, în una din sacoșe în care se aflau mai multe produse alimentare a fost descoperită o pungă de snacks-uri care era desfăcută, iar în interiorul acesteia a fost găsită o altă pungă din material plastic transpare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă