ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2010

Prin sentința civilă nr. 84/S/2007

Tribunalul Brașov a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în

judecată și a respins acțiunea formulată de reclamanta R.M. în contradictoriu

cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

Municipiul Brașov, prin Primar, Instituția Prefectului județului Brașov și

Clubul Sportiv Școlar Brașov.

Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 150/Ap

din 30 octombrie 2007 a admis în parte apelul declarat de reclamanta R.M.

împotriva sentinței sus-arătate, a desființat în parte sentința și a trimis

cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov doar asupra petitului privind

valabilitatea titlului statului, păstrând restul dispozițiilor sentinței

apelate. S-au respins celelalte pretenții din apel, pentru considerentele ce

urmează.

Primul motiv de apel al

reclamantei a vizat, argumentul instanței în motivarea soluției de respingere a

acțiunii și nu un motiv de critică a hotărârii. Faptul că reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. nu a înlăturat dreptul

instanței de a-și argumenta hotărârea și pe alte prevederi legale pe care le

consideră incidente.

Nici cea de-a doua critică nu a

putut fi primită, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt

interpretate trunchiat. Conform textului, persoanele al căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire. Prin urmare este necesar de parcurs procedura

reglementată de legea specială în materie, respectiv Legea nr. 10/2001 pentru

obținerea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire în natură a

imobilului și nu ocolirea ei prin formularea acțiunii în revendicare pe calea

dreptului comun.

Textul art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 are și semnificația dovezii calității de proprietar întrucât

decizia ori dispoziția de restituire în natură sau hotărârea judecătorească

constituie titlul care face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

preluat abuziv de stat, conform art. 25 alin. (4) din același act normativ.

Simpla prevalare a calității de

proprietar în baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu este suficientă

dacă nu a fost urmată procedura reglementată de acest act normativ cu caracter

de drept comun „pentru imobilele preluate abuziv de stat, dar special"

pentru revendicarea imobilelor.

Mai mult, în lipsa dovezii

calității de proprietar, acțiunea în revendicare nu putea fi admisă, prevalând

dreptul de proprietate al ultimei persoane înscrisă în cartea funciară și care

se prezumă că are calitatea de proprietar conform art. 32 din Decretul-lege nr.

115/1938. Din acest punct de vedere acțiunea în revendicare pe drept comun

apare nu atât ca inadmisibilă, ci ca nefondată, fiind greu de imaginat, în

sistemul de publicitate al cărților funciare, reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938

și care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea

funciară, că se poate promova acțiunea în revendicare cât timp nu se face

dovada titlului de proprietate asupra imobilului.

In legătură cu acest motiv se

află și criticile de la punctul patru, cinci și șase din apel și care nu pot fi

primite pentru considerentele arătate. Nimeni nu poate fi deposedat de

proprietatea sa fără o justă despăgubire prealabilă, însă textul nu este

incident în cauză. Nu instanța o obligă pe reclamantă să urmeze o procedură

specială, ci legea aplicabilă în materie.

Dacă reclamanta s-a prevalat în

susținerea calității sale de proprietar de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

atunci trebuie acceptat că nerespectarea procedurii, prin formularea

notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură ori echivalent, conform art. 22 alin. (5) din acest act

normativ.

Susținerea că acțiunea în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. este imprescriptibilă

nu are relevanță în cauză. Ar însemna, în opinia reclamantei, că acțiunea în

revendicare pe drept comun poate fi formulată deși există o lege specială, ceea

ce nu poate fi acceptat, întrucât s-ar ajunge la situația ca legea specială să

nu aibă finalitate, deși nu a fost respectată.

Fondat este motivul trei de apel,

întrucât prima instanță nu a analizat petitul privitor la caracterul titlului

statului. Cum instanța este competentă să analizeze valabilitatea titlului

statului conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar pentru acest capăt nu s-a

intrat în cercetarea fondului, Curtea a dispus în consecință.

Împotriva acestei decizii au formulat

recurs atât reclamanta R.M. cât și pârâții Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar.

decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând că instanța de apel a aplicat greșit legea, pronunțând o hotărâre

nelegală.

Atât instanța de fond cât și cea

de apel au stabilit incorect că acțiunea în revendicare a reclamantei, care a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. nu este admisibilă, câtă vreme

nu a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.

Instanțele trebuiau să constate

că Legea nr. 10/2001 reglementează situația imobilelor preluate în orice mod în

proprietate statului, ori imobilul în litigiu nu s-a aflat niciodată în

proprietatea sau posesia statului care a exercitat doar o detenție precară.

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Brașov a criticat decizia

recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece

Ministerul Finanțelor nu are calitatea de reprezentant al Statului român pe de

o parte, iar pe de altă parte nici Statul român nu are calitate procesuală

pasivă, legitimitate procesuală având doar municipiul Brașov.

Totodată acțiunea este

inadmisibilă în considerarea Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a

acesteia nemaiputându-se formula acțiuni având ca obiect constatarea

nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor preluate de stat.

Instanța de judecată, dat fiind procedura specială intervenită nu mai poate

analiza valabilitatea titlului statului.

Brașov, prin primar critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., arătând că s-au interpretat greșit de către instanță

prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Această lege stabilește că

bunurile pot fi revendicate numai în măsura în care nu fac obiectul unei legi

speciale.

Legea nr. 10/2001, în art. 22

pct. 5 instituie sancțiunea pierderii dreptului de a solicita măsuri

reparatorii în natură sau echivalent.

Analizând decizia prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale

aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor

pentru argumentele ce succed:

Cu privire la acțiunile

întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea

imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia în interesul Legii

nr. 33/2008, dispoziții obligatorii pentru instanțe conform art. 329 alin. (3) C.

proc. civ.

Astfel, s-a statuat că în cazul

concursului dintre legea generală și legea specială, are prioritate legea

specială, deoarece nu este de primit punctul de vedere conform căruia

persoanele care nu au de urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau

care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură ori care, deși au urmat-o,

nu au obținut restituirea în natură, au deschisă calea acțiunii în revendicare,

întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Câtă vreme pentru imobilele

preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat

o lege specială care prevede în ce condiții se pot restitui aceste imobile

persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de

la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

Legea specială se referă atât la

imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu

valabil (art. 2), așa cum de altfel se pretinde de către reclamant.

Referitor la imobilele preluate

de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că

„pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu

fac obiectul unei legi speciale de reparație”.

Or, Legea nr. 10/2001

reglementează măsuri reparatorii pentru imobiele preluate fără titlu valabil,

astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea

unor imobile aflate în această situație.

De altfel, C.E.D.O. a decis, în

jurisprudența sa că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze

exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general,

adoptat, în acest sens, legile necesare.

Drept urmare, criticile

reclamantei sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii în revendicare sunt

nefondate.

Atât municipiul Brașov cât și

Statul român invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, critici fără substanță câtă vreme acțiunea a fost

respinsă așa cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 129

alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligația să hotărască asupra obiectului

cauzei.

Instanța de apel, analizând

conținutul cererii de chemare în judecată, a constatat că prima instanță s-a

pronunțat exclusiv asupra acțiunii în revendicare, omițând a se pronunța asupra

valabilității titlului statului.

Drept urmare, dispoziția de

trimitere a cauzei la prima instanță de fond este corectă în raport de

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării urmează a

fi analizate excepțiile invocate în recurs și anume, a calității procesuale

pasive a Statului român precum și a lipsei calității de reprezentant al

statului a Ministerul Finanțelor Publice, după stabilirea cadrului procesual

funcție de mențiunile din cartea funciară și a regimului juridic al bunului

pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia.

Înalta Curte, pentru

considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamanta R.M. și

de

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Brașov și Municipiul Brașov prin Primar

împotriva deciziei nr. 150/Ap

din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie

2010.