ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2010

Prin sentința civilă nr. 84/S/2007 Tribunalul Brașov a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată și a respins acțiunea formulată de reclamanta R.M. în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov, prin Primar, Instituția Prefectului județului Brașov și Clubul Sportiv Școlar Brașov. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 150/Ap din 30 octombrie 2007 a admis în parte apelul declarat de reclamanta R.M. împotriva sentinței sus-arătate, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov doar asupra petitului privind valabilitatea titlului statului, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-au respins celelalte pretenții din apel, pentru considerentele ce urmează. Primul motiv de apel al reclamantei a vizat, argumentul instanței în motivarea soluției de respingere a acțiunii și nu un motiv de critică a hotărârii. Faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. nu a înlăturat dreptul instanței de a-și argumenta hotărârea și pe alte prevederi legale pe care le consideră incidente. Nici cea de-a doua critică nu a putut fi primită, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt interpretate trunchiat. Conform textului, persoanele al căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire.

Prin urmare este necesar de parcurs procedura reglementată de legea specială în materie, respectiv Legea nr. 10/2001 pentru obținerea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului și nu ocolirea ei prin formularea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun. Textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are și semnificația dovezii calității de proprietar întrucât decizia ori dispoziția de restituire în natură sau hotărârea judecătorească constituie titlul care face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat, conform art. 25 alin. (4) din același act normativ. Simpla prevalare a calității de proprietar în baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu este suficientă dacă nu a fost urmată procedura reglementată de acest act normativ cu caracter de drept comun „pentru imobilele preluate abuziv de stat, dar special" pentru revendicarea imobilelor.

Mai mult, în lipsa dovezii calității de proprietar, acțiunea în revendicare nu putea fi admisă, prevalând dreptul de proprietate al ultimei persoane înscrisă în cartea funciară și care se prezumă că are calitatea de proprietar conform art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Din acest punct de vedere acțiunea în revendicare pe drept comun apare nu atât ca inadmisibilă, ci ca nefondată, fiind greu de imaginat, în sistemul de publicitate al cărților funciare, reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 și care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, că se poate promova acțiunea în revendicare cât timp nu se face dovada titlului de proprietate asupra imobilului.

In legătură cu acest motiv se află și criticile de la punctul patru, cinci și șase din apel și care nu pot fi primite pentru considerentele arătate. Nimeni nu poate fi deposedat de proprietatea sa fără o justă despăgubire prealabilă, însă textul nu este incident în cauză. Nu instanța o obligă pe reclamantă să urmeze o procedură specială, ci legea aplicabilă în materie. Dacă reclamanta s-a prevalat în susținerea calității sale de proprietar de dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci trebuie acceptat că nerespectarea procedurii, prin formularea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură ori echivalent, conform art. 22 alin. (5) din acest act normativ.

Susținerea că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. este imprescriptibilă nu are relevanță în cauză. Ar însemna, în opinia reclamantei, că acțiunea în revendicare pe drept comun poate fi formulată deși există o lege specială, ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât s-ar ajunge la situația ca legea specială să nu aibă finalitate, deși nu a fost respectată. Fondat este motivul trei de apel, întrucât prima instanță nu a analizat petitul privitor la caracterul titlului statului. Cum instanța este competentă să analizeze valabilitatea titlului statului conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar pentru acest capăt nu s-a intrat în cercetarea fondului, Curtea a dispus în consecință.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta R.M. cât și pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar. 1. Reclamanta R.M., critică decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a aplicat greșit legea, pronunțând o hotărâre nelegală. Atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit incorect că acțiunea în revendicare a reclamantei, care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. nu este admisibilă, câtă vreme nu a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001. Instanțele trebuiau să constate că Legea nr. 10/2001 reglementează situația imobilelor preluate în orice mod în proprietate statului, ori imobilul în litigiu nu s-a aflat niciodată în proprietatea sau posesia statului care a exercitat doar o detenție precară.

2. Intimatul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Brașov a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Ministerul Finanțelor nu are calitatea de reprezentant al Statului român pe de o parte, iar pe de altă parte nici Statul român nu are calitate procesuală pasivă, legitimitate procesuală având doar municipiul Brașov. Totodată acțiunea este inadmisibilă în considerarea Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a acesteia nemaiputându-se formula acțiuni având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor preluate de stat. Instanța de judecată, dat fiind procedura specială intervenită nu mai poate analiza valabilitatea titlului statului.

3. Intimatul-pârât municipiul Brașov, prin primar critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că s-au interpretat greșit de către instanță prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998. Această lege stabilește că bunurile pot fi revendicate numai în măsura în care nu fac obiectul unei legi speciale. Legea nr. 10/2001, în art. 22 pct. 5 instituie sancțiunea pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau echivalent.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed: Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008, dispoziții obligatorii pentru instanțe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, s-a statuat că în cazul concursului dintre legea generală și legea specială, are prioritate legea specială, deoarece nu este de primit punctul de vedere conform căruia persoanele care nu au de urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură ori care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură, au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. civ. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiții se pot restitui aceste imobile persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), așa cum de altfel se pretinde de către reclamant. Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație”. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii pentru imobiele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

De altfel, C.E.D.O. a decis, în jurisprudența sa că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptat, în acest sens, legile necesare. Drept urmare, criticile reclamantei sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii în revendicare sunt nefondate. Atât municipiul Brașov cât și Statul român invocă inadmisibilitatea acțiunii în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, critici fără substanță câtă vreme acțiunea a fost respinsă așa cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului procesului. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligația să hotărască asupra obiectului cauzei.

Instanța de apel, analizând conținutul cererii de chemare în judecată, a constatat că prima instanță s-a pronunțat exclusiv asupra acțiunii în revendicare, omițând a se pronunța asupra valabilității titlului statului. Drept urmare, dispoziția de trimitere a cauzei la prima instanță de fond este corectă în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării urmează a fi analizate excepțiile invocate în recurs și anume, a calității procesuale pasive a Statului român precum și a lipsei calității de reprezentant al statului a Ministerul Finanțelor Publice, după stabilirea cadrului procesual funcție de mențiunile din cartea funciară și a regimului juridic al bunului pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta R.M. și de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov și Municipiul Brașov prin Primar împotriva deciziei nr. 150/Ap din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.