ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5897/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2188 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva sentinței nr. 229 din 18

septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că:

- prin sentința nr. 2929 din

21 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj a fost declinată competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, având în vedere obiectul acțiunii

introductive - anularea Ordinului nr. 529 din 12 noiembrie 2007 al A.N.O.F.M.;

- prin sentința nr. 229 din

18 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă acțiunea reclamantei,

reținându-se faptul că ordinul atacat este legal, iar motivele cererii

introductive sunt nefondate;

- prin ordinul atacat s-a

constatat necorespunderea profesională a reclamantei G.M., în conformitate cu art.

64 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 și i s-a propus ocuparea postului vacant de

consilier gr. I A, iar în situația în care nu se manifestă consimțământul cu

privire la noul loc de muncă, încetează raportul de serviciu în temeiul

prevederilor legale.

Instanța de fond a reținut

că ordinul atacat a cuprins în considerentele sale situația de fapt existentă,

respectiv că la data de 26 septembrie 2007 a avut loc la sediul A.N.O.F.M. evaluarea prealabilă a directorilor și a directorilor adjuncți ai Centrelor

Regionale de Formare Profesională a Adulților din Subordinea Agenției Naționale

pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar Comisia de Cercetare prealabilă a

constatat că reclamanta nu corespunde postului în care este încadrată, potrivit

raportului de evaluare întocmit.

Instanța de control judiciar

a înlăturat toate criticile aduse de recurentă sentinței Curții de Apel

Craiova, reținând că prima instanță a analizat toate motivele invocate prin

cererea de chemare în judecată și că, de altfel, pentru că acțiunea a fost

respinsă nu putea să analizeze fiecare capăt de cerere cu atât mai mult cu cât pct.

2, 3 și 4 erau admisibile numai dacă era admisă cererea de constatare a

nulității Ordinului nr. 529/2007. De asemenea, nu au fost primite nici motivele

de nelegalitate a sentinței referitoare la nulitatea absolută a Ordinului arătat

și la nerespectarea de către A.N.O.F.M. termenului de 15 zile pentru ca

salariatul să se pregătească pentru examinare/evaluare profesională,

nedovedindu-se vreo vătămare și respectându-se întocmai prevederile art. 77 alin.

(3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 –

2010.

Împotriva Deciziei nr. 2188

din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.G. a formulat

contestație în anulare, iar în motivarea ei a precizat (conform notelor depuse

la 5 noiembrie 2009) că instanța supremă a omis să cerceteze unul din motivele

de nelegalitate/recurs, mai exact pe acela privind nulitatea absolută a

Ordinului nr. 529 din 12 noiembrie 2007 ca o consecință a neprecizării instanței

competente să soluționeze contestația împotriva acesteia, având în vedere art. 268

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.

Prezenta contestație în

anulare (contestația în anulare specială reglementată de art. 318 alin. (1)

teza ultimă) este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru cele ce vor

fi punctate în continuare.

Potrivit art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (teza I) sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze recursul din motivele de modificare sau casare (teza II).

În speță, așa cum se poate

lesne observa, prin considerentele Deciziei nr. 2188/2009 Înalta Curte a

răspuns punctual, tuturor criticilor invocate prin cererea de recurs, inclusiv

celui la care se face trimitere pentru contestația de față. Astfel,

verificându-se art. 5 din ordinul atacat s-a observat că sunt indicate atât

termenul de contestare cât și instanța unde acest act administrativ putea fi

contestat, deci această critică a fost apreciată ca nefondată.

Contestația în anulare

specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate

exercita numai în condițiile și pentru cazurile/motivele limitativ prevăzute,

din textul art. 318 C. proc. civ., rezultând fără dubiu că nu este permisă

rejudecarea căii de atac a recursului decât dacă este incident unul din

cazurile expres prevăzute de legiuitor.

În acest context se observă

că motivul invocat de contestatoare nu se încadrează în motivele expres

prevăzute de art. 318 alin. (1) teza II, ceea ce atrage inadmisibilitatea

contestației, soluție în acord cu jurisprudența constantă în această materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 2188 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2009.