ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 113/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 113/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 97 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești au fost

respinse, ca neîntemeiate, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive

și a lipsei de interes, invocate de I.G.P.R. și respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantei P.I. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și

Internelor și I.G.P.R.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea

cauzei a reținut că excepțiile invocate în cauză nu sunt întemeiate. Astfel, cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R., instanța a

reținut că pârâtul I.G.P.R. este emitentul actelor atacate, întrucât acțiunea

reclamantei vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâtului I.G.P.R.,

concretizat în adresele contestate de reclamantă nr. 1961824 din 15 octombrie 2008,

nr. 237936 din 24 noiembrie 2008 și nr. 238550 din 3 decembrie 2008 emise de

această instituție.

Cu privire la excepția lipsei de interes, Curtea a reținut că acțiunea

introductivă privește vătămarea într-un drept prevăzut de lege, situație în

care acțiunea reclamantei nu apare ca fiind lipsită de interes.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta, ca urmare a

dobândirii calității de auditor de justiție, în urma promovării concursului de

admitere în magistratură, a formulat raport de încetare a raporturilor de

serviciu pentru „numirea într-o altă funcție publică”, conform art. 69 alin. (l)

lit. e) din Legea privind Statutul polițistului, înregistrat sub nr. 1961824

din 9 octombrie 2008 la S.M.R.U.I. al Ministerului Administrației și Internelor,

iar acest serviciu a comunicat reclamantei faptul că nu se poate da curs

acestei solicitări.

Ulterior, prin raportul din 10 decembrie 2008, reclamanta a solicitat

încetarea raporturilor de serviciu la cerere, în conformitate cu dispozițiile art.

69 alin. (l) lit. d) din Legea privind Statutul polițistului, fiind emis de

Ministrul Internelor, în acest sens, Ordinul nr. S/II/4370 din 18 decembrie 2008,

prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin.

(l) lit. d), art. 70 și 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.

Instanța de fond a apreciat că în mod corect instituția pârâtă a

răspuns la solicitarea reclamantei de încetare a raporturilor de serviciu prin

transfer într-o altă funcție publică, întrucât în cauză nu sunt incidente

dispozițiile privind transferul, reclamanta nefiind numită într-o altă funcție

publică, ci a dobândit calitatea de auditor de justiție, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 16 alin. (l) din Legea nr. 303/2004 în această calitate

urmează un program de pregătire profesională, fără să existe un raport de

serviciu între I.N.M., ori C.S.M. și reclamantă.

Instanța a reținut că un astfel de raport urmează a se stabili numai

după numirea acesteia în funcția de judecător sau procuror, în conformitate cu art.

19 din aceeași lege, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor,

reținând că numai după o astfel de numire se poate aplica art. 69 alin. (l) lit.

e) din Legea nr. 360/2002.

Instanța de fond a reținut că activitățile pe care le desfășoară

auditorul de justiție pe perioada programului de pregătire profesională nu se

circumscriu unei funcții publice, astfel cum este definită de art. 2 alin. (l)

din Legea nr. 188/1999, astfel încât, nefiind reglementată expres de legiuitor

această situație, nici instanța nu poate atribui auditorului de justiție

calitatea de funcție publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.I., criticând sentința pronunțată

ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., în sensul că instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității, arătând că intimații-pârâți au invocat cele două excepții

printr-o întâmpinare depusă tardiv, iar instanța le-a soluționat fără să țină

cont de prevederile legale arătate.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond a nesocotit

dispozițiile art. 86 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cărora comunicarea

tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, întrucât nu i s-au

comunicat înscrisurile depuse la dosar de intimați, încălcându-i-se astfel

dreptul la apărare, principiul contradictorialității, precizând că instanța a

încălcat principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din C.E.D.O. referitor

la dreptul la un proces echitabil.

Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a făcut o aplicare greșită a legii prin

aprecierea faptului că funcția de auditor de justiție în cadrul INM nu este o

funcție publică.

Astfel, s-a arătat că în mod greșit instanța a făcut trimitere la

definiția funcției publice dată de Legea nr. 188/1999, întrucât dispozițiile

acestei legi nu se aplică magistraților. A precizat că statutul de auditor de

justiție este reglementat de Titlul

II,

capitolul

I

din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar Legea nr. 188/1999 nu poate

fi temei juridic pentru soluționarea litigiului de față.

A criticat modul de interpretare a dispozițiilor legale de către

instanța de fond, arătând că instanța nu a încadrat corect situația de fapt la

ipoteza legală dedusă judecății, întrucât dispozițiile art. 69 alin. (l) lit.

e) din Legea nr. 360/2002 nu condiționează numirea polițistului în cadrul

aceluiași minister, neurmărindu-se protejarea bugetului acestui minister, ci a

bugetului de stat în general, considerând că această finalitate este realizată

indiferent de puterea statului, dintre cele trei prevăzute de Constituție, în

cadrul căreia este prevăzută funcția în care este numită.

A arătat că sintagma funcție publică are un sens mai larg decât cel

prevăzut în Legea nr. 188/1999, iar această interpretare înglobează și

calitatea de auditor de justiție, așa cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 39 alin. (2) și 4) din Tratatul de Instituire a Comunității

Europene.

A precizat că, urmare a aderării României la U.E., prevederile

tratatului pot fi invocate direct împotriva statului, având un efect direct

vertical, menționând cauza nr. 14/1974 Van Duyn contra Home Office.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul I.G.P.R. s-a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, arătându-se că dispozițiile art. 19 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că auditorii de justiție sunt

numiți în funcțiile de judecător sau procuror după promovarea examenului de

absolvire a cursurilor, arătând că lipsește un element de bază pentru existența

unei funcții publice, și anume raportul de serviciu cu instituția în care este

încadrat.

Intimatul a precizat că deși judecătorii și procurorii nu se supun

Statutului funcționarului public, având un statut propriu, numirea unui

polițist în funcția de judecător sau procuror ar putea atrage încetarea

raporturilor sale de serviciu în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr.

360/2002, întrucât în cazul acestor funcții se regăsesc toate elementele

caracteristice unei funcții publice, cum ar fi actul de numire, existența

raporturilor de serviciu și investirea cu exercițiul puterii publice, însă în

cauza dedusă judecății calitatea de auditor de justiție nu prezintă niciuna

dintre aceste caracteristici.

Intimatul a precizat că auditorii de justiție beneficiază de bursă, ca

drept bănesc ce li se acordă, iar cea mai gravă sancțiune aplicabilă

auditorilor de justiție este exmatricularea, dispoziții care sunt

caracteristice celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei

instituții de învățământ, nicidecum caracteristice funcției publice, astfel

încât nu există nicio similitudine între funcțiile vizate, pentru a accepta

teza recurentei.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Administrației și Internelor s-a

solicitat respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii instanței de fond.

Intimatul a arătat că relevantă este situația juridică a polițistului

la data când solicită încetarea raporturilor de serviciu și nu faptul că,

ulterior, după parcurgerea unui program de pregătire profesională, ar putea fi

numit într-o funcție publică. Numirea auditorului de justiție în funcția

publică de procuror, respectiv judecător, reprezintă un eveniment viitor și

incert, fiind condiționată, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 3 03/2004,

de promovarea examenului de absolvire a cursurilor I.N.M.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea

recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C.

proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va

respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar

nu poate primi apărarea formulată de recurentă în sensul că instanța de fond a

încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, deoarece

întâmpinarea depusă la dosar de Ministerul Administrației și Internelor poartă

ștampila serviciului registratură de la Curtea de Apel Ploiești, fiind

menționată data certă de 19 mai 2009, iar întâmpinarea formulată de I.G.P.R.,

poartă ștampila serviciului registratură, cu data certă de 20 mai 2009, în

condițiile în care primul termen de judecată a fost la data de 28 mai 2009 (și

nu prima înfățișare din 30 aprilie 2009, când a fost lipsă de procedură cu

reclamanta), astfel încât apare neîntemeiată susținerea recurentei, nefiind

depuse întâmpinările în cauză cu depășirea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, critica recurentei privind necomunicarea întâmpinărilor

formulate în cauză nu poate fi reținută, întrucât reclamanta avea posibilitatea

de a solicita amânarea cauzei, la termenul acordat de instanța de fond, pentru

a lua cunoștință de întâmpinările formulate în cauză, iar față de soluția de

respingere a excepțiilor invocate de pârâți, Înalta Curte apreciază că

interesele reclamantei nu au fost vătămate.

Înalta Curte a constatat, analizând actele și lucrările dosarului, că

instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale

aplicabile cauzei și nu poate primi critica recurentei în legătură cu aspectul

neaplicării corecte a dispozițiilor legale.

Astfel, în raport de situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a

constatat că prin raportul din data de 9 octombrie 2008, recurenta a solicitat

încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din

Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului, cu modificările și

completările ulterioare, motivând că fusese numită într-o altă funcție publică,

ca urmare a promovării examenului de admitere la I.N.M.

Deoarece a indicat în mod greșit temeiul de drept al încetării

raporturilor de serviciu, având în vedere situația de fapt, s-a constatat că în

cazul său, încetarea raporturilor de serviciu nu s-ar putea face decât în

temeiul art. 69 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 360/2002, adică la cerere.

Raporturile de serviciu ale recurentei cu M.A.I. nu puteau înceta în

temeiul art. 69 alin. (l) lit. e), așa cum aceasta solicitase, deoarece nu se

afla în situație numirii într-o altă funcție publică, astfel că nu se poate

reține existența unui refuz nejustificat al M.A.I. de a soluționa cererea

acesteia.

Ulterior, prin raportul din data de 10 decembrie 2008, recurenta a

solicitat în mod

expres încetarea

raporturilor de serviciu cu M.A.I., conform art. 69 alin. (1) lit. d) din

Legea

nr. 360/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (l) din Legea nr. 188/1999

privind S.F.P., republicată, cu modificările și completările ulterioare,

raporturile de serviciu ale funcționarului public se nasc și se exercită pe

baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

În cazul de față, un astfel de act nu a fost emis deoarece, din

economia dispozițiilor Legii nr. 303/2004 nu rezultă că, în urma promovării

examenului de admitere în I.N.M., candidații declarați admiși sunt numiți

într-o funcție publică, ci doar faptul că dobândesc calitatea de auditor de

justiție.

Adeverința nr. 13331 24 noiembrie 2008, emisă de I.N.M. atestă faptul

că recurenta-reclamantă „urmează cursurile de formare profesională la I.N.M.,

în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010”.

Potrivit art. 19 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de poliție

sunt numiți în funcția de judecător sau procuror, după promovarea examenului de

absolvire a cursurilor.

Înalta Curte reține că un element distinct la care trebuie raportată

noțiunea de funcție publică este cel al raporturilor de serviciu ce se nasc

între angajat și angajator, căci numai cel ce ocupă o funcție publică are

capacitate de a exercita atribuții în scopul realizării competențelor

instituției publice în care funcționează fiind investit cu exercițiul puterii

publice în domeniul în care-și desfășoară activitatea respectivă, aspect ce nu

se regăsește în cazul auditorului de justiție care nu are absolut nici o

atribuție de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, acesta urmând

un program  de formare profesională.

Faptul că auditorul de justiție nu îndeplinește o funcție publică

reiese și din conținutul prevederilor care reglementează regimul disciplinar

aplicabil acestora, art. 18 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 303/2004,

republicată, întrucât cea mai gravă sancțiune care se poate aplica este

„exmatricularea” din I.N.M., sancțiune caracteristică celor care se află

într-un proces de formare în cadrul unei instituții de învățământ și în nici un

caz sancțiune aplicabilă unui funcționar public.

Nici drepturile bănești de care beneficiază auditorii de justiție nu li

se acordă ca urmare a ocupării unei funcții publice, ci așa cum rezultă din

dispozițiile art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, drepturile de care

beneficiază reprezintă o „bursă” al cărei cuantum se stabilește în funcție de

indemnizația unui magistrat stagiar.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 303/2004,

cursanții I.N.M. au calitate de auditori de justiție, iar formarea profesională

inițială în cadrul I.N.M. constă în pregătirea teoretică și practică a

auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori, art. 16 din

Legea nr. 303/2004.

Așadar, atâta timp cât scopul acestor cursuri pe care auditorii de

justiție le urmează în cadrul I.N.M. este acela de a deveni judecători sau

procurori, după încheierea acestora și promovarea examenului de absolvire, este

lipsit de relevanță aspectul învederat de recurentă în sensul că statutul

special al auditorului de justiție este asimilat sub anumite aspecte statutului

magistraților, cu consecința asimilării calității de auditor de justiție unei

funcții publice.

Pentru toate cele arătate, Înalta Curte a concluzionat că această

calitate de auditor de justiție nu întrunește elementele caracteristice ale

unei funcții publice.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau

casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge recursul formulat de P.I. împotriva sentinței nr. 97 din 28

mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

ianuarie 2010.