ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 113/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 97 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și a lipsei de interes, invocate de I.G.P.R. și respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei P.I. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și I.G.P.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea cauzei a reținut că excepțiile invocate în cauză nu sunt întemeiate. Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R., instanța a reținut că pârâtul I.G.P.R. este emitentul actelor atacate, întrucât acțiunea reclamantei vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâtului I.G.P.R., concretizat în adresele contestate de reclamantă nr. 1961824 din 15 octombrie 2008, nr. 237936 din 24 noiembrie 2008 și nr. 238550 din 3 decembrie 2008 emise de această instituție.

Cu privire la excepția lipsei de interes, Curtea a reținut că acțiunea introductivă privește vătămarea într-un drept prevăzut de lege, situație în care acțiunea reclamantei nu apare ca fiind lipsită de interes. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta, ca urmare a dobândirii calității de auditor de justiție, în urma promovării concursului de admitere în magistratură, a formulat raport de încetare a raporturilor de serviciu pentru „numirea într-o altă funcție publică”, conform art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea privind Statutul polițistului, înregistrat sub nr. 1961824 din 9 octombrie 2008 la S.M.R.U.I. al Ministerului Administrației și Internelor, iar acest serviciu a comunicat reclamantei faptul că nu se poate da curs acestei solicitări.

Ulterior, prin raportul din 10 decembrie 2008, reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu la cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. (l) lit. d) din Legea privind Statutul polițistului, fiind emis de Ministrul Internelor, în acest sens, Ordinul nr. S/II/4370 din 18 decembrie 2008, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (l) lit. d), art. 70 și 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.

Instanța de fond a apreciat că în mod corect instituția pârâtă a răspuns la solicitarea reclamantei de încetare a raporturilor de serviciu prin transfer într-o altă funcție publică, întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind transferul, reclamanta nefiind numită într-o altă funcție publică, ci a dobândit calitatea de auditor de justiție, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (l) din Legea nr. 303/2004 în această calitate urmează un program de pregătire profesională, fără să existe un raport de serviciu între I.N.M., ori C.S.M. și reclamantă. Instanța a reținut că un astfel de raport urmează a se stabili numai după numirea acesteia în funcția de judecător sau procuror, în conformitate cu art. 19 din aceeași lege, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, reținând că numai după o astfel de numire se poate aplica art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002.

Instanța de fond a reținut că activitățile pe care le desfășoară auditorul de justiție pe perioada programului de pregătire profesională nu se circumscriu unei funcții publice, astfel cum este definită de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, astfel încât, nefiind reglementată expres de legiuitor această situație, nici instanța nu poate atribui auditorului de justiție calitatea de funcție publică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.I., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, arătând că intimații-pârâți au invocat cele două excepții printr-o întâmpinare depusă tardiv, iar instanța le-a soluționat fără să țină cont de prevederile legale arătate.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 86 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cărora comunicarea tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, întrucât nu i s-au comunicat înscrisurile depuse la dosar de intimați, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, principiul contradictorialității, precizând că instanța a încălcat principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din C.E.D.O. referitor la dreptul la un proces echitabil. Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a făcut o aplicare greșită a legii prin aprecierea faptului că funcția de auditor de justiție în cadrul INM nu este o funcție publică.

Astfel, s-a arătat că în mod greșit instanța a făcut trimitere la definiția funcției publice dată de Legea nr. 188/1999, întrucât dispozițiile acestei legi nu se aplică magistraților. A precizat că statutul de auditor de justiție este reglementat de Titlul II, capitolul I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar Legea nr. 188/1999 nu poate fi temei juridic pentru soluționarea litigiului de față.

A criticat modul de interpretare a dispozițiilor legale de către instanța de fond, arătând că instanța nu a încadrat corect situația de fapt la ipoteza legală dedusă judecății, întrucât dispozițiile art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002 nu condiționează numirea polițistului în cadrul aceluiași minister, neurmărindu-se protejarea bugetului acestui minister, ci a bugetului de stat în general, considerând că această finalitate este realizată indiferent de puterea statului, dintre cele trei prevăzute de Constituție, în cadrul căreia este prevăzută funcția în care este numită. A arătat că sintagma funcție publică are un sens mai larg decât cel prevăzut în Legea nr. 188/1999, iar această interpretare înglobează și calitatea de auditor de justiție, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) și 4) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.

A precizat că, urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatului pot fi invocate direct împotriva statului, având un efect direct vertical, menționând cauza nr. 14/1974 Van Duyn contra Home Office. Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul I.G.P.R. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătându-se că dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că auditorii de justiție sunt numiți în funcțiile de judecător sau procuror după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, arătând că lipsește un element de bază pentru existența unei funcții publice, și anume raportul de serviciu cu instituția în care este încadrat.

Intimatul a precizat că deși judecătorii și procurorii nu se supun Statutului funcționarului public, având un statut propriu, numirea unui polițist în funcția de judecător sau procuror ar putea atrage încetarea raporturilor sale de serviciu în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002, întrucât în cazul acestor funcții se regăsesc toate elementele caracteristice unei funcții publice, cum ar fi actul de numire, existența raporturilor de serviciu și investirea cu exercițiul puterii publice, însă în cauza dedusă judecății calitatea de auditor de justiție nu prezintă niciuna dintre aceste caracteristici.

Intimatul a precizat că auditorii de justiție beneficiază de bursă, ca drept bănesc ce li se acordă, iar cea mai gravă sancțiune aplicabilă auditorilor de justiție este exmatricularea, dispoziții care sunt caracteristice celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituții de învățământ, nicidecum caracteristice funcției publice, astfel încât nu există nicio similitudine între funcțiile vizate, pentru a accepta teza recurentei. Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Administrației și Internelor s-a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Intimatul a arătat că relevantă este situația juridică a polițistului la data când solicită încetarea raporturilor de serviciu și nu faptul că, ulterior, după parcurgerea unui program de pregătire profesională, ar putea fi numit într-o funcție publică.

Numirea auditorului de justiție în funcția publică de procuror, respectiv judecător, reprezintă un eveniment viitor și incert, fiind condiționată, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 3 03/2004, de promovarea examenului de absolvire a cursurilor I.N.M. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar nu poate primi apărarea formulată de recurentă în sensul că instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, deoarece întâmpinarea depusă la dosar de Ministerul Administrației și Internelor poartă ștampila serviciului registratură de la Curtea de Apel Ploiești, fiind menționată data certă de 19 mai 2009, iar întâmpinarea formulată de I.G.P.R., poartă ștampila serviciului registratură, cu data certă de 20 mai 2009, în condițiile în care primul termen de judecată a fost la data de 28 mai 2009 (și nu prima înfățișare din 30 aprilie 2009, când a fost lipsă de procedură cu reclamanta), astfel încât apare neîntemeiată susținerea recurentei, nefiind depuse întâmpinările în cauză cu depășirea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, critica recurentei privind necomunicarea întâmpinărilor formulate în cauză nu poate fi reținută, întrucât reclamanta avea posibilitatea de a solicita amânarea cauzei, la termenul acordat de instanța de fond, pentru a lua cunoștință de întâmpinările formulate în cauză, iar față de soluția de respingere a excepțiilor invocate de pârâți, Înalta Curte apreciază că interesele reclamantei nu au fost vătămate. Înalta Curte a constatat, analizând actele și lucrările dosarului, că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei și nu poate primi critica recurentei în legătură cu aspectul neaplicării corecte a dispozițiilor legale.

Astfel, în raport de situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că prin raportul din data de 9 octombrie 2008, recurenta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, motivând că fusese numită într-o altă funcție publică, ca urmare a promovării examenului de admitere la I.N.M. Deoarece a indicat în mod greșit temeiul de drept al încetării raporturilor de serviciu, având în vedere situația de fapt, s-a constatat că în cazul său, încetarea raporturilor de serviciu nu s-ar putea face decât în temeiul art. 69 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 360/2002, adică la cerere.

Raporturile de serviciu ale recurentei cu M.A.I. nu puteau înceta în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e), așa cum aceasta solicitase, deoarece nu se afla în situație numirii într-o altă funcție publică, astfel că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al M.A.I. de a soluționa cererea acesteia. Ulterior, prin raportul din data de 10 decembrie 2008, recurenta a solicitat în mod expres încetarea raporturilor de serviciu cu M.A.I., conform art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 privind S.F.P., republicată, cu modificările și completările ulterioare, raporturile de serviciu ale funcționarului public se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

În cazul de față, un astfel de act nu a fost emis deoarece, din economia dispozițiilor Legii nr. 303/2004 nu rezultă că, în urma promovării examenului de admitere în I.N.M., candidații declarați admiși sunt numiți într-o funcție publică, ci doar faptul că dobândesc calitatea de auditor de justiție. Adeverința nr. 13331 24 noiembrie 2008, emisă de I.N.M. atestă faptul că recurenta-reclamantă „urmează cursurile de formare profesională la I.N.M., în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010”. Potrivit art. 19 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de poliție sunt numiți în funcția de judecător sau procuror, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor.

Înalta Curte reține că un element distinct la care trebuie raportată noțiunea de funcție publică este cel al raporturilor de serviciu ce se nasc între angajat și angajator, căci numai cel ce ocupă o funcție publică are capacitate de a exercita atribuții în scopul realizării competențelor instituției publice în care funcționează fiind investit cu exercițiul puterii publice în domeniul în care-și desfășoară activitatea respectivă, aspect ce nu se regăsește în cazul auditorului de justiție care nu are absolut nici o atribuție de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, acesta urmând un program de formare profesională.

Faptul că auditorul de justiție nu îndeplinește o funcție publică reiese și din conținutul prevederilor care reglementează regimul disciplinar aplicabil acestora, art. 18 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, întrucât cea mai gravă sancțiune care se poate aplica este „exmatricularea” din I.N.M., sancțiune caracteristică celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituții de învățământ și în nici un caz sancțiune aplicabilă unui funcționar public. Nici drepturile bănești de care beneficiază auditorii de justiție nu li se acordă ca urmare a ocupării unei funcții publice, ci așa cum rezultă din dispozițiile art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, drepturile de care beneficiază reprezintă o „bursă” al cărei cuantum se stabilește în funcție de indemnizația unui magistrat stagiar.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 303/2004, cursanții I.N.M. au calitate de auditori de justiție, iar formarea profesională inițială în cadrul I.N.M. constă în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori, art. 16 din Legea nr. 303/2004. Așadar, atâta timp cât scopul acestor cursuri pe care auditorii de justiție le urmează în cadrul I.N.M. este acela de a deveni judecători sau procurori, după încheierea acestora și promovarea examenului de absolvire, este lipsit de relevanță aspectul învederat de recurentă în sensul că statutul special al auditorului de justiție este asimilat sub anumite aspecte statutului magistraților, cu consecința asimilării calității de auditor de justiție unei funcții publice.

Pentru toate cele arătate, Înalta Curte a concluzionat că această calitate de auditor de justiție nu întrunește elementele caracteristice ale unei funcții publice. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.I. împotriva sentinței nr. 97 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.