ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 171

din 9 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei

procedurii prealabile invocată de pârâtă și a respins

acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Reclamantul P.G.G., funcționar

public, a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., și a solicitat anularea

Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care s-a dispus

eliberarea sa din

funcția publică

de conducere de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecție

fiscală,

în cadrul D.G.F.P. Dâmbovița.

Reclamantul

nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 544/2004 și a invocat faptul că nu este vorba de un act

administrativ n

efiind obligatorie procedura prealabilă pentru a

sesiza instanța de judecată.

Instanța de fond a mai reținut

faptul că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate și

nelegale, având în vedere că dispozițiile art. 106 din Legea nr.

188/1999 modificată privind Statutul funcționarilor publici

prevăd că, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive

pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale,

acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului

administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de

serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Cum potrivit dispozițiilor legale

menționate, efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este obligatorie

și constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în

contencios administrativ, instanța a admis excepția lipsei procedurii

prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul P.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, s-a

arătat, pe de o parte, că instanța fondului a ignorat înscrisul

intitulat „Plângere prealabilă pentru revocarea Ordinului nr. 985 din 22

mai 2009” expediat către Președintele A.N.A.F., prin poștă,

la data de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte că sentința

atacată este dată cu aplicația greșită a

dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ deoarece

ordinul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 1 din această

lege, ci un act care privește încetarea raportului de serviciu (potrivit calificării

date de art. III.1.1 din O.U.G. nr. 137/2009 în aplicarea căruia a fost

emis) și este supus aplicației corespunzătoare a

dispozițiilor din Codul muncii.

Examinând

cauza atât prin prisma celor două critici cuprinse în cererea de recurs,

cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., în raport de obiectul

cauzei deduse judecății și normele legale incidente, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nu există

motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Obiectul

acțiunii în contencios administrativ a vizat anularea ordinului nr. 985

din 22 mai 2009 emis de Președintele A.N.A.F. prin care s-a dispus

eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct – Activitatea de inspecție fiscală în cadrul D.G.F.P.

Dâmbovița.

În

fața curții de apel, pârâta A.N.A.F. a invocat prin întâmpinare mai

multe excepții de procedură printre care și pe aceea a inadmisibilității

acțiunii ce decurge din neîndeplinirea procedurii prealabile cerut de art.

7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.

Apărările

reclamantei față de această excepție s-au rezumat la raționamentul

că actul contestat nu este un act administrativ și că nu este

necesară această procedură prealabilă.

În

fața instanței de control judiciar apărarea recurentului-reclamant

este completată cu înscrisul intitulat „Plângere prealabilă pentru

revocarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009” însoțit de dovada expedierii prin poștă a unei recomandate către A.N.A.F. la data de 18 iunie

2009 (filele 7-11 dosar recurs).

Aceste

două înscrisuri nu au fost prezentate instanței fondului, așa

încât nu se poate imputa acesteia că soluția a fost adoptată cu

nesocotirea probatoriului.

În

același timp se observă că din recipisa de recomandată din 18

iunie 2009 nu rezultă conținutul actului expediat către A.N.A.F.,

că nu există o dovadă a înregistrării plângerii prealabile la

autoritatea pârâtă și că în ipoteza în care s-ar accepta și

în lipsa unei dovezi în acest sens că actul expediat este chiar plângerea

prealabilă, data formulării acesteia coincide cu data întocmirii cererii

de chemare în judecată (fila 3 dosar fond). Or, scopul instituirii condiției

de admisibilitate prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 rezultă în mod evident din formularea textului în discuție,

potrivit căruia „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată [ … ] trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare [ … ] în termen

de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia”.

Inconsecvența

în susținerile recurentului este una evidentă atâta vreme cât pe de o

parte se arată că actul atacat nu este în opinia sa un act administrativ

conform Legii contenciosului administrativ și de aceea nu este necesară

urmarea procedurii prealabile și pe de altă parte prin depunerea acestei

plângeri prealabile considerate neobligatorii.

În

considerentele sentinței recurate se face o analiză pertinentă

și concludentă asupra modului în care s-a abordat chestiunea lipsei plângerii

prealabile cu consecința firească a respingerii acțiunii ca

inadmisibilă, judecătorul fondului argumentând în fapt și în

drept soluția pronunțată, prin invocarea art. 109 alin. (2) C.

proc. civ. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.

Argumentat,

au fost înlăturate susținerile reclamantului ce priveau neaplicabilitatea

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 unui act care privește încetarea

raportului de serviciu, în condițiile în care art. 106 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (modificată)

stipulează că anularea unui act administrativ prin care s-a dispus

încetarea raportului de serviciu se poate face „în condițiile și în

termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu

modificările ulterioare”.

Aceasta

presupune așadar, fără putință de tăgadă,

și respectarea procedurii prealabile care are un caracter obligatoriu și

care constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în materia

contenciosului administrativ.

Față

de cele expuse și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.G.

împotriva sentinței civile nr. 171 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.