ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 171 din 9 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Reclamantul P.G.G., funcționar public, a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., și a solicitat anularea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecție fiscală, în cadrul D.G.F.P.

Dâmbovița. Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 544/2004 și a invocat faptul că nu este vorba de un act administrativ n efiind obligatorie procedura prealabilă pentru a sesiza instanța de judecată. Instanța de fond a mai reținut faptul că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate și nelegale, având în vedere că dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 modificată privind Statutul funcționarilor publici prevăd că, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Cum potrivit dispozițiilor legale menționate, efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este obligatorie și constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat, pe de o parte, că instanța fondului a ignorat înscrisul intitulat „Plângere prealabilă pentru revocarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009” expediat către Președintele A.N.A.F., prin poștă, la data de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte că sentința atacată este dată cu aplicația greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ deoarece ordinul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 1 din această lege, ci un act care privește încetarea raportului de serviciu (potrivit calificării date de art. III.1.1 din O.U.G. nr. 137/2009 în aplicarea căruia a fost emis) și este supus aplicației corespunzătoare a dispozițiilor din Codul muncii.

Examinând cauza atât prin prisma celor două critici cuprinse în cererea de recurs, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei deduse judecății și normele legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Obiectul acțiunii în contencios administrativ a vizat anularea ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de Președintele A.N.A.F. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv adjunct – Activitatea de inspecție fiscală în cadrul D.G.F.P. Dâmbovița. În fața curții de apel, pârâta A.N.A.F. a invocat prin întâmpinare mai multe excepții de procedură printre care și pe aceea a inadmisibilității acțiunii ce decurge din neîndeplinirea procedurii prealabile cerut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.

Apărările reclamantei față de această excepție s-au rezumat la raționamentul că actul contestat nu este un act administrativ și că nu este necesară această procedură prealabilă. În fața instanței de control judiciar apărarea recurentului-reclamant este completată cu înscrisul intitulat „Plângere prealabilă pentru revocarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009” însoțit de dovada expedierii prin poștă a unei recomandate către A.N.A.F. la data de 18 iunie 2009 (filele 7-11 dosar recurs). Aceste două înscrisuri nu au fost prezentate instanței fondului, așa încât nu se poate imputa acesteia că soluția a fost adoptată cu nesocotirea probatoriului.

În același timp se observă că din recipisa de recomandată din 18 iunie 2009 nu rezultă conținutul actului expediat către A.N.A.F., că nu există o dovadă a înregistrării plângerii prealabile la autoritatea pârâtă și că în ipoteza în care s-ar accepta și în lipsa unei dovezi în acest sens că actul expediat este chiar plângerea prealabilă, data formulării acesteia coincide cu data întocmirii cererii de chemare în judecată (fila 3 dosar fond). Or, scopul instituirii condiției de admisibilitate prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă în mod evident din formularea textului în discuție, potrivit căruia „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată [ … ] trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare [ … ] în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Inconsecvența în susținerile recurentului este una evidentă atâta vreme cât pe de o parte se arată că actul atacat nu este în opinia sa un act administrativ conform Legii contenciosului administrativ și de aceea nu este necesară urmarea procedurii prealabile și pe de altă parte prin depunerea acestei plângeri prealabile considerate neobligatorii. În considerentele sentinței recurate se face o analiză pertinentă și concludentă asupra modului în care s-a abordat chestiunea lipsei plângerii prealabile cu consecința firească a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, judecătorul fondului argumentând în fapt și în drept soluția pronunțată, prin invocarea art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.

Argumentat, au fost înlăturate susținerile reclamantului ce priveau neaplicabilitatea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 unui act care privește încetarea raportului de serviciu, în condițiile în care art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (modificată) stipulează că anularea unui act administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu se poate face „în condițiile și în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare”. Aceasta presupune așadar, fără putință de tăgadă, și respectarea procedurii prealabile care are un caracter obligatoriu și care constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în materia contenciosului administrativ.

Față de cele expuse și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinței civile nr. 171 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.