ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, sub nr. 5207/40 din 9 decembrie 2008, s-a solicitat de către revizuenta SC E.O.N. M.F. SA Bacău revizuirea sentinței civile nr. 1068 din 3 iulie 2008 pronunțată de aceeași instanță, invocându-se ca temei de drept, dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că, asupra imobilului solicitat a fi restituit în natură de reclamanta N.M., dreptul de proprietate nu aparține SC E.O.N. M.F. SA Bacău, împotriva căreia s-a dispus obligarea de a-l preda, ci SC E.O.N.D. SA Bacău, față de care s-ar fi impus respectiva măsură. S-au invocat ca înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.
civ., extras de mijloace fixe din proprietatea SC E.O.N.D. M. SA Bacău, contractul de închiriere nr. 1290 din 2 iulie 2008 pe baza căruia SC E.O.N. M.F. SA Bacău folosește imobilul în discuție și factura emisă în baza acestui control precum și actele de înființare a SC E.O.N. M.F. SA Bacău. Revizuenta N.M. la data 16 februarie 2009 a solicitat la rândul ei revizuirea aceleiași sentințe pe motiv că nu a avut cunoștință cine este adevăratul proprietar al imobilului revendicat și că de actele noi în acest sens a luat la cunoștință din dosarul nr. 5207/40/2008 unde se indică că proprietarul real al imobilului este SC E.O.N.D. M. SA Bacău și nu SC E.O.N. M.F. SA Bacău. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc.
civ. s-a dispus conexarea judecării cererilor de revizuire. În urma analizării întregului material probator, Tribunalul Botoșani a pronunțat sentința civilă nr. 511 din 16 aprilie 2009 prin care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de SC E.O.N. M.F. SA Bacău și a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta N.M., a modificat parțial sentința civilă nr. 1068/2008 a Tribunalului Botoșani în sensul respingerii ca inadmisibil a plângerii formulate de reclamantă în contradictoriu cu intimata SC E.O.N. M.F. SA Bacău pentru lipsa calității procesuale pasive și a obligat intimata SC E.O.N.D. M. SA Bacău să predea reclamantei posesia imobilelor restituite în natură, teren în suprafață de 752,22 mp cu clădire, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, în urma divizării (în cursul procesului) a SC E.O.N.M. SA Bacău - intimata inițială din proces ca entitate deținătoare a bunului solicitat de N.M., calitatea procesuală pasivă a rămas doar asupra SC E.O.N.M.F. SA Bacău ce folosea imobilul în litigiu ca centru de încasare. Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1068/2008 s-a relevat că SC E.O.N.M.D. SA Bacău s-a afirmat ca proprietar asupra imobilelor din active, în raport cu SC E.O.M.F. SA Bacău, după cum rezultă din înscrisurile mai sus enunțate. Aceste înscrisuri nu au fost cunoscute de instanță la momentul pronunțării sentinței, a cărei revizuire se solicită, dar că revizuienta SC E.O.N.M.
F. SA Bacău nu poate să susțină că nu a avut cunoștință de aceste înscrisuri, respingându-se astfel că inadmisibilitatea cererii de revizuire a recurentei SC E.O.M.F. SA Bacău. Cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuienta N.M. s-a reținut că aceasta nu a avut cunoștință de actele noi, neputând astfel să le înfățișeze din motive mai presus de voința ei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC E.O.N.M.D. SA Bacău invocând nelegalitatea acesteia având în vedere că reclamanta N.M. a formulat cerere de revizuire cu depășirea termenului ale art. 324 pct. 4 C. proc. civ. S-a susținut în acest sens că reclamanta a luat la cunoștință de actele noi la data de 16 decembrie 2008 împreună cu citația emisă în dosarul nr. 5207/40/2008 iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 februarie 2009. Curtea de Apel Suceava – prin decizia nr. 116 din 9 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de SC E.O.N.M.D.
SA Bacău. În considerentele hotărârii s-a reținut că revizuientei - reclamante i s-a comunicat la data de 16 decembrie 2008 doar copia cererii de revizuire, astfel că nu se poate reține că reclamanta a putut lua efectiv cunoștință despre întreaga documentație înainte instanței de către revizuienta SC E.O.M.F. SA Bacău anterior termenului de judecată din 15 ianuarie 2009 și drept urmare, cererea de revizuire nu este tardiv formulată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC E.O.N.D. SA Bacău invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Au fost încălcate normele procedurale ale dispozițiilor art. 324 pct. 4 C. proc.
civ. care prevăd că termenul de revizuire este de o lună iar în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 se calculează din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În cauză înscrisurile noi au fost descoperite de petenți la data de 16 decembrie 2008 iar cererea de revizuire a fost formulată la 13 februarie 2009, reținându-se greșit că reclamantei intimate N.M. i s-a comunicat la data de 16 decembrie 2008 doar copia cererii de revizuire. SC E.O.N.M.D. SA Bacău, a introdus la data de 8 decembrie 2008 la Tribunalul Botoșani o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1068 din 3 februarie 2008 depunând anexat la această cerere și înscrisurile doveditoare. - Pe fondul cauzei s-a reținut că este inadmisibil să se admită o cerere de revizuire în sensul de a se înlocui pârâtul fără ca procesul să se dezbată în contradictoriu cu acesta.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. În art. 324 alin. (1) C. proc. civ. se arată că termenul de revizuire este a o lună și se socotește în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În speța supusă analizei, revizuienta N.M., în cererea de revizuire a invocat drept înscrisuri noi, aceleași înscrisuri depuse de revizuienta SC E.O.M.F. SA Bacău în dosarul de revizuire nr. 5207/40/2008 în care parte în proces este și revizuienta N.M., având calitatea de intimată.
Aceste aspecte sunt menționate și de revizuienta - reclamantă N.M. în considerentele cererii de revizuire formulată de aceasta, cerere ce a fost conexată cu dosarul nr. 5207/40/2008, fiind îndeplinite condițiile procesuale ale art. 164 alin. (1) C. proc. civ. În dosarul de revizuire nr. 5207/40/20085, în care titulara cererii de revizuire este SC E.O.M.F. SA Bacău a fost citată în calitate de intimată, reclamanta N.M., căreia i s-a înmânat personal citația pentru termenul de judecată fixat la 15 ianuarie 2009, la data de 16 decembrie 2008, când, a luat cunoștință atât de conținutul cererii de revizuire cât și de înscrisurile noi invocate, întrucât în considerentele cererii de revizuire sunt enumerate înscrisurile noi pe care SC E.O.M.F.
SA Bacău a înțeles să le invoce. Drept urmare, corect se susține prin motivele de recurs că, termenul de o lună, pentru formularea cererii de revizuire de către N.M. se socotește începând cu 16 decembrie 2008, întrucât la această dată, reclamanta a luat cunoștință de înscrisurile noi, pe care ulterior le-a invocat în cererea de revizuire formulată de aceasta la 13 februarie 2009, dar cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1.4) C. proc. civ. Or, în situația în care nu lua la cunoștință de înscrisurile noi odată cu comunicarea cererii de revizuire, nu ar fi avut posibilitatea să facă o analiză a acestor acte în întâmpinarea formulată și depusă până la termenul de judecată din 15 ianuarie 2009. Că este așa, rezultă și din faptul că înainte de primul termen de judecată fixat la 15 ianuarie 2009, reclamanta a depus întâmpinare aflată la fila 40 din dosar, în conținutul căreia se analizează înscrisurile noi invocate de SC E.O.M.F.
SA Bacău. În concluzie în mod greșit s-a apreciat că revizuienta-reclamantă a luat cunoștință de înscrisurile noi invocate de SC E.O.M.F. SA Bacău la primul termen de judecată și anume 15 ianuarie 2009, având în vedere că aceasta a primit la data de 16 decembrie 2008 citație însoțită de copie de pe cererea de revizuire în care erau enumerate înscrisurile noi, motiv pentru care până la termenul de judecată fixat și anume 15 ianuarie 2009 a formulat întâmpinare (deci cunoștea conținutul înscrisurilor noi) prin care aducea critici privitor la conținutul înscrisurilor noi. Așadar, critica formulată de recurentă privind tardivitatea formulării cererii de revizuire de către revizuienta N.M. este fondată, și drept urmare motivele de recurs ce vizează fondul cauzei nu for mai fi analizate.
Față de cele mai sus reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și în parte sentința civilă în sensul că va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta N.M. și va menține dispozițiile privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuienta SC E.O.M.F. SA Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E.M.D. SA împotriva deciziei civile nr. 116 din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și în parte sentința civilă nr. 511 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, în sensul că respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta N.M. Menține dispoziția privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuenta SC E.O.N.M.F. Bacău SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.