Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2010

HOTĂRÂRE
14.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține următoarele: Prin decizia nr. 153 A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât Primăria Municipiului București împotriva sentinței nr. 1495 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția civilă. Instanța de apel a reținut, în esență, că în raport de finalitatea notificării, prin care se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil, aceasta poate fi calificată ca fiind un act de conservare. Prin urmare, în raport de aceste considerente si de dispozițiile art. 35 C. fam., ce consacră prezumția mandatului tacit dintre soți, a constatat că cererea de restituire a fost formulată de ambii soți, așa încât s-a considerat a fi greșită dispoziția pârâtei prin care a fost respinsă notificarea pentru cota de ½ aferentă cotei de bun comun ce aparține soției.

Dimpotrivă, prezumția legală menționată a fost consolidată și prin confirmarea mandatului dat soțului prin formularea împreună de către cei doi reclamanți a cererii de chemare în judecată. Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții speciale referitoare la mandatul dintre soți sau la bunurile ce au aparținut soților ,motiv pentru care, în lipsă de stipulație contrară, acestea se completează cu dispozițiile dreptului comun in materie - art. 35 C. fam. corect aplicate de prima instanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului si modificarea deciziei in sensul admiterii apelului sau și respingerii cererii de chemare în judecată.

Referitor la calea de atac dedusă judecații cu privire la care s-a invocat regularitatea sesizării instanței, se constată următoarele: Potrivit art. 83 alin. (1), (3) C. proc. civ. „când cererea este făcută prin mandatar, se ­va alătura procura în original sau în copie legalizata„ iar „reprezentantul legal va alătura copia legalizata de pe înscrisul doveditor al calității sale”. Întrucât, în speță, calea de atac de față a fost exercitată pentru parte de către directorul executive al instituției care se pretinde reprezentantul sau legal, fără a anexa înscrisul doveditor al acestei calități, astfel cum pretind normele legale evocate, se va dispune anularea cererii de recurs dedusă judecării.

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 153 A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2417/2010
tul susținând că în cauză s-a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat și că s-au interpretat eronat prevederile art. 4, art. 9-10 precum și cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Curtea de Apel București, secția a III-a
ÎCCJ 2010-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4040/2010
civilă, prin Decizia nr. 409 din 17 iunie 2009 a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, față de conținutul actelor aflate la dosar, reclamantul și-a dovedit calitatea de perso
ÎCCJ 2010-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6261/2010
Stat prin Decretul nr. 224/1951, în cauză neadministrându-se probe concludente în sensul că ar fi avut loc vreo transmisiune a dreptului de proprietate al imobilului către o altă persoană. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bucureșt
ÎCCJ 2010-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5305/2010
declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii de fond în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 668 din 15 decembrie 2009, Curtea de A
ÎCCJ 2010-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1150 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., în contra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă